30 decembrie, de 76 de ani încoace

Articol de Ioan Luca Vlad

Astăzi se împlinesc 76 de ani de la data când, sub forţa armelor, Regele Mihai semna actul abdicării adus cu un rânjet gregar de către principalii comunişti ai zilei la Palatul Elisabeta. La cinci zile după Crăciun, un Crăciun trist şi plin de neajunsuri din cauza ocupaţiei sovietice şi a violenţelor din ţară, românii aveau încă speranţă în noul an 1948, o speranţă dată de faptul că, totuşi, suveranul era în ţară.

El tocmai se întorsese din călătoria la Londra, cu ocazia nunţii Principesei Elisabeta (viitoarea Regină Elisabeta a II-a a Regatului Unit), şi după încercări susţinute de a atrage sprijinul aliaţilor occidentali împotriva sovietizării ţării. El reprezenta „factorul constituţional” (cum urma să fie denumit de comunitatea românilor din exil) care mai putea pune, dacă nu piedici, măcar beţe în roate ocupanţilor sovietici şi lacheilor lor.

Iată că, în jurul serii, după ce posturile de radio anunţaseră repetat că urma un comunicat important pentru ţară, se citeşte textul abdicării Regelui. În aceeaşi zi, într-o şedinţă ireală de 45 de minute a Parlamentului (Adunării Deputaţilor), se proclamă, de către aceia dintre ei care fuseseră aduşi cu japca de prin Bucureşti (Parlamentul intrase deja în vacanţa legală de iarnă) legea privind proclamarea Republicii Populare Române. Eleodor Focşeneanu, în cartea sa „Două săptămâni dramatice din Istoria României” (All Education, 1997) a povestit cu exactitatea unui detectiv, modul cum, călcând orice aparenţă de legalitate, clica comunistă locală şi-a îndeplinit „tema pentru acasă” cu care era restantă în faţa Marelui Frate de la Răsărit.

Un pasaj din stenograma Consiliului de Miniştri din aceeaşi zi, convocat după momentul de la palat, este ilustrativ pentru atitudinea conducătorilor de atunci:

„Acum, potrivit Constituţiei, odată cu încetarea monarhiei, trebuie instituită o regenţă. Cum, însă noi suntem oameni politici, care înregistrăm realităţile, avem formele noastre şi trebuie să desvăţăm pe oameni să tot vorbească despre rege şi despre regenţă, am hotărît ca acest organ să fie numit Presidiumul Republicii Populare Române.” (Arhivele Naţionale Bucureşti, fond Preşedenţia Consiliului de Miniştri, Dosar 12/1947, f. 52-56)

Cu telefoanele tăiate, Palatul Elisabeta înconjurat de soldaţii Diviziei Tudor Vladimirescu, şi având-o alături numai pe mama sa, Regele Mihai s-a deplasat la Sinaia, de unde avea să plece, la 3 ianuarie 1948, în lungul drum al exilului. I-a fost permis să spună adevărul de-abia la Londra, afirmând totodată voinţa de a rămâne aproape de poporul său:

„Înlăturarea monarhiei constituie un nou act de violenţă al politicii de înrobire a României. Eu nu mă consider legat în nici un fel prin acest act care mi-a fost impus. Cu încredere nesdruncinată în viitorul meu, însufleţit de acelaşi devotament şi voinţă de a lucra, Eu voiu continua să servesc poporul român de care destinul Meu este legat pe veci.” (articol din Times, Londra, nr. 51.021 din 5 Martie 1948).

30 decembrie 1997

50 de ani mai târziu, conducătorii comunişti erau deja trecuţi la cele veşnice, iar Regele Mihai, după mai mulţi ani de bâlbâieli post-revoluţionare, era primit în ţară având alături de el pe principalii oameni politici ai zilei, la un dineu, din păcate puţin relatat la momentul respectiv. Tocmai se încheiase primul Crăciun petrecut în ţară de la întoarcerea din exil, precum şi primul moment când toată Familia Regală se aflase la Bucureşti.

Ocazia a fost însă mai mare decât s-a vorbit la momentul respectiv, datorită deciziilor anunţate de suveran în faţa celor adunaţi. La sfârşitul unui discurs ținut în seara de 30 decembrie 1997 la București în fața reprezentanților Guvernului, ai Parlamentului și ai societății civile, în care şi-a anunţat dorinţa de a rămâne în ţară şi a lucra alături de aceasta pentru integrarea europeană, Regele a transmis ţării decizia ca „prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile şi prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa.” Regele Mihai a continuat cu speranţă: „Nu am crezut niciodată că Românii au nevoie de zeci de ani ca să revină la normalitate, cum unii sociologi au sugerat. Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecţiune şi încredere, în acelaşi fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria şi Elena, cu aceeaşi afecţiune şi speranţă cu care a fost înconjurată alături de mine Regina Ana. Statutul Familiei va fi amendat în consecinţă în viitorul apropiat. Conştient de responsabilităţile mele constituţionale, pun soarta ei şi a mea, ca întotdeauna, în mâinile poporului român. Finalmente, poporul va decide ceea ce eu doresc astăzi.”[1] ([1] Discursul integral se găseşte aici.

30 decembrie 2007

După încă zece ani, în care românii s-au apropiat mult de Familia Regală, iar câteva lucruri au început să se aşeze pe făgaşuri mai normale (de exemplu, începutul retrocedărilor; aşezarea la Palatul Elisabeta), Regele Mihai punea într-o formă oficială modificările Statutului Familiei Regale anunţate mai înainte.

Astfel, la Castelul Săvârșin, într-o atmosferă caldă, de familie, fiind înconjurat de Regină, de Principesa Moștenitoare Margareta şi Principele Radu, de câţiva consilieri ulterior deveniţi membri ai Consiliului Regal, Regele a semnat Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României. Potrivit art. 1 alin. 1) „Casa Regală a României este o comunitate de familie autonomă înfiinţată şi organizată pe baza prevederilor acestui Statut Dinastic, de acum în vigoare.” De asemenea, potrivit alin. 6) „Descendenţii Regelui Carol al II-lea al României, pe orice ramură colaterală, îşi vor păstra apelativul şi rangul care le-a fost acordat în timpul domniei Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea. Potrivit dorinţei şi precedenţei stabilite de Majestatea Sa, aceşti descendenţi vor continua să fie excluşi din linia de succesiune şi nu vor fi membri ai Casei Regale a României.”

Prin acelaşi act, Principesa Moștenitoare Margareta este proclamată Custode al Coroanei României (ad personam), atât în timpul vieţii, cât şi după decesul Şefului Casei Regale a României, Alteţa Sa Regală fiind şi prima în linia de succesiune la Coroana României. [2] ([2] Normele pot fi găsite integral aici.

Normele Fundamentale conțin anexat un document semnat de Regele Mihai la 5 ianuarie 2005, prin care Ordinul Carol I fusese reactivat ca Ordin Dinastic (de familie). Reactivarea Ordinului Carol I a deschis calea reconstituirii unui sistem regal de decoraţii, pentru aceia care s-au remarcat în activitatea lor publică sau privată alături de Familia Regală sau în spiritul principiilor sale, în folosul Ţării. Documentul a fost receptat de îndată de opinia publică naţională şi internaţională şi a suscitat unele dezbateri, primind însă în scurt timp acceptul general al societăţii. El a fost comunicat şi Familiilor Regale ale Europei care l-au primit ca pe un act suveran al Regelui şi, în marea lor majoritate, l-au felicitat pe Majestatea Sa pentru gestul de curaj şi trăinicie făcut.

La mai puţin de un an distanţă, în ziua de 10 mai 2008, se publicau Statutele Decoraţiilor Regale, respectiv Crucea Casei Regale a României şi Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, în acelaşi an având loc constituirea Cancelariei Decoraţiilor Regale şi primele decorări.

30 decembrie 2009

Văzându-se însă că sistemul mai putea primi îmbunătăţiri, la 30 decembrie 2009 s-a instituit Decoraţia Regală Nihil Sine Deo, care poate fi acordată unor personalităţi marcante care „au dat dovadă de generozitate şi spirit de răspundere [şi] au folosit puterea exemplului personal pentru a îmbogăţi prezentul românesc.” Documentul instituirii Decorației Regale Nihil Sine Deo a fost semnat la Castelul Săvârșin.

30 decembrie 2010

Un alt pas în direcţia reluării şi consolidării continuităţii Dinastiei în România a fost făcut la 30 decembrie 2010 când Familia Regală împreună a înfiinţat Fundaţia Colecţia Regală, persoană juridică având ca scop păstrarea şi promovarea patrimoniului Dinastiei, apărarea principiilor Casei Regale a României, susţinerea activităţilor sale publice şi private, dar şi aducerea la cunoştinţa publicului larg a obiectelor de patrimoniu şi tradiţiilor Familiei Regale şi ale Coroanei Române. Documentul înființării fundației a fost semnat la Castelul Săvârșin.

Primele bunuri intrate în patrimoniul Fundaţiei sunt lucrările din Colecţia Regală de Artă Contemporană. În prezent, sub directoratul dlui Radu Ghină, Fundaţia caută să-şi extindă activitatea în spaţiul public şi să aducă mai aproape de publicul larg valorile Dinastiei naționale.

30 decembrie 2011

În această zi a fost adusă o completare a Sistemului Regal de Decoraţii prin reînvierea Ordinului Coroana României, ca ordin Dinastic (de familie). Documentul reînvierii ordinului a fost semnat la Castelul Săvârșin.

Dintre decoraţiile de stat dinainte de 1947, România modernă a preluat pe unele dintre ele (într-o variantă deformată, fără simbolurile regale şi fără unele dintre tradiţiile care le însoţeau), cum ar fi Steaua României, Serviciu Credincios şi Mihai Viteazul.

Regele Mihai, dorind să existe o complementaritate între cele două sisteme de decoraţii, şi afirmând continuitatea simbolurilor monarhice, a reînviat Ordinul Carol I şi Coroana României pentru ca, prin intermediul lor, să fie răsplătită elita românească precum şi pe prietenii străini ai României, fiind şi Marele Maestru al acestor Ordine Dinastice. Ordinul Ferdinand nu mai este acordat deoarece, de la început, a avut un Statut şi scop foarte limitat – răsplătirea celor care au contribuit decisiv la Marea Unire din 1918.

30 decembrie 2017

Cu doar trei săptămâni înainte de această zi, Regele Mihai I a trecut la cele veșnice. Ziua de 30 decembrie 2017 reprezintă nu numai trista aniversare a 70 de ani de la abdicarea forțată a bunului nostru monarh, ci și primul 30 decembrie fără Mihai I. Cu doar trei săptămâni înainte de această zi, Regele Mihai I a trecut la cele veșnice. Ziua de 30 decembrie 2017 reprezintă nu numai trista aniversare a 70 de ani de la abdicarea forțată a bunului nostru monarh, ci și primul 30 decembrie fără el. De aici încolo, românii trăiesc zilele de 30 decembrie și rememorează lecția acelui moment istoric singuri, fără Regele Mihai.

În această zi, ca un semn al continuității dinastice, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, a semnat primul său document regal, în calitate de șef al Familiei și suveran al Casei Regale a României. Documentul consfințește organizarea administrativă a Casei Majestății Sale Custodele Coroanei și contină, în structura ei, Casele predecesorilor Majestății Sale.

Am avut onoarea să fiu  alături de Familia Regală la fiecare dintre aceste zile de 30 decembrie, începând din 2007, precum şi la altele. De fiecare dată au fost zile fericite, zile ale speranţei şi în care, privind spre anul care se sfârşea, puteam să vedem cum mai pusesem o cărămidă la edificiul Dinastiei Române. Priveam ştirile şi vedeam cum societatea românească de astăzi vede (ca şi în 1947) în Familia Regală, un reper de moralitate, de stabilitate şi continuitate în faţa valurilor mereu mişcătoare ale politicii.