Comportamentul si etica
|
In cartea sa “Codul bunelor maniere astazi”, publicata la Humanitas in anul 2002, volum care ramane pana astazi un neintrecut best-seller in Romania, Aurelia Marinescu spunea: “Bunele maniere n-au fost adaugate in mod arbitrar unor structuri sociale. Ele au radacini intr-un sentiment profund, care tinde spre o armonie intre comportare si etica, intre frumusetea caracterului uman si moralitatea sa”. Traiul in comun presupune existenta si respectarea unor reguli. Pentru a face parte din codul bunelor maniere, un obicei trebuie sa fie supus mai intai probei timpului. Invatand cum trebuie sa se poarte in diferite situatii obisnuite sau speciale, “omul manierat capata siguranta de sine, scapa de complexe, este acceptat si respectat de cei din jur; intr-un cuvant, devine mai liber”. Intr-atat de importante sunt bunele maniere, incat ele sunt considerate direct legate de comportamentul uman si de etica, de caracterul omului si de moralitate dar, mai presus de toate, de libertatea sa propriu-zisa. In Romania, unde viata institutionala sufera, aproape mai mult decat societatea, din cauza unui comportament uman adesea la limita irationalului, a grobianului si a iresponsabilului, bunele maniere nu sunt nici pe departe un lux, ci un abc al raportului dintre institutie si om.
Cu trei ani in urma, o tanara intelectuala, dna Alexandra Arnautu, care a lucrat timp de sase ani la Casa Majestatii Sale Regelui, mai intai ca secretar, apoi ca asistent personal, a facut o lucrare de dizertatie cu titlul “Ceremonialul Curtii Regale a Romaniei incepand din 1866″, in care a incercat sa puna in evidenta importanta nepretuita a unor valori din viata societatii, a institutiei publice si a individului, atat de bine explicate in citatele din cartea doamnei Marinescu. Lucrarea doamnei Arnautu nu se limiteaza doar la chestiuni de comportament si de etica institutionala, ci intra in cele mai mici detalii ale structurii administrative si militare a institutiei sefului Statului, numita, pana in 1947, “Casa Majestatii Sale Regelui”. Din lucrare se pot afla lucruri extraordinare, nu numai prin eficienta lor institutionala, dar si prin profunzimea, profesionalismul, rafinamentul lor, obtinute prin continua prelucrare si finisare a traditiei si a experientei generatiilor anterioare. Astazi institutiile se comporta ca si cum nu ar avea memorie, nici trecut, nici tezaur de traditii. Este, desigur, mai simplu pentru cei care le populeaza sau le conduc, fiindca nu ii obliga la un comportament institutional prin comparatie. Este, tot atat de sigur, dezavantajos pentru institutie. Fiindca ea este cea care ramane, nu omul care a ocupat-o pentru un timp. Voi prezenta capitolele cartii doamnei Arnautu incepand de azi pe blog, la sectiunea “Atitudini”, sub titlul “Ceremonialul regal”. Sunt convins de utilitatea si importanta cunoasterii lui. In intreaga Europa, nu doar in partea ei tinuta in paranteza rosie de jumatate de secol, se simte o nepotrivita dispretuire a ritualului, a comportamentului institutional adecvat. Considerate fie prafuite si inutile, fie o constrangere, ritualul institutional si bunele maniere, ceremonialul nu preocupa prea multa lume in spectrul institutional european. Astfel, asistam la momente publice care s-ar putea sa aiba autenticitate si spontaneitate, dar care dauneaza institutiei insesi, supusa perpetuu fanteziei umane, nu de cele mai multe ori posesoare de caracter si de moralitate. |
Mai exista frumuseti…
Inca mai exista frumuseti… chiar daca lumea din jurul nostru a inceput sa uite de lucruri minunate care se mai pot trai, de frumusetile pe care mintea umana le poate construi si le poate indeplini. Niciodata omul adevarat cu aspiratii nu se va lasa coplesit de trufia lumii, de rautatea ori de uraciunea ei.
Eu insumi incerc sa privesc altfel lumea asta cu alti ochi, in ciuda gretatilor si luptelor acestor vremi. Cu toata greutatea aceasta, inca mai exista oameni care lupta pentru a primi implinirea idealurilor lor, pentru a trai bucuriile de alta data, pentru a dobandi amintiri de neuitat din existenta lor. Se transpun cu adevarat spre neuitare, spre vesnicie unii prin scrieri, altii prin fapte marete sau si mai simplu prin felul lor de a fi… toate acestea pentru ca viata trece, amintirile raman!
Poate nu am fost invatati sa traim frumos, ori poate am uitat sa traim asa cum se cuvine pe acest pamant tocmai din cauza rautatiilor semenilor nostrii, dar ne putem aminti de noi, de idealurile noastre si de gandurile noastre bune, cu care putem schimba lumea. Spun acest lucru caci eu la randul meu m-am schimbat, aplecandu-mi ochii asupra unor oameni, care dovedeau omenia prin felul lor de a fi, prin comportamentul manifestat fata de semeni, prin starea lor personala si prin atitudinea lor.
Multi dintre noi afirmam ca nu mai avem modele de urmat, ori oameni care sa contribuie la formarea noastra personala si profesionala. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa ramanesm niste oameni lipsiti de o personalitate si un caracter aparte. Ce trebuie sa facem? Sa aruncam o privire in trecut, caci trecutul are cele mai mari valori si vorba aceea cine nu isi cunoaste trecutul nu se cunoaste pe sine. Exista suflete care s-au stins in istoria tarii noastre, dar care, in urma lor au lasat un comportament de neuitat si bine intiparit in mintea contemporanilor nostri.
Cu ce putem incepe de azi spre o viata mai frumoasa? Cu o lucrare extraodinara, complexa si foarte bine scrisa de catre d-na profesoara Aurelia Marinescu – “Codul bunelor maniere astazi”; o carte va inbunatatii stilul dvs. de viata, o carte care pledeaza pentru un om civilizat al societatii de azi. O carte de care romanii aveau nevoie, dupa ce clasa politica a inceput sa alunce pe alte cai… Inca o carte de folos este cea a Inalt Preasfintitului Arhiepiscop Andrei Andreicut de Alba Iulia – “Mai putem trai frumos?”, pe care o recomand cu caldura tinerilor.
La cine mai putem privi azi din clasa politica romaneasca? Daca stau sa ma gandesc cred ca suntem tara cu cei mai caraghiosi oameni politici, care nu fac decat sa defaimeze imaginea Romaniei construita de catre inaintasii noastrii, inceput cu perioada monarhilor… o imagine a Romaniei moderne care este uitata de-a dreptul de catre politicieni, urmarinu-si interesele personale si nu cele ale poporului.
Priviti romani la cel care a fost odata Rege al Romaniei, Majestatea Sa Regele Mihai cata noblete, cata seninatate si cata blandete pot exprima ochii Sai. Un om care la momentul de rascruce a tarii, Revolutia din 1989, a avut deminitatea si onoarea atunci cand a fost chemat la conducerea tarii a refuzat categoric, deoarece nu pentru Rege murisera atatea suflete tinere nevinovate.
Priviti azi cum Regele nostru este o onoare si un simbol pentru tara, de fiecare data cand se afla in vizite oficiale in tara si in strainatate. Mai mult s-a luptat pentru a redobandi cinstea cuvenita din partea oamenilor politici, care l-au dat la o parte, uitand insemnatatea ce o are pentru tara noastra. Sa nu uitam eforturile din partea continuatorilor Majestatii Sale, Regele Mihai, niste oameni cu adevarat ostenitori pentru binele poporului: Alteta Sa Regala, Principele Radu care a facut eforturi prin reprezentarea Guvernului atat in tara si strainatate, iar Alteta Sa Regala, Principesa Margareta prin educatia primita si indemnurile de Majestatile lor, Regele Mihai si Regina Ana, a continuat neconditionat sa sprijine romanii prin actele de caritate ale Fundatiei Principesei Margareta.
Sa ne amintim de trecut, sa ne amintim de noi, de inceputurile noastre, de idealurile noastre si mai ales sa ne analizam comportamentul nostru, ca sa putem aprecia mai apoi si comportamentul celor din jur, imaginea falsa a conducatorilor nostri si a personalitatiilor de azi.
Vremurile de azi ale societatii ne obliga la un caracter aparte, iar oamenii si politicienii nu mai pot avea scuza, deoarece exista atatea semnale prin intermediul atator carti scrise, cat si prin afirmatii ale unor personalitati marcante ale societatii noastre.
În Pamant…Din Pamant…si totul pentru Nimic
O zicala veche se leaga de nemurirea sufletului, alta de adorarea unui zeu suprem spre mantuirea fiintei noastre, iar o alta…ce denota veridicitate, este zicala care ne ghideaza si uneori ne târăşte crunt si fara mila printr-o frântură de existentialitate…numita “viata”.
E o zicală nescrisă , întipărită in subconştientul nostru ca literele gravate pe o piatra de catre stramosii nostrii romani.
O zicala pe care nu o poti uita, nu o poti ignora , insa iti ia parca o eternitate sa ii intelegi substratul.E acelasi substrat ce da nastere la alte zeci, ce starneste inlauntrul nostru dorinte nemarginite , lacrimi prea fierbinti , ore lungi si nedormite.
Un inteles ce nu poate cunoaste ratiunea …o ratiune ce nu poate cunoaste simtirea .Dar toate converg spre ceea ce putem numi , bizar si benevol, viata noastra cea de toate zilele.
In pamant….ne este inradacinata vointa ,precum un arbore intelept si batran, ce nu mai cunoaste teama in bataia vantului , ce sta si biruieste de ori de cate ori este provocat de fenomenele dezastruoase ale naturii…Suntem , vom fi , si nu vom mai fi …un arbore in curs de maturizare! Vrem, putem , ne zbatem….
“Traieste intens….Fii tu …”Incercari de a supravietui printre zicale vechi ,dar pline de insemnatate….ca o broasca testoasa parasita in mijlocul unui desert a carui oaza nu poate fi decat speranta….
Mi se increteste fruntea , imi simt sufletul incarcat de temeri , incerc sa ma desprind de traditie ,dar nu pot evita sa traiesc inca prin ea.Acea traditie a unei zicale vechi, demodate si parca mult prea rasunatoare pentru sistemul subconstientului…”Din pamant ne tragem…”
“De cate ori ma gandesc la moarte , imi pare rau ca voi muri mai putin “….De fiecare data cand incercam sa gandim la moarte , nu stim ca in fiecare secunda o parte din noi moare , luandu-si zborul spre meleaguri prea obscure pentru a putea fi percepute.In genere , oamenii azi sunt prea putin interesati de “moartea pe etape” ,dar la fel de putin preocupati de viata in sine.
Unde sunt trairile de altadata? Unde sunt zicalele pline de sens lasate mostenire ? Unde e moralitatea care parea imorala, dar de care avem atata nevoie acum ? Unele valori sunt la fel de moarte … asa cum noi suntem fara ele.
S-a spulberat de mult acea “clipa magica” in care puteam visa linistiti la o iubire ca in basme, s-au dus de mult serile in care se aprindeau lumanari si se cantau romante , s-au evaporat ultimele picaturi de tandrete .Azi, oamenii sunt in mana destinului lor niste Papusi de Paie fara sens…Terra s-ar fi descurcat si fara noi…
Orice lege isi are propriile legi nescrise, asa cum noi stim sa legiferam fara sa mai tinem cont de zicalele ce ne indeamna la ultime clipe dominate de tacere si liniste sufleteasca.
Traim prin noi pentru cauze efemere. Stim sa ranim si sa privim patrunzator si malefic , ne dorim sa ne materializam o existenta inexistenta.Vrem sa facem aur din nisip, sa mutam munti si sa secam oceane, uitand sa traim prin prisma unor clipe nascute din noi …pentru noi .
Merita sa te ghidezi dupa legi nescrise, insa benefice sufletului , mintii si corpului tau …Traim intr-un labirint din care nu vom putea iesi niciodata , ne zbatem ca si cand o entitate supranaturala ne-ar fi pescuit dintr-o mare de neajunsuri , murim incet fara sa realizam ca nu mai suntem de mult un intreg , ne descompunem fara sa simtim vreo diferenta …Ne complacem intr-o existenta mizera , ilogica , ireala ….
Devenim imuni si ardem inauntrul nostru o flacara a carei lumina fada ne intareste dezolarea …
Si in final , realizam ca totul se reduce la marele “nimic”, un nimic al unui sfarsit prea tragic , al trecerii in pamant ,al vietii dincolo de eternitate ,al lucrurilor care ne-au inconjurat , al oamenilor carora nu am stiut sa le pretuim meritele , al zambetelor pe care le-am lasat neobservate , al faptelor pe care trebuia sa le facem si le-am amanat , al zeilor la care trebuia sa ne inchinam si nu am indraznit sa inghenunchem , al mirosului unei flori pe care nu l-am putut simti , al unei scurgeri de vreme …déjà apusa.
Uitam vremea intr-un colt si ne intoarcem de pe o parte pe alta , ca atunci cand un somn e mult prea adanc pentru a fi tulburat. Nu ne recunoastem greselile abia cand e prea tarziu pentru regrete, nu stim sa pretuim un sprijin moral decat dupa ce l-am izgonit …La fel se intampla cu briza marii , pe care o putem simti doar daca suntem indeajuns de atenti la fiecare detaliu.Pentru a-i simti vibratiile si intensitatea , trebuie sa stam nemiscati si sa ne concentram indeajuns.
Parem ceea ce nu suntem si vrem sa fim ceea ce putem parea !
De fapt nu stim nimic ….si nu vom sti niciodata !
Incercand sa descoperim mistere , ne pierdem in detalii mult prea adanci pentru puterea nostra de a percepe ,renastem prin moarte ….in pamant…din pamant…Si …totul pentru nimic !
Cred in existenta mea, cred in principiile dupa care e ghidata , cred in moarte si in semnificatia ei….Cred in mine mai ales!
As vrea sa cred ca nu numai atunci cand imi ascult tacerea reusesc sa pretuiesc momente nepretuite , ca nu numai atunci cand sunt in impas reusesc sa imi tin aproape oamenii care inseamna imens si au un rol definitoriu in viata mea, ca nu savurez un moment dupa ce a l-am depasit ….
Insa ma intristeaza uneori gandul ca putem gandi…….Fiinte mecanice , create doar pentru distractie , un teatru ieftin de marionete fara noimă, prin prisma caruia sa se tavaleasca de râs Zeii Olimpului , vegetatie artificiala , razboaie mondiale de sute de ani , crime , Jules Verne regizorul acestei catastrofe, iata Pamantul ideal …
Caci …din pamant renasc toate si in pamant vor ramane pentru un infinit de secole!Tacerea e singurul leac in fata unei maladii a lumii….Caci in pamant ne ascundem de lume salba de ganduri si gramul de intelepciunea .Suntem atat de egoisti , incat nu ne incumetăm sa o lasam mostenire …
Un pamant plin de durere , suferinta , deziluzii si cotropit de o moarte prematura , asurzitoare si de departe incantata de fiecare secunda de haos…un vid in neant…
Nu sunt regalist si nici nu pot fi deoarece in absoluta libertate a constiintei mele vad ca toti oamenii sunt egali. Impartasim acelasi trup, aceeasi moarte, suntem instrumente ale aceluiasi Duh Sfant, avem un singur Rege: Christos Pantocrator si avem acelasi Tata prin Fiul si prin mijlocirea Duhului Sfant.
Nu pot pleca genunchiul meu decat in fata Domnului si a autoritatilor Bisericii Sale Ortodoxe.
Am totusi o intrebare si astept un raspuns in aceasta directie: de ce monarhie? Inteleg ca in Romania ar fi trebuit reinstaurata monarhia ca o restabilire a situatiei de dinaintea invaziei comuniste si ca lepadare de un statut impus de forte straine, dar daca nu aceasta ar fi fost situatia, de ce am avea in aceste timpuri monarhie si nu republica?
Va rog sa nu va simtiti stingher in calitate de republican. Acest blog nu este destinat monarhistilor, ci tuturor romanilor de astazi. Dimpotriva, va doresc sa nu fiti niciodata dezamagit de forma dumneavoastra favorita de guvernamant. De asemenea, sper ca ea sa nu va altereze niciodata absoluta libertate a constiintei, asa cum a facut-o romanilor din anul 1947!
In paginile jurnalului nu am incercat niciodata sa propag monarhismul, aceasta nefiind o indeletnicire potrivita cu pozitia de membru al Familiei Regale. Monarhia nu poate fi “monarhista”.
De aproape doi ani, prin acest jurnal, incerc sa vorbesc despre valorile fundamentale ale societatii romanesti, de care avem nevoie si care, pentru moment, lipsesc. Atata tot.
Faptul ca unele dintre aceste valori sunt reprezentate de regalitate nu trebuie sa deranjeze pe republicani. De zece ani incoace Familia Regala serveste o Romanie republicana, si aceasta pentru ca suntem convinsi de importanta momentului istoric prin care tara noastra trece. Nu am facut diferenta, in efortul nostru de un deceniu, intre unii si altii. Iar Regele Mihai, inainte de 1947, era Regele tuturor romanilor, republicani sau monarhisti.
In fine, un ultim detaliu: in 2006, cei 67% dintre romanii care s-au declarat increzatori in importanta rolului Familiei Regale in democratizarea si consolidarea Romaniei de astazi nu erau toti monarhisti, va garantez. Si aceasta, departe de a ne dezamagi, ne-a onorat foarte mult.
Exista in librarii o carte numita “Biblioteca in flacari”, pe care am publicat-o la Polirom. Va rog s-o cautati si, daca aveti vreme, sa o cititi. Nu este un volum prea mare. In felul acesta, veti afla, desi indirect, un raspuns la intrebarea dumneavoastra.
Cu toata consideratia,
Principele Radu
Draga domnule HMS,
In mare masura va dau dreptate. As vrea totusi sa va semnalez ca ati luat, cumva, prea “ad-literam” gestul INCHINARII. Nu cred ca acest gest punea pe oricine intr-o postura umilitoare sau de inferioritate. Cred ca apartinea mai mult unui anumit tip de respect datorat conducatorilor.
Revenind la dilema dumneavoastra legata de utilitatea Monarhiei, ca sistem institutional de conducere a unei tari.
Vedeti dumneavoastra, eu ca observator extern al vietii publice romanesti, nu incetez sa ma mir de faptul ca aproape nimeni nu sesizeaza, in aceasta disputa legata de perechea MONARHIE – REPUBLICA, un anumit paradox.
Ati remarcat ca permanent ni se prezinta efectele tranzitiei de la MONARHIE la Republica? Se omite, voit sau…., a se pune in evidenta si cauzele, obiective sau subiective ale disparitiei sistemelor monarhice (cel putin) de pe scena politica europeana. Trecem prea des sub tacere disparitia monarhiilor in Italia, Franta, Germania, Austria, s.a.m.d. La momentul disparitiilor acestora nici nu se punea problema comunismului sau a tancurilor sovietice. Ne place sa dam vina pe factorii externi care au impus schimbarea sistemelor. Dar, in acelasi timp, nu ne place sa ni se aduca aminte de factorii interni, ca aceste schimbari au venit, de multe ori ca niste necesitati ale istoriei.
Aveti dreptate cand sugerati ca o anumita justificare a Restauratiei ar fi anularea unei nedreptati istorice! Dar, oare, nu cumva printr-un act de dreptate istorica am putea deschide Cutia Pandorei si sa creem alte nedreptati, poate mai mari?
In argumentarea utilitatii MONARHIEI, se opereaza, daca ati remarcat, cu niste argumente pur istorice, de traditie, de superioritate a unui alt sistem de valori. Se uita insa ca, lumea contemporana a invatat sa aiba altfel de sisteme de valori, poate mai coerente si mai eficiente. Oricat de mult s-ar stradui Printul Radu sa ne convinga prin argumente teoretice (de bun simt, de altfel, trebuie sa recunosc) despre utilitatea si superioritatea sistemului monarhic, aceeasi lume contemporana in care traim nu mai doreste exemple din trecut. Ea doreste asumarea unei responsabilitati faptice, adica demonstrarea calitatilor prezente si viitoare prin actiuni concrete.
Referitor la sistemul de valori promovat. Daca presupunem, prin absurd ca un sistem de valori trebuie sa indeplineasca 10 criterii, poate ca sistemul monarhic le are pe cele mai multe, sa zicem 7 sau 8. Dar si sistemul republican are tot 7-8. Poate ca nu sunt aceleasi, dar ele exista. Exista o anumita paritate intre cele doua sisteme. Fiecare are punctele sale tari si punctele sale slabe Problema e ca nu se poate demonstra superioritatea sistemului monarhic doar prin abordari pur teoretice sau prin ingrosarea defectelor celuilalt. Aceste abordari trebuie sprijinite de elemente concrete. Lucru care, din nefericire, lipseste.
Ca sa raman tot la elementul concret. Ne spune Printul Radu ca are nu stiu cate sute de angajamente pe an. Sincer, nu prea stiu ce inseamna aceste „angajamente”. Eu ma intreb doar care este valoarea adaugata a acestor activitati. Invariabil, raspunsul este acelasi: Noi cooperam cu Republica, cu guvernul si facem bine tarii. Si trimitem rapoartele noastre „acolo unde trebuie”. Observati Draga domnule HMS? „ACOLO UNDE TREBUIE”. Adica noi, cei din popor nu trebuie sa stim? Exact? Rapoartele si deciziile in acest mult laudat sistem monarhic apartin numai unei elite ? Asta e sistemul de valori care se vrea a fi promovat? Cel putin pe premier si pe ceilalti ministri ii vad zilnic pe http://www.gov.ro cu rapoarte foarte detaliate referitoare la activitatile sale, la rezultatele muncii lor, la modul in care activitatile lor ne afecteaza (pozitiv sau negativ) etc. Lucru pe care, din pacate nu-l pot spune despre activitatea Casei Regale. Aceasta abordare, de tip ermetic, trebuie sa o inteleaga si Printul Radu, nu mai este de actualitate.
Repet, in sistemul monarhic decizia apartine numai unei elite?
Face Printul Radu niste digresiuni (destul de stravezii de altfel) referitoare la sistemul republican romanesc care sunt cel putin deformate. Plecand de la niste adevaruri evidente ale vietii noastre publice, domnia sa argumenteaza astfel ca sistemul republican este imperfect si, deci, prin eliminare (ca la matematica) demonstreaza superioritatea sistemului monarhic. Ori, dupa parerea mea, Printul Radu face aici o confuzie majora intre sistemul republican si constructia politica actuala din Romania. Daca leadershipul actual romanesc nu este perfect nu inseamna, in mod automat, ca sistemul monarhic este mai bun. Ci, doar ca actuala clasa politica romaneasca trebuie refacuta. Cum si cu ce costuri, nu stiu. Dar, in nici un caz, nu m-a convins de superioritatea monarhiei. Sa nu uitam ca si in perioada in care in Romania avea un sistem monarhic, clasa politica se comporta in mod similar (ba, poate mai rau). Deci, daca observam aceeasi constanta in comportamentul clasei politice (si in sistemul monarhic si in sistemul republican) inseamna ca nu tipul de sistem greseste ci tipul de reprezentare politica. In acelasi timp, domnia sa comparand cele doua sisteme, face cel putin un gest neloial, uitand sa aduca in discutie si imperfectiunile sistemului monarhic.
Mai departe, argumente de genul: uitati-va la stabilitatea si nivelul de trai al Suediei, Danemarcei, Olandei, etc sunt inutile deoarece, prin comparatie putem contraargumenta cu acelasi tip de caracteristici ale unor tari precum Franta, Elvetia, (de ce nu Slovenia) sau chiar SUA (reprezentanta a Republicanismului dus la extrem).
Totusi sa presupunem draga domnule HMS ca Printul Radu nu propaga ideea monarhismului prin aparitiile sale publice. Sa presupunem ca dansul doreste sa le reaminteasca romanilor despre aceste valori fundamentale despre care afirma ca lipsesc. (de fapt eu cred cu tarie ca ele exista, dar, unele sunt in stare latenta in sufletele noastre). Chiar daca ar fi asa, parerea mea este ca Casa Regala ar trebui sa aduca un pic de concretete si de consistenta activitatilor sale. Altfel, va fi privita mereu ca o mondenitate, ca un artefact, o pata de culoare pe Istoria noastra. Si, inca ceva. Nu cred ca cei 81 de ani de domnie ai celor 4 regi au fost suficienti pentru ca poporului roman sa i se inoculeze ideea de monarhie. De aceea, daca doresc asta cu adevarat, trebuie sa se straduiasca mai mult ca sa ne convinga. Si, in nici un caz numai prin abordari teoretice ! Sincer, nu stiu care este povestea cu cei 67% dintre romani care s-au declarat increzatori in Casa Regala. Chiar imi doresc sa vad pe blog publicat acest sondaj !!!
Revenind la Printul Radu, trebuie sa recunosc ca aparitia domniei sale in peisajul casei regale a adus o anumita dinamizare a perceptiei legate de institutia monarhica. Nici nu se compara ce era familia regala acum 15 ani (cu acele manifestari nostalgice ale unor batrani lacrimogeni si isterici) cu reprezentarea actuala. Totusi, revin si spun, este insuficient. Imi dau seama si banuiesc ca si in interiorul familiei regale exista o anumita nostalgie dupa trecut. Dar nu se poate aplica sintagma “La trecutu-ti mare…Mare viitor” decat prin fapte. Atat! Fapte! Discursurile…lasati-le pentru clasa politica, draga Alteta! Fiindca, daca va amintiti, verbul care i se potriveste cel mai bine unui LIDER este verbul A FACE, in nici un caz verbul A VORBI! (Cei care „fac” sunt lideri naturali, cei care „vorbesc” sunt “liderii de opinie” sau demagogi !)
Va recomand si eu sa cititi cartea „Biblioteca in flacari”, draga domnule HMS ! Paradoxal, veti vedea ca vine aproape perfect in sprijinul argumentelor dumneavoastra!
Cu drag,
N.N.C.
Nu stiu cine se afla in spatele initialelor N.N.C. (oricum nu este important), dar personajul dinamizeaza discutia despre rolul Casei Regale, monarhie, republica, s.a.m.d. Din aceasta discutie ar trebui sa aiba de castigat toti cei antementionati, inclusiv poporul roman… Eu cred ca noi, romanii, avem nevoie de o infuzie de valori fundamentale, de patriotism, de bun gust, de credinta, pentru a rezista ca neam si pentru a trai frumos si corect. Eu asa incerc sa traiesc. In desele mele calatorii prin Europa, cand vad cum englezii sau germanii, sa spunem, au rezistat afluxului de emigranti si au reusit sa isi pastreze traditiile, cum negrii vorbesc cu accent britanic, si nu englezii cu accent mandarin sa spunem, ma intreb ce se va intampla cand aceiasi emgiranti vor veni in Romania… Ce le vom opune noi, ce traditii, noi care preluam atat de usor totul….
Daca acest “pedigree”, acest cumul de valori poate fi asigurat de Casa Regala, atunci rolul ei ar trebui crescut; daca poate fi asigurat de fotbalisti si de sotiile lor, sau de “cantarete”, de “dive” TV…. ei bine, prezenta lor e deja sufocanta… Daca poate fi asigurat de catre fosta “elita” (adica de cei care au bagat in puscarii corpul de oameni educati, intelectualii, politicienii Romaniei de pana in 1947, pentru a se muta in casele acestora), sau de catre noua “elita” (ce sa mai comentam…), dar dupa cum se vede nu este cazul. Incerc doar sa fiu pragmatic. Incerc doar sa gasesc repere, modele de oameni publici nu pentru a-i copia mimetic ci pentru a ma imbogati din experienta lor! Principele Radu spunea intr-un interviu de acum un an cred, ca nu neaparat Casa Regala ca institutie e importanta, ci oamenii care o compun si conduita acestora (sper sa nu fi modificat sensul prea tare). Eu as vrea sa citesc in ziare si ce face Regele Mihai, ce flori cultiva, ce fotografii face, care este programul public al Principesei Margareta, unde mananca la pranz dl. Liiceanu, unde isi petrece vacanta dl. Hurezeanu, spre exemplu. As dori sa mi se vorbeasca si despre oameni destepti, culti, despre oameni care au valoare intrinseca , sublimata in decenii de studiu. Iar Regele Mihai cu siguranta este un astfel de personaj; eu recitesc convorbirile Sale cu Mircea Ciobanu si sunt uimit cum un astfel de om, profund credincios, cu cuvinte masurate cu atentie (nici unul in plus, nici unul in minus) nu este bagat in seama de mass media romaneasca. Eu nu spun neaparat “Sa facem monarhie!” ci “Sa ii lasam sa vorbeasca!”, cu sensul de a populariza mesajul lor. Sa mutam reflectoarele un pic, catre valori!
Altetea Voastra Regala,
Articolul intitulat sugestiv “COMPORTAMENTUL SI ETICA” are darul sa reaminteasca multora dintre cei care au trait in traditionalul regim de Monarhie constitutionala din Romania unele principii pe cat de elementare, pe atat de indispensabile ce caracterizeaza o educatie civilizata. Dar, acest articol ar merita sa fie citit (si inteles?) de multi dintre Romanii carora redutabilii detergenti pentru spalarea creierelor – dezinformarea si propaganda comuniste – i-au impiedicat sa fie beneficiarii unei educatii civilizate. O educatie care, evident, nu are nimic in comun cu vreun pretins elitism intrucat tot omul instruit stie ca – inainte de 30 decembrie 1947 – deferenta sincera si atasamentul pentru Rege Mihai I caracterizau pe foarte multi dintre taranii Romani. Una dintre dovezile indisutabile in acest sens o reprezinta porterte al Regelui ascunse si pastrate cu sfintenie de tarani in timpul dictaturii comuniste.
Altetea Voastra Regala mentioneaza ca “In Romania (…) viata institutionala sufera (…) din cauza unui comportament uman adesea la limita irationalului, a grobianului si a iresponsabilului (…)”. Pe de alta parte, am constatat adesea (si nu sunt singurul), ca pe diverse “forumuri” on line indivizi protejati de scutul anonimatului isi permit – in numele “libertatii” cuvantului – sa eructeze ineptii incalificabile la adresa Regelui Mihai I. Consider acest COMPORTAMENT de o remarcabila primitivitate ca fiind expresia tipica a unei lasitati patente cultivata cu sarg in special de regimul comunist.
Fara a intra in mai putin accesibilul domeniu al formulelor de adresare proprii persoanelor auguste, ma intreb daca declinarea identitatii reale a cuiva care scrie pe un “forum” on line n-ar trebui sa fie o conditie esentiala a publicarii mesajelor. Pare de-a dreptul indecent sa “comentezi”, sa incerci sa dai lectii chiar si de (pseudo)istorie comunizanta disimulat de un pseudonim sau de initiale. Din momentul in care ai decis sa scrii despre o personalitate sau sa i te adresezi – pe blogul sau sau aiurea – o ETICA elementara sugereaza declinarea identitatii tale reale (nu de tipul prenumelor codate cum este cazul si pentru agentii informatori ai serviciilor secrete, inclusiv ai Securitatii).
Si cu cat comentariile “postate” sunt mai aproape de subiectul articolului, cu atat citirea lor de catre alti “internauti” este mai utila. De exemplu, textul de mai sus nu se vrea o pledoarie pentru Monarhia care – sub diferite forme – a caracterizat Istoria Tarii timp de multe sute de ani; si nici o denigrare a sistemului republican. Un sistem care, in Romania, a imbracat numai mantia “republicanului” Popescu din Ploiesti si a rpr/rsr… De unde atunci, aceasta enciclopedica cultura despre traditia republicii, nu populara si nici socialista pe care enorm de multi le-au trait (din nefericire) ? Atunci, cred, ca ar fi bine ca acest spatiu “pe sticla”, pus la dispozite cu amabilitate, sa fie onorat cum s-ar cuveni.
Cu mult respect,
Dan Ottiger Dumitrescu
Alteta Voastra!
As dori sa intru doar cu cateva cuvinte in aceasta incitanta dezbatere,care,vrand-nevrand, aduce in discutie opozitia dialectica clara Republica/Monarhie.Am observat ca doi dintre ante-postatorii mei au facut unele afirmatii de genul:”monarhia este de domeniul trecutului”,”in Austria,Germania,unde nu au ajuns tancurile sovietice”,precum si altele pe care cu regret le consider…rodul unei amnezii de tip… globalist.Domnii cu pricina in primul rand nu cunosc istorie(NB nu cea pe care au livrat-o comunistii si urmasii lor post-revolutionari).Dansii nu au auzit probabil de precursorii comunistilor(primii care au atacat contondent monarhia ca institutie..probabil ca nume ca si Cromwell,Robespierre si alti criminali internationali le sunt necunoscute…).In plus unul din pre-postatorii subsemnatului da dovada unei ortodoxii din acelea de tip fundamentalist;ii recomand D-lui HMS sa mai puna mana sa citeasca-in primul rand extraordinara lucrare a regretatului Vladimir Volkoff:”Eseu despre Rege” si sa se informeze cine ii ungea pe Regii,Romaniei si dupa ce tipic,si care era motivatia acestei ungeri.
Nu pot decat sa-mi exprim profunda dezamagire privind amnezia si orbirea atator oameni…poate s-ar cuveni sa fie candva publicata o lucrare pentru amnezici tarii…
Cu toata consideratia,
Dr.Nicoara Ovidiu
Va multumesc Principe Radu pentru raspunsul dumneavoastra. Raspunsul dumneavoastra denota o mare noblete sufleteasca si eruditie. Fara ezitare ma inclin respectuos in fata unui OM capabil sa degaje lumina si frumusete spirituala.
Multumesc si celorlalti si o sa le raspund pe scurt in cele ce urmeaza.
Domnului N.N.C: sunteti un spirit cartezian, deschis perspectivelor. Va multumesc pentru opinii si va asigur ca voi citi “Biblioteca in flacari” incercand sa aflu raspuns la intrebarile mele.
Domnului Dan Ottiger Dumitrescu: Aveti dreptate, eticheta cere sa-mi folosesc numele dar cunoasterea realitatii cotidiene ma impiedica sa fac acest lucru. Va admir pentru curajul de a va posta numele. Va asigur insa ca sunt mai mult o persoana decat un individ.
Domnului Dr. Nicoara Ovidiu: Aveti dreptate. Cunosc doar istoria predata in scoala romaneasca din perioada comunista. Perioada in care monarhia era privita ca “bampirul” poporului, iar personaje precum Cromwell si Robespierre erau prezentate de catre clasa noastra de intelectuali fini ca vizionari si revolutionari capabili sa-si sacrifica vietile in numele libertatii. Ma intreb unde erati domnule doctor pe vremea aceea si de ce nu ne-ati deschis atunci ochii ca sa vedem lumina? Nu sunt amnezic si nici orb doar ca probabil foarte mult timp am privit in directia gresita.
Ortodoxia este prin firea sa extremista si fundamentalista. Poate la fel de extremista in fata raului ca si intemeietorul ei.
Nu trebuie sa fiti dezamagit si nici nu trebuie sa uitati ca
“Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.”
Cu stima,
HMS
.
‘Curajul este cea mai mare calitate a omului,
pe langa ONOARE !” (Aristotel)