Vizită la Galați, ianuarie 2007
Am participat la ceremonia militara organizata cu ocazia Zilei Unirii. Sunt 148 de ani de la “Unirea Mica”. La 5 ianuarie 1859, într-o zi înzapezita, moldovenii au ales la Iasi pe Alexandru Ioan I ca domnitor, fost colonel în armata si parcalab de Galați. La 24 ianuarie, dupa ce ninsese toata noaptea, sub presiunea a 30.000 de oameni iesiți în strada la Bucuresti, în fața Parlamentului, Alexandru Ioan I devenea si domnitorul Tarii Romanesti. Un ziarist al vremii, V. Boerescu, a scris în luna august a anului dinainte, 1858: „Europa ne-a ajutat; este timpul sa ne ajutam noi însine“. Nu se putea gasi ceva mai potrivit de spus astazi, la 24 ianuarie 2007, în Romania! Romania, a saptea putere geografica si demografica a Uniunii Europene, are nevoie acum de loialitate, de spirit de raspundere, de generozitate, de puterea exemplului personal, tot asa ca si atunci, în 1859, cand oameni politici responsabili au avut nu numai insticte oportune, ci si viziune. Asadar, sa aprindem o lumanare si pentru oameni precum Kogalniceanu si Alecsandri, fara de care Alexandru Ioan si rolul sau istoric ar fi fost imposibil. De altfel, in toata nefericita lui poveste, domnitorul pribeag, mort in singuratate la Heidelberg, a avut totusi norocul de a fi avut prieteni. Acesta este un dar de pret. Liderii de ani nu au parte de acest dar. Romania va fi prospera si statornica prin loialitate, altruism, simt al raspunderii si prin viziunea unor oameni care stiu sa aiba prieteni. Ceremonia militara de la Galați, in prezenta sutelor de locuitori ai municipiului, are o semnificație în plus fata de sarbatoririle din alte orase. La Galati a crescut domnitorul Alexandru Ioan, aici a avut casa parinteasca, aici au trait tatal lui, tot parcalab de Galați, si aici a trait, pana la moarte, mama lui. Episcopul Casian, alaturi de prefect, presedintele Consiliului Judetean si de primarul municipiului, împreuna cu sute de oameni si zeci de copii, alaturi de militari si de fanfara, au participat la ceremonii. Într-o imagine frumoasa copiii, nerabdatori, au format zeci de mici hori ale unirii, înainte ca adultii sa-si dea „mana cu mana“. A fost un soare de luna mai. Oamenii pareau fericiti si emotionati si nu semanau a „roboti globalizati“, cum gasesti uneori în trenurile care leaga capitale europene. La Casa Cuza am participat, în continuare, la o întalnire cu oamenii locului, veniti spontan sa sarbatoreasca. Mi-a placut aceasta manifestare civica, rar întalnita la noi. Galatenii au si spontaneitate si deschidere, nu numai ospitalitate. În plus, „destinul confluentelor“ se simte chiar si azi, dupa atatea decenii de izolare. Confluente etnice, de confesiune, culturale, lingvistice, de traditii, militare, politice si, mai ales, economice. La plecarea de la Casa Cuza, doua femei tinere au venit cu cosuri cu mere si covrigi, impartind musafirilor si spunand: „Sa fie de sufletul lui Alexandru Ioan“! Un mare avantaj european al locului este pastrarea aproape intacta a orasului vechi, din centru. Zeci de strazi pastreaza aproape 100% casele negustorilor de sfarsit de secol XIX si început de secol XX, ceea ce va putea fi, în numai 5-10 ani, un tezaur cultural si turistic. Ele nu sunt inca renovate, nici folosite la standardele si cerintele Europei mileniului III, dar nu sunt departe de acest statut. Astazi nu am avut timp sa merg la vreun Colegiu National sau liceu, dar am mers la o întalnire cu Prea Sfintia Sa Casian, Episcopul Dunarii de Jos, cu care am evocat o serie de proiecte pentru anul în curs. Am avut parte de o frumoasa primire din partea oamenilor si, daca aceste randuri ar ajunge sub ochii cuiva care a participat la sarbatoarea de astazi, as fi bucuros.
|
Pentru a putea trimite un comentariu, trebuie sa bifați "Am citit și sunt de acord cu Politica de confidențialitate"