Salonta si Beius

Am ajuns cu trenul la Oradea, in dimineata de ieri, miercuri 16 aprilie, de unde am plecat imediat cu masina catre Salonta. Acolo am inceput vizita la primarie, in sala mica de sedinte, in compania primarului, dl Torok Laszlo, a consilierilor locali si a oamenilor de afaceri din oras. A fost prima oara cand am vizitat aceasta asezare urbana.

img_0804.jpg

Salonta este un municipiu cu 20,000 de locuitori. Ca de obicei, intalnirea la primarie a cuprins o prezentare a orasului si a activitatilor administratiei locale, a proiectelor de dezvoltare si a initiativei economice private. Am descris, la randul meu, Viziunea pe 30 de ani a Casei Regale si proiectele Orasele Romaniei, Europa Regiunilor si Turneul Prieteniei in SUA. Am avut placerea sa aud, din partea gazdelor, o serie de propuneri sau luari de pozitie legate de infrastructura, investitii in zona sau legislatia in domeniul economic. Fiindca propunerile lor era de o pronuntata concretete, am propus ca, in luna octombrie, reprezentantii Consiliului local si ai Primariei, ca si oamenii de afaceri care doresc, sa vina la Palatul Elisabeta, la o intalnire la care voi incerca sa aduc, de cealalta parte a mesei, reprezentanti ai institutiilor care ar putea da un raspuns sau o solutie subiectelor ridicate de ei.

img_0827.jpg

In continuare, am mers la Colegiul National „Aranz Janos“, unde m-am intalnit cu profesorii si cu elevii. Intalnirea a fost o bucurie, ca de fiecare data atunci cand ma aflu in mijlocul tinerilor, mai ales a liceenilor. Am vorbit despre leadership si despre rolul generatiei lor in prezentul romanesc.

img_0814.jpg

Vizita a continuat, la Salonta, cu fabrica de mobila ADA si cu compania VPK Packing. Investitii austriaca si, respectiv, belgiana, cele doua companii sunt un model despre cum initiativa privata poate sa schimbe destinul unui loc, importanta pe care o are increderea reciproca si respectul fata de munca si eforturile de a obtine prosperitate si conectare cu lumea europeana.

img_0851.jpg

img_0867.jpg

In incheierea vizitei la Salonta am vizitat catedrala ortodoxa a municipiului.

Am plecat spre Beius, unde am ajuns la ora 16. Dl primar Nicu Silviu Odobasianu ne-a asteptat cu aceeasi ospitalitate si caldura cu care a facut-o si la vizita precedenta a Majestatilor Lor si a Principesei Margareta.

img_0936.jpg

Ne-am intalnit, la primarie, cu consilierii locali, cu oameni de afaceri din oras si cu invitati. Beius este o localitate cu 12,000 de locuitori. A fost o placere sa ma reintorc, exact dupa un an, in acest loc, cu oameni primitori si mandri.

img_0892.jpg

Am mers, in continuare, la Colegiul National „Samuil Vulcan“, unde m-am intalnit, ca de obicei in astfel de institutii, cu directorii, cu profesorii si cu elevii. Colegiul este prestigios si de mare traditie. De fapt, in curand va aniversa 180 de ani de existenta, ceea ce il face unul dintre cele mai vechi licee din tara. Am avut placerea de a vizita muzeul de istorie si cel de stiintele naturii ale liceului, ca si diferite laboratoare. Cladirea este intr-un proces vast de restaurare si modernizare, care va mai lua ceva timp. As fi bucuros daca programul mi-ar permite sa raspund invitatiei Colegiului de a participa la aniversarea de 180 de ani.

img_0915.jpg

Am mers, apoi, la firma „Cedru“, care produce tamplarie. Am fost recunoscator gazdelor mele pentru introducerea acestei vizite in programul meu. Compania a fost creata de un grup de colegi de brealsa, specialisti in industria lemnului, care au avut inspiratia de a intelege piata si de a aduce in peisajul orasului o intreprindere necesara, cautata astazi de clienti din intreaga tara. Aici se restaureaza lemnaria cladirilor de patrimoniu, dar tot aici se fabrica cele mai frumoase si mai moderne lemnarii de usi sau ferestre pentru noile cladiri. Este exemplul viu al rezultatului uimitor pe care il poate da priceperea, inspiratia, bunul-simt si spiritul gospodaresc, adevaratul profesionalism.
img_0954.jpg

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53890988
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate