Septembrie la Peleș, început de anotimp regal

Începutul toamnei a adus societății românești una dintre cele mai frumoase ceremonii regale desfășurată în ultimele decenii. Rând pe rând, personalități din România și din Europa, alături de invitați ai lor din toate colțurile lumii (inclusiv SUA și Australia), au primit decorații în numele Majestății Sale Regelui. Oaspeții au fost invitați mai întâi la o cupă de șampanie, apoi la un concert al Cameratei Regale. Musafirii din străinătate s-au bucurat apoi de un dineu la care s-au servit feluri românești, în buna tradiție a Casei Regale. Privind fastul sobru, elegant și atât de emoționant, nu m-am putut opri să mă gândesc că, poate, Regele Carol I ar fi mândru de ceea ce au reușit să facă, în ciuda tuturor vicisitudinilor ultimilor o sută de ani, urmașii săi. De altfel, anul viitor vom comemora exact un secol de la moartea marelui Suveran.

Principesa Moștenitoare și cu mine am ajuns în după-amiaza de marți, 10 septembrie, pe o vreme frumoasă și limpede, de toamnă răcoroasă, la Domeniul Regal Sinaia. Acolo ne-am întâlnit cu Principesa Elena, Principele Nicolae, Alexander și Elisabeta, care veniseră mai devreme cu toți invitații străini de la “România. O călătorie regală” 2013.

Înainte de a începe cele patru ceremonii publice de decorări regale, au primit decorații membrii Familiei Regale. Astfel, Principesa Elena și Principele Nicolae au fost onorați de Regele Mihai cu Marea Cruce a Ordinului Coroana României, iar dl Alexander Nixon a primit Ordinul Coroana României în grad de Comandor. Ceremoniile au avut loc în Sala Florentină a castelului.

Au urmat, în Holul de Onoare, patru ceremonii succesive de decorări. Au primit Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate Ion Ștefan, Artur Chomiuc, Tiberiu Dekany, Silvia Zimmermann. Apoi, au fost decorați de Principesa Moștenitoare, în numele Regelui, cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler Marian Popescu, Dorin Chirtoacă, Anca Harasim, Pierre Mirabaud, Renate Weber. Au primit Ordinul Coroana României în grad de Ofițer profesorul universitar Irinel Popescu, academicianul Păun Ioan Otiman și Reverendul Profesor J. Galloway, parohul Capelei Regale Savoy din Londra. În fine, au fost distinși de Majestatea Sa cu Decorația regală Nihil Sine Deo Asociația Foștilor Deținuți Politici, Universitatea Politehnică din București, Maia Morgenstern, Stela Popescu și Lucian Pintilie.

A urmat o cupă de șampanie oferită de Casa Majestății Sale în Sala Italiană. Musafirii și familiile lor au avut ocazia de a saluta prezența Principesei Moștenitoare și a celorlalți membri ai Familiei Regale, precum și de a mulțumi pentru onoarea primită, într-un fel ceva mai puți formal decât au făcut-o în Holul de Onoare.

Întreaga asistență a fost apoi invitată în Sala de Muzică, unde Camerata Regală a prezentat un concert intitulat “Dansul”, reunind cele mai frumoase lucrări muzicale dedicate dansurilor lumii, de la menuet, polcă și vals, până la tango și horă. Cu această ocazie, Camerata Regală a primit certificatul de Înalt Patronaj regal, acordat acum aproape patru ani, odată cu crearea orchestrei, în decembrie 2009.

12 comentarii

  1. Știre TVR 1 - Ceremonii la Castelul Peleș says:

    http://www.youtube.com/watch?v=VGzkVvvu0jg

  2. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    CU ADMIRATIE PENTRU SOLEMNITATILE ACTUALE ORGANIZATE DE MMLL REGELE MIHAI I SI REGINA ANA SI DE AALLRR PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA SI PRINCIPELE RADU IN REGATUL ROMANIEI !

  3. Elena Maria says:

    Sa invatam de la familia regala ce inseamna stil,decenta, eleganta,demnitate,pretuirea adevaratelor valori.
    Sa ne traiti Altetele Voastre !!!

  4. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Imaginile sunt ravisante, asemenea minunatelor evenimente! Toata admiratia; mult respect!

  5. Foarte, foarte frumoasă ceremonie. Casa Regală onorează personalitățile de seamă, tradiție ce se constituie ca model viabil pentru prezent și viitor. Nihil sine Deo!

  6. Diana Lucia Zotescu says:

    Alteta Voastra,

    Se respira, evident, un alt aer in Romania atunci cand prezenta Majestatii Sale Regelui se face simtita (si acest lucru se intampla, din fericire, tot mai des, dar niciodata atat de mult cat am dori noi, sau cat ar fi de necesar) fie in mod direct – atunci cand este posibil – fie reprezentat cu gratia, demnitatea, eleganta, distinctia si gingasia Sa caracteristica de catre frumoasa noastra Principesa Mostenitoare.

    Astfel de ceremonii nu sunt doar evenimente de Palat, asa cum ar putea crede unii. Fie ca suntem martorii lor directi, fie ca auzim doar despre ele parcurgand blog-ul Altetei Voastre sau de la televiziune, ele au meritul de a reaminti tuturor romanilor ca valoarea umana nu trece neobservata si nerasplatita de Majestatea Sa. Ele se constituie, de asemenea, in tot atatea ocazii de unde noi putem afla ce inseamna prestanta, rafinament si inalta tinuta intr-o situatie publica (ma feresc sa folosesc cuvantul “monden”).

    Felicitari tuturor distinsilor oaspeti din Romania si din afara pentru onoarea de a li se oferi ordine si medalii din partea Majestatii Sale in spatiul de maxim rafinament si incarcat de istorie al Castelului Peles. Ca romancca, ma mandresc sa stiu ca bunele practici ale Casei Majestatii Sale vin sa purifice atmosfera inca prea incarcata din Romania. Imi exprim speranta ca intr-o buna zi astfel de ceremonii sa se petreaca intr-o Altfel de Romanie.

    Altetelor Voastre Regale, multa gratitudine pentru neobosita Voastra lucrare in beneficiul tarii si al nostru.

    Cu aceeasi recunostinta, dragoste, consideratie si loialitate fata de Monarhie si Coroana,

    Diana Lucia Zotescu

  7. Ceremonie regalä romäneascä frumoasä si strälucitoare.
    LA MULTI ANI Träiascä intreaga familie reaglä a Romäniei.

  8. stelian r. says:

    Traiasca Familia Regala, Casa Regala a Romaniei ! Nimic fara Dumnezeu !

  9. VLĂDESCU Emilian says:

    …Ceresc Părinte, susține cu a Ta mână „Coroana Română”!
    Regret că am îmbătrânit și nu voi apuca să mai cânt, încă odată, liber și la toate festivitățile noastre Naționale, „Imnul Național – TRĂIASCĂ REGELE!”, așa cum am apucat de am făcut-o în clasele primare ale unei Școli Românești din Municipiul Timișoara…
    Regret că niciodată nu voi mai apuca să fiu în apropierea Majestății Sale Regele MIHAI I al României, ca atunci la sfințirea Mitropoliei Ortodoxe a Banatului – Catedrala din Timișoara, o mare ctitorie a Regelui nostru…
    Mai regret că sunt doar un „Colonel de Geniu în rezerva Armatei Române, dar nu și un fost ofițer al „Armatei Regale a Romîniei”…
    Multă sănătate și putere Majestăților lor, purtătorii „Coroanei Regale” a scumpei mele Patrii România și, poate, să dea Bunul Dumnezeu să scăpăm măcar de acei „aleși” ai noștri pentru înalta funcție de Șef al Statului Român…

  10. Gabriela Bucur says:

    Multumiri pentru fotografii.

  11. Diana Lucia Zotescu says:

    Domnului Emilian Vladescu,

    M-au impresionat pana la lacrimi cuvintele dumneavoastra adanc simtite fata de Majestatea Sa, de Imnul Regal, de momentele inaltatoare pe care le-ati trait, copil fiind, in preajma Majestatii Sale in perioada cand erati la gimnaziu, dar si profunda dumneavoastra tristete referitoare la cursul implacabil al timpului care, spuneti dv., nu va va mai permite sa fiti martor la reintoarcerea Romaniei la matca ei fireasca.

    Sper din suflet ca mersul evenimentelor sa va contrazica si sa retraiti toate acestea in direct, din nou. Presupun ca sunteti in preajma varstei de 80 de ani, dar va doresc din inima ca sanatatea si vigoarea sufletului – caci o aveti din plin – sa va pastreze alaturi de noi inca multa vreme. Mi-as dori mult sa va cunosc pentru a va imbarbata, dar si pentru a va spune, de exemplu, ca parintii mei nu au avut bucuria de a fi martorii schimbarii din 1989, si nici pe aceea – SUPREMA ! – de a-L vedea pe Majestatea Sa revenit in tara.

    Poate ca veti putea fi prezent, daca veti fi invitat, anul viitor, la Garden Party-ul de la Palatul Elisabeta din 10 Mai, unde probabil ca veti fi din nou, asa cum ati zis, “in preajma Majestatii Sale Regele MIHAI al Romaniei”, veti asculta iarasi iubitul nostru, si al dumneavoastra, Imn Regal, si unde va veti putea simti din nou ca “fost ofiter al Armatei Regale a Romaniei”.

    Cu tot respectul pentru omul de inalta valoare care sunteti,
    prof. Diana Lucia Zotescu

  12. […] set de fotografii de la ceremoniile de la Peles puteti vedea pe blogul Principelui Radu (de unde am extras acest detaliu) Share this:TwitterFacebookEmailLinkedInGooglePrintLike this:Like […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53883234
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate