Ceremonii de aducere aminte a soldaților căzuți la datorie

Duminică, 10 noiembrie 2013, am participat la ceremonia de aducere aminte a soldaților Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și a celor din Commonwealth, care au căzut la datorie în războaie, în trecut și în zilele noastre. Evenimentul a avut loc la Cimitirul Militar Britanic de la Tâncăbești.

A doua zi, luni, 11 noiembrie 2013, am participat la ceremonia de comemorare a soldaților francezi căzuți în Primul Război Mondial. Evenimentul a avut loc la Cimitirul Bellu și a fost găzduit și organizat de ambasadorul Republicii franceze, având alături, ca invitat, pe ambasadorul Republicii Federale a Germaniei.

La ambele ceremonii, am depus coroane de flori în numele Familie Regale a României.

La Cimitirul britanic de la Tâncăbești

La Cimitirul Bellu

 

7 comentarii

  1. Cultul eroilor este o coordonată majoră a educației unui popor. Prezența copiilor o dovedește convingător, ștafeta fiind transmisă de la o generație la alta cu naturalețe întemeiată pe statornicie, gratitudine, speranță, pioșenie. În împrejurările ilustrate, aici, de formarea Principelui Nicolae se ocupă – cu atenție și avizare – Alteța Sa Regală Radu al României, învățăcelul dovedindu-se foarte receptiv. Doamne, ajută!

  2. Ing. agronom Teodor Iliescu says:

    DUMNEZEU SA-I AIBE IN PAZA !

  3. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Persoanele care nu ii uita pe cei plecati in lumea de dincolo merita tot respectul . ALTETELE VOASTRE REGALE , cu multa credinta in Dumnezeu ati participat la cele doua comemorari. Pretuire deosebita!

  4. Diana Lucia Zotescu says:

    Patriotismul, respectul fata de inaintasi, fata de eroii neamului, sunt sentimente mereu prezente in educatia elevilor si tinerilor din tarile occidentale. Erau mereu prezente si atent instilate si tinerilor romani in perioada antebelica, aceasta fiind o maniera constanta a Ministerului Educatiunii si Instructiunii Publice (am folosit aici titulatura folosita in acele zile), romanii fiind atunci mandri cu istoria lor. Aveau si de ce sa fie, Romania era regat, Regele era simbolul natiunii iar notiunea de respect pentru valoare, indiferennt in ce se manifesta ea, era nestirbita in mentalitatea romanilor.

    Familia Regala ne readuce astazi in suflet aceste valori, motiv de speranta de mai bine pentru viitor.

    Traiasca Regele si Monarhia !
    prof. Diana Lucia Zotescu

  5. stelian r. says:

    Iata cine cinsteste eroismul luptatorilor cazuti in razboaie ! Multumim ASR Radu al Romaniei si ASR Nicolae al Romaniei ! Multumim Casei Regale a Romaniei ! Traiasca Regele ! Nimic fara Dumnezeu !
    (Ma intreb daca au participat si cinevai din partea Asociatiilor “Cultul Eroilor”)

  6. Gabriela Bucur says:

    Dumnezeu sa i aiba in paza!Cinste lor!

  7. Comentarii pe Facebook says:

    Nicolae Ochean Eu stiu ca nu aveti nevoie de sfaturi dar,imi permit sa constat ca faceti bine ce faceti.
    #
    Constantin Cortez Moment solemn înălţător de preţuire a eroilor căzuţi pentru apărarea ţării.
    #
    Ion Ispas Actiunile Altetelor Voastre ne redau sentimentul de mandrie. Va multumim.Avem nevoie de certitudini.Casa Regala a Romaniei este si ramane o certitudine.
    #
    Mirela Utiu Cum ar fi sa traim intr-o tara normala!!! Ce frumos, Dumnezeu sa va dea tot binele din lume!
    #
    Asu Ste PACAT DE SOLDATI CAZUTI LA DATORIE
    #
    Doina Marin ONOR
    #
    Liliana Sora Eroii nu mor niciodată pentru națiunile din care s-au născut, iar eroismul lor dus până la sacrificiu , merită și trebuie comemorat , fiind un prilej de recunoștință, de a aduce un omagiu și o floare pentru martirii trecuți în neființă. Cunoscând istoria, eroii, tradiția , devenim poate mai sociabili, mai generoși, mai iubitori de om și viață. Felicitări ASR Principe Radu , felicitări Familiei Regale și toată considerația și respectul meu.
    #
    Marinescu Daniela Sa-i odihnesca-n pace Dumnezeu! Ei au luptat cu buna credinta pentru niste …. conducatori efemeri de astazi….. Pact, mare pacat de sangele varsat!!!!
    #
    Constantin Zamfir Atențiune-comanda la mine!
    Pluton… v’aliniați!
    Pluton…. drepți!
    Pentru Onor înainte prezentați….arm’
    Cinste eroilor neamului!
    #
    Anton Mihai respect eroilor neamului
    #
    Iulian Nastase o sa avem ..in curand soldati din alte natiii
    #
    Florentina Seran DUMNEZEU sa I odihneasca
    #
    Mariana Murariu CINSTE EROILOR NEAMULUI!
    #
    George Cismas Dumnezeu sa-i odihneasca!
    #
    Radulescu Dann ai auzit si tu de republica?
    #
    Radulescu Dann ce avem acuma este haos
    #
    Radulescu Dann probabil ca te complaci an sitoatia asta
    #
    Radulescu Dann EU NU
    #
    Silvia Gabriela Dobre Tot respectul!
    #
    Clubul Monarhistilor Memoria oamenilor care si-au sacrificat viata merita cinstita cu respect si onorata cum se cuvine . Dumnezeu sa ii odihneasca.
    #
    Iulia Gyulya DUMNEZEU SA-I IERTE
    #
    Lavinia Ramniceanu frumos
    #
    Grigorian Rusu Dece foarte putini romani vad aceste evenimente ,momente importante in istoria trecuta si prezenta a Rmaniei?
    #
    Teodor Baranceanu cred in revenirea spectaculoasa a monarhiei romanesti in viata politica si economico-sociala a tarii noastre pentru ca asta este adevarata noastra reprezentare in UE
    #
    Silvia Cristoiu Cate un pas marunt in fiecare zi si poate revenim la ce am fost odata .
    #
    Kundacgian Dicran Traiasca monarhia constitutionala ! Traiasca Regele Mihai ! Traiasca Principele Radu al Romaniei !

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54044724
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate