Proclamarea Regelui Felipe al VI-lea
Întregul film al proclamării ©CasaReal.Es Joi, 19 iunie 2014, a avut loc la Madrid încoronarea noului suveran al Regatului Spaniei, Majestatea Sa Regele Felipe al VI-lea. Ceremonia solemnă s-a desfășurat la Palacio de las Cortes, în fața Camerelor reunite ale Parlamentului spaniol (Camera Deputaților și Senatul), și a fost urmată de o procesiune militară. Regele Felipe al VI-lea îi succede la tron tatălui său, Regele Juan Carlos I, care a abdicat cu o zi înainte, pe 18 iunie, într-o ceremonie la Palatul Regal. Anunțul abdicării a fost făcut în dimineața de 2 iunie 2014. În seara zilei de 18 iunie, Regele Juan Carlos I a promulgat, în fața a 160 de demnitari și membri ai Familiei Regale, legea organică ce consfințește abdicarea. În aplauzele celor prezenți, Regele Juan Carlos a cedat locul fiului său, Felipe. La ora 0 a zilei de 19 iunie, când a ieșit de sub tipar Monitorul Oficial al Statului, Principele de Asturia a devenit Regele Felipe al VI-lea al spaniolilor. În dimineața de 19 iunie, înainte de ceremonia de la Palacio de las Cortes, Regele Juan Carlos a înmânat, la Palatul Zarzuela, însemnul de Comandant Suprem al Armatei Spaniei suveranului, Regele Felipe al VI-lea. Fiica cea mare a suveranilor, în vârstă de 8 ani, Alteța Sa Regală Infanta Leonor, a devenit astăzi Principesa de Asturia. Regele Juan Carlos a domnit între anii 1975 și 2014. Majestatea Sa este, așa cum a menționat Regele Mihai, unul dintre cei mai mari oameni de Stat ai secolului XX. În ziua de 2 iunie, Majestatea Sa Regele Mihai I a trimis o scrisoare Regelui Juan Carlos I. În ziua de 19 iunie, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au adresat o scrisoare Majestăților Lor Regelui Felipe al VI-lea și Reginei Letizia. Regele Mihai I și Regina Sofia sunt veri primari. Regina Ana, născută Principesă de Bourbon, este vară cu Regele Juan Carlos. Regele Mihai și Regina Ana au vizitat Spania și au fost oaspeții Regelui Juan Carlos I și Reginei Sofia în anii 1997, 1998, 2002, 2004 și 2010. Suveranii spanioli au vizitat Palatul Elisabeta în anul 2003. Principesa Moștenitoare și Principele Radu au vizitat Spania și au fost oaspeții Familiei Regale în anii 1997, 2002, 2004, 2009 și 2010. Regele Felipe al VI-lea și Regina Letizia (pe atunci principi de Asturia) au vizitat Palatul Elisabeta în anul 2009. În luna septembrie este programată o nouă vizită a Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu la Madrid. |
Frumos, ne pregătim şi noi ? Suntem sătui de republici ca de mere pădureţe … NE AJUNGE ! TRAIASCA REGELE !
TRAIASCA REGELE !!!
Traiasca Binele in lume!
Cuplului regal spaniol si intregii societati spaniole le dorim fericire, in demnitate!
Gabriela Smaranda Frumos Print
#
Pascu Liliana REGE.Domnie lunga
#
Paun Maria Liliana Speram si noi sa avem Monarhie Constitutionala!!!
#
Daniel Gheorghiu Felicitari ptr majestatea sa
#
Cernamoritz Gabriel FELICITARI!
TRAIASCA REGELE MIHAI
TRAIASCA REGELE FILIPE AL VI-LEA !
ma intreb oare noi cand vom reusi sa indreptam nedreptatea facuta de comunisti la 1947?? vrem sa traim in adevar imi doresc sa traiesc fericitul eveniment acela de a vedea indreptarea acestei mari nedreptati si revenirea la monarhia constitutionala desi au trecut peste 20 de ani de la revolutie si cred ca acuma a sosit momentul sa facem ceva cu atat mai mult cand Casa Regala a Romaniei este un stalp de nadejde al natiunii Romane si unica Institutie in care avem incredere deplina multumesc Majestatilor Lor regale pentu ca sunt contemporan cu dumnealor si multumesc altetelor pentu ca iubesc neamul nostru Romanesc TRAIASCA MAJESTATILE LOR REGELE MIHAI SI REGINA ANA
Viitor luminos naţiunii fraterne hispanice!
Viva el Rei – Träiascä M.S. Regele Filipe VI. al Spaniei si M.S. Regina Letizia a Spaniei.
Am urmärit la TV german Das Erste ARD toatä ceremonia oficialä. era foarte frumos.
Imi doresc ca Romänia sä se intoarcä la Monarhia Romänä cu M.S. Regina Margareta I. a Romäniei…..
Cu mare stimä si respect,
Dietmar Melzer
-Deutschland/Germania-
Uram Majestatii Sale Regelui Felipe al VI-lea si Reginei Letizia o domnie lunga, inteleapta si ferita de primejdii precum divizarea natiunii si teritoriului, lovituri de stat militare, revolte si altele asemenea. Chiar si in conditii ideale – iar Spania inca nu da semne ca s-ar bucura de astfel de conditii – un monarh are o misiune deloc usoara. Suntem insa increzatori ca noul Rege al spaniolilor va cumpani adanc fiecare pas pe care il va face pentru a nu pierde directia carmei cu care va conduce tara Sa spre ziua de maine.
Mult noroc, sanatate, rabdare si intelepciune Majestatile Voastre, si cat mai multe vizite pe la noi. Atat poporul roman cat si Augustii Vostri Veri Ba asteapta cu mult drag.
De asemenea, multa sanatate si viata lunga Majestatilor Lor Regelui Juan Carlos si Reginei Sofia. Lunga si extrem de benefica Lor domnie nu va fi uitata nici de spanioli, dar nici de romani.
prof. Diana Lucia Zotescu
dr. arh. Robert Zotescu
Fie ca Bunul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa dea intelepciune si curaj intregii clase politice din Romania ca sa ni-l readuca pe M.S. Regele Mihai I pe tronul Romaniei!Doar asa vom avea sansa ca sa ne impacam cu Dumnezeu, si in acelasi timp,sa redevenim cu adevarat o natiune puternica si demna.
Dumnezeu sa binecuvanteze Coroana Romaniei si Neamul Romanesc!
Generatia mea va apuca oare sa strige TRAIASCA REGELE ; TRAIASCA ROMANIA! sau noua ni s-a rezervat doar eliberarea de comunism ?
Serban Cioc Ferice de Spania si de spanioli !!!
#
Viorel Berchesan Am văzut ceremonia de investire a Regelui Felipe ,aşa îmi doresc şi eu în viitorul apropiat să văd o ceremonie de investire a Principesei Margareta ,sau a principelui Nicolae în fruntea ţării.
#
Mihai Alecsandrescu Da, pacat ca noi suntem , …. oare cind ne trezim si noi ?
Alex Manta Cum arată basescu sau Ponta langa :))
#
Tako Margit exceptional, demn, corect…
#
Venika Ro Like
#
Oprea Petre Traiasca Regele ! Sper sa-l depaseasca ca realizari pe tatal sa si sa contribuie la redresarea bunastarii tarii
#
Ileana Ghencea FELICITARI ! Regelui Felipe al VI-lea al spaniolilor pentru aprecierea facuta in congresul de la Madrid fata de poporul sau “” sant mandru de spaniolii mei “””…..
#
Zogoreanu Ioan-Dănuț La noi, cand?….
#
Carmen Vuc Viva El Rey!
#
Mariana Dumitrescu Traiasca Monarhia !
#
Dorin Nicolae Stoian Viva El Rey ! Viva ESPAÑA !
#
Liliana Sora Evenimente impresionante, de o solemnitate și demnitate regală aparte, decente și lipsite de fast, care fac și scriu istorie pentru Spania și pentru întreaga lume, momente unice în viață , cu profundă încărcătură emoțională, pentru un tată și un fiu, pentru fostul și noul suveran, pentru întreaga Familie Regală. . Distins și cu prestanță, modern și discret, elegant și rafinat, serios, rezervat dar zâmbitor, cu maniere simple și naturale, care și – a cultivat și construit o imagine de apropiere și modernitate , cu ani de formare militară, cu pregătire în drept și relații internaționale, MS Regele Felipe al VI – lea, va fi , cu certitudine , un factor de echilibru, de încredere și stabilitate, un adevărat continuator al tradițiilor democratice , al unei monarhii parlamentare, construite de tatăl său, – un promotor al democrației în Spania , un ambasador de lux , prin aura sa internațională. Felicitări și lungă domnie pentru binele țării în special și al lumii în general. Trăiască Monarhia !
#
Georgiana Olteanu Traiasca Regele si Regina a fost foarte frumoasa ceremonia , dar la noi cand va fi incoronarea Principesei Margareta va fi si mai frumos pentru ca sunt ai nostri .
#
Flora Kanalasch d.na Georgiana sa sper ca bunul D-zeu face asta cat m-ai repede.
#
Doina Marin Long Live the King!
Luminita Mihai viva king of spain
#
Alexandru Vladescu dsUNT IDIOTZI IN sPANIA, CARE DORESC REPUBLICA, PTR. A SE PRICOPSI CU UN PRESEDINTE PRECUM tRAIAN bASESCU!
#
Mariana Horja SANATATE si DOMNIE LUNGA si IN SLUJBA SPANIEI SI A POPORULUI SPANIOL !!!
#
Mihai Sarca LARGA VIDA AL REY!
#
Enescu Valentina BRAVO POPORULUI SPANIOL,EI NU TREBUIE SA CHELTUIASCA LA FIECARE 4 ANI PT ALEGEREA UNUI PRESEDINTE CARE ODATA ALES SA DISTRUGA TARA .NOI AVEM UN REGE SI O FAMILIE REGALA MAI MULT DECAT DECENTA CARE IN DECURSUL CELOR 24 DE ANI S-AU PURTAT EXCELENT ,AU FACUT MULT BINE ROMANIEI IN TOATE TARILE UNDE AU FOST DECAT TRAIAN BASESCU IN CEI ZECE ANI DE DOMNIE ,BA EL NE-A STRICAT SI CELE CATEVA BUNE RELATII CU TARILE CARE NE PRIVEAU CU PRIETENIE .TOTI DIN FAMILIA REGALA SUNT PRIMITI CU DRAGOSTE SI RESPECT DE TOTI PRESEDINTII DE STATE IAR NOI INCA NE BATEM CAPUL SA IESIM LA VOT SI SA ALEGEM UN PRESEDINTE MAI IDIOT CA ALTUL .CINEVA ZICEA ,PE BUNA DREPTATE ,CA NE MERITAM SOARTA .CA IN TOATE MONARHIILE EUROPENE ,REGELE E NEUTRU ,EL DOAR REPREZINTA ROMANIA PE PLAN INTERNATIONAL .
#
Kryx Tin Like
Atleta Voastră Regală Principe Radu a României ! Sunt monarhist, în Italia din 1997 și paroh ortodox la Udine .Acum urmăresc cu viu interes la TV ceremonialul din Regatul Spaniei și rudenie Casei Regale a României. Urmărim su sinceritate și drag întreaga activitate a Casei Regale Române si pentru care ne rugam, sa fie reasezata în drepturile istorice. Îmi doresc împreună cu foarte mulți romani sănătoși sa vedem repede un ceremonial regal în România. Aici câteva considerații: în viitor Regele României sa fie Uns și Încoronat în duhul și tradiția autentica răsăriteană. Suntem continuatorii Bizanțului. Și atăzi grecii ne spun romani. Ar fi într-adevăr un fir istoric , continuitate și normalitate în răsăritul Europei ! Cu aleasă considerație pentru Rege , Casa Regală ! Trăiască Regele și Tara!
https://www.youtube.com/watch?v=U-VxQWninVo
Felicitări de la Familia Regală a României pentru Regele Felipe al VI-lea
https://www.youtube.com/watch?v=W_t2iwyv_fo
¡ Vivan los Reyes y Viva Espana Unida y Eterna ! ¡ Viva la Casa Real Espanola !
si, in acelasi timp, Traiasca Regele si Casa Regala a Romaniei ! Noi, Monarhistii Romani ne dorim sa putem striga, ca in 1990, ca in 1992, de Pasti si de sub Balconul Hotelului Continental din Bucuresti ! Sa ne Traiasca Principii Mostenitori, impreuna cu Principele Nicolae si sa Redevinim Monarhie ! – Regele si Patria ! – NIHIL SINE DEO !
[…] La 19 iunie 2014, a succedat la Tron Regele Felipe al VI-lea, fiul Regelui Juan Carlos I. Iar la 5 decembrie 2017, în urma trecerii la cele veșnice a Regelui Mihai I, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a devenit suverana Casei Regale a României. […]
[…] Sursa foto: romaniaregala.ro […]