Vârstnicii au primit flori, la Palatul Elisabeta, de ziua lor

Singurătatea este unul dintre cele mai mari riscuri la care sunt supuși oamenii în vârstă, mai mult decât fumatul sau alimentele grele. Principesa Moștenitoare Margareta a oferit flori oamenilor în vârstă, în cadrul campaniei “Flori pentru suflet”, proiect al Fundației Principesa Margareta a României.

Evenimentul a avut loc la Palatul Elisabeta marți, 1 octombrie 2013, în prezența câtorva zeci de persoane vârstnice, beneficiare ale proiectului, însoțite de voluntarii fundației. A fost prezent Principele Nicolae. Audiența a fost încântată de un scurt recital de muzică clasică, susținut de elevi muzicieni.

Întâlnirea Principesei Moștenitoare, alături de Principele Nicolae, cu vârstnicii a fost emoționantă, de la început până la sfârșit. Musafirii, însoțiți de voluntari, au petrecut o clipă în Sala Regilor, unde au ascultat cuvântul Principesei Margareta, au primit flori și s-au delectat cu recitalul de muzică. Apoi toți invitații au mers în Sufrageria Mare a Palatului.

În spaţiul public, cu ajutorul voluntarilor şi susţinătorilor Fundaţiei, un număr de aproape 2,000 de flori au fost împărţite marți persoanelor în vârstă, în casele lor şi în farmaciile partenere din Bucureşti şi din Brăila, oraşele unde se desfăşoară proiectul “Niciodata Singur”, în sprijinul persoanelor vârstnice.

Voluntarii Fundaţiei au oferit primele flori sâmbătă, 28 septembrie, la 400 de persoane beneficiare ale proiectului din centre de bătrâni, alături de cadouri, în vizita lor săptămânală.

În total, în cadrul ediţiei din acest a campaniei “Flori pentru suflet”, Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit 2,500 de flori vârstnicilor.

Iniţiativa “Flori pentru suflet” urmează campania la nivel mondial a Federaţiei şi asociaţiei “Les Petits Frères des Pauvres”, alăturându-se unor organizații din Franţa, Irlanda, Spania, Germania și Canada, în lupta împotriva izolării sociale a persoanelor în vârstă. Scopul campaniei este de a sensibiliza publicul larg în legătura cu situaţia precară în care se află o mare parte a populaţiei de vârsta a III-a în în România.

În 2013, campania “Flori pentru suflet” se desfăşoară cu sprijinul Farmaciilor Help Net, al companiei “Rue du Pain”, al grupul editorial “Burda România” și al cofetăriilor “Alice”.

Știre TVR http://stiri.tvr.ro/flori-de-la-principesa-margareta-pentru-varstnici-de-ziua-lor_35524_video.html#view

Știre Digi 24 TV http://www.youtube.com/watch?v=bR61yzI5BWM

Fotografii de Daniel Angelescu

10 comentarii

  1. […] vârstă, în cadrul campaniei “Flori pentru suflet”, …Scris de admin (adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({}); Publicat pe 4 octombrie 2013 de admin. Lasă […]

  2. Excepțional eveniment! Minunați sunt aceștri tineri voluntari ce-și dedică o parte din timp, energii, sentimente oamenilor aflați în amurgul vieții! Adorabilă este Principesa Moștenitoare, a cărei distincție sufletească impresionează, mereu. Principele Nicolae devine tot mai apropiat de sufletul oamenilor vii ai acestor locuri. Mulțumim, Principe, pentru aceste postări de imagini și pentru rândurile scrise cu adâncă simțire!

  3. Stoica Rodica says:

    Flori de la Casa Regala si de la ASR Principesa Mostenitoare Margareta si foamete si frig in oasede la Republica!

  4. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Sunt binecunoscute actiunile umanitare in care PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA se implica continuu. Gestul ALTETEI SALE este suprema mangaiere sufleteasca adusa unor persoane lipsite de caldura unei inimi care sa le fie aproape. Dar PRINCIPESA este permanent alaturi de persoanele care necesita sprijin. O admir, respect si iubesc pe PRINCIPESA MARGARETA pentru tot ceea ce reprezinta , pentru actiunile SALE , pentru bunatatea , gingasia , nobletea caracteristice doar entitatii EI si, o doresc REGINA Romaniei ! In acest mod am putea vietui intr-o societate echilibrata!

  5. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    MOMENTE DE NEUITAT CARE CONTEAZA PENTRU TOATA VIATA !
    Cu admiratie pentru ASR Principesa Mostenitoare Margareta si pentru Fundatia care ii poarta numele !

  6. Diana Lucia Zotescu says:

    Este evident ca batranii nostri sufera infinit mai mult nu atat din cauza lipsurilor materiale – uneori ei pot sa nu aiba aceste lipsuri – ci din pricina uitarii si a abandonarii lor de catre cei dragi sau atunci cand nu mai au pe nimeni care sa le deschida usa, sa-i mangaie, sa-i intrebe ce-i doare, ce le lipseste, sa le dea un semn ca, uite! cuiva ii pasa de ei. Daruirea unei flori este acest gest ce poate aduce atata alinare.

    Pentru ca mi-am iubit nespus bunica paterna care a trait la noi in ultimii sai 15 ani de viata (s-a stins in cateva ore la splendida varsta de 98 de ani, inca plina de vigoare psihica – dar si fizica, ea inca facand gimnastica sa zilnica in dimineata zilei cand a murit), imi dau seama cata nevoie au batranii nostri de noi.

    Proiectul atat de generos al Fundatiei “Principesa Margareta a Romaniei” vine sa aline, prin voluntarii sai, nevoia de dragoste si atentie pentru multi batrani – institutionalizati sau nu -, inseninandu-le zilele ce le-au mai ramas.

    Stiu ca ma repet, dar nu pot sa nu remarc de cata rezerva de duiosie si caldura sufleteasca este capabila iubita noastra Principesa Mostenitoare, si cata bucurie seamana in preajma.

    Intotdeauna cu credinta si fidelitate,
    Diana Lucia Zotescu

  7. Cerasela Platz says:

    Versurile unei frumoase melodii de muzica slagar :
    ” O floare pentru mai tarziu, in ea e dragostea curata
    Pastreaza sufletul ei viu, sa nu se stinga niciodata”
    Principesa infaptuieste, zi de zi, ajutor, tandrete si gesturi divine.

  8. Liliana Buzea says:

    Le privesc palarioarele, pardesiile si plovarele cu dungi dar, mai ales, ochii tristi, cu licariri de resemnare, de uimire si de speranta. Sunt batranii care au trait vremurile cand Romania conta pe scena lumii, care au pastrat multa bogatie in suflet, pustiita zilnic de singuratate. Este admirabil tot ceea ce face Principesa noastra si mi-e atat de drag s-o ,,denumesc,, astfel!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53924539
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate