Ora Regelui (96)

Sâmbătă, 14 iunie 2014, de la ora 13, Televiziunea Națională a prezentat a nouăzeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Camelia Csiki, producător, Lidia Voicu.

– Portugalia este țara în care Regele Carol al II-lea și-a trăit ultimii ani ai exilului. ”Ora Regelui” reface povestea refugiului regal, împreună cu românca Mihaela Georgescu Delafras, cea care locuiește acum în vila regelui, și Antonio Muchaxo, unul dintre puținii portughezi în viață care l-au cunoscut.

– Săptămâna trecută, în Portugalia, a fost ridicat un monument în cinstea filozofului și scriitorului Lucian Blaga, fost ministru plenipotențiar al României la Lisabona în vremea Regelui Carol al II-lea.

– Principele Nicolae a lansat în mai multe orașe din țară cartea ”Drumul spre casă”. La plecarea în acest turneu, Alteța Sa Regală a acordat un interviu în exclusivitate ”Orei Regelui”.

– Principele Radu s-a aflat, săptămâna aceasta, într-o vizita oficială în Regatul Maroc.

– Senatul României împlinește 150 de ani de la înființare. Principesa Moștenitoare Margareta se va adresa membrilor Senatului în cadrul unei Sesiunii Solemne.

 

 

 

 

 

1 comentariu

  1. Comentarii pe Facebook says:

    Istorie, cultură, civilizație, cunoaștere și recunoaștere, pentru noi și pentru alții, pentru viață, pentru prezent și viitor. Spun toate astea pentru că , cunoscând istoria, trecutul, eroii, tradiția, ne facem mai sociabili, mai altruiști, mai iubitori de om și viață. .Întotdeauna istoria a fost , este și va fi un martor care confirmă trecerea timpului, luminează realitatea, vitalizează memoria, este un real izvor de învățătură și adevăr. Pentru că în această emisiune , și nu numai , s-a amintit de marele om Lucian Blaga – filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, diplomat – îmi vin în minte cuvintele lui ” Există două realități a căror imensă zdrobitoare greutate nu o simțim , dar fără de care nu putem trăi : aerul și istoria. “, Istoria reprezintă de fapt ceea ce suntem, istoria este prezentul , de aceea fiecare generație o rescrie. Pentru că ASR Principele Nicolae reprezintă tânăra generație care pune umărul la construirea viitorului , tot cuvintele marelui Lucian Blaga îmi vin în minte : ” …. tinere să îți faci patria scumpă și sfântă ca și mama ! S-o iubești și s – o respecți din adâncul sufletului tău …. ” Toată admirația pentru Familia Regală , pentru tot ce ne oferă drept călăuzire pentru noi și pentru viață.
    #
    Sanda Florentina Popa am avut multiple revelatii urmarind acest recent episod, chiar nu-mi vine sa cred.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53919422
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate