In Memoriam Corneliu Coposu, la Ateneul Român
|
Sub auspiciile Familiei Regale a României, marți, 20 mai 2014, a avut loc la Ateneul Român un concert extraordinar, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea omului de stat Corneliu Coposu, figură legendară a democrației românești din secolul al XX-lea. Concertul și expoziția de documente și fotografii vernisată în aceeași zi au fost organizate de Fundația Română pentru Democrație, de Fundația Corneliu Coposu și de Filarmonica George Enescu. Sub bagheta maestrului Horia Andreescu și în interpretarea orchestrei simfonice a filarmonicii bucureștene, invitații au avut privilegiul de a asculta Simfonia a III-a Eroica de Ludwig van Beethoven. Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat Familia Regală a României la cele două evenimente. Expoziția și concertul de la Ateneul Român s-au bucurat de participarea surorilor lui Corneliu Coposu, Rodica Coposu și Flavia Bălescu, a profesorului Emil Constantinescu, președintele fondator al Fundației Române pentru Democrație, a președintelul Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, a directorului general Romfilatelia, Cristina Popescu, a directorului general al Filarmonicii George Enescu, Andrei Dimitriu. Au fost prezente personalități ale societății civile precum Lucia Hossu-Longin, Ion Caramitru, Dan Grigore, Ștefan Câlția, Sorin Dumitrescu, Dinu Zamfirescu, Radu Călin Cristea, Marilena Rotaru, Marius Oprea, Filip Lucian Iorga. *** Joi, 22 mai 2014, la ora 19.30, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare, în numele Majestății Sale Regelui, va oferi un dineu la Palatul Elisabeta, în memoria lui Corneliu Coposu. Principesa Moștenitoare, împreună cu Principele Radu, vor fi gazdele unui număr de treizeci de personalități din viața românească, printre care se vor număra doamnele Rodica Coposu și Flavia Bălescu, membri ai Fundației Române pentru Democrație, precum și personalități apropiate ale familiei Coposu. Dineul va avea loc în Sufrageria Mare a Palatului Elisabeta și va fi precedat de primirea musafirilor în Sala Regilor.
Mesajul Regelui Mihai I la funeraliile lui Corneliu Coposu, București 1995 Profund îndurerat de trecerea în veşnicie a lui Corneliu Coposu mă alătur în doliu familiei sale, partidului căruia i-a închinat viaţa şi tuturor românilor loviţi de pierderea marelui om de stat. Dimensiunea sa etică l-a impus ca un necontestat reper şi simbol al valorilor esenţiale ale neamului nostru. Autoritatea sa morală a constituit coloana vertebrală a structurilor care, din decembrie 1989, au reunit toţi românii dornici să scoată ţara din impas. Prin caracterul său ferm a impus respect până şi adversarilor săi cei mai încrâncenaţi. Viaţa exemplară a acestui mare român a fost o pildă pentru toţi cei care l-au cunoscut. Împreună cu întreaga Familie Regală am fost impresionat de seninătatea cu care a trecut prin încercările care i-au zdruncinat sănătatea, dar nu i-au clintit crezul. Dârz şi demn a luptat până la sfârşit. Om al datoriei, suflet generos, fidel Ţării şi Coroanei, Corneliu Coposu a trăit prin dăruirea de sine. Salutul cel mai demn de memoria lui Corneliu Coposu, pe care i-l pot aduce cei care-l însoţesc pe ultimul drum, este promisiunea de a duce la împlinire cele începute de el. Tuturor, şi mai ales tinerilor, să fie pildă de patriotism, devotament şi tărie de caracter. Românii ştiu cât de mult dorea Corneliu Coposu să ne putem întoarce acasă spre binele Ţării. Tot atât de mult aş fi dorit şi eu să mă aflu alături de cei care îi aduc un ultim omagiu. De aici, de departe şi de pe pământ străin, îi închin un gând pios şi mă rog pentru odihna sufletului său. Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în împărăţia Sa! |
Textul meu cuprins în Enciclopedia Corneliu Coposu ce urmează să apară anul acesta în septembrie:
“Sunt iarba… Lăsați-mă să lucrez.”
La începutul lui februarie 1990 m-am dus la sediul PNȚ să-l întâlnesc pe Corneliu Coposu. Nu-l mai văzusem decât la televizor și, de departe, alături de alți lideri țărăniști și liberali, la manifestația din 28 ianuarie, declanșată de decizia FSN-ului de a participa la alegeri. Curtea era plină, scările, holurile. Am înaintat cu greu până la ușa biroului său. “Trebuie să sosească”, am auzit un glas ieșit din mulțimea de căciuli și paltoane. Peste vreo jumătate de oră, un murmur puternic, din stradă până sus, i-a anunțat sosirea. A dat cu ochii de mine, lipită de ușa biroului, și m-a invitat înăuntru. A stins vociferările într-o clipă: “Voi vorbi cu toată lumea. Doamna a făcut un centenar cu Cella Delavrancea… Încerc să mă contaminez și eu…Cine știe?” Când ne-am așezat, am observat că avea în mâna stângă o țigară neîncepută. A mai aliniat două pachete întregi pe birou. “Muniția de rezistență, mi-a explicat. Îmi permiteți?”
Am vorbit despre Rege și Monarhie. I-am spus că doresc să fac un interviu cu Majestatea Sa. “Excelent. Lumea trebuie să-l cunoască și să afle ce Rege avem. Românii trebuie să simtă că sunt iubiți de Regele Lor, cum nici un conducător nu i-a iubit de 45 de ani”. O jumătate de oră mi-a transmis convingerea sa profundă că monarhia este singura soluție pentru România. Pentru că Republica este ilegală și ilegitimă. Adusă de armata roșie. “Dar cum – încercam eu cu nerăbdare să aflu soluții mai concrete și mai rapide – nu vedeți că n-a mai rămas aproape nimic din poporul român, suntem o populație între aceste granițe…” “Greșit, complet greșit să gândim astfel… Poporul român există, trebuie scos din amorțirea și boala care l-a cotropit de 45 de ani. Poporul român trebuie să afle despre sine tot ce i s-a ascuns, să-și vină în fire. Să simtă iubirea Regelui! Și asta numai cu Regele Mihai pe tron se va putea realiza! Ce noroc să-l avem pe Rege! Lucrăm la un proiect care să permită venirea Măriei sale în țară.” “Dacă ar mai fi și alți politicieni ca dumneavoastră…” “Eu sunt doar o sămânță care are menirea să încolțească. Dacă reușesc, nimic n-a fost în zadar”.
A doua zi primeam, printr-un curier, la televiziune, un plic cu articolul „Din biserica Domnească”, pe care-l publicase în ziarul „Ardealul”, din 25 iulie 1942. Citindu-l, îi auzeam glasul stins, măcinat de tăcerile închisorilor și de interminabilele pachete de țigări, și-i vedeam printre rânduri ochii, mărturisind continuu biruința iubirii. Pentru poporul român, pentru Rege, pentru Țară.
De cincisprezece ani încoace, în nestatornicia prea multor ceasuri de cumplită deznădejde pentru țară, Regele Mihai a reprezentat, singur, elementul de durată și de permanență, pivotul principiului monarhic, de care s-au legat toate speranțele noastre, în viitorul neamului greu încercat(…) La mormintele domnitorilor, vrednici ctitori de țară nouă și mare s-a închinat, ieri, smerit, întărindu-și puterea de luptă și crezul tare, în veșnicia românească.(…) La cripta din biserica domnească, Regele Țării a simțit nu numai povara răspunderii ce poartă astăzi, pe umeri de bărbat, dar și mândria de urmaș al întemeietorilor de stat și exemplul jertfei lor și al luptei lor pentru țară. (…)În cursa năpraznică a cântarului istoric, destinul a avut, pentru noi, nu o dată, crâncene și dureroase reîntoarceri. Vremea noastră e atinsă de refluxul durerii. Un neam bun și vrednic a fost înșelat în așteptări, prin disprețul față de sufletul și legea sa, prin totala lui părăsire în cel mai greu ceas. Dar, sunt puteri morale, care stăvilesc drumul destinului. Permanența stă în puterea neamului în drepturile lui, în cei cari luptă pentru ele, în cei prin cari se desăvârșesc.(…)Acest pământ este leagănul țării și între podoabele care luminează coroana Regelui Mihai, nici unul nu este, care să lucească mai viu, prin dragoste de neam și prin dragoste de Rege.
În 31 octombrie 1991 am fost concediată de conducerea Televiziunii Române. “Lasă, mi-a spus, la mitingul din 8 noiembrie. Acesta e drumul către Măria Sa. Folosește-l! Fiecare sacrificiu este sămânța pentru o nouă victorie!” În 25 noiembrie eram la Versoix. În 24 decembrie 1991, la un an de când Regele, venit să se reculeagă la mormintele de la Curtea de Argeș, fusese alungat de aceeași mașinărie securisto-comunistă care l-a trimis în exil la 30 decembrie 1947, de pe postul de televiziune SOTI s-a difuzat interviul cu Majestatea Sa.
Pe Corneliu Coposu nu l-am întâlnit de multe ori. Dar, de aproape sau de la distanță, am fost copleșită de verticalitatea sa, de forța morală de a-și susține crezul până la capăt, de profunzimea credinței. Un om clădit pe o armonie perfectă între spirit și fizic. Între esență și aparență. Un umor fin, o eleganță discretă, un rafinament desăvârșit îi învăluiau întreaga ființă. La 10 Mai 1995, abia întors din clinica unde își trata de ceva timp cumplita boală, a venit la lansarea primei casete pe care am dedicat-o Regelui Mihai. UNITER-ul era arhiplin, strada era înțesată de lume… “Credința mea sinceră, pe care o am de când eram mic, și cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democrația și normalizarea în țara românească se va face numai odată cu restaurarea monarhiei. Îndreptăm un gând loial către devotatul nostru Rege, care suferă alături de noi, și care se gândește zilnic la viitorul României. Trăiască Regele! ” Peste șase luni, constatam, în holul Spitalului Municipal, că, pentru mine, fuseseră ultimele sale cuvinte … M-am dus, imediat ce a fost depus, la sediul PNȚCD. Strecurându-mă cu greu prin puhoiul de lume, îl auzeam: “Nu contează dacă eu mai sunt sau nu. Ideile pentru care am luptat, atitudinea mea, ele ar trebui să supraviețuiască.” Mă muncea un gând și, întâlnindu-l pe scările clădirii pe Remus Opriș, l-am rostit: “Primul cuvânt la ceremonia funerară a Seniorului trebuie să fie al Regelui Mihai.” “Trebuie să aprobăm în Biroul Politic Permanent.” Răspunsul unui membru în conducerea PNȚCD, care lucra alături de Corneliu Coposu în partidul, singurul partid din România, care avea în planul de guvernare restaurarea monarhiei. Mi-am luat singură toate aprobările. Regelui însă nu i s-a aprobat să participe la înmormântarea Seniorului. Au venit doar Regina Ana și Principesa Moștenitoare Margareta. Am telefonat la Versoix și i-am transmis Regelui Mihai rugămintea să înregistreze pe robotul telefonic din casa Seniorului un mesaj pentru ceremonia de doliu. Am luat caseta din mâna doamnei Rodica Coposu și am făcut două copii. Pe 14 noiembrie am dus una din casete în mașina de transmisie a radioului. Am ajuns apoi lângă microfonul din Piața Palatului Regal și, cu o clipă înainte ca domnul Emil Constantinescu și ceilalți oficiali și reprezentanți ai societății civile să-și rostească discursurile, am spus: ”Primul cuvânt la îndurerata ceremonie este al Majestății Sale Regelui Mihai.” Și glasul Regelui s-a revărsat peste întreaga mulțime îndoliată de pierderea unui martir. S-a spus că din 1938, de la înmormântarea Reginei Maria, nu s-a mai strâns atâta omenire pe străzile și în piețele Bucureștiului. Imensa cruce albă, desfășurată pe capetele a mii de oameni, purta sufletul celui plecat la cele veșnice. Sămânța Seniorului rodea și, din cerurile cele mari și înalte, o adiere îi transmitea ultimul mesaj: “Sunt iarba… Lăsați-mă să lucrez.”
Si se mai poate spune ca, dincolo de mormant, Corneliu Coposu a mai facut o ultima fapta buna, unind destinele a doua suflete-pereche…
Ce pot sa spun, este ca desi suntem in anul 2014, istoria adevarata a poporului roman, nici la 24 de ani de la revolta din decembrie 1989, nu este cunoscuta si insusita de o mare parte a populatiei rurale si o parte a celei urbane, tragand in jos idealurile, ale celor ce considera ca revenirea monarhiei in Romania, ar conduce la disparitia instabilitatii politice si la regenerarea economica si sociala, de care ducem lipsa in prezent.
Croiala politica, a fost gresit facuta, de la inceput, din 1990 !.
Constantin Cortez Prea puţin l-am cunoscut pe Corneliu Coposu, dar sunt convins că a fost un om deosebit.
#
Ioan Antaloae Corneliu Coposu a fost cu adevarat patriot ! Azi intalnim patrioti adevarati,dar nu au loc in conducerea tarii. Pacat !
#
Susan Tiberiu Laurentiu Mare om politic si cu mare suflet pentru popor …pacat ca multi din 90-2000 nu l-au inteles!!!!
#
Liliana Sora Figură remarcabilă, emblematică a democrației românești, imagine a unui om puternic dar sensibil, înțelept și rafinat, supranumit ” Seniorul ” politicii românești pentru ținuta sa demnă , pentru forța personalității sale și inflexibilitatea atitudinii în ceea ce privește ideologia comunistă, Corneliu Coposu a fost OMUL care a rămas monarhist până la moarte. Avocat, publicist și om politic, Corneliu Coposu a fost și va rămâne un etalon moral în politică pentru care ” puterea amintirilor istorice, puterea tradiției, a fost cea care a ținut aprinsă scânteia dragostei de neam, jarul sfânt al încrederii în destinul neamului românesc… ” Tot respectul și toată considerația pentru Familia și Casa Regală care aduce un omagiu marelui om Corneliu Coposu prin evenimente de înalță ținută , așa cum ne-a obișnuit.
#
Joseph Mitch Nixon ♥︎
#
Daniela Loreni Doamne ! unde sunt cei ce nu mai sunt Doamne ? imi este asa de el !
#
Alexandru Vladescu Rominii au ratat sansa in 1990, Daca il votau pe Ion Ratiu, acum eram din nou Regat!
#
Elena Nicolescu Mare pacat ca nu am stiut noi Romanii ce sa alegem in 1990, am lasat pe altii sa faca ce vor.
#
Eugenia Adam Ma bucur ca, macar post-mortem, este respectat acest erou al Romaniei!
#
Maria-Doina Stavar Ar fi o mare nevoie de intelepciunea Seniorului , acum mai mult ca oricand ! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
#
Eduard Ionescu PACAT ,a murit un mare ROMAN,cu adevarat ai simtim lipsa.
#
Amintire pururi vie Seniorului! Gratitudine Casei Regale pentru acest eveniment exceptional! Nihil sine Deo!
Tatal meu a fost membru PNT si secretar al organizatiei din Baicoi la inceputul anilor 1940. Devenise membru al PNT inca din perioada studiilor de la Cluj, unde avusese onoarea de a-l cunoaste pe marele Maniu care l-a impresionat cu tinuta sa morala, forta si nobletea caracterului si adevarul cuprins in doctrina taranista. Mi-a vorbit adesea, desi eram doar un copil, de Iuliu Maniu dar, din pacate, nu si de secretarul acestuia, tanarul Corneliu Coposu. Cu toate astea, imediat dupa revolutia din 1989, auzindu-l vorbind dar si din relatarile altora, Seniorul Coposu m-a impresionat prin calitatile sale de om, politician si frumusetea si fermitatea principiilor sale. Blandetea si omenia sa erau cu atat mai uimitoare cu cat auzisem de indelunga sa intemnitare. Dar, mai presus de toate, m-a impresionat cu dragostea si respectul sau pentru Monarhie si pentru Rege, pe care eu le impartaseam cu toata forta convingerilor mele. De asemenea, mi-a castigat admiratia si respectul si prin recul: el era contestat tocmai de acei ‘nou-veniti’ in politica care deja se dovedisera ‘monede calpe’ prin trecutul lor comunist.
L-am cunoscut personal foarte curand dupa vestitul episod cu “Petre Roman si tabul sau” (inainte de sosirea lui P. Roman incercasem sa intru in sediul PNT, dar acesta era pur si simplu sub asediu). Incepand cu 1993 am colaborat mult mai apropiat cand, la solicitarea sa, i-am recomandat trei dintre studentii mei de la SSJ (Scoala Superioara de Jurnalistica) care au putut astfel sa efectueze un stadiu de un an de pregatire in profesia jurnalistica in Statle Unite, studiile fiindu-le platite de un foarte apropiat prieten al Seniorului, domnul Petrasevici, care era si presedintele filialei americane a PNT-CD. Tot Domnului Coposu ii datorez cateva sfaturi excelente privind contactarea unor doamne de inalta tinuta pentru Societatea Filantropica “Carmen Sylva” careia ma luptam din greu sa-i obtin legalizarea (fiind de o certa orientare pro-monarhista, legalizarea organizatiei a fost imposibila in anii 1990).
La indemnul Seniorului m-am afiliat, la inceputul lui 1995 organizatiei PNTCD a sectorului 2, organizatie pur si siimplu sufocata de fosti informatori si fost securisti, sau membri ai FSN-PDSR – de aceeasi extractie cu primii – care vizau subminarea si demolarea din interior a PNT-ului. Uitandu-ne la ce s-a intamplat in timp cu acest partid, scopul lor mizerabil aproape a fost atins, cel putin partial. Asa ca atmosfera era greu de indurat.
Ultima iesire in public a Seniorului a fost la sfarsit de octombrie 1995, cand a particicpat la alegerile la nivel national a Organizatiei de Femei PNTCD. M-am bucurat sa stau de vorba cu Domnia Sa, am facut fotografii, nebanuind ca aceasta avea se fie ultima noastra convorbire. Curand avea sa particip la Funeraliile Nationale ce au fost organizate in memoria sa, autoritatile FSN-iste sperand ca astfel isi vor spala pacatele. Multi dintre cei ce il huiduisera isi plecau atunci spasiti capetele si rosteau cuvinte de respect.
Din fericire, desi prea tarziu pentru el, oamenii l-au inteles si si-au dat seama de deosebita sa valoare. Sunt convinsa ca, daca ar mai trai acum, ar fi fericit sa -vada visul partial implinit, si anume sa-L vada pe Majestatea Sa in tara, sa Le vada pe Altetele Lor Regale lucrand umar la umar pentru folosul tarii, iar pe romani – chiar daca nu pe toti, dar pe foarte multi – sa-i vada stransi in jurul Familiei Regale. Si, da! sunt sigura ca le-ar spune detractorilor sai (chiar si temnicerilor sai): “V-am iertat pe toti pentru tot raul facut. Aveti grija ce traseu veti da vietii voastre”.
Dumnezeu sa va lumineze vesnicia, domnule Coposu! Va multumesc pentru ca, intalnindu-va si cunoscandu-va, mi-ati facut viata mai frumoasa si mai bogata.
prof. Diana Lucia Zotescu
Mesajul MS Regelui Mihai la inmormantarea lui Corneliu Coposu
http://www.youtube.com/watch?v=7uuy9FhTXWs
Un adevarat “senior”, primul politician postdecembrist ce a dorit reinstaurarea monarhiei. Traiasca Monarhia!!
[…] Marilena Rotaru, 12 aprilie 2014, Centenarul Coposu + 19 mai 2014, România Regală: […]