Principele Nicolae la Concursul de Eleganță Retromobil 2014

Sâmbătă, 28 iunie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae a luat parte la cea de-a patra ediție a Concursului de Eleganță Sinaia, organizat de Retromobil, cu sprijinul Primăriei orașului Sinaia și al Muzeului Național Peleș.

Concursul anual de eleganță al mașinilor de colecție se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui Mihai.

Anul trecut, Principele Nicolae a primit titlul de membru de onoare al Retromobil Club România.

Au defilat, pe platoul din fața Castelului Regal Peleș, un număr de 42 de vehicule istorice selectate de un juriu format din personalități din Italia, Ungaria și România.

Vehiculele participante au concurat în categoriile Antebelice Cabriolet, Antebelice Coupé și Antebelice Sedan, Clasice Cabriolet, Clasice Coupé și Clasice Sedan, Fabricat în România și Automobile de colecție.

Pe lângă cel mai râvnit trofeu al concursului, „Best of Show”, s-au mai acordat premii pentru restaurare, conservare, pentru cea mai mare distanță parcursă sau cel mai vechi automobil, precum și premii speciale ale juriului și publicului.

1 comentariu

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53894225
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate