Iubire, fidelitate neîncetată, exil

Articol de Aurel V. Zgheran

Fiecare septembrie, deopotrivă îndepărtat pe cărarea anului, deopotrivă proaspăt în metaforele văzduhului contopit în miracolul toamnelor, are o zi de culminare în sărbătoare: optsprezece! E ziua de naştere a Majestăţii Sale Reginei Ana.

Toţi regii şi reginele lumii au o firească zi a naşterii lor. Drumurile vieţii le pot fi scăpărătoare sau pot lăsa lungi ori scurte dungi de întuneric.

Principesa Ana de Bourbon, viitoarea regină a României, fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei s-a născut la Paris, pe 18 septembrie 1923. Despre această familie princiară fiecare slovă înşiruie, din verva unor ani zbuciumaţi, un torent de trăiri care clatină, fără să usuce, un arbore viguros. Încă din copilărie, Principesa Ana, nu s-a bucurat de traiul legendarei desfătări de la castelele princiare. Este al treilea copil între fraţii Majestăţii Sale, Principii Jaques, Michel, şi André. Viitoarea regină avea de copil o personalitate predilect conturată în fermitate şi energie explozivă. Era captivată de scrimă, călătorie şi desen, mai mult decât de lecţiile şcolare, iar din momentul descoperirii fascinaţiei livreşti, de cititul absorbitor al cărţilor. Era atrasă de vigoarea şi dinamismul gimnasticii mai mult decât de coregrafia suavă a baletului, prefera jocul cu mingea, în echipele de băieţi, iar dintre materiile şcolare era atrasă de geografie şi istorie.

Refugiu, istoviri şi  război…

Pare impropriu sârgul, munca răbdătoare şi asuprirea cu lipsuri, în cazul unei prinţese. Şi totuşi, în ce o priveşte pe Principesa Ana de Bourbon, la numai şaptesprezece ani, viaţa i-a rezervat o severă soartă, insolit de neagră, într-un refugiu al familiei, în Statele Unite, unde avea să o aştepte un trai măcinat de sărăcie. Era anul 1940 şi lumea era devastată de război şi de criza economică mondială. În 1941 s-a înscris la un curs de artă, dar a trebuit, ca şi părinţii ei, să şi muncească, pentru uşurarea îndurării neajunsurilor, ca vânzătoare la magazinul „Macy’s, (Principele René a lucrat la o companie de gaz, iar Principesa Margareta, la un pălărier de origine daneză). Amarul şi biciuitorul refugiu a ţinut doi ani şi jumătate. „Al Doilea Război Mondial”, scrie în cartea „Ana. Portretul Reginei”, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, „deşi a fost unul dintre cele mai atroce momente din istoria umanităţii, a reprezentat pentru Ana de Bourbon şi princiarii ei fraţi o aventură a vieţii. Constrângerile refugiului şi muncile istovitoare pe care au fost nevoiţi să le practice le-au dat aripi, i-au întărit, i-au ambiţionat şi le-au forjat caracterul şi atitudinea faţă de viaţă. Nazurile nu şi-au găsit niciodată locul în viaţa Reginei. Capriciile sau uşurătatea i-au fost străine atât ei, cât şi întregii generaţii pe care războiul a găsit-o la vârsta adolescenţei”.

În septembrie 1943, Principesa Ana de Bourbon s-a înrolat voluntar în Armata Franceză, ca şofer pe un jeep. Pentru servicii aduse răniţilor de pe front cărora le-a transportat sânge pentru perfuzii a fost avansată în grade militare, de la caporal la locotenent şi a primit decoraţia „Coroana de război”. A deservit cu jeepul, spitalele de campanie din spatele frontului, însoţită fiind de căţelul pechinez Whimpy, prin Maroc, Algeria, Italia, Luxemburg, Germania.

Iubire, fidelitate neîncetată, exil

S-a logodit cu Regele Mihai, în 1947, apoi, pe 10 iunie 1948 s-a căsătorit cu Majestatea Sa, la Palatul Regal din Atena. Regele părăsise forţat România, la 4 ianuarie 1948. Ţara intrase în mâinile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, ale Anei Pauker şi alor lor, după ce Europa fusese trecută prin dezastrul înrâurit de steaua de pe Kremlin. Din însemnările făcute de Regina Maria, în cărţile biografice ale sale, se străvăd îngrijorarea care îi mistuiau pe ea şi pe Regele Ferdinand, neputincioşi a clinti nimic din tragedia prin care trecea poporul rus cotropit de Lenin şi culminând cu executarea cumplită a familiei ţariste ruse.

În faptul rostogolirii dramatice a valurilor istorice, venise rândul Regelui Mihai I să fie copleşit de nenorocirea roşie de la răsărit care se încrenga palmă cu palmă în teritoriul sfâşiat al Europei, pentru ca, până la desăvârşirea actului de împânzire în lumea întreagă, să-şi desfacă ghearele rădăcinilor în Asia, America Latină sau Africa…

Întreaga perioadă a lungului exil al Regelui şi Reginei a fost marcată de expansiunea ajunsă la paroxism a comunismului şi atrocităţile făptuite umanităţii de dictatura moscovito-securisto-comunistă. „Ana”, scrie Alteţa Sa Regală Principele, „nu a ezitat să spună «da» căsătoriei cu o ţară interzisă, nici să-şi lege pe vecie soarta de un pământ de neatins. Ea a acceptat soarta unei regine în aşteptare, poate pe vecie sortită să privească de la distanţă naţiunea al cărei nume începuse să-l poarte. La aceasta s-a adăugat, pentru restul vieţii sale, umilinţa sărăciei”.

Într-o viaţă înelungată, această căsnicie regală a decurs şi decurge în miracolul celei mai statornice înţelegeri şi fericiri. Regina nu s-a îndepărtat nicio secundă de Rege. Pragurile pe care le-au trecut Regina împreună cu Regele, fără iubire şi fidelitate ar fi fost mine! „Regele Mihai”, inserează Principele în carte, „a avut parte de mulţi oameni fideli: personalul Casei Majestăţii Sale, rudele, începând cu propria mamă, oamenii influenţi şi oamenii simpli. Dar nimeni nu i-a dovedit Regelui Mihai I, de-a lungul anilor, fidelitate mai mare decât Regina Ana.”. „Lunga lor viaţă împreună”, adaugă ASR, „le-a rezervat Regelui şi Reginei multe momente de exasperare şi desnădejde. Iar răbdarea lor a fost (şi uneori continuă să fie) pusă la grea încercare”.

Confruntările bejeniei

Din primele luni ale căsniciei, viaţa Majestăţilor Lor nu a fost nici lentă, nici fără nori, nici uşoară, ci cu griji predominante în ce priveşte cumpărarea celei mai ieftine mâncări, celei mai ieftine maşini, pe seama câştigurilor mici de pe urma muncii amândurora. În primii ani ai exilului au lucrat la tâmplărie sau la ferma personală, continuu sub apăsarea nu a grijii de a exceda ceva în existenţa de zi cu zi, ci de a nu rămâne fără locuinţă sub umbrele pribegiei prin Europa, un spaţiu generos până la graniţele ţărilor comuniste. Aici s-au depănt anii tristului şi lungului exil. Au locuit întâi pe domeniul Bramshill, proprietate a Lordului Brocket, lângă Londra, apoi la proprietatea Ayot St. Lawrence, de asemenea, în Anglia, în perioada anilor ’50. În tot acest timp Majestăţile Lor au muncit pentru existenţă. Munca le-a redat independenţa, demnitatea, întărirea de a îmbrăţişa viaţa şi a birui pentru ea, pentru a reumple această viaţă în numele viitorului fiicelor, cu grija pentu creşterea şi educaţia lor  şi cu speranţe neîncetate de renaştere şi restaurare a României.

În 1956 s-au stabilit în Elveţia, la Versoix, ţară a prelungei aşteptări de întoarcere în ţară a Regelui şi familiei Majestăţii Sale. Aici, Majestatea Sa a lucrat ca pilot de încercare, la Learjet. Majestatea Sa Regina Ana, timp de cincizeci de ani s-a zbătut pentru menţinerea moralului familiei şi asigurarea unui venit neîntrerupt, necesar cheltuielilor pentru existenţă. A lucrat în atelierul de tâmplărie, în ferma din Anglia, ori ca doică a fiicelor sale sau ca mecanic auto, atunci când Regelui îi trebuiau „patru mâini” în atelierul de maşini.

Regina a fost o viaţă de om fidelă Regelui, însoţindu-l şi slujindu-i în permanente răscruci ale vieţii cu viaţa, într-o continuă intersectare a totului cu tot, a sinelui cu sine, spre noi şi neterminabile încercări de rezistenţă. Se poate vorbi în toate acestea, despre iubire. O iubire neîncetată pentru Rege şi copii!

Regina, creionare afectivă a Principelui

„Regina”, scrie Principele, „este soldatul cel mai devotat, cel mai simplu, cel mai puţin pretenţios. Este omul pe care Regele l-ar găsi la întoarcere, aşteptând în acelaşi loc şi o sută de ani, dacă e nevoie. Serviciul ei faţă de Rege este necondiţionat. Regina este nerăbdătoare uneori subiectivă, alteori îşi pierde cumpătul, are un ascuţit spirit critic de care nu scapă nimeni, dar devotamentul ei faţă de Rege şi, prin el, faţă de ţară este absolut”.

Creionarea afectivă a Reginei, de către ASR Principele Radu al României, ca şi a altor regi şi regine ale României nu surclasează o biografie ştiinţifică, istorică, dar e în măsură să oglindească pe Regină în chipul zămislit, înainte de a apare în scriere, în sufletul autorului care nu ascunde nici emoţia, nici adoraţia, nici iubirea pentru: „o frumoasă femeie destinată unui drum neîmplinit şi totuşi, desăvârşit”. E imposibil şi nenecesar a plasticiza mai bine decât Principele, portretul Reginei, nefiind cu putinţă a o cunoaşte cineva din afara familiei mai apropiat de adevăr decât o cunoaşte Alteţa Sa Regală. Din perspectiva acestei cunoaşteri, Principele este crezut şi admirat pentru portretul spiritual pe care îl conturează: „Regina este un om rebel. I-a plăcut întotdeauna să spargă convenientele şi să ridiculizeze aparenţele. A detestat ifosele şi a şfichiuit necruţător prostia sau reaua-credinţă. De asemenea, Regina a fost întotdeauna tentată să chestioneze societatea şi prejudecăţile ei”. În legătură cu stările de spirit ale Reginei, Principele evocă un moment petrecut la Geneva. Însoţea la cumpărături, pentru nunta cu Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta a României, pe Majestatea Sa, care era la volanul maşinii. Trecând prin faţa Naţiunilor Unite, Regina a zărit un grup care protesta cu pancarte şi magnetofoane şi şi-a exprimat voinţa de a parca maşina spre a se alătura protestatarilor. ASR Principele a fost ezitant faţă de această intenţie, replicând că nu cunoaşte ce revendică protestanţii. „Nici eu nu am habar”, a răspuns Regina, „dar nu contează. Important este să protestezi”.

Un alt moment evocat de Principe relevă un aspect întrucâtva opus faţă de aparenţa „de cinism şi mândria de a nu fi niciodată năpădită de emoţii”, a Reginei. În primul an de căsnicie, la Villa Serena din Versoix, ASR Principele lua micul dejun împreună cu Principesa şi Majestăţile Lor şi în fiecare dimineaţă dăruia Principesei o floare ruptă din grădina vilei. Regina nu a făcut niciodată vreo remarcă în legătură cu acest gest de iubire, dar într-o zi, când, întorcându-se dintr-o călătorie de cinci săptămâni în America, nu a dăruit Principesei „floarea de dimineaţă”, Majestatea Sa Regina s-a apropiat de Principe şi i-a spus: „Ar fi păcat să nu-i mai pui flori Margaretei dimineaţa. Era atât de drăguţ din partea ta!”.

Coroana României a rămas în exil…

Aceasta-i în intimitate Regina, despre care Principele spune: „Ana a României este o regină cu un drum neîmplinit. Neurcată vreodată pe Tronul Ţării, Majestatea Sa a aşteptat mulţi ani să fie înţeleasă, acceptată, să devină o parte a României. Familia Regală a revenit în ţară. Dar România a continuat să fie o republică, iar Coroana României a rămas în exil”.

Regina a venit în România la începutul anilor ’90. Avea peste şaizeci de ani. În ţara în care soţul Majestăţii Sale a fost şi este rege, în baza logicii şi adevrului istoric, Regina a dormit la hotel sau la mănăstiri, în Oltenia, Moldova, Dobrogea, Banat, Maramureş, Muntenia, Crişana, Bihor, Bucovina… A străbătut ţara prin oraşe şi comune, a vizitat biserici, mănăstiri, şcoli, spitale, fabrici, magazine, pieţe, orfelinate, muzee, biblioteci, primării, gări… „Pe unii dintre cei care i-au « lovit », spune ASR Principele, „cu vorba sau cu fapta, Regele şi Familia Reginei Ana i-au bătut prieteneşte cu mâna pe spate mai târziu. Ca şi Mihai I, Regina Ana iartă totul şi nu uită nimic”. „Ce simţ al umorului”, adaugă Principele, „trebuie să dovedeşti zi de zi în faţa unei atât de contrastante vieţi: dimineaţa cumpărând de la supermarket mâncare ieftină pentru o familie numeroasă, seara luând parte la ceremonii regale de cea mai înaltă ţinută? Cât de multă răbdare poţi avea pentru a suporta nemaiîntâlnitele mojicii la care Familia Regală a fost expusă în ultimii douăzeci şi doi de ani, în acelaşi timp cu o creştere incredibilă a popularităţii, încrederii şi afecţiunii populaţiei faţă de Rege şi Casa Regală? Câtă iubire poţi dovedi pentru a fi tot acolo, în aşteptare neclintită, după şaizeci şi patru de ani de la logodna cu ţara, pentru a-i încuraja pe cei care te ignoră, a-i inspira pe cei care te regretă şi a-i ajuta să scape de blestem pe cei care te urăsc?”.

Rege şi Coroană

Pare cel mai mic, dar este cel mai grav rău, dezinformarea şi menţinerea în somnul îngheţat, a României, prin diversiunea aruncată asupra regilor şi reginelor ei, astăzi când preşedintele care nu-şi vede ilegitimitatea, vede în bulibaşe, regi şi li se adresează cu „măria ta!”. E o dislocaţie spirituală, un gol în conştiinţă, o surpare a istoriei, o încenuşare a patriotismului, un de neînţeles efort de a se abate raţiunea spre triumful denigrării, spre solemnitatea culcării la pământ a demnităţii naţiunii târâte în acceptarea uzurpărilor statale, dureroase şi cu urmări sinistre pentru români.

Avem un Rege, căruia istoria îi zideşte soclul şi pe care cancelariile lumii îl primesc, dincolo de atitudinea indecibilă şi greu educabilă a României, cu solemnitate.

Avem o Regină căreia frunzele toamnei îi aştern an cu an, covor necălcat, spre necuprinsa istorie care vine din reflexiile aproape unui secol de viaţă, spre azi şi spre mâine.

Avem o Principesă descinsă din familii regale care au întemeiat istoria veche şi recentă a continentului nostru şi au pus temelia României moderne, ridicând-o la rangul de regat şi întărindu-i o economie egalabilă cu a civilizaţiilor vestice, leul ajungând să aibă putere de cumpărare la Paris. Alături de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, Principesa precuvântează vestea noilor zori ai României.

Regina, „frumoasă femeie destinată unui drum neîmplinit şi totuşi, desăvârşit” merge frumos în lungul cărării propriei vieţi, chemând amintiri îndepărtate şi totuşi atât de apropiate pentru că nimic în răstimpul a peste o jumătate de secol nu i-a întunecat chipul şi nu i-a ascuns pasul niciodată târâş, niciodată agăţat cu ghearele şi crampoanele puterii.

Contemplând chipul Majestăţii Sale Reginei Ana, se intuieşte în el mult din profilul Alteţei Sale Regale Principesei Moştenitoae Margareta. Stând în admiraţia acestui portret se zăreşte pe deplin chipul de ieri al Majestăţii Sale în chipul de azi al Alteţei Sale Regale Principesei. Sub Coroană străluminează, transparente, absorbite unele într-altele, reginele care au purtat-o: Elisabeta, Maria, Elena. Şi Regina care o va purta: Margareta a României!

„De ce a trebuit să ajungă la 86 de ani ca să aibă primul interviu televizat în ţara ei?”, se întreabă Principele, în legătură cu Regina, „ce-am aşteptat atâţia ani? Cine-i va ierta vreodată României contemporane irosirea de sine?”. „Acum”, spune în continuare Principele „când Regina, alături de Rege, a ajuns la o vârstă atât de avansată şi la un pisc atât de greu de atins al meritului personal, istoric şi uman, nimic nu ne mai împiedică să recunoaştem aportul Majestăţiilor Lor la România de azi. Fără ei am fi mai săraci, mai singuri şi mai nefericiţi. Şi mai puţin iubiţi”.

La mulţi ani, iubită Regină!

Întoarcem, an cu an, câte o filă din cartea vieţii Reginei, din cartea vieţii Regelui. „Deşi păstrează o anume candoare şi inocenţă fără vârstă, Regele şi Regina sunt oameni care s-au maturizat înainte de a ieşi din copilărie. Poate de aceea au rămas copii în suflet chiar şi la o vârstă avansată”, spune Alteţa Sa Regală Principele Radu. Chipurile Majestăţilor Lor Regelui şi Reginei sunt reflectate sub pleoapele veacurilor întretăiate în istorie de destinele unite cu România. Încărunţită în lungă aşteptare a renaşterii, într-o fluvială rostire a poporului rechemat din gheaţa somnului întârziat, România a ajuns la capătul aşteptării Coroanei sale, rechemând pe legitimul monarh. În această emoţie a aşteptării întâmpină ziua mijlocului lui septembrie, a naşterii Majestăţii Sale Reginei Ana!

La mulţi ani, iubită Regină!

Articolul a apărut în cotidianul basarabean Jurnal de Chișinău http://ziar.jurnal.md/2013/09/06/regina-ana/