Garden Party 2014

Cea mai așteptată sărbătoare a zilei a fost, ca în fiecare an, Garden Party la Palatul Elisabeta. Șase mii de invitați au fost primiți cu toată ospitalitatea de Casa Majestății Sale Regelui. Gazdele evenimentului au fost Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu, alături având pe Principesa Maria și pe Principele Nicolae.

Majestățile Lor Regele și Regina au ales să nu fie prezente la sărbătoare, fiind însă în pregătiri pentru sosirea la Castelul Săvârșin, unde vor petrece întreaga vară.

A cincea sărbătoare în grădina Palatului Elisabeta a fost și cea mai frumoasă dintre ele. Vegetația, copacii și florile au fost îngrijite cu atenție, ospitalitatea a pus în funcțiune cu îndemânare și plăcere fiecare detaliu privitor la servitul musafirilor, zeci de companii – furnizori ai Casei Regale – au adus cu generozitate gustări, dulciuri, vinuri, răcoritoare, iar Curtea Veche și-a întâmpinat cititorii cu “Jurnal Regal – de la 10 mai 2013 la 10 mai 2014”, cea mai recentă carte din Colecția Regală.

Au fost prezenți membri ai Parlamentului și ai Guvernului României, membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București, primarii municipiilor București, Craiova, Alba Iulia și din alte zeci de orașe și comune ale țării, mari oameni de știință și de artă, sportivi de prestigiu mondial, reprezentanți de seamă ai mediului de afaceri, studenți, elevi, copii. A fost prezent un mare număr de jurnaliști din București, din întreaga Românie și din Republica Moldova.

Dar, cel mai important, Garden Party a reunit, așa cum face în fiecare an, reprezentanți ai comunităților din fiecare colț al țării. Oameni de diferite profesii, din toate județele țării și din Basarabia, din toate orașele, din multe comune și sate, de toate vârstele, mulți dintre ei invitați pentru meritele pe care le-au avut în anul care s-a încheiat.

Familia Regală, în ora pe care a petrecut-o în mijlocul invitaților, a stat de vorbă cu femei și bărbați, copii, tineri, adulți și vârstnici din Constanța, Beiuș, Iași, Baia Mare, Sinaia, Bârlad, Botoșani, Craiova, Turnu-Severin, Arad, Tulcea, Ianca, Râmnicu-Vâlcea, Timișoara, Brăila, Câmpulung Muscel și Câmpulung Moldovenesc, din Galați și din Alexandria, din Târgu-Jiu și din Reșița, din Satu Mare și din Carei. Au fost prezente personalități din SUA, Finlanda, Olanda, Elveția, Germania, unii dintre ei veniți special pentru Garden Party.

Cel mai mare merit pentru acest extraordinar examen al Casei Majestății Sale, pe care îl trece cu brio în fiecare an, dând un neprețuit exemplu societății românești, l-au avut Ion Tucă, directorul Casei Majestății Sale, Liana Greavu, șeful de Cabinet al Principesei Moștenitoare, Sandra Gătejeanu-Gheorghe, directorul de Protocol al Casei, Nicoleta Ifrim, fost secretar al Casei Majestății Sale, Radu Ghină, consilier regal, gl br (r) Eugen Porojan, aghiotant regal, Simina Mayer, consilier al Principelui Radu, Raluca Stratulat, asistent al Principelui Nicolae, Costin Semen, intendent, Florin Seușan, majordom, Eugenia Ilie și Viorica Luciana Călin, maeștri bucătari, Roxana Tache, Tincuța Cudinov și Elena Ignat, cameriste, Dan Geicu, grădinar și om-bun-la-toate, Decebal Rădulescu, Ion Ștefan, Valentin Brânzilă și Ștefan Tătuță, șoferi, precum și un mare număr de colaboratori externi, printre care neprețuiții studenți-voluntari, care poartă cu mândrie titlul de Scutieri Onorifici.

A încântat publicul, din nou, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, condusă de colonelul Valentin Neacșu și dirijată de locotenent-colonelul Aurel Gheorghiță. A participat Tradiția Militară. A adus un aport de neînlocuit Jandarmeria Română. Și a contribuit, tot neprețuit, minunata vreme: cald, plăcut, cu soarele care a ieșit atunci când oamenii aveau mai multă nevoie de el.

În așteptarea nerăbdătoare a Garden Party 2015, la Palatul Elisabeta, să sperăm că viitoarea zi 10 Mai va fi sărbătoare națională!

Fotografii de Cristian Coposesc.

33 comentarii

  1. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Gigi Meitanu Ziua Monarhiei si nu numai !!!
    #
    Maftei Lazar 10 Mai , ziua tuturor romanilor cinstiti!
    #
    Dan Necoara ziua romanilor si a regalitati
    #
    Tutzy Garbaceanu La multi ani!
    #
    Mircea Spinoche Regele si Patria !
    #
    Crisa Cristina La Multi Ani!
    #
    Cerasela Platz Traiasca 10 Mai ! Reverente Calduroase ! Cu iubire si recunostinta, Cerasela Platz.
    #
    Marius Bolohan Ziua importanta pentru tozi romani
    #
    Helga Marian La multi ani !
    #
    Venika Ro LA MULTI ANI MAJESTATE !!! MONARHIA SALVEAZA ROMANIA !!!!!!!!!
    #
    Mariana Panzaru LA MULTI ANI !
    #
    Wanda Iolanda La multi ani!! 10 Mai!!!
    #
    Rotaru Camelia Toată stima și prețuirea pentru Casa Regală a României!
    #
    Vasy Toma Aviz romania
    #
    Lea Avram La Multi Ani !
    #
    Nuti Rotaru La multi ani binecuvintati
    #
    Ioan Andreica LA MULTI ANI
    3
    Tănasă Maria la multi ani, Romania
    #
    Alina Jinga La multi ani!!!
    #
    Doina-mihaela Cojocaru La multi ani !!
    #
    Surdu Cristian Un gand bun pentru Majestatile Voastre.La Multi Ani!
    #
    Nora Stancu La multi ani !
    #
    Mioara Margean TOATE GANDURILE MINUNATE SI INTELEPTE SA SE INDREPTE CATRE MAJESTATEA VOASTRA .
    #
    Daniel Morariu La mulți ani !
    #
    Alexandru Vladescu Monarhia va ramine in istorie ca ctitoare de tzara! Basescu va ramine ca demolator al sperantzelor nostre!
    #
    Ina Dumitrescu cinste si onoare asta este monarhia
    #
    Luminita Avadanei Multi ani inainte
    #
    Adrian Popa sa traiti majestate
    #
    Carmen Dobrescu la multi ani!
    #
    Adriana Macsut Este ziua regalitatii si astept cu emotie sa merg la Garden Party.
    #
    Adriana Macsut Astazi ne amintim de rolul regalitatii in istoria moderna a romaniei si celebram Ziua Regalitatii. Speram ca in curand Romania va redeveni regat. Nu trebuie uitat ca astazi Casa Regala a Romaniei militeaza pentru prestigiul Romaniei in lume, Cu deosebita consideratie, Dr. Adriana Mihaela Macsut si Drd. Stefan Grosu
    #
    Lucia Damsa La multi ani
    #
    Mina Petrovici La Multi Ani!!
    #
    Stavire Verginica LA MULTI ANI!
    #
    Cristina Radu Traisca Regele Mihai!traiasca monarhia!
    #
    Chivuta Rotaru traiasca MONARHIA,traiasca REGELE !!!!
    #
    Eftihita Craciun La multi ani Majestatii Voastre!
    #
    Madalin Nica La multi ani, Majestate!
    #
    Elisabeta Sporea La Multi Ani binecuvintati !!
    #
    Velea Adrian LA MULTI ANI!Casei REGALE a ROMANIEI…..acesta este viitorul ROMANIEI…
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, cu ocazia zilei de 10 Mai!
    #
    Flo Rider Traiasca.. La multi ani
    #
    Galben Adriana La Multi Ani!Traiasca Familia Regala a Romaniei!
    #
    Alice Bocancea Traiasca 10 Mai, Ziua Nationala a Regatului Roman si Ziua Independentei Nationale! Stima, Respect, Recunostina! Traiasca Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei! Traiasca Romania!
    #
    Liliana Peretz La mulți ani !
    #
    Ana Ionescu Traiasca Regele nostru Majestatea Sa ,Regele Mihai I al Romaniei .Cu multa stima si deosebit respect

