EUROPAfest

ASR Principesa Margareta si cu mine am participat la conferinta de presa a festivalului de muzica EUROPAfest, organizat de Luigi Gageos, si care va avea loc in zilele de 7-13 mai 2007. Pentru a treia oara consecutiv, festivalul se desfasoara sub patronajul nostru.

La Athénée Palace au venit de acesta data atat de multi jurnalisti, incat nu a mai ramas nici un loc liber. Lucrul acesta ne-a bucurat, fiindca festivalul are o insemnatate mai mare decat vocatia lui muzicala si continentala.

Evenimentul este un exemplu de spirit civic si de generozitate. Peste o suta de personalitati, tineri studenti sau muzicieni, se dedica zi de zi organizarii acestui festival fara sa primeasca nimic in schimb, in afara de satisfactia ca au oferit ceva societatii.

Festivalul subliniaza vocatia Bucurestiului si a Romaniei de centre de identitate europeana. Romania este a saptea tara a UE, ca marime si ca populatie si este cazul sa inceapa sa se comporte ca atare. Bucurestiul poate sa gazduiasca evenimente cu dimensiune si valoare europeana, atat in domeniul muzicii cat si in cel al artei militare, al stiintei sau al culturii, in general.

EUROPAfest este un exemplu al profesionalismului, ca aspect sine qua non al performantei publice de astazi. Unul din fenomenele care tin Romania pe loc si ingreuneaza consolidarea institutiilor este tocmai faptul ca anumite performante publice sunt efectuate de oameni care nu au nici un fundament profesional in acel domeniu. Daca poti lesne vedea un personaj politic vorbind despre un domeniu in care nu are nici o pregatire, este de neconceput sa vezi un violonist care interpreteaza un concert de Paganini fara sa fi pus mana vreodata pe vioara.

Muzica este unul din domeniile care inspira viata publica prin patru virtuti pe care le are, in mod incontestabil: este generatoare de armonie, are masura, nu se poate performa decat in cunostinta de cauza, invita la dialog.

Festivalul muzical international EUROPAfest este si un model public de altruism si spirit civic, fiind rezultatul unui act generos si de voluntariat al unor oameni care au cu totul alte slujbe decat aceea de a organiza festivaluri.

Festivalul aduce turisti, imbie la consum de cultura, pune impreuna personalitati europene, face cunoscut Bucurestiul si Romania in plan european altcumva decat locul unde te poti astepta la orice, da incredere oamenilor si ii face mandri.

Pentru toate acestea, mass-media ar putea sa sprijine evenimentul mai mult decat a facut-o pana acum. Gratie ziarelor, televiziunilor si radio-urilor, muzica si talentul european de la fostul “Jeunesses Musicales” ar putea patrunde in mintile si sufletele mult mai multor romani decat cei care se vor afla in spatiile de concert.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 52986663
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate