„Rolul monarhiei în modernizarea României”, Timișoara, 9 octombrie 2014

Joi, 9 octombrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Radu al României s-a aflat în municipiul Timișoara cu prilejul celei de-a treia ediții a Conferinței Internaționale „Conceptualizarea modernităţii în culturile central şi sud-est europene: noţiuni, discursuri, limbaje”.

Alteța Sa Regală a ținut o prelegere în cadrul mesei rotunde „Rolul monarhiei în modernizarea României”, desfășurată la Muzeul de Artă Timișoara și moderată de profesorul universitar doctor Victor Neumann. Alături de Alteța Sa Regală au luat cuvântul istoricii Adrian Cioroianu și Sorin Antohi.

Conferința Internațională „Conceptualizarea modernităţii în culturile central şi sud-est europene: noţiuni, discursuri, limbaje” s-a desfășurat în perioada 8-11 octombrie 2014, fiind organizată de Universitatea de Vest din Timişoara, prin Centrul de Studii Avansate în Istorie, Şcoala Doctorală Internaţională de Istorie Conceptuală Reinhart Koselleck şi Institutul de Istorie al RWTH Aachen.

Conferinţa a avut ca scop studiul şi înţelegerea particularităţilor culturale, sociale şi de gândire politică din regiunile în discuţie, problematizarea istoriei, coabitarea grupurilor culturale, geneza identităţilor statale moderne, precum și evoluţia social-politică.

Conferința s-a bucurat de participarea unor oameni de știință de anvergură de la universități din țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Ungaria, Serbia, Croația, Republica Moldova și Bulgaria.

Fotografii realizate de Constantin Duma (Agerpres)

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53887904
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate