Saptamana aceasta

Mai sunt doar douasprezece zile pana la Craciun. Saptamana aceasta, Majestatile Lor si cu noi am avut atat de multe angajamente publice, incat nu am reusit sa le mentionez pe toate in jurnalul online.

Au avut loc o multime de primiri la Palatul Elisabeta, cu caracter privat. Regele s-a intalnit cu ambasadori, oameni politici, cu personalitati din cultura si din mediul economic. Principesa Margareta a avut sedinta anuala a fundatiei sale, iar eu am intalnit o serie de personalitati din viata romaneasca, discutand proiectele pentru anul 2009. Ele nu vor diferi cu nimic de angajamentele precedentilor ani, cand exercitam calitatea de Reprezentant Special al Guvernului. Voi continua sa fac un numar de vizite externe, voi merge saptamanal in comunitatile locale, voi lua parte in Bucuresti si, indeosebi la Palatul Elisabeta, la un mare numar de intalniri, evenimente, conferinte si asa mai departe.

Din ce in ce mai multe asociatii, fundatii, companii, institutii, organizatii doresc patronajul regal sau parteneriat regal. Probabil ca a devenit tot mail impede ca traditia si continuitatea, soliditatea valorilor Coroanei este potrivita pentru activitati profesionale de orice fel.

Majestatea Sa a mers in aceasta saptamana la Colegiul National I.L. Caragiale, unde a avut bucuria de a se intalni cu tinerii. Mi-au spus unii dintre cei prezenti ca emotia a fost foarte mare, atat pentru Rege cat si pentru elevi.

Intr-una din zilele saptamanii am primit la Palat vizita unor studenti, reuniti sub egida recent creatului Grup pentru Voluntari si Proiecte. Sunt tineri care doresc sa aiba, in afara de activitatea lor universitara, una civica, perfectionandu-se pentru viitor si aducand un aport tanar momentului romanesc. Sunt cu totii studenti la stiinte politice. Au venit din Miercurea-Ciuc, Galati, Buzau, precum si din orasele cele mai mari ale Romaniei. Majoritatea, insa, erau din Piatra-Neamt.

Majestatea Sa Regele a continuat seria decorarilor unor personalitati care au dovedit, de-a lungul anilor, loialitate fata de Casa Regala si fata de Romania. Astfel, patru mari istorici romani au primit Crucea Casei Regale a Romaniei, iar trei bravi si devotati membri ai unor asociatii civice au primit Medalia Regele Mihai pentru Loialitate. Este din nou de remarcat emotia si bucuria acestor evenimente. Este poate singurul loc din mediul public romanesc unde mintea si sufletul se bucura laolalta, scaldate in mandrie si demnitate.

A saptea companie romaneasca a primit calitatea de Furnizor al Casei Majestatii Sale. Este vorba despre Apele Biborteni, care exista atestate documentar din secolul al XV-lea. Comania insa produce din anul 1870. Ceremonia a avut loc tot la Palatul Elisabeta, in prezenta Majestatilor Lor.

156.jpg

In cursul saptamanii, Alteta Sa Regala Principesa si cu mine am primit la Castelul Peles vizita unor oameni de televiziune, cu care am realizat un film. Este pentru prima oara cand se va putea vedea, din castelul Peles, un dialog televizat cu membrii Familiei Regale. Pentru noi, ca si pentru cei care vor vedea aceste momente, va fi un eveniment, sunt convins de acest lucru.

1 comentariu

  1. Monika Lungu says:

    Alteta !
    Citesc cu deosebit blogul Dumneavoastra. Pentru mine este unica sursa de stiri despre evenimentele ce au loc in jurul Casei Regale.
    Astept cu mult interes emisiunea pe care o mentionati mai sus, din Castelul Peles. As putea primi informatia, cand aceasta va fi televizata ?
    Multumesc.
    Cu deosebita stima
    Monika Lungu
    Germania
    monika_lungu@hotmail.com

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54011393
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate