Eveniment: Lansarea volumului “Coroana în societatea românească”

Vă aduceți, desigur, aminte de succesul pe care l-a avut, acum doi ani, albumul “Anul Regelui”. Tipărit în 70,000 de exemplare, el a definit editorial întregul șir al celebrărilor cu ocazia împlinirii a 90 de ani, de către Majestatea Sa, la 25 octombrie 2011.

O variantă în limbile franceză și engleză, apărută anul acesta și lansată la Salonul Cărții de la Paris, a întregit succesul “Anului Regelui”, rămasă până astăzi cea mai bine vândută carte despre Familia Regală, după 1989.

Astăzi, Principesa Moștenitoare și Principele Nicolae onorează cu prezența o nouă lansare de carte. “Coroana în societatea românească“, volum scris de Ioan-Luca Vlad și publicat de Editura Curtea Veche, continuă seria începută de “Anul Regelui”. Un jurnal, de la 10 mai 2012 la 10 mai 2013, aduce în fața cititorului, în cuvinte și imagini,  365 de zile din viața publică a reprezentanților Coroanei. Este tot un “an al Regelui”, dar de data aceasta delimitat de Ziua Regală, nu de începutul și sfârșitul de an calendaristic.

Cartea “Coroana în societatea românească” aduce omagiu Regelui Mihai, la împlinirea vârstei de 92 de ani. Un nou volum, cu același titlu, va apărea anul viitor, ilustrând viața publică a Coroanei, de la 10 mai 2013 la 10 mai 2014.

Altețele Lor Regale vor fi fericite dacă veți veni, în număr cât mai mare, astăzi, la ora 17, la Muzeul Național de Istorie a României, din Calea Victoriei.

5 comentarii

  1. Fie ca toate cartile scrise de Alteta Sa Regala Principele Radu al Romaniei si de alti scriitori romani sa ne deschida calea catre monarhie si sa ne lumineze mintea sa readucem pe Rege in fruntea Romaniei Reintregite!Principele Radu al Romaniei este deja o personalitate de marca atat pentru Casa Regala a Romaniei,cat si pentru viata culturala romaneasca,intrucat a ajutat pe multi tineri talentati sa obtina burse de studii in strainatate.Datorita proiectelor pe care le intreprinde atat singur cat si alaturi de Principesa Margareta,Romania are un viitor sigur in monarhie.Alteta Sa Regala a luptat mult sa organizeze diferite turnee si vizite pentru Majestatea Sa Regele Mihai I al tuturor romanilor atat in tara cat si in strainatate.Datorita Principelui Radu al Romaniei exista Casa Regala a Romaniei,iar Regele a reusit sa ia inapoi o parte din proprietatile ce au apartinut Coroanei Regale a Romaniei si Familiei Regale!Traiasca Regele!

  2. Astfel de carti scrise editate atat de scriitori romani.cat si de Principele Radu al Romaniei au rolul de a ne deschide calea sigura catre monarhie atat in trecut cat si in prezent,de a cunoaste mai bine meritele Regilor Romaniei care au faurit un stat independent,democratic si infloritor,acela al Regatului Romaniei Reintregite,toate reformele fiind preluate de la Domnitorul Alexandru Ioan-Cuza un mare patriot si iubitor de tara si glie stramoseasca.Acum mai mult ca niciodata trebuie sa citim aceste carti precum painea calda pentru a ne reintoarce la monarhia de altadata!

  3. gherghisan irene says:

    va rog sa rezolvati -si sa luati inima Reginei de la Muzeul dc Istorie.
    nu o mai lasati acolo!!!
    va multumesc!

  4. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Si de aceasta data ALTETELE VOASTRE REGALE ne-ati daruit o seara minunata! Fiind o retrospectiva a evenimentelor petrecute in decurs de un an, cu mare placere am rememorat actiunile CASEI REGALE desfasurate pe parcursul celor 365 de zile . Deosebit de frumos ilustrata si explicitata pe zile, parcurgand-o , mi-am readus in constiinta momente deosebite din viata publica a FAMILIEI REGALE a Romaniei ! Este o carte recomandabila tuturor romanilor.

  5. Felicitări autorului, a cărui carte merită cu prisosință atenția ce i se dă de către Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu al României! Am fi bucuroși să fie prezentată și la Timișoara, cât mai curând. Nihil sine Deo!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 52873602
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate