Sarbatoare la Palatul Buckingham

La Palatul Buckingham, resedinta oficiala a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii si Irlandei de Nord, intreaga dupa-amiaza si seara de 13 noiembrie au fost dedicate sarbatoririi Principelui de Wales, care implineste astazi 60 de ani.
57.jpg

Rand pe rand, Sala de Muzica, Marea Sala de Bal, Sufrageria de Stat, Galeria Reginei si alte sali din magnifica resedinta regala au gazduit evenimentele serii. Familiile Regale din Bahrain, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Germania, Grecia, Iordania, Norvegia, Olanda, Qatar, Romania, Serbia, Suedia si Spania au stat in primele randuri la concertul de gala, sustinut in Sala de Bal, un loc obisnuit sa gazduiasca concerte inca din vremea Reginei Victoria, bunica Reginei Maria a Romaniei. In sala de concert s-au aflat peste 600 de invitati, oameni de cultura, ambasadori, oameni politici si personalitati din mediul economic.

411.jpg

Concertul a fost sustinut de celebra orchestra Philharmonia, care se bucura de inaltul patronaj al Principelui de Wales de 28 de ani. Sub bagheta dirijorului Christopher Warren-Green, corul si instrumentistii de la Philharmonia au interpretat Imnul National, “Blest Plair of Sirens” de Parry, Concertul pentru Violoncel in do major de Haydn si uvertura la opera “Maestrul cantaret din Nürenberg” de Wagner. In incheierea concertului, fiii Principelui Charles, William si Harry, au tinut cate o alocutiune in care au vorbit cu emotie si cu umor despre tatal lor.

214.jpg

In continuare, a avut loc o receptie in Sufrageria de Stat. Cei prezenti au putut sa se intalneasca atat cu sarbatoritul, Principele Charles, cat si cu gazdele, Regina Elisabeta a II-a si Ducele de Edinburg. Au fost prezenti Ducesa de Cornwall, Principii William si Henri de Wales, Ducele de York, Principele Edward, precum si multi alti membri ai Casei Regale britanice. Am avut bucuria sa ma intalnesc si sa schimb o serie de pareri cu lideri importanti ai lumii de astazi, precum presedintele Afganistanului, dl Hamid Karzai sau Regele Iordaniei, Abdallah al II-lea.

In Galeria Reginei a avut loc dineul oficial, la care au luat parte ca invitati, in afara de familia noastra, Regele si Regina Suediei, Bulgariei, Greciei, Iordaniei, Regina Norvegiei, Principii mostenitori ai Belgiei, Danemarcei, Greciei, Norvegiei, Olandei, Spaniei, Suediei, precum si Regele Bahrainului si Emirul Qatarului.

123.jpg

Seara s-a incheiat cu momentul de ramas-bun din Galeria de Arta, unde gazdele au primit cele mai alese multumiri din partea invitatilor, dupa o seara memorabila, un exceptional model de ospitalitate, eleganta si ceremonial. Am fost foarte fericiti ca, prin prezenta Regelui Mihai si a noastra, Romania a fost prezenta la loc de cinste in aceasta seara.

311.jpg

Maine vom participa din nou, Regele Mihai, Regina Ana, Principesa Margareta si cu mine, la o intalnire prilejuita de sarbatorirea Principelui de Wales. Aceasta intalnire va avea caracter privat.

2 comentarii

  1. Despre Principele de Wales, astazi says:

    In ziarul Daily Telegraph de astazi, editorialul este dedicat Principelui de Wales. Acolo se vorbeste pe larg despre realizarile lui din cei patruzeci de ani de viata publica si despre dorinta sa de a deveni, dupa incoronarea ca Rege al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Aparator al Credintei, aceasta simbolizand respectul pentru toate credintele lumii.

    Se vorbeste despre vederile sale in privinta incalzirii globale, a arhitecturii, dezvoltarii durabile sau agriculturii ecologice. In domeniul caritabil, cifrele realizate de Principele Charles sunt un record mondial: el este creatorul a 20 de fundatii si presedintele sau patronul altor 350. In ultimii 25 de ani, el a ajutat tinerii defavorizati, dezvoltand programe pentru crearea de locuri de munca. Fundatiile lui au adunat, in ultimele trei decenii suma de 100 de milioane de lire sterline.

  2. Ionuţ Sauca says:

    Felicitări ASR Principesa Moştenitoare, pentru graţia şi stilul cu care se prezintă în aceste poze şi ne reprezintă implicit şi pe noi, românii, la acest eveniment!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53996237
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate