Principele Nicolae promovează proiectul “Cărțile copilăriei în fiecare casă”

Alteța Sa Regală Principele Nicolae a răspuns generoasei invitații a ambasadorului Republicii italiene la București, Excelența Sa dl Diego Brasioli, de a participa la o recepție oferită la Reședința Italiei, pentru promovarea proiectului “Cărțile copilăriei în fiecare casă”.

Editura Curtea Veche a lansat, nu cu mult timp în urmă, un amplu proiect de publicare a cărților esențiale formării celor mai tineri dintre români. Astfel, pe parcursul anilor viitori, un număr de o sută de titluri din literatura universală și română vor alcătui colecția cărților copilăriei. Paginile jurnalului meu au găzduit adesea, și o vor mai face, evenimente dedicate acestui generos gest cultural și social.

Există, însă, familii și comunități românești care nu au mijloace materiale pentru a achiziționa cartea pentru copii, oricât de ieftină ar fi ea. Dacă volumele nu ajung la toți copiii României, în cele mai defavorizate părți ale societății, proiectul nu are rost.

De aceea, Principele Nicolae a început, cu entuziasm și viziune, o campanie de colectare de fonduri, din mediul de afaceri, din cel bancar, financiar, din sectorul privat, pentru ca volumele copilăriei să ajungă în familii sărace, în sate și comune lipsite de biblioteci sau mijloace didactice avansate.

Una dintre primele instituții care a deschis porțile “Cărților copilăriei în fiecare casă” a fost Ambasada Italiei, marți, 29 octombrie 2013. Acolo au fost invitați investitori, oameni de afaceri, ziariști și personalități ale culturii române, pentru a le solicita sprijinul generos.

Cu acea ocazie, alături de Editura Curtea Veche, a fost prezentă și Fundația Principesa Margareta a României, promotoarea proiectului național “Tinere Talente”. Astfel, micii cititori au ascultat recitalul de muzică al tinerilor muzicieni, iar cei prezenți au putut constata, în mod practic, ce poate însemna pentru un copil sau pentru un tânăr șansa de a își îmbogăți orizontul uman și cultural, la timp.

3 comentarii

  1. Invitația este firească și binevenită din partea unui ambasador-scriitor cu amplă deschidere culturală. Excelentă inițiativă!

  2. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Actiune frumoasa, utila , care bucura inimile si intelectul multor copii.

  3. Comentarii pe Facebook says:

    Miruna Budisteanu Felicitari pentru toate aceste initiative si evenimente care s-au desfasurat.
    #
    Doina Iovanel Spineanu Felicitari!
    #
    Mihail-adrian Balan PRINTUL COPII SI VIITORUL
    #
    Verona Stan Sincere felicitari………..
    #
    Bindila Daniela Românii au nevoie de cât mai multe acţiuni de acest fel.
    #
    Constantin Tica Ilinca Dorim sa ramine-ti mereu aceiasi, deschisi catre oameni. Numai asa avem cu totii de cistigat.
    #
    Nastase Leonard “Cartile copiilor in fiecare casa” o actiune de acest fel este bine venita si copiilor sinistrati din Jud. Galati. Ne bucuram sa auzim de o asemenea actiune si la scoala din conuma Cudalbi, biblioteca scolii fiind inundata. Multumim!
    #
    Elena Popescu O prezenta admirabila cea a Principelui Nicolae. Din fericire Romania are nevoie de aerul sau tanar, de vitalitatea pe care o emana iar initiativele sunt absolut benefice unei apropieri dintre Casa Regala si patura majoritara. Intr-o tara cu o populatie imbatranita, in care guvernantii sunt preocupati mai putin de generatia tanara si chiar o supun unui efort ce o impinge spre exil, cred ca prezenta Principelui Nicolae in randul copiilor si a tinerilor, in general, angrenanadu-i in diverse activitati este ceva binevenit, o portita care sa permita tineretului sa aleaga ce este bine pentru viitorul sau.
    #
    Dan Petreanu Cine nu crede in monarhie, nu crede in nimic.
    #
    Bujor Tanasescu Sa le spuneti si despre Limba Romana Majestate: http://www.youtube.com/watch?v=AfDfq0w-G34
    #
    Liliana Sora Copilăria, această stare fără vârstă, inimă a tuturor vârstelor, este inocență, candoare, frumusețe sufletească, și aș putea spune, o puternică armă împotriva răutăților adânc înrădăcinate în inimile oamenilor. Transferul spiritului copilăriei în maturitate are la bază cunoașterea sub toate aspectele ei, sădiță, cultivată, întreținută , sprijinită și promovată , prin educație, cultură… Vă felicit pentru susținerea acestui proiect , pentru că învățătura este cea mai de preț avuție, pentru că lectura incită gândirea, deschide câmp larg imaginației, este un mijloc de regăsire a inspirației.
    #
    Melania Kiss O INITIATIVA FRUMOASA SI FOARTE EDUCATIVA!!!FELICITARI SI MULT RESPECT!!!!!!!
    #
    Camelia Faghiura Va asteptam cu drag si in satucul nostru! Va multumim, Alteta, pentru tot ce faceti pentru copilasi!
    #
    Oprea Virginia respect casei regale!!!
    #
    Ion Iacob Respect!!
    #
    Baloga Maria Cu respect casei regale!!
    #
    Gigi Maier FOARTE FRUMOASE ACTIVITÄTI CU RESPET TINETI TOT ASA

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 54050879
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate