Serile Palatului Elisabeta

Incepute in anul 2002, Serile Palatului Elisabeta sunt o initiativa a Principesei Margareta si a mea, menita sa incurajeze si sa evidentieze public institutii, organizatii, comunitati, domenii sau personalitati care contribuie in mod eminent la dezvoltarea romaneasca. Din anul 2005, Serile Palatului Elisabeta au inclus Serile Regionale, un eveniment periodic creat de Biroul Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei, pentru a aduce in prim-planul vietii capitalei diversele comunitati ale judetelor tarii. Serile Regionale continua, din septembrie 2008, exclusiv sub auspiciile Casei Regale.

316.jpg

Rand pe rand, au trecut pragul Palatului Elisabeta studenti, elevi, reprezentanti ai administratiilor locale (judete, municipii, orase mai mici, comune), academicieni, ofiteri, medici si profesori, artisti si ingineri, sportivi precum si oameni de multe alte profesii. Serile au incercat sa acopere geografic intreaga arie a tarii si sa nu neglijeze nici un domeniu, mai ales cele importante.

69.jpg
In zilele de 10 si 12 decembrie 2008 vor avea loc Serile Palatului Elisabeta cu numarul 90 si, respectiv, 91.  Voi vorbi despre ele, la timpul cuvenit. Pana atunci, prezint pe blog, pentru prima oara public, intreaga lista a acestor evenimente, din 2002 pana astazi. Ele au reunit un numar mare de personalitati, atat din tara cat si din Europa, America, Asia si Africa. Uneori numarul musafirilor a depasit 100-200 de persoane. Suntem in continuare convinsi de utilitatea si unicitatea acestor intalniri.
415.jpg

2002

1)    Vineri 18 octombrie 2002, Seara investitorilor italieni in agricultura. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de investitori în agricultura si oameni de afaceri italieni, care au sau sunt în curs de a avea investitii în agricultura din România. Grupul a fost condus de dl Mario Mora si a avut in componenta pe domnii Antonio Bonora, Enrico Rizzardelli, Mauro Bozzetti, Giuseppe Fornari, Ermanno Moratti, Claudio Fasani, Guido Rovesta.
2)    Joi 14 noiembrie 2002, Seara NATO. În organizarea Biroului Reprezentantului Special al Guvernului, a avut loc, in cadrul Serilor Palatului Elisabeta, o receptie la incheierea calatoriilor NATO 2002 ale Regelui Mihai. Au participat ambasadorii Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Rusiei, Frantei, Italiei, Germaniei, Portugaliei, Macedoniei, Bulgariei, Uniunii Europene (ambasadorul Comisiei Europene), Turciei, etc. Majestatea Sa Regele Mihai a rostit o alocutiune, urmata de o luare de cuvânt a Reprezentantului Special, care a trecut în revista calatoriile si a evidentiat dorinta României de a deveni membru al familiei natiunilor europene si euroatlantice, eforturile tarii noastre de a impartasi valorile democratice occidentale si speranta noastra ca parteneriatul privilegiat dintre NATO si Rusia si Ucraina sa duca la o Europa fericita, unita si prospera.
3)    Vineri 22 noiembrie 2002, Seara Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele au prezidat, la Palatul Elisabeta, un cocktail organizat pentru fundatia “Principesa Margareta a României”, în prezenta personalului fundatiei, a Consiliului Director si a unor finantatori.
4)    Vineri 20 decembrie 2002, Seara Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei. Majestatea Sa Regele Mihai si Familia Regala au primit la Palatul Elisabeta copiii de la Centrul de Plasament nr. 7 din Bucuresti, beneficiari ai programelor Fundatiei Principesa Margareta a României.

130.jpg

2003

5)    Joi 9 ianuarie 2003, Seara investitorilor norvegieni. Reprezentantul Special a primit la Palatul Elisabeta un grup de 15 investitori din Norvegia. S-a discutat posibilitatea de a investi în România, cadrul legislativ si economic, modul în care Reprezentantul Special sau Casa Regala ar putea ajuta pentru o mai buna conexiune cu factorii determinanti implementarii in Romania a unor noi investitii si afaceri.
6)    Duminica 12 ianuarie 2003, Seara investitorilor olandezi. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de 27 de oameni de afaceri si investitori olandezi.  Oaspetii reprezentau marile orase olandeze (Amsterdam, Rotterdam si Haga) si se aflau intr-o scurta vizita privata de documentare în România.  Printre invitati s-au numarat reprezentanti ai lanturilor hoteliere Accor, Mercure si Sofitel.
7)    Miercuri 26 februarie 2003, Seara Uniunii Europene. In prezenta Familiei Regale, a avut loc la Palatul Elisabeta o receptie oferita reprezentantilor societatii civile si ai institutiilor internationale implicate in procesul de integrare a României in Uniunea Europeana.  Au luat parte reprezentanti ai Presedintiei, Parlamentului, Guvernului României, jurnalisti si membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucuresti.
8)    Joi 17 aprilie 2003, Seara societatii civile. In prezenta MMLL Regele Mihai si Regina Ana, precum si a ASR Principesa Margareta, Reprezentantul Special a gazduit la Palatul Elisabeta o seara dedicata societatii civile, organizatiilor internationale, mass-media si tuturor celor implicati in procesul de aderare a României la Uniunea Europeana.
9)    Duminica 1 iunie 2003, Ziua copilului. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de 45 de copii, alaturi de Gheorghe Hagi, Falemi Nana Ngassam, Mircea Radu, Stefan Banica Jr, Teo Trandafir, Paula Seling, Andreea Raducanu, Cornel Nistorescu, Adrian Pintea, Adrian Titieni, Dana Bartzer si Dan Creimerman.
10)    Luni 27 octombrie 2003, Seara Centrului George C. Marshall. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, precum si a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, o noua “Seara a Palatului Elisabeta” la care au fost invitate personalitati ale Centrului George C. Marshall din Germania, precum si reprezentanti ai Ministerului Apararii Nationale si ai Asociatiei “George C. Marshall “ Romania.
11)    Miercuri 5 noiembrie 2003, Seara Furnizorilor Casei Regale. La Palatul Elisabeta a avut loc prima receptie cu ocazia conferirii calitatii de Furnizor al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I. Societatea comerciala care a primit, pentru prima oara, dupa jumatate de secol, calitatea de Furnizor al casei Regale a fost companiei Murfatlar Romania.
510.jpg

2004

12)    Luni 26 ianuarie 2004, Seara Societatii Civile. Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana, impreuna cu Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta o receptie dedicata personalitatilor din societatea civila romaneasca, aflate alaturi de Casa Regala inca din primele clipe ale anului 1990.
13)    Luni 23 februarie 2004, Seara liceenilor ploiesteni. La Palatul Elisabeta au fost primiti 82 de elevi ai Colegiilor Nationale “I.L. Caragiale” si “Mihai Viteazul” din Ploiesti si 40 de studenti si 28 de profesori din acelasi oras.
14)    27 aprilie 2004, Seara elevilor din Slobozia. ASR Principele Radu a primit, la Palatul Elisabeta, patruzeci de elevi si profesori de la Colegiul National Mihai Viteazul din Slobozia. In luna februarie 2004, elevii ialomiteni fusesera gazdele Altetei Sale, la sediul colegiului. Elevii si profesorii din Slobozia au vizitat Palatul Elisabeta si au purtat un dialog cu Principele Radu pe teme europene si euro-atlantice, precum si despre dezvoltarea Romaniei in urmatorii douazeci de ani.
15)    Miercuri 5 mai 2004, Seara cursantilor NATO de la SNSPA. Alteta Sa Regala Principele Radu a primit, la Palatul Elisabeta, pe absolventii Cursului NATO al Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative. Cursantii au avut un dialog cu Alteta Sa Regala privitor la relatia dintre Romania si NATO si despre contributia Majestatii Sale Regelui Mihai la integrarea tarii nostre in Alianta Nord-Atlantica.
16)    7 iunie 2004, Seara Calatoriei Regale. In cadrul initiativei “Romania, o calatorie regala”, a avut loc, la Palatul Elisabeta, un concert de vioara sustinut de Remus Azoitei, urmat de o receptie in gradina Palatului, la care au participat numeroase personalitati române si straine. Initiativa a debutat in luna iunie 2004, s-a numit Romania, o calatorie regala (I) si s-a desfasurat la Bucuresti si in Delta Dunarii.
17)    Miercuri 30 iunie 2004, Seara IATC, promotia 1984. Miercuri 30 iunie, ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta absolventii seriei 1984 ai Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica, colegi de promotie ai Principelui Radu. Au luat parte profesorii Sanda Manu, Olga Tudorache, Geta Angheluta, Adriana Popovici, Maria Dumitrache-Caraman, Stefan Velniciuc, Alexandru Lazar, Sergiu Pop, Amelia Kreutzer, absolventii anului 1984 Oana Pellea, Carmen Tanase, Carmen Ciorcila, Carmen Trocan, Marina Procopie, Mihai Verbitchi, Adrian Paduraru, Dan Badarau, Bogdan Gheorghiu. Au fost prezenti membri ai corpului tehnic al studioului Cassandra.
18)    1 iulie 2004, Intalnirea elevilor scolii din comuna Coroana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi din satul Coroana, judetul Constanta.
19)    Joi 1 iulie 2004, Seara Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. La Palatul Elisabeta, in prezenta ASR Principesa Margareta si a ASR Principelui Radu, a avut loc deschiderea seminarului Institutului Regal de Management al Ospitalitatii, ce a continuat in ziua de 2 iulie la Grand Plaza Hotel in Bucuresti. Au fost prezenti Rudolf Reuland, directorul general al Ecole Hoteliere de Lausanne (EHL), Ray Iunius, director al Institutului de Tehnologie si Intreprindere al EHL, Yateendra Sinh, director la Lausanne Hospitality Consulting si Cris Micut, de la IRECSON, general-manager al Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. Au luat parte specialisti romani din domeniul turismului, hoteleriei,serviciilor, precum si ziaristi de specialitate de la importantele ziare si posturi de radio si TV.

222.jpg
2005

20)    Sambata 26 martie 2005, Seara elevilor din Targu Jiu. ASR principele Radu a primit la Palatul Elisabeta o delegatie de elevi si profesori ai Colegiului National ‘’Tudor Vladimirescu’’ din Targu Jiu, insotiti de un grup de elevi din Belgia.
21)    Marti 5 aprilie 2005, Seara prahoveana. In cursul serii la Palatul Elisabeta a avut loc evenimentul ‘’Seara Prahoveana’’ sub Inaltul Patronaj al ASR Principelui Radu. Este primul eveniment din seria Serilor Regionale, initiat de Reprezentantul Special al Guvernului Romaniei.
22)    Miercuri 6 aprilie 2005, Seara exilului romanesc. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana, la Palatul Elisabeta a avut loc o receptie a Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc, eveniment desfasurat sub Inaltul Patronaj al Casei Regale.
23)    Joi 12 mai 2005, Seara INFORR. Familia Regala a primit la Palatul Elisabeta pe membrii colegiului INFORR si pe reprezentanti ai asociatiei din toata tara.
24)    Luni 16 mai 2005, Seara investitorilor italieni. Organizata pe 8 ateliere de lucru, intalnirea a avut loc la Palatul Elisabeta, gazduita de ASR Principele Radu. Din Italia au participat un numar de 20 de oameni de afaceri. Din Romania au participat opt delegatii din judetele tarii, interesate in domeniile economice in care investitorii italieni au facut propuneri: agricultura, turism, prelucrarea cerealelor, constructii, viticultura, infrastructura, servicii.
25)    Vineri 20 mai 2005, Seara Furnizorilor Casei Regale. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita unei delegatii de la Societatea « Frottierex » S.A. din Bucuresti, cu ocazia inmanarii certificatului de Furnizor al Casei Regale acordat acestei societati. A fost a doua companiei romanesca distinsa cu calitatea de Furnizor al Casei Regale.
26)    Joi 9 iunie 2005, Seara Doljeana. La Palatul Elisabeta a avut loc « Seara Doljeana », a doua seara regionala gazduita de Familia Regala, in prezenta Altetelor Lor Regale Principesei Margareta si Principelui Radu, avand ca invitati liderii politici doljeni, oameni de afaceri, profesori si elevi, inalti ierarhi ai bisericii ortodoxe, ofiteri, ziaristi, personalitati ale vietii civile, ambasadori si diplomati. A fost a doua seara regionala, dupa cea dedicata judetului Prahova.
27)    Joi 16 iunie 2005, Seara Calatoriilor Regale. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta, invitatii la editia a II-a a « Romaniei – o calatorie regala ». Seara a cuprins un recital de muzica clasica si de jazz sustinut de Marius Mihalache, precum si o receptie la care au participat personalitati din Romania si din Europa, SUA si Asia, din domeniile politic, economic, cultural si mediatic.
28)    Duminica 11 septembrie 2005, Seara ziarului Adevarul. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au prezidat, la Palatul Elisabeta, o receptie in cinstea reprezentantilor ziarului „ Adevarul”. Au luat parte redactorii, corpul tehnic si administrativ, precum si conducerea ziarului.
29)    Marti 20 septembrie 2005, Seara statului Minessota. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au invitat la Palatul Elisabeta un grup de personalitati din statul Minessotta, sprijinitori ai activitatii fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, carora le-a oferit un recital de muzica pregatit de corul de copii ai Scolii Nr.114 „Principesa Margareta”.
30)    Joi 20 octombrie 2005, Seara oamenilor de afaceri cehi. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta vizita unei delegatii a oamenilor de afaceri din Republica Ceha din mai multe domenii de activitate. Au luat parte personalitati din viata economica si mediatica bucuresteana.
31)    Miercuri 9 noiembrie 2005, Seara Bancilor Nationale europene. Majestatea Sa Regele Mihai, ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta un dineu in cinstea participantilor la conferinta internationala pe teme economice organizata de grupul Media On, in aceste zile, la Bucuresti. La eveniment au participat guvernatorul general al Bancii Nationale a Albaniei, prim vice-guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, d-l Florin Georgescu, ambasadorii Spaniei si Albaniei, oameni de afaceri romani si straini, analisti economici, precum si reprezentanti ai grupului Media On.
32)    Marti 15 noiembrie 2005, Seara instructorilor NATO. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta echipa de instructori NATO, formata din ofiteri din Marea Britanie, Italia, Norvegia si Belgia, sub conducerea d-lui gl.bg. Liviu Serban, seful Directiei Planificare Strategica si col. Florentin Uderea, seful Biroului CIMIC din Statul Major General, in onoarea carora s-a oferit o masa oficiala.
33)    Miercuri 16 noiembrie 2005, Seara elevilor clujeni. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de elevi clujeni impreuna cu  profesorii acestora.
34)    Joi 15 decembrie 2005, Seara Palatului Culturii din Iasi. ASR Principele Radu a oferit un pranz la PE, prilej cu care le-a multumit oamenilor de afaceri si autoritatilor iesene pentru donatiile pe care acestia le-au facut cu ocazia Balului din 28 octombrie 2005, pentru colectarea de fonduri destinate reparatiilor la Palatul Culturii din Iasi.
35)    Vineri 30 decembrie 2005, Seara Furnizorilor Casei Regale a Romaniei. MMLL Regele Mihai si Regina Ana, precum si Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, au participat la ceremonia de desemnare a calitatii de Furnizor al Casei Regale a României doamnei Doina Levintza si domnului Dan Coma. A fost a treia ceremonie de acordare a titlurilor de furnizori ai Casei Regale.

2006

36)    12 ianuarie 2006, Seara Grupului pentru Dialog Social. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai si Regina Ana, precum si a AALLRR Principesa Margareta si Principele Radu, la Palatul Elisabeta a avut loc o noua receptie in cadrul serilor palatului, dedicata Grupului pentru Dialog Social. Au luat parte Radu Filipescu, Gabriela Adamesteanu, Andrei Oisteanu, Tia Serbanescu.
37)    Luni, 13 martie 2006, Seara Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit un grup de studenti romani participanti la programul Master of Hospitality Administration al Scolii Hoteliere Lausanne – Elvetia.
38)    Miercuri 26 martie 2006, Seara Ieseana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au onorat cu prezenta „Seara Ieseana”, a treia receptie din seria „Serilor regionale” pe care le ofera Palatul Elisabeta pentru mai buna cunoastere a mediului economic, cultural, politic si educational din judetul Iasi.
39)    Miercuri 5 aprilie 2006, Seara Camerei de Comert Romano-Britanica. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta un dineu organizat cu ocazia adunarii generale a membrilor Camerei de Comert Romano-Britanice. ASR Principele Radu a acordat inaltul patronaj Camerei.
40)    Joi 13 aprilie 2006, Seara Rhein Azuga. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit in Sala de Receptie a Palatului Elisabeta,  evenimentul Seara Rhein Azuga a Grupului Halewood Romania, in cadrul Serilor Palatului Elisabeta.
41)    Duminica 14 mai 2006, Seara Bacauana. ASR Principele Radu a prezidat Seara băcăuană, desfăşurată la Palatul Elisabeta sub egida Biroului Reprezentantului Special al Guvernului. A fost a patra seara regionala gazduita de Familia Regala. Au luat parte oameni de afaceri, lideri politici, autoritati locale si oameni de cultura din Bacau, precum si ambasadori acreditati la Bucuresti, personalitati culturale, mediatice, economice si culturale din capitala.
42)    Duminica 22 mai 2006, Seara Artistilor Plastici. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, a AALLRR Principesa Margareta si Principele Radu, a avut loc o receptie oferita in cinstea pictorilor si sculptorilor romani care au oferit lucrari Regelui Mihai, sub ingrijirea Fundatiei Anastasia si a academicianului Sorin Dumitrescu, pentru alcatuirea Colectiei Regale de Arta Contemporana. Donatia a avut loc in anul 2001, iar colectia se afla la Palatul Elisabeta si la Castelul Savarsin.
43)    Miercuri 25 mai 2006, Seara Bihoreana. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana, a ASR Principesa Margareta, ASR Principele Radu a prezidat Seara bihoreană, a cincea seara regionala organizată la Palatul Elisabeta sub egida Biroului Reprezentantului Special al Guvernului.
44)    Joi 26 mai 2006, Seara Colegiului INFORR. În prezenta Majestătilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana, a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu s-a desfasurat la Palatul Elisabeta recepţia oferita membrilor colegiului INFOR, cu ocazia implinirii a 140 de ani de la fondarea Familiei Regale a Romaniei.
45)    Viner 9 iunie 2006, Seara Damboviteana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au fost gazdele celei de-a sasea seara regională organizată la Palatul Elisabeta, invitate fiind comunitatile judetului Dambovita si a regiunii Castilla La Mancha din Spania.
46)    Miercuri 14 iunie 2006, Seara judetelor Caras Severin, Mehedinti si Maramures. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au prezidat a saptea seara regionala la Palatul Elisabeta, numita Seara Dezvoltării Durabile, recepţie organizată la PE in prezenta reprezentantilor Energy Village din Nothingham Anglia, precum si ai judetelor Caras-Severin, Mehedinti si Maramures.
47)    Joi, 15 iunie 2006, Seara Basmelor Reginei Maria. Sub Înaltul Patronaj al Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu a avut loc la Palatul Elisabeta ceremonia de premiere a câştigătorilor Concursului Naţional de creaţie originală Basmele Reginei Maria, organizat în municipiul Craiova de către Inspectoratul Judeţean Dolj şi Ministerul Educatiei si Cercetarii.
48)    Vineri 23 iunie 2006, Seara Federatiei Romane de Karate traditional. In prezenta Altetei Sale Regale Principesa Margareta a Romaniei, ASR Principele Radu a oferit Înaltul Patronaj Federaţiei Române de Karate Tradiţional la Palatul Elisabeta, unde au fost prezentate loturile naţionale de Karate Tradiţional medaliate la campionatele europene şi mondiale.
49)    Joi 13 iulie 2006, Seara Memoriei. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au fost gazdele recepţiei organizate pentru vizionarea în premieră a filmului In the Jaws of Hell: King Michael of Romania During World War II, realizat de Fox News sub semnatura lui Oliver North.
50)    Joi 13 iulie 2006, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un numeros grup de studenti de la asociatia studentească Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP).
51)    Duminica 16 iulie 2006, Seara Radioului Romania. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au participat în direct la emisiunea Maraton de duminică-ediţie specială realizată la Palatul Elisabeta de d-l Alexandru Rusu şi difuzată la Radio România Actualităţi. La emisiunea in direct au luat parte personalitati ale vietii romanesti precum profesorul universitar Nicolae Tanasoca, generalul locotenent Teodor Frunzeti, Anca Harasim.
52)    Miercuri 13 septembrie 2006, Seara Regiunii Castilla La Mancha. ASR Principele Radu a primit la PE vizita unei delegaţii spaniole formată din reprezentanţii autorităţilor locale ai oraşului Alcazar de San Juan. Au luat parte reprezentanti ai autoritatilor locale din municipiul Targoviste si judetul Dambovita.
53)    Miercuri, 18 octombrie 2006, Seara Furnizorilor Casei Regale. Majestatea Sa Regele Mihai I al României a conferit companiei Transavia calitatea de “Furnizor al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai”, în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate la Palatul Elisabeta în prezenţa Majestăţii Sale Regina Ana şi a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu. A fost a cincea acordare a calitatii de furnizor al Casei Regale.
54)    Marti 24 octombrie 2006, Seara Corpului Diplomatic. În aceeaşi zi, în prezenţa Majestăţilor Lor Regelui Mihai şi a Reginei Ana, precum şi a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu a avut loc o recepţie oferită la Palatul Elisabeta Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti.
55)    Miercuri 25 octombrie 2006, Seara Anului Carol I. Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana alături de AALLRR Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Elena şi soţul ei, dl Alexander Phillips Nixon, au oferit o receptie cu ocazia Anului Carol I, a împlinirii a 140 de ani de la fondarea Familiei Regale, a 125 de ani de la proclamarea României ca Stat european suveran şi independent, precum şi cu ocazia împlinirii a 85 de ani ai Majestăţii Sale Regelui. La evenimentul care a avut loc în Sala de Recepţii a Palatului Elisabeta, au participat majoritatea ambasadorilor acreditati la Bucureşti.
56)    Sambata 28 octombrie 2006, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a gazduit la Palatul Elisabeta a doua intalnire cu studenti ai asociatiei Voluntari pentru idei si proiecte (V.I.P.).
57)    Miercuri 29 noiembrie 2006, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a gazduit la Palatul Elisabeta a treia intalnire cu studenti ai asociatiei Voluntari pentru idei si proiecte (V.I.P.).

2007

58)    Miercuri 24 ianuarie 2007, Seara Grupului Divertis. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta o receptie dedicata grupului Divertis, in cadrul Serilor Palatului Elisabeta.
59)    Vineri 2 martie 2007, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta a patra intalnire cu studenţi ai asociatiei Voluntari pentru idei şi proiecte (V.I.P.).
60)    Marti 6 martie 2007, Seara brasoveana. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au gazduit la Palatul Elisabeta a opta receptie din seria Serilor regionale ale Palatului Elisabeta.
61)    Duminica 11 martie 2007, Seara Voluntarilor pentru Idei si Proiecte. ASR Principele Radu a gazduit la Palatul Elisabeta a cincea intalnire cu studenţi ai organizaţiei Voluntari pentru idei şi proiecte (V.I.P.).
62)    Luni 2 aprilie 2007, Seara orasului Ciudad Real. ASR Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de 35 de reprezentanti ai societatii civile si ai oamenilor de afaceri din orasul Ciudat Real din Spania, in prezenta unor personalitati din domeniile politic, economic, cultural si mass-media din Romania.
63)    9 mai 2007, Seara Furnizorilor Casei Regale. Majestatea Sa Regele Mihai I al României a conferit companiei Principal Company SA calitatea de “Furnizor al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai” pentru produsele Salonta, în cadrul unei ceremonii oficiale desfăşurate la Palatul Elisabeta în prezenţa Majestăţii Sale Regina Ana. A fost a sasea acordare a calitatii de furnizor al Casei Regale.
64)    Miercuri 23 mai 2007, Seara oamenilor de afaceri turci. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au fost gazdele evenimentului Seara Oamenilor de Afaceri Turci, organizata la Palatul Elisabeta sub egida Biroului Reprezentantului Special al Guvernului Romaniei.
65)    Luni 28 mai 2007, Seara Institutului Regal de Management al Ospitalitatii. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au participat la ceremonia de inmanare a diplomelor de sfarsit de an, ale Institutului Regal de Management al Ospitalitatii.  Principesa Margareta este presedinta de onoare a Fundatiei Regale de Management al Ospitalitatii, care are drept co-fondatori Ecole Hoteliere de Lausanne, Institutul IRECSON si Casa Regala a Romaniei.
66)    Luni 11 iunie 2007, Seara basmelor Reginei Maria. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au premiat la Palatul Elisabeta pe castigatorii celei de-a doua editii a Concursului National de Creatie Originala Basmele Reginei Maria, conscurs ce se afla sub Inaltul Patronaj al Altelor Lor Regale.
67)    Miercuri 19 septembrie 2007, Seara studentilor din Chisinau. Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana, impreuna cu ASR Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta vizita unui grup de studenti de la Facultatea de Istorie din Chisinau, Republica Moldova.
68)    Duminica 11 noiembrie 2007, Seara INFORR. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana a avut loc la Palatul Elisabeta o receptie dedicata colegiului INFORR, impreuna cu reprezentanti ai filialelor INFORR din tara.
69)    Luni 12 noiembrie 2007, Seara Echipei nationale de fotbal. In prezenta Majestatilor Lor Regele Mihai I si Regina Ana, precum si a Altetelor Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, a avut loc o noua receptie din cadrul Serilor Palatului Elisabeta, dedicata fotbalistilor din echipa nationala de fotbal si a conducerii Federatiei Romane de Fotbal.
70)    Marti, 13 noiembrie 2007, Ziua elevilor tecuceni. Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana, impreuna cu ASR Principele Radu, au primit la Palatul Elisabeta vizita elevilor liceului „Spiru Haret” din Tecuci.
71)    Sambata 1 decembrie 2007, Ziua elevilor din Husi. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi ai liceului „Cuza-Voda” din Husi.
72)    Marti 4 decembrie 2007, Seara Bursei de Valori. ASR Principesa Margareta si ASR Principele Radu au gazduit la PE un dineu in onoarea Bursei de Valori din Bucuresti, cu ocazia implinirii a 125 de ani de existenta. Au participat 48 de personalitati din domeniile economic si financiar din tara noastra si din Europa, SUA si Asia.

2008

73)    Joi 7 februarie 2008, Seara Istoriei Religiilor. AALLRR Principesa Margareta si Principele Radu au prezidat o ceremonie si o receptie cu ocazia implinirii a 10 ani de la infiintarea Asociatiei Romane a Istoriei Religiilor si incheierea centenarului Mircea Eliade. Cu aceasta ocazie s-a sarbatorit si crearea, prin Hotarare de Guvern, a Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Romane.
74)    Marti 12 februarie 2008, Ziua elevilor ploiesteni. Alteta Sa Regala Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi ai Colegiilor Nationale “Ion Luca Caragiale” si “Mihai Viteazu” din Ploiesti, membri ai Asociatiei de Educatie Sociala din Ploiesti, sub coordonarea profesorului Gelu Hanganu.
75)    Miercuri 13 februarie 2008, Ziua elevilor din Sulina. Alteta Sa Regala Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi ai Liceului teoretic Jean Bart din Sulina, insotiti de profesori si de primarul orasului.
76)    Marti 19 februarie 2008, Seara festivalului francofoniei. Alteta Sa Regala Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de profesori romani, impreuna cu organizatorii din Franta ai concursului international de francofonie pentru elevi “Philippe Senghor”.
77)    Marti 26 februarie 2008, Seara buzoiana. Alteta Sa Regala Principele Radu a gazduit la Palatul Elisabeta a noua receptie din seria Serilor regionale ale Palatului Elisabeta.
78)    Luni 3 martie 2008, Ziua elevilor tulceni. Alteta Sa Regala Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi ai ai Colegiului National din Tulcea, insotiti de profesori si de primarul orasului.
79)    Vineri 21 martie 2008, Ziua elevilor buzoieni. Alteta Sa Regala Principele Radu a primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi ai ai Colegiului Pedagogic din Buzau, insotiti de profesori si de director.
80)    Marti 15 aprilie 2008, Ziua elevilor din Gura Vadului. Altetele Lor Regale Principesa Margareta, Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de elevi ai Scolii de opt clase din localitatea Gura Vadului, judetul Prahova. Au fost prezenti ASR Principele Georg al Prusiei si ES Nicolae al Romaniei.
81)    Vineri 9 mai 2008, Seara Scriitorilor Romani. Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, Altetele Lor Regale Principesa Margareta, Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de scriitori, reprezentanti ai Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti, cu ocazia inceperii pelerinajului in garile Romaniei al Scriitorilor cu Trenul Regal, eveniment anual sub Inaltul Patronaj al MS Regelui Mihai.
82)    Sambata 10 mai 2008, Seara Portretelor Regale. Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, Altetele Lor Regale Principesa Margareta, Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de oameni politici, membri ai Corpului Diplomatic si oameni de cultura, scriitori, cu ocazia dezvelirii portretelor oficiale ale Majestatilor Lor Regelui Mihai si Reginei Ana, realizate de Nelson Shanks si donate de ambasadorul SUA la Bucuresti si dna Nicholas Taubman.
83)    Luni 12 mai 2008, Ziua EUROPAfest. Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, Alteta Sa Regala Principesa Margareta au primit la Palatul Elisabeta un grup de muzicieni, membri ai juriului si concurenti la festivalul international de muzica Jeuneses Musicales (EUROPAfest), aflat sub Inaltul Patronaj al AALLRR Principesa Margareta si Principelui Radu.
84)    Miercuri 14 mai 2008, Seara Donatorilor Fundatiei Principesei Margareta. Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, precum si dl Alexander Nixon au primit la Palatul Elisabeta un grup de oameni de afaceri, oameni de cultura, membri al Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei si ambasadori acreditati la Bucuresti, cu ocazia onorarii donatorilor fundatiei Altetei Sale Regale.
85)    Vineri 16 mai 2008, Seara Radiourilor Mediteraneene. Majestatile Lor Regele Mihai si Regina Ana, Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu, precum si dl Alexander Nixon au primit la Palatul Elisabeta un grup de oameni de cultura, jurnalisti si membri ai Corpului Diplomatic, cu ocazia reunirii la Bucuresti a reprezentantilor Radiourilor Nationale din tarile mediteraneene.
86)    Vineri 17 iunie 2008, Seara Slovenia-UE. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de oameni de cultura, jurnalisti si membri ai Corpului Diplomatic, cu ocazia presedintiei UE a Sloveniei. Seara a fost co-organizata cu dl Marcel Koprol, chargé d’affaires al ambasadei Sloveniei.
87)    Marti 15 iulie 2008, Seara Filateliei Romane. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta un grup de oameni de cultura, jurnalisti si reprezentanti ai Romfilatelia si Postei Romane, cu ocazia implinirii a 150 de ani de la tiparirea primului timbru romanesc. A fost inaugurata, cu aceeasi ocazie, o colectie de timbre cu chipul Reginei Maria a Romaniei, la 70 de ani de la trecerea ei la cele vesnice si a 90 de ani de la Marea Unire.
88)    Vineri 19 septembrie 2008, Seara Culturii Europene. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la PE istorici de renume din Europa, America si Romania, reuniti la Bucuresti in jurul seminarului Modernism-Antimodernism. Cu ocazia vizitei la PE, invitatii au participat la ceremonia acordarii Crucii Regale a Romaniei, de catre MS Regele Mihai, dlui profesor Keith Hitchins, de la Universitatea din Illinois.
89)    31 octombrie 2008, Seara Arhivelor Nationale. Altetele Lor Regale Principesa Margareta si Principele Radu au primit la PE academicieni, oameni politici, istorici si personalitati care lucreaza la Arhivele Nationale, cu ocazia implinirii a 177 de ani de la crearea Arhivelor.

4 comentarii

  1. Vic says:

    Buna ziua! Traiesc tot timpul cu sentimentul ca Romania ar fi fost mai prospera daca ar fi devenit regat dupa 89. Dar asa se intampla lucrurile, nu intotdeauna istoria este asa cum o dorim. V-am gasit acum blogul si o sa revin cu interes ca observ ca este de citit nu gluma.
    Salutari din Canada!
    Vic
    http://www.outblu.com

  2. Gabriela Codrea says:

    Multumesc tare mult Casei Regale pentru toate evenimentele pe care le organizeaza si pentru implicarea in viata sociala a oamenilor. Personal mi-as dori tare mult sa pot participa la o astfel de intalnire impreuna cu familia, copiilor mei le povestesc ori de cate ori se iveste ocazia despre cat de mult a insemnat Familia Regala in istoria tarii noastre, chiar daca eu nu am avut privilegiul sa stiu multe informatii inca din copilarie. I-am dus la Castelul Peles in cateva randuri, la Palatul Cotroceni, la Muzeul Taranului Roman cu ocazia expozitiei de costume nationale dedicata Reginei Maria(daca nu gresesc).Ma bucur nespus de mult ca ei invata o altfel de istorie decat am invatat noi. Dumnezeu sa va binecuvinteze ca aduceti o raza de lumina in aceasta Romanie parca tot mai intunecata. Daca se va ivi vreodata vreo ocazie o vom onora cu tot respectul,
    Gabriela Codrea

  3. Ionut Sauca says:

    Ma fac ecoul celor spuse de dna Codrea, desi stiu ca nu e frumos sa te autoinviti nicaieri! Cred ca exista multi oameni obisnuiti, de calitate indraznesc sa spun, care nu au sansa de a fi in apropierea membrilor Casei Regale, dar care ar fi foarte incantati sa aiba acest prilej.

  4. Raspuns pentru dna Codrea si dl Sauca says:

    Doamna Codrea, domnule Sauca,

    Sunteti bineveniti la Palatul Elisabeta, impreuna cu familiile dumneavoastra. Este suficient sa luati legatura electronica, telefonica sau postala cu cei care lucreaza la Secretariatul Regal si veti primi raspunsul privitor la data si ora primirii dumneavoastra de catre un membru al Familiei noastre.

    Cu toata consideratia,
    Radu al Romaniei

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53990979
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate