Incoronarea
Lupeni, 15 octombrie 2008
Alteţa Voastră Regală, În 15 octombrie 2008 se împlinesc 86 ani de la încoronarea Auguştilor Noştri Suverani, Ferdinand şi Maria. Momentul acesta este la fel de important şi de măreţ ca şi independenţa statului nostru şi proclamarea Regatului. Astăzi, Serbarea încoronării, nu mai este amintită ca multe din evenimentele care alcătuiesc identitatea noastră. Ştim numai să ne ducem la Alba-Iulia pe 1 decembrie şi să sărbătorim cu fasole, cârnaţi şi bere sărbătoarea naţională, cunoscută mai nou sub numele de „ziua republicii” sau „naşterea poporului român”. Care republică şi ce naştere, nimeni nu ştie. Dacă nici istoria zilei de 1 decembrie nu o mai cunoaştem, atunci nu mai am vreo pretenţie ca ziua de 15 octombrie să fie sărbătorită.
Ea rămâne în memoria colectivă şi în identitatea noastră pentru că reprezintă consolidarea României moderne. Actul din 15 octombrie 1922 este mortarul cu care au fost lipite Basarabia, Bucovina şi Transilvania la Regatul României. Valoarea lui spirituală şi identitară întrece cu mult pe cea a marii uniri. Reprezintă nu consecinţa ci finalitatea unui proces dorit de multe secole, dar care a culminat cu războiul pentru întregirea naţională din 1916-1919. Prin punerea coroanei de oţel pe cap, Ferdinand I a devenit Regele tuturor românilor şi a al tuturor teritoriilor locuite de ei. Sunt indignat să văd că încă se promovează non-valorile şi intrigile din „politica românească” şi se ignoră tocmai fundamentele României moderne. Poporul care îşi uită trecutul şi pe aceia care l-au ocrotit pentru ca ţara să progreseze, este în pericol să nu mai aibă viitor. De aceea datori suntem să ne plecăm în faţa Lor şi să-I cinstim aşa cum se cuvine. Cu lealitate, Adrian Halga |
Traiasca familia regala romana! Am 17 ani si doresc monaria in Romania mai mult ca orice! Vrem monarhie in Romania!! Sanatate, si toate cele bune! Ave!
LA MULTI ANI si multe felicitäri de bine si sänätate, intregii familii regale romäne.
Cu mult drag si stimä,
Dietmar Melzer
-Deutschland/Germania-
LA MULTI ANI !
Traiasca Regele! Traiasca Romania!