Casele căzute iau cu ele amintirile
În centrul municipiului Bacău, ca o lebădă neagră căzută în estuarul fluviului, strigată de moarte, casa de la Bacău în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri scrâşneşte morbid şi îngenunchează sub bălării, curmată după aproape trei veacuri de când a fost zidită. Este casa unde, în miezul verii anului 1821 (după unii, 1819 sau 1818), la pervazul pavoazat cu lucrături de stil, răsărea o viaţă ce va lumina cu renumele ei până la prefacerea în moloz a casei, ca răscumpărare pentru că a fost leagăn unui poet: fiul Elenei Cozoni şi al medelnicerului, apoi vornicului Alecsandri de la Mirceşti, ce va să fie cel neasemănat şi neasemănător zămislitor al pastelurilor în versuri, Vasile Alecsandri. Se spune că în acea zi de iulie, a anului 1821, mama poetului era în trecere prin târgul Bacăului şi se împlinea sorocul venirii pe lume a fiului ei, neştiut atunci că această casă căreia i-a trecut pragul o mamă gata să nască, va primi în ea, peste puţin timp, sufletul unui geniu al românilor. Ce altă istorie mai înstelată de sfinţenia patrimonialităţii poate avea o casă, ca aceea de a-i fi loc memorial de naştere a unei personalităţi a neamului nostru care, vrând, nevrând, apăsat şi de jos şi de sus, îşi lasă uitaţi şi nu o singură dată vânduţi cu istorie cu tot, geniile şi oamenii de valoare ai unei ţări în care nici legea nu mai respectă legea?! Casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri e un monument de artă arhitecturală din cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar astăzi nici umbra nu-i mai este întregă pentru că prin bolţi şi pereţi răzbate soarele. E muşcată de la fundaţie până la acoperiş, şi umbra-i este zimţată şi cu găuri de lumină. Dintr-un monument, a ajuns colb pe drum, împins de ape, de vânt, ori cu piciorul! Era un palat de rară sublimitate arhitecturală care a aparţinut vornicului Alecsandri, cel care a lăsat-o moştenire fiului său, poetul Vasile Alecsandri. Făcea parte dintr-un ansamblu de aşezăminte care înainte de anul 1989 a stat în valurile ploilor, între blocuri, pentru că fusese parafat de moartea sistematizării, fiind de la boieri. Iar „boierii”, aceştia de fapt, crânceni, amatori de chilipiruri, care şi-au ridicat în slava cerului tot felul de sluţenii arhitecturale mari ca piramidele, au lăsat-o umbră măcinată de moara ce a culcat sub vile opulente toată ţara. Înainte de naţionalizare, ansamblul de aşezăminte din care făcea parte casa în care s-a născut poetul Vasile Alecsandri s-a aflat în patrimoniul familiei poetului. După naţionalizare, o parte din ansamblu a fost demolată iar casa a fost înregistrată pe lista monumentelor istorice, în 1980, pentru ca, după 1989 să i se retrocedeze descendentei familiei poetului, Florica Urziceanu. Odată cu aceasta, casa începe să fie zguduită iresponsabil şi să fie ruinată ireparabil. Proprietara Florica Urziceanu a vândut-o unei firme a unui italian care intenţiona să o demoleze spre a folosi spaţiul în scopuri comerciale, poziţia lui centrală în municipiul Bacău fiind aurul râvnit agonizant de cei cu gândul la a strica, netulburaţi de faptul că istoria suspină departe, în timp! Faptul de a fi un imobil clasa A, a stins ardoarea italianului, dar casa poetului Vasile Alecsandri a rămas a nimănui şi e azi la mâna politicienilor şi edililor ce mâine vor constitui omniprezentul sobor sfinţitor de lifturi, spre a cânta prohodul unei case patrimoniale care după ce a fost rănită de nepăsarea proprietarei, a devenit o pradă, o ispită de afaceri, iar acum ispiteşte cerul, pregătită să plece în neant, luând după ea, zi cu zi, chiar şi amintirile! (Aurel V. ZGHERAN) |
Altetä,
s-ar putea restaura aceastä casä de nastere a poetului romän Vasile Alexandri cu fonduri europene, fonduri strinse de oameni din inalta societate romänä, dar si fonduri din spectacole caritative si culturale. Casa este foarte frumoasä si pare ca un “castel adormit”, chiar un “castel mort”. Aici imi imaginez un muzeu cu si despre poetul Vasile Alexandri.
Asa aratä si unele castele bojeresti, mai bine zis bisericile evanghelice ale sasiilor transilväneni – die berühmten evangelischen A.B. Kirchenburgen der Siebenbürger Sachsen aus Siebenbürgen, dem heutigen Rumänien.
Din nefericire, așa este, enorm de multe valori sunt lăsate de izbeliște, iar lăcomia și prostia hălăduiesc nestingherite. Tot mai mulți oameni conștientizează că Monarhia este o garanție de echilibru și creativitate, în continuarea tradiției.
Ti se rupe sufletul cand vezi asa ceva !Astfel ne pretuim noi adevaratele valori .Este pacat ca se naruie cladiri de patrimoniu .Trebuie facut urgent ceva !
Alteta,
M-ati atins unde ma doare cel mai mult! In jurul acestei case am copilarit. De multe ori am vazut acest dezastru si am trimis mereu mesaje la diferiti demnitari. Nu s-a miscat nimeni pt ca, spuneau, este propritatea cuiva si nu se pot atinge de ea. Mai mult, a ramas ca o insula intre blocuri! Poate acum, intervenind AVR, si cu pozele alaturate, cineva se va simti obligat sa faca ceva pana cand nu va fi prea tarziu!
Poate unindu-se, D. Zgheran cu D. Busnea (Ziarul de Bacau) ar putea face o campanie puternica pentru salvarea acestei valori istorice si culturale! Nimic fara Dumnezeu!
Prioritate au anumite asa numite ” afaceri ” care nu cunosc si nu recunosc decat banii. Onoarea, sufletul oricarei tari. se oglindeste in felul cum sunt dramuiti banii, indeosebi pentru sanatate, agricultura, invatamant , deopotriva patrimoniul national si patrimoniul mondial.
Ce casa frumoasa, cu falnici stalpi ! Daca firmele de constructie si restaurare ar dona materialele necesare, in jumatate de an am avea o minunatie de casa memoriala. Indeosebi cu ajutor de tip voluntariat. Sunt ferm convinsa, de la mic cu mare s-ar ilnfaptui, oricine isi doreste sa simta ca ajuta .
Bogatii Romaniei pot daca vor cu adevarat, pot infaptui patrimoniu, istorie si cultura renovand toate casele in paragina si bisericutele din lemn. Pot ocroti si zamilisi viitor, cu ajutorul specialistilor voluntari, cu ajutorul comunitatii .
Vointa Artei Binelui este oglinda societatii ,a bogatilor care au infinita responsabilitate fata de toti semenii, indiferent de statutul sau originea lor.
Imi pare deosebit de rau ! Problema cu acesta casa este veche ! Fonduri, daca se cauta, s-ar gasi ! Nu este nevoie neaparat de “europene”, este vorba de simtirea unor factori care s-ar putea implica pentru salvarea unei cladiri de patrimoniu, a carei valoare istorica si sentimentala este inestimabila. Multi din cei cu bani sunt needucati, captusiti cu diplome universitare ca la automatul de cafea : bagi banul si se scuipa diploma !
Vae Romaniae !
http://portal.radioiasi.ro/casele-c-zute-iau-cu-ele-amintirile-a148591.html
Mulţi din “bogaţii Romaniei “, la care fuge mereu gândul nostru, nu sunt, din păcate, şi destul de bogaţi în plan spiritual , pentru a şti şi înţelege că fără aceste valori patrimoniale nu suntem nimic.
Nu există viitor fără spiritualitate şi cultură, fără aceste forţe fragile care perpetuează fiinţa unui neam în timp.
Am nostalgia boierimii de odinioară care ctitorea biserici, şcoli, aşezăminte de cultură…
PACAT DE ACESTE MARI VALORI !AM FI AVUT IN ANI CU CE NE MINDRI CA POPOR !DAR TOATE S-AU DUS PE APA SIMBETII !AVEM SI LA PASCANI UN MIC CASTEL RISIPIT CA VAI DE EL 1II PASA CUIVA ?POATE VINTULUI CE SUIERA CU DISPRET ASUPRA LUI !
Probabil edilului ii vor ajunge la urechi acestea si ia masurile necesare. Nu suntem un neam de barbari … Eram mandria Europei … La nivelul de judet, restaurarea acestui monument e o frimitura din aurul patrimoniului romanesc care ar putea atrage venituri din partea turistilor indiscutabil, trebuie refacuta cu bani publici neaparat…
Oare nu se gasesc oameni in Bacau care sa o salveze la Timisoara s-a reusit salvarea unei case de patrimoniu .
Pacat ca in Romania de astazi numai exista respect pentru valori morale,pentru astfel de asezaminte care au dat neamului romanesc mari poeti si politicieni iluminati,care au tinut poporul roman strans laolalta.Printre acestia si marele poet Vasile Alecsandri,care a luptat cu inflacarare pentru mentinerea Romaniei mari in vechile ei hotare.
[…] piatră atinsă de un om de cultură este onorată. Şi din păcate avem multe cazuri de acest gen. Recent A.S. Principele Radu atrăgea atenţia pe blogul său despre casa natală a poetului Vasile A…, o casă de sec 18 lasată […]