  2. Comentarii pe Facebook (II) says:

    Liliana Sora Zi memorabilă cu mare încărcătură istorică și emoțională, Ziua Regalității, zi de naștere a României moderne , momentul fondator al statului suveran și independent, zi care aduce românilor cea mai profundă, elegantă și demnă sărbătoare publică a epocii noastre, zi în care Familia și Casa Regală prin tot ceea ce face întreține vie flacăra prețuirii, cinstei, onoarei și recunoștinței. Trăiască MS Regele Mihai, simbol național, simbol moral și istoric al României de astăzi ! Trăiască Regalitatea simbol al conștiinței, demnității și identității naționale !
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani cu ocaziai zilei de 10 Mai!
    #
    Adriana Macsut Astazi ne amintim de rolul regalitatii in istoria moderna a romaniei si celebram Ziua Regalitatii. Speram ca in curand Romania va redeveni regat. Nu trebuie uitat ca astazi Casa Regala a Romaniei militeaza pentru prestigiul Romaniei in lume, Cu deosebita consideratie, Dr. Adriana Mihaela Macsut si Drd. Stefan Grosu
    #
    Chivuta Rotaru sper din tot sufletul ca Romania sa devina stat monarhal !!
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, cu ocazia zilei de 10 Mai!
    #
    Nelly Miricioiu-Kirk La multi ani România si Familia Regală,zi plină de speranțe pentru viitorul țării,zi cu Semnificații profunde. Trăiască MS Regele Mihai!
    #

  3. Comentarii pe Facebook (III) says:

    Aurelia Weber ERA FOARTE FRUMOS,,CHIAR SI PTR NOI COPII,CACI ERAM SI EU COPIL PE ATUNCI DAR FORTE MANDRA CA AVEAM REGE…TRAIASCA ROMANIA!!TRAIASCA M.S. REGELE MIHAI I,,TOATA FAMILIA REGALA!!!
    #
    David J. Logan Florin Tudor I think the Romanians were far worse off under Cucesceau. You seem to have a very short memory.
    #
    Florina Butuliga “Politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului.” – discursul Majestăţii Sale în Parlament, 25 octombrie 2011
    #
    Steluta Dumitrescu Zelici Politrucii, manipulatorii sau mai putin informatii, diverse specimene au memorat 2-3 momente din vremea regalitatii : gen, 1907, trenul regal! Sunt doar niste biete persoane care au cam gresit locul unde sa se manifeste cu astfel de marote,pe aici bazaie enervant, sa mearga spre alte postari pro parasute sau navigatori fara flote!
    #
    Aurel Barote La Multi Ani 10 Mai, La Multi Ani Coroana Sfinta a Romaniei, La Multi Ani Majestatii Sale Regele , La Multi Ani Tuturor care Cred in Majestates Sa Regele, Mihai I !!!
    #
    Dimitrie Lupu Mulţi şi frumoşi ani întregii Case Regale a României!
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, cu ocazia zilei de 10 Mai!
    #
    Mariana Raneti … acum sarbatorim ziua Europei! ma intreb, de ce?!
    #
    Dana M. Coteanu LA MULTI ANI!
    #
    Postelnicu Floarea La multi Ani !
    #
    Lungu Constantin LA MULTI ANI
    #
    Alice Bocancea Traiasca 10 Mai, Ziua Regelui! Traiasca Romania!
    #

  4. Comentarii pe Facebook (IV) says:

    Stelian Bogdan Traiasca Regele ! Romania Regat ! Jos Republica !
    #
    Littleforest Codru TRAIASCA REGELE! ROMANIA REGAT! JOS REPUBLICA!
    #
    Ioan Uta TRAIASCA MONARHIA SI REGELE MIHAI
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani cu ocaziai zilei de 10 Mai!
    #
    Ioana Găitănaru Traiasca Regele ! Romania Regat ! Jos Republica !
    #
    Doru Dragomir principe !putea si regele sa fie prezent la concert ,crosul regal sau aste nu sant de nasul regal ci doar palatele ,padurile si mostenirea ,ca doar de ce a venit inapoi NEPOFTIT nu cumva sa duca tara pe noi culmi STALINISTE?
    #
    Adrian Popa respet masjestatilor dumneavoastra si la multi ani fericiti cu ocazia acestui centenar TRAIASCA REGELE o domnie cat mai lunga alaturi de cei dragi va doresc
    #
    Adrian Popa mi ar fi placut CA DOMNIA SA REGELE MIHAI sa fie presedintele romaniei nu ar mai fi fost atata hotie prostie saracie in tara aceasta si cred cu tarie acest lucru
    #
    Adrian Popa sunteti de acord cu mine ?
    #
    Adrian Popa am cautat in toate strafundurile mintii mele si am gandit ca MAJESTATEA DUMNEAVOASTRA REGELE MIHAI ar fi potrivita sa conduca tara eu asa am vazut si auzit in multe tari ce ordine ar fi disciplina
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, cu ocazia zilei de 10 Mai!
    #

  5. Comentarii pe Facebook (V) says:

    Liliana Sora Pentru că în societatea actuală mass-media joacă un rol crucial în viața socială, devenind o putere crescândă și indispensabilă, chiar un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății, nu pot decât să mă bucur pentru că mai multe posturi de televiziune, în ultimul timp au acordat spații mai ample importanței istoriei, trecutului și prezentului Familiei și Casei Regale a României, culminând cu ziua de 10 Mai – Ziua Regalități, Ziua independenței căreia i-a dat atenția și valoarea binemeritată . Pentru că , pentru mulți oameni televizorul este unicul interlocutor, este extrem de important a facilita accesul la informații, a avea misiunea de a fi în serviciul public prin informarea corectă și completă , formarea și promovarea educației, culturii, etc. Este o revenire la normalitate căreia îi dorim drum lung , iar Familiei și Casei Regale să i se acorde , prin tot ceea ce este și tot ceea ce face, atenția, importanța, valoarea , respectul pe care il merită din plin. Trăiască Regele !
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, cu ocazia zilei de 10 Mai!
    #
    Anton Gheorghe RESPECT!
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, cu ocazia zilei de 10 Mai!
    #
    Alice Bocancea Traiasca Familia Regala Romana! Traiasca 10 Mai, Ziua Independentei si a Regatului Roman!
    #

  6. Comentarii pe Facebook (VI) says:

    Florina Butuliga RESPECT !
    #
    Venika Ro Eu ma intreb ?! De ce oamenii acestia sunt altfel ????? La multi ani majestate !
    #
    Cecilia Rizea Respect!
    #
    Liliana Sora Cred că doi piloni de granit au fost cei care ne-au menținut peste veacuri : credința și puterea . Credința în Dumnezeu, credința în neam, în limbă, în tradiții, credința în dreptate, precum și curajul, forța, puterea, tăria de a lupta, de a ne apăra. Iată de ce ne înclinăm cu respect și recunoștință , prin omagiu, în fața istoriei, a trecutului, a adevărului, a frumuseții ca simbol al binelui moral. Gândurile alese alăturate purității și parfumului florilor de crin, dau momentului o solemnitate aparte . Respect și gratitudine Familiei Regale !
    #
    Liliane Michels Multa sanatate si tot respectul familiei Regale !daca nu as fi in campanie electorala pt liberalii germani si candidat – as fi fost sigur acolo!
    #
    Alexandru Vladescu La multzi ani, cu ocazia zilei de 10 Mai!
    #
    Mircea Paduraru sanatate , respect familiei regale:)
    #
    Ioan-Petru Poiana TRAIASCA MONARHIA !!!
    #
    Postelnicu Floarea Respect si sanatate !
    #
    Turiceanu Turiceanu respect
    #
    Liviu Florea Traiasca Regele !
    #
    Alice Bocancea Mult respect, recunostina, iubire. Traiasca Familia Regala Romana! Traiasca Romania!
    #
    Camelia Tomescu TRAIASCA REGELE ROMANIEI
    #
    Doina Fetcu DOAR MONARHIA SALVEAZA ROMANIA.
    #
    Gaby Dragoi Doamne fa o minune ca tara sa reintre pe adevaratul ei fagas…TRAIASCA TOTI OAMENII DE BUNA CREDINTA….TRAIASCA ROMANIA…..
    #
    Lenuta Ragazan AMINNNNNNNNN
    #
    Ibi Sturm Salveaza DOAMNE Romania!!
    #
    Stefan Pruteanu LA MULTI ANI MONARHIA!
    #
    Gusa Leonida-Gherasim TRAIASCA REGALITATEA ROMANA! DOAMNE SALVEAZA ROMANIA.
    #
    Marcela Pruteanu LA MULTI ANI!
    #
    Serban Daniel ♥︎

  7. Vasile Moraru says:

    Buna dimineata, Altetele Voastre! Felicitari calduroase pentru sarbatoarea de ieri si felicitari echipei ce-a organizat anul acesta Garden Party! Dedicam cu respect si apreciere Casei Regale a Romaniei manifestarea de ieri de la Cluj: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.750345381653847.1073741863.547173365304384&type=1

  8. Stanescu Eugeniu says:

    La multi ani…!

  9. Olga Cridland says:

    La multi ani, cu sanatate si bucurie, Majestatii Sale Regele Mihai I de Romania!
    Olga Cridland si echipa Asociatiei P.A.V.E.L.

    Asociatia P.A.V.E.L. a sarbatorit 18 ani de existenta si implicare in viata copiilor bolnavi de cancer pe 10 mai, Ziua Națională a Regatului României!

  10. Hogas Octavian says:

    “LA MULTI ANI”!!!MAJESTATILOR VOASTRE CU OCAZIA ZILEI REGELUI .!! CU RESPECT DEOSEBIT .!!

  11. Catalin Barsan says:

    LA MULTI ANI MAJESTATILOR VOASTRE CU OCAZIA ZILEI DE 10 MAI.MI_AS DORI CA FAMILIA REGALA SA DEVINA IN CEL MAI SCURT TIMP ACEEA CE CALAUZESTE DESTINELE ROMANILOR SI A INTREGII TARI .DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

  12. Andrei Margulescu says:

    Alteta Voastra Regala,

    Cu ocazia Zilei Regelui, imi face deosebita placere sa va pot darui si impartasi o serie fotografica realizata la Castelul Peles acum cativa ani, realizata pentru cartea istoricului de arta Ruxanda Beldiman:

    https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10152494963794009.1073741841.658224008&type=1&l=db268256a8

    Asigurandu-va de inalta mea pretuire,

    arhitect Andrei Margulescu

  13. Dany Moldoveanu says:

    Cu drag de la Iasi, slujba de pomenire pentru Regele Carol I

  14. Camelia says:

    Doar MONARHIA , mai poate salva ROMANIA!
    La multi ani , MS Regele MIHAI !

  15. Malaescu Adrian says:

    La multi ani familiei Dumneavoastra Romanesti ! Multa sanatate MS Regelui Mihai 1 de Romania, AS Principeselor si Tanarului Print !

  16. Ileana Stancu says:

    – ALTESSE ,,ZECE mai va fi …..,,si este MONARHIA care ESTE in ROMANIA …../ ESTE …./ …..VA FI …..si noi VA STIM langa noi IN VECI BIRUITORI / SA NE TRAITZI /

  17. Irina Miron says:

    La multi ani, Majestatile Voastre!
    Traiasca Regele!

  18. Vasile Fandarac says:

    LA MULTI ANI MS REGELUI MIHAI DE ZIUA REGELUI

  19. Comentarii pe Facebook (VII) says:

    Florina Butuliga RESPECT ! Familia Regala aRomaniei
    #
    Gabriela Gxg Ani multi si respectul cuvenit Majestatilor voastre !
    #
    Sanda Tulics ..n-am avut parte sa fim ”printese si printi”…
    #
    Chiriac Marilena Multi ani,sa ne traiti!
    #
    Alice Bocancea Mult respect, recunostinta si iubire! Traiasca Familia Regala Romana! Traiasca Romania!
    #
    Georgeta Naum Traiasca Familia Regala a Romaniei!
    #
    Petrus Lucia Traiasca Familia Regala a Romaniei!
    #
    Bichir Florentina respect
    #
    Don Luciano Vivat King!
    #

  20. Letitia Apostol says:

    Multumesc Majestate ca ne-ati amintit ca trebuie SA FIM !

  21. Cristoi Eduard Claudiu says:

    Azi 10 Mai este Ziua Nationala autentica a Romaniei. La Multi Ani Romania! Traiasca Poporul Roman si Familia Regala a Romaniei. Bucurati-va romani de aceasta minunata zi.
    http://www.youtube.com/watch?v=NdYDbYrrmJg&list=PL2FA73D9539733F8F

  22. Szerdahelyi Zoltan-Iulius says:

    Da,10mai2014,9mai,a fost ziua independentei Romaniei!Este10mai,o zi oficiala a statului roman?Da,este si va fi mereu!Cei 25de ani dela caderea comunismului in Romania,au adus progrese neamului!Nostalgicii isi vor reveni!Regalitatea e de perspectiva din nou!La multi ani,Casa Regala a Romanie!La multi ani,natie romana!Asa e uneori,cand la batrinete afli adevarul!Sa auzim de bine!Zoltan!

  23. Dr. Adriana Mihaela Macsut si Drd. Stefan Grosu says:

    Garden Party 2014 este deja o amintire frumoasa. Spunem bun ramas Garden Party 2014 si bun venit Garden Party 2015. Multumim Casei Regale de Romania si tuturor celor care au contribuit la reusita evenimentului Garden Party 2014. Cu deosebita consideratie, Dr. Adriana Mihaela Macsut si Drd. Stefan Grosu

  24. Diana Lucia Zotescu says:

    @ Domnului Szerdahelyi Zoltan Iulius:

    Ma bucura mult, domnule Szerdahelyi, mesajul dumneavoastra si frumusetea gandurilor ce le exprimati fata de marea insemnatate pentru noi, cei care, ca cetateni romani, formam poporul roman, ne identificam cu interesele si aspiratiile acestui popor, fife ca suntem sau nu etnici romani sau suntem de alta etnie. Nu stiu, dar pot sa banuiesc, judecand dupa numele pe care il purtati, care este adevarul pe care l-ati aflat la baranete. Fie ca ati aflat ca aveti poate si sange romanesc, fie ca ati aflat care este adevarul privitor la legatura istorica indisolubila dintre romani si Transilvania, fie ambele, urarile pe care le faceti natiei romane (“la multi, natie romana”) si celelalte consideratii privind insemnatatea zilei de 10 Mai va fac cinste. Va felicit din inima. Va spune acest lucru o ROMANCA ce nu are nici o picatura de sange romanesc, dar care vibreaza romaneste la tot ce tine de acest popor si de istoria sa, care si-a sacrificat tineretea pentru a face, pe masura puterilor sale, ca adevarul sa fie cunoscut.

    Inca o data, felicitari! domnule Szerdahelyi! Multa sanatate si ani multi, frate roman!
    Diana Lucia Zotescu

    PS: Sa nu uitam versurile unui cantec minunat care ne vorbeste despre TRIPLA importanta a zilei de 10 Mai, care nu este doar ZIUA REGALITATII – -10 Mai 1881 – cand am devenit REGAT (care este a treia semnificatie in ordine cronologica) ci si ziua – 10 Mai 1866 – in care Principele Carol a devenit DOMN PUTERNIC (adica Domnitorul Romaniei Mici – cea formata din Muntenia, Moldova si Dobrogea), si apoi ZIUA INDEPENDENTEI – 10 Mai 1877 – cand ne-am castigat LIBERTATEA ( cand Armata Romana condusa de Domnitorul Carol ne-a ajutat sa devenim invingatori in Razboiul de Independenta de sub jugul turcesc):

    “10 Mai va fi deapururi
    Sfanta zi caci ea ne-a dat
    DOMN PUTERNIC tarii noastre (10 Mai 1866)
    LIBERTATE si (10 Mai 1877)
    REGAT”. (10 Mai 1881)

    Diana Lucia Zotescu

  25. Diana Lucia Zotescu says:

    Altetele Voastre,

    Nici nu pot sa gasesc cuvinte potrivite care sa poate exprima recunostinta mea, a familiei mele si a prietenilor si cunoscutilor mei, pentru posibilitatea de a participa – si in acest an ca si in anii trecuti – la splendida sarbatorire a Zilei de 10 Mai la Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta, unde am avut ocazia sa respiram intr-o alta Romanie, cea spre care tindem si pe care o dorim implinita: Romania Monarhica, aflata sub Sceptrul si Coroana Regala.

    Va suntem, de asemenea, recunoscatori pentru prezenta in Romania, la aceasta Zi de Mare Sarbatoare, a Altetelor Lor Regale Principesei Maria (ii uram din nou La Multi Ani si Bun Venit pentru a ramane poate definitiv in Romania) si a Principelui Nicolae, pe care deja ne-am obisnuit sa Il stim mereu langa noi.

    Multumim tuturor membrilor personalului Casei Majestatii Sale Regelui, domnisoarei Liana Greavu, doamnei Sandra Gatejeanu Gheorghe, domnisoarei Simina Meyer, domnului Radu Ghina, domnului Tuca si celorlalti membri ai staff-ului Palatului, pentru uriasa munca depusa in organizarea magistrala a acestui eveniment de mare importanta, cu o participare atat de masiva.

    Va rugam, Altetele Voastre Regale, sa transmiteti urarile noastre de sanatate, ani multi si bucurii Majestatilor Lor Regelui Mihai si Reginei Ana, pe care Ii asteptam cu inima plina de dor sa vina la Savarsin. Chiar daca nu vor fi la Bucuresti, vom fi foarte bucurosi sa Ii stim in tara. Ne-am bucura daca ar ramane mereu cu noi, pentru a-I putea sarbatori in 18 septembrie pe Majestatea Sa Regina, in 25 octombrie si 8 noiembrie pe Majestatea Sa Regele, si apoi sa-I stim la noi de Craciun si de Anul Nou.

    Cu cele mai alese ganduri de recunostinta, de dragoste, de profunda loialitate si de necurmata credinta in valorile Casei Regale si ale Monarhiei si Coroanei Romaniei,
    prof. Diana Lucia Zotescu
    dr. arh. Robert Eugen Zotescu

  26. ginka borka says:

    Stimata doamna Zotescu, fosta gimnasta, fosta profesoara, fosta poeta, cu sange “albastru” sunteti de o ridiculitate infioratoare. Imi face placere sa citesc mesajele simple, nelingusitoare la adresa Familiei Regale ale oamenilor, dar dvs vad ca ocupati spatiul numai cu elucubratii. Presupun ca functioneaza in avantajul dvs. Va doresc mult succes in continuare.

  27. Diana Lucia Zotescu says:

    @ Dnei/Dlui Ginka Borka:

    Va voi raspunde punctual – desi cred ca este o pierdere de timp.

    1 – da, sunt o fosta gimnasta;
    2 – da, sunt profesoara, dar nu ‘fosta’ ci si in prezent (in ciuda varstei);
    3 – da, sunt poeta, dar nu ‘fosta’ ci si actuala;
    4 – nu, nu sunt de “sange albastru”; nu am pretins niciodata ca as fi, din respect pentru cei care cu adevarat sunt;
    5 – ceea ce considerati dvs. ca este atitudine lingusitoare fata de Familia Regala este o foarte autentica manifestare a dragostei mele nesfarsite fata de Rege si Familia Sa, fata de Monarhie ca sistem, fata de valorile Coroanei. Incerc sa-mi exprim cat mai adecvat sentimentele. Am crescut in cultul profund pentru Rege si pentru institutia Monarhica pe care o reprezinta, respect de care dvs. sunteti total strain/straina si pe care persoane de extractia dvs. comunisto-securista au sperat ca, in cei aproape 50 de ani in care ne-ati torturat, il vor anihila din memoria si constiinta noastra. Nu ati reusit Ranchiuna si ciuda dvs. sunt vizibile din spatiu.
    6 – eu nu ‘ocup spatiul’ nimanui. Ca dovada ca si “creatia” dvs. vitriolanta a aparut fara vreo opreliste.
    7 – ce considerati dvs. ‘elucubratii’ (my, my!) sunt adevaruri istorice incontestabile. Dar poate ca in birourile unde cloceati planuri de urmariri de persoane sau altele si mai grave adevarul istoric era o bagatela incomoda, buna doar de tinut sub obroc.
    8 – Nu-mi dau seama, dupa nume ce sunteti: a) – femeie (ma rog, ‘doamna’)
    b) – barbat (ma rog, ‘domn’)
    c) – roman? (ROMAN ???)
    d) – maghiar ?
    9 – traseul vietii mele de dinainte de revolutie nu este presarat cu nicio (dar ABSOLUT NICIO) referire lingusitoare – nici macar magulitoare – la adresa vreunuia dintre mai-marii comunisti, ba chiar dimpotriva. Deci acum, cand spun aceste lucruri despre Rege si Familia Sa, o fac nu din obisnuinta ploconelii – cum faceati dvs si cei asemeni dvs. (‘eiusdem farinae’) cu Ceausescu si potentatii rosii – ci din prea-plinul inimii mele.
    prof. Diana Lucia Zotescu

  28. Gabriela Bucur says:

    Multa sanatate Familiei Regale a Romaniei!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54038585
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate