Trenul Regal de 1 Decembrie
29 noiembrie – 1 decembrie 2013, Sinaia
Plecarea din Gara Regală Băneasa
Vineri, 29 noiembrie 2013
- Vineri, 29 noiembrie, la ora 10.00, Altetele Lor Regale Principesa Moștenitoare si Principele Radu, insoțiți de Alteţa Sa Regală Principesa Elena, vor pleca de la Gara Regală Băneasa spre Gara Sinaia.
- Pe durata călătoriei, în Vagonul Sufragerie, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor primi elevi olimpici români, personalități ale vieții publice și membri ai Corpului Diplomatic. Călătoria este inițiată și organizată de Ministerul Transporturilor.
- Accesul presei și al publicului este liber.
Seara Corpului Diplomatic la Castelul Peleș
Vineri 29 noiembrie 2013
- Vineri, 29 noiembrie 2013, la ora 16, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor reprezenta pe Majestatea Sa Regele la ceremonia anuală în onoarea Corpului Diplomatic. Majestatea Sa s-a adresat prima oară Corpului Diplomatic acreditat la București în decembrie 1940.
- La ceremonie vor lua parte Principesa Elena și Nunțiul Apostolic, Decanul Corpului Diplomatic acreditat la București.
- Mesajul Regelui Mihai I va fi citit, în cinci limbi străine, de către Principesa Moștenitoare și Principele Radu. Evenimentul va avea loc în Holul de Onoare al Castelului Peleș.
- La ora 16.20, Corpul Diplomatic va fi invitat la un concert în Sala de Muzică, susținut de tineri muzicieni, bursieri ai Fundației Principesa Margareta a României.
- Accesul presei este liber.
Ceremonie de învestire a Furnizorilor Regali
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
- Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, Alteta Sa Regala Principesa Moștenitoare va oferi, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, certificatul de Furnizor al Casei Regale unor companii comerciale din România.
- Ceremonia va avea loc la ora 16, în Holul de Onoare.
- La ceremonie va participa Alteța Sa Regală Principesa Elena.
- Ceremonia va continua cu o scurta receptie în Salonul Italian.
- Accesul presei este liber.
Conferința “Specificul național – perspective istorice și critice”
sâmbătă, 30 noiembrie 2013
- Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, Alteța Sa Regală Principele Radu va primi, la ora 18, în Sala Florentină a Castelului Peleș, înalte personalități din domeniul istoriei, din România și din strainătate, participanți la conferința, organizată la Sinaia, timp de trei zile.
- La ora 19, Casa Majestății Sale Regelui va oferi un dineu participanților la congres, în Sala cu Coloane de la Bastion, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu, care a acordat Înaltul Patronaj conferinței.
- Accesul presei este permis în Sala Florentină și la intrarea invitaților în Sala cu Coloane.
Trenul Regal, de la Gara Sinaia la Gara de Nord
duminică, 1 decembrie 2013
- Duminică, 1 decembrie 2013, cu ocazia Zilei Naționale, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor efectua un drum simbolic, ce onoreză ziua de 1 Decembrie și aduce un omagiu Suveranilor României Mari, Regele Ferdinand și Regina Maria ai României.
- Altețele Lor Regale vor fi acompaniate, în tren, de Alteţele Lor Regale Principesa Elena și Principele Nicolae, precum și de ministrul Transporturilor, doamna Ramona Mănescu.
- Călătoria este inițiată și găzduită de Ministerul Transporturilor. Gara de Nord (1872) și Gara din Sinaia (1913) sunt edificii ridicate sub domnia Regelui Carol I.
- Trenul Regal va pleca la ora 13 din Gara Sinaia, iar plecarea va fi precedată de un ceremonial care va începe la ora 12.45.
- Trenul Regal va ajunge în Gara Ploiești Vest la ora 14.23 unde se va opri 15 minute.
- Pe parcursul întregii călătorii, Familia Regală va primi ca musafiri înalți reprezențanti ai vieții politice, economice, culturale și diplomatice din România.
- Trenul Regal va ajunge la Gara de Nord la ora 15.45.
- Principesa Moștenitoare, Principele Radu, Principesa Elena și Principele Nicolae, alături de ministrul Transporturilor, vor participa la ceremonia de inaugurare a “Salonului Regal” de la Gara de Nord, restaurat în forma originală, din vremea Regelui Carol I.
- Accesul presei și al publicului este liber.
|
CU DUMNEZEU INAINTE !
Felicitari intregii Case Regale a Romaniei ca au reusit sa se organizeze pentru a celebra anul acesta cum ne doream demult ,cu fast regal, Ziua Natonala a Romaniei,care ne aminteste de Ziua Romaniei Mari,moment de mare mandrie sufleteasca,la care multi romani inca mai spera!
Este un program complex, foarte judicios gândit de Majestățile Lor Regele și Regina, de Principesa Moștenitoare și de Principele Radu al României. Cu certitudine, mulți oameni cu suflet curat vor ține să omagieze momentele deschise publicului. Salutăm cu bucurie prezența – la importante evenimente din zilele de sărbătoare – a Alteței Sale Principesa Elena, mama Principelui Nicolae (și el prezent), precum și concursul dat inteligent de Ministerul Transporturilor. La Alba Iulia, se va întruni, de ziua Sfîntului Andrei, patronul spiritual al României, Consiliul Director al Alianței pentru Restaurarea Monarhiei și vor avea loc evenimente, ceremonii mișcătoare, spre a serba a 95-a aniversare a Unirii celei Mari și Sfinte, unire ce este rod minunat al măreției oamenilor de stat care au fost Regele Ferdinand și Regina Maria, al clarviziunii unor mari intelectuali ai timpului, unire făurită prin jertfa de sânge și lacrimi a poporului român, neclintit de peste două milenii pe vatra strămoșilor (VATRĂ fiind un substantiv dacic, chezășie de netăgăduit a unui adevăr istoric recunoscut de toți istoricii veritabili ai planetei). Nihil sine Deo!
Rog respectuos moderatorul blogului să nu posteze frântura de mesaj anterioară, care “mi-a zburat”.
Numai monarhia poate salva aceasta tara!
Programul Casei Regale a Romaniei pentru 1 Decembrie, ziua Marii Uniri, este extrem de bine gandit. Ma bucur ca romanii vor avea posibilitatea sa fie alaturi de cei pe care ii considera adevaratii conducatori ai tarii – nu numai legal, dar si prin calitate morala superioara. Este dureros, pe de alta parte, ca armata romana nu-si va putea saluta Maresalul si Regele. Eu, una, simt o mare frustrare … Salut distinsa prezenta in aceste zile a ASR Principesa Elena, alaturi de Principesa Mostenitoare, Principele Radu si Principele Nicolae.
traiasca regele cu intreaga domniei sale familii-LA MULTI ANI DE 1 DECEMBRIE SI SARBATORI BINECUVINTATE DE DUMNEZEU
felicitari Casei REGALE ,un program deosebit de 1Decembrie ,as vrea sa vad daca transmite la televizor aceste lucruri frumoase ,
Traiasca Regele ! Traiasca Familia Regala a Romaniei ! Nimic fara Dumnezeu !
Multumim Casei Regale pentru tot ceea ce face pentru poporul roman, care are mare nevoie sa-si restabileasca mandria de a fi romani.
La multi ani ! 1 Decembrie
Nadejdea mea ramane in bunul Dumnezeu, Regele Mihai si copiii mei.
Sunt mandru de ei ca tin cu inima si pumnii stransi de Tricolor.
Dorin Rusu Sadovei cat de mandru si ocrotit te simti avand deasupra blazonul Casei Regale…LA MULTI ANI ROMANIA!
#
Liliana Sora Unire în gând, unire în simțire, unire în fapte, pentru că ne unesc pe toți aceleași nevoi, aceleași griji, aceleași speranțe de mai bine. Trăiască România ! Trăiască Regele ! Trăiască Monarhia !
#
Elena Solymosi Imi place
#
Les Lutic Cind avem Casei Regale din nou in Romania??
#
Edith Brojba daca trenul regal pleaca de la 10 din gara baneasa, atunci cand se poate vizita e public?
#
Alexandru Petrescu FELICITACIONES – “AD MAIOREM DEI GLORIAM”
#
Posum Strong CE BINE AR ARATA CA STEMA TARII….SUPER LIKE
#
Gigi Maier FOARTE FRUMOS CIT MAI MULT SUPCES CASEI REGALE SI CIT MAI MULT CURAJ
#
Mariana Gheorghe Trăiască Regele! Oameni buni, Casa Regală a României are succes prin noi care o iubim. Casei Regale a României nu-i trebuie curaj. Hotărâre, curaj și multă voință trebui să avem noi cei care ne dorim regele înapoi. Să ne strigăm cît mai tare și mai des voința.
#
Bucur Florian Gabriel Gabriel felicitari pentru aceste ganduri d-na Mariana
#
Bucur Florian Gabriel Gabriel curajul ne lipseste de cele mai multe ori
#
Intorsura Viorel vreau sa restauraM MONARHIA ROMANIEI,afara hotii usl,pdl,prm…
#
Iulian Sebastian Botezatu Ce frumos i-ar sta pe tricolor ca stema a Romaniei…si ce mandri am fi …!!!
#
Iulian Sebastian Botezatu Din pacate doamna Mariana Gheorghe, Regele nu are curajul sa ne indemne la o revolta care l-ar aduce pe tronul tarii ,pentru ca noi îl iubim si îl vrem ….dar……????
#
Maria Moise Nu regele trebuie sa ne imdemne la revolta,noi toti ,societatea civila trebuie sa ne organizam sa iesim cu sutele de mii in strada si sa impunem polliticienilor alesi de noi ,abordarea acestei importante schimbari …
D-zeu sa binecuvanteze ROMANIA !!!!!!!!!
#
Adrian Pichiu
Romanii nu pot vota pentru o monarhie constitutionala pentru ca la modificarea constitutiei nu prevede acest drept. Iar daca l-am avea regele MIHAI nu mai poate pentru ca a retrocedat toate drepturile casei regale ale romamiei fiicei sale alteta sa principesa MARGARETA. Traiasca ROMANIA! traiasca MOMARHIA! Asta trebuie sa facem sa cerem dreptul de a vota si momarhia. Nu revolta,pentru ca regele nu ar cere niciodata acest lucru. Felicitari pentru initiativa.LA MULTI ANI ROMANIA LA MULTI ANI ROMANI! AR FI O MARE REALIZARE PENTRU NOI REANTREGIREA CU FRATII NOSTRI DIN BASARABIA SI REINSTAURAREA MONARHIEI. DOAMNE AJUTA!
#
Horia Pitigoi asa-i Ady…
#
Mihai Serester F tare
#
Gabi Robu genial
#
Virginia Mirela Bogdan RESPECT!
#
http://adevarul.ro/locale/ploiesti/trenul-regal-1_529762ebc7b855ff564da894/index.html
http://www.ultima-ora.ro/2013/11/28/de-1-decembrie-principesa-margareta-si-principele-radu-drum-simbolic-sinaia-bucuresti-cu-trenul-regal/
REGELUI MIHAI SI REGINEI ANA prin mine intreaga mea familie, ca intotdeauna alaturi de Monarhie, la dispozitia Majestatilor Voastre. La multi ani!
Tinerilor lor urmasi, uram, cu respect si incredere, multi ani de reusita in lupta pe toate planurile penru tara, asa cum a fost intotdeauna dusa de Marii lor Inaintasi. La multi ani!
Fiecare dintre noi ne facem datoria acolo unde am fost indrumat
i de Cel de Sus!
Bucurie si caldura in suflet! Fac parte dintre acei romani care va poarta in suflet de atatia ani! Nici nu stiam sa scriu atunci, dar familia mea stia adevarul si vorbea despre Majestatile Lor, Regele Mihai si Regina Ana- in casa!
Aceasta calatorie simbolica cu Trenul Regal de la Bucuresti la Sinaia precum si intregul program ce va avea loc la Castelul Peles, culminand cu ceremonia de la intoarcere la Gara de Nord, toate dedicate maretului act de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia faurit de romani si politicieni patrioti sub sceptrul regal al Regelui Ferdinand, deci toate acestea valoreaza mai mult decat orice discurs patriotard, decat orice defilare cu pompa (precum presupun ca vor fi cele ‘patronate’ de …stim noi cine la Arcul de Triumf).
Ca de obicei, sentimentele cele mai profunde la aceste mari ocazii de simtire romaneasca ne sunt generate de initiativele Casei Regale a Romaniei. Recunostinta mea pentru Altetele Voastre este mai presus de cuvinte.
Diana Lucia Zotescu
va asteptam cu drag pe peronul garii de vest.traiasca regele si regatul