Copiii de la Institutul Oncologic din București, vizitați de Principele Nicolae

Sâmbătă, 31 mai 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae a luat parte, la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București, la o donație de carte destinată copiilor bolnavi de cancer și leucemie.

Alteța Sa Regală s-a alăturat inițiativei Curtea Veche Publishing, Asociației P.A.V.E.L și companiei Accenture Romania, oferindu-le copiilor un număr de o sută de volume din colecția „Cărțile copilăriei”.

Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Nicolae, doamna Ioana Rășcanu, Accenture Romania, precum și doamna Olga Rodica Cridland, președintele Asociației P.A.V.E.L. Copiii au intrat în atmosfera de poveste grație actriței Oana Duțu, care a susținut un moment interactiv de lectură.

„V-am adus volume din seria „Cărțile copilăriei”, care cuprind poveşti din literatura universală. Aceste poveşti au încântat sute de mii de copii de-a lungul anilor, şi sper ca şi voi, citindu-le sau ascultându-le, să puteţi să închideţi ochii şi să visaţi”, le-a mărturisit Principele Nicolae copiilor prezenți în Biblioteca Institutului.

La final, Alteţa Sa Regală a vizitat trei saloane ale Secției de Oncologie Pediatrică, dăruindu-le personal cărți copiilor care urmează tratamente specifice, precum chimioterapia sau radioterapia.

Fotografii realizate de Dragoș Asaftei

3 comentarii

  1. Diana Lucia Zotescu says:

    Este un demers absolut meritoriu din partea Altetei Sale Principelui Nicolae ca s-a implicat in ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Calduroase felicitari organizatiei “P.A.V.E.L” care, de cel putin 16 ani, de cand o cunosc eu pe presedinta si fondatoarea sa, doamna Olga CRIDLAND, incearca din rasputeri sa le asigure o medicatie corecta si asistenta multipla micutilor cu o astfel de maladie.
    Diana Zotescu

  2. Iuliana Ghidu says:

    Mi-a fost dat sa traiesc un eveniment unic prin importanta si semnificatie si care m-a luat oarecum prin surprindere. Nu am anticipat niciodata ca voi avea aceasta mare bucurie ca impreuna cu colegii mei de la Asociatia P.A.V.E.L. si cu beneficiarii serviciilor noastre, copiii cu diagnostic oncologic, sa primim vizita Altetei Sale Regale Principele Nicolae. Va multumim Alteta si va rugam sa ramaneti constant alaturi de noi, de copiii bolnavi si de cauza noastra.

  3. Felicitari! Nihil sine Deo!!!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53876857
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate