Ora Regelui XCVII

Sâmbătă, 21 iunie 2014, Televiziunea Națională a prezentat a nouăzeci și șaptea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Bogdan Șerban Iancu, producător, Lidia Voicu.

Ora Regelui XCVII poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro//editie-ora-regelui-231596.

Sumarul emisiunii:

– La 150 de ani de la înființarea Senatului României, Principesa Moștenitoare Margareta a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I, în cadrul Sesiunii solemne dedicată aniversării Camerei Superioare a Parlamentului. Cu această ocazie, Principesa Moștenitoare a rostit un discurs în Sala Plenului Senatului.

– Castelul Regal Peleș, reședinta Dinastiei românesti, a fost locul ales de Familia Regală a României pentru a sărbători un secol și jumătate de activitate a Senatului. Invitați au fost Președintele Senatului, Primul-Ministru, precum și membri ai conducerii Camerei superioare a Parlamentului.

– Emil Hurezeanu este invitatul emisiunii. Reputatul jurnalist și analist politic răspunde întrebărilor societății românești. Mai este republica o formă de guvernamânt satisfăcătoare pentru români? Care sunt avantajele monarhiei? La răspunsurile acestor intrebări, Emil Hurezeanu adaugă și câteva treceri subtile prin istorie pentru a explica mai bine mentalitatea și sufletul românilor.

3 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    “Ora Regelui” este, ca de obicei, lectia noastra de istorie adevarata. Eu incerc sa nu pierd nicio editie, pentru ca oricat de mult as crede eu ca stiu despre Familia noastra Regala realizez, de fiecare data , cat de mult mai am inca de aflat.De exemplu nu stiam aproape nimic despre perioada petrecuta de Regele Carol al II-lea la Estoril, dupa abdicarea Sa. M-am bucurat sa aflu cat de des si cu cat de multa afectiune se referea la fiul Sau – Regele Mihai (numit cu tandrete “Mihaita”) – in jurnalul aproape zilnic pe care l-a tinut, memoriile Sale nefacand referire la niciun alt asa-zis fiu.

    Episod dupa episod, ne vom intregi cunoasterea noastra despre Regii nostri si acest lucru nu va ramane fara consecinte.
    Diana Lucia Zotescu

  2. MESAJUL IN PARLAMENT AL PRINCIPESEI MARGARETA ESTE MEMORABIL.EL NE REAMINTESTE DE ROMANIA DE ODINIOARA CAND ROMANII ERAU BRAVI,CURAJOSI,ISI IUBEAU REGELE CU SUFLET CURAT SI MAI ALES ISI IUBEAU APROAPELE AFLAT IN NECAZ.CA SI MAJESTATEA SA REGELE,PRINCIPESA MARGARETA ESTE O AUTENTICA LUPTATOARE SI APARATOARE A VALORILOR DEMOCRATIEI ROMANESTI SI MAI ROMANCA DECAT NOI TOTI ROMANII LA UN LOC.DACA VA DEVENI REGINA VA SALVA ROMANIA SI PE NOI ROMANII AFLATI IN NECAZ SI SARACIE!

  3. Francesco Di Marco says:

    Am vizionat cu mult interes si cu mare sperantà emisiunea Dvs. Sper ca tot ceea ce s-a spus ìn aceastà emisiune sà se ìnfàptuiascà cìt mai repede. Asa sà ne ajute Dumnezeu.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53871507
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate