Seara Palatului Elisabeta dedicată Fundației Principesa Margareta a României, 15 mai 2013

În fiecare an, Sala Regilor a Palatului Elisabeta găzduiește o seară dedicată celor mai merituoși susținători ai Fundației Principesa Margareta a României.

În cei douăzeci și trei de ani de existență, fundația Principesei Moștenitoare s-a bucurat de sprijinul multor personalități, ale lumii și din România, din domeniile politic, cultural, științific, economic, social și caritabil, precum și oameni de presă și personalități ale societății civile.

Celor care s-au distins în anul în curs prin efort, generozitate și dedicație față de proiectele fundației le este dedicată o seară la Palatul Elisabeta, pentru a li se mulțumi în mod public.

Seara din 15 mai 2013 a reunit personalități din toate domeniile vieții publice. Ei s-au bucurat de prezența unui număr de bursieri ai proiectului “Tinere talente”, care au susținut un recital de muzică.

Principesa Moștenitoare Margareta, gazda serii, a rostit un cuvânt de mulțumire tuturor celor prezenți.

 

Fotografii de Daniel Angelescu.

6 comentarii

  1. O seară de neuitat, de bună seamă. Prezența fermecătoarei Principese Moștenitoare Margareta este – întotdeauna – tonică și emoționantă. Felicitări!

  2. Facebook (I) says:

    Ayna Bam Bam Superba ca intotdeauna MS!!
    #
    Iordana Ferent Subscriu cu tot dragul!
    #
    Redak Ana Maria E bine ca se mai iezista cineva care se gandeste si la a promova tinere talente….
    #
    Liana Padureanu Superbe culorile din rochie….
    #
    Saftica Breana culorile sufetului le are fff frumoase eu îi adorrrrrrr
    #
    Carmen Dol Principesa Margareta e un model de distinctie si clasa . Si arata din ce in ce mai bine , mai subtire si mai eleganta. Ca o adevarata printesa. Felicitari !
    #
    Johann Palfi bunul Dumnezeu sa Va binecuvanteze !
    #
    Vasile Florin Moldovan REGINA !!
    #

  3. Facebook (II) says:

    Roxana M. Gabriela O seara minunata in care rafinamentul , talentul si tinuta de inalta clasa au creat o atmosfera unica. Imaginile sunt minunate. PRINCIPESA MOSTENITOARE MARGARETA este stralucitoare !
    #
    Luminita Mirigiu Sunteti superba altete.O mare parte din admiratorii casei regale va urmaresc cu interes si cu nespusa placere.Va multumim ca existati.Luminita (Mirigiu) Dimache.
    #

  4. Cerasela Platz says:

    Inaltatoare fotografii !

  5. Diana Lucia Zotescu says:

    Altetele Voastre,

    Fundatia Principesa Margareta a Romaniei a adus, in ultimii 23 de ani, multa bucurie in suflletele oamenilor de toate varstele care au gasit aici un sprijin constant si alean sufletesc si material. Este mai mult decat meritoriu ajutorul acordat de Fundatie acelor tineri artisti care, talentati fiind, erau in mare impas de a-si opri studiile sau de a nu putea evolua dupa masura talentului lor din motive financiare. Iar Fundatia a facut ceea ce foarte putini inteleg sa faca, acordandu-le acestor tineri burse si premii.

    Fiind la randul meu o mare iubitoare de muzica clasica, imi exprim recunostinta fata de Alteta Sa pentru constanta Sa grija fata de talentele de maine.

    Cu profunda credinta si loialitate,
    Diana Lucia Zotescu

  6. Gabriela Bucur says:

    Principesa Noastra Mostenitoare,este frumoasa atat fizic cat si sufleteste.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53926682
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate