Ora Regelui (XXXIV)
Sâmbătă, 16 martie 2013, Televiziunea națională a prezentat a treizeci și patra ediție a emisiunii “Ora Regelui“. Ora Regelui (XXXIV) poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-90773 Sumarul: – O nouă exclusivitate la emisiunea Ora Regelui, de la TVR 1, în ediţia de sâmbătă, 16 martie 2013: de la ora 13.00, realizatoarea emisiunii, Camelia Csiki, va prezenta telespectatorilor singurul interviu pe care Alteţea Sa Regală Principesa Elena, cea de-a două fiică a Majestăţii Sale Regelui Mihai l-a acordat vreodată unui jurnalist român. – Partea a doua a documentarului „Întoarcerea Regelui”, realizat în 2008 de Camelia Csiki, dezvăluie cât de emoţionantă a fost reîntoarcerea Majestăţii Sale Regelui Mihai la Castelul Peleş. Filmul conţine şi un interviu în exclusivitate cu mama Principelui Nicolae, Alteţa Sa Regală Principesa Elena. – Tot la Ora Regelui de sâmbătă, urmăriţi şi povestea Arcului de Triumf, monument istoric de importanţă naţională, inaugurat odată cu încoronarea Regilor Ferdinand şi Maria. Timp de aproape 45 de ani a fost închis de comunişti pentru că amintea de monarhie. Echipa Ora Regelui a filmat în muzeul din interiorul monumentului, care se va închide din nou pentru restaurare timp de trei ani. – Principesa Margareta şi Principele Radu vor dezvălui cum este Majestatea Sa Regina Ana, ca mamă, soţie şi soacră. Şi tot sâmbătă, telespectatorii vor putea urmări imagini de la vizita Reginei Ana în România din 1993, când autorităţile i-au interzis Regelui Mihai să mai intre în ţară. – Principele Nicolae descoperă România. Alteţa Sa Regală a fost până acum în 80 de localităţi. Echipa Ora Regelui l-a însoţit la Brăila, iar telespectatorii pot urmări acest subiect în materialul semnat de Maria Cristina Ţilică. Producători: Maria Cristina Țilică, Camelia Csiki |
Toti cei din familia regala prefera sa se pozeze pe langa persoane imbracate in straie nationale, precum principesa Elena in poza din aceasta pagina, dar nici unu din familia regala actuala nu a purtat vreodata vreun costum popular, si nici nu au promovat traditia romaneasca in nici intr-un fel. Inaintasii lor aveau alte abordari referitoare la traditia romaneasca. http://picpaste.com/1-NOwtssnk.jpg
Interesant, instructiv, emotionant , sublim ; sunt notiuni definitorii ale aceluiasi nume: ORA REGELUI !
Am vazut. Emotie, istorie, demnitate, si mult ADEVAR! Multumim tuturor!
Pt. Alin : Lumea se schimba. Si democratia si monarhia si obiceiurile. Apropos, Alin, porti costum national, ?
Traiasca Regele! Nimic fara Dumnezeu!
Încă o emisiune reușită. Am urmărit-o pe Internet. Felicitări Televiziunii Române pentru profesionalismul realizatorilor săi! Mereu vii sunt emoțiile trezite de secvențele ce ilustrează giuvaierul numit Palatul Peleș, adorabili fiind copilașii îmbrăcați în veșmite naționale, nedisimulată bucuria oamenilor ce participă la întâlnirile cu Majestatea Sa și membrii Casei Regale de România: la aeroport, pe stradă, în Aula Magna a Facultății de Drept bucureștene, pretutindeni. Foarte izbutită e evocarea poveștii succesivelor Arcuri de triumf dedicate eroilor neamului. Binevenită, mereu, intercalarea interviurilor cu Regele Mihai, ASR Principesa moștenitoare Margareta, ASR Principele Radu, ASR Principesa Elena. Portretul făcut Reginei Ana este tot mai emoționant, acum, când aniversarea rotundă se apropie. (Dar iminentă este aniversarea frumoasei Principese Margareta!). Sugestive imaginile surprinse la Galați și Brăila cu ASR Principele Nicolae. Mulțumim!
Felicitari realizatorilor emisiunii.
As fi fericit sa vad restaurat Arcul de Triumf asa cum arata el in 1936, Acum arata cu inscriptiile razuite de regimul comunist si lasate in nepasare atatia ani. De asemenea, doresc restaurarea in intregime a inscriptiilor bataliilor din interiorul Arcului. Nu il cred pe custode cand spune ca nu se poate.
Voi scrie un articol in periodicul “Coroana de Otel” referitor la inscriptiile elaborate de savantul Nicolae Iorga. Este bine ca toti sa le cunoasca. Si ele ne dau identitatea nationala
Succes restauratorilor si sa mearga pe drumul cel bun, tinand seama ca mai toate monumentele noastre au fost profanate prin eliminarea simbolurilor sub care au luptat ostenii Romaniei
Domnului Alin:
Va rog sa fiti convins ca cel putin Alteta Sa Regala Principesa Margareta (si poate si alte membre ale Familiei Regale) are/au in vedere acordarea locului pe care il merita costumului popular romanesc, asa dupa cum este traditia Casei Regale, ceea ce poate presupune si purtarea unor astfel de costume cu diverse ocazii.
Nu va spune nimic faptul ca reamenajarea Satului Mestesugaresc/Muzeal de la Savarsin va avea o sectie ce va fi dedicata tocmai acestui lucru, adica revigorarii traditiilor mestesugaresti in care este inclusa si arta broderiei si tesaturilor populare? Lucrurile au nevoie de timp pentru a se reaseza in matca lor fireasca. Sper ca nerabdarea Dumneavoastra sa izvorasca din ganduri bune.
Diana Lucia Zotescu
P.S. Domnului Alin:
Membrii Familiei Regale nu ‘cauta’, nu ‘prefera’ si nu se ‘inghesuie’ sa faca fotografii de reclama alaturi de nimeni cu scopul de a sustine o idee. In general, in situatii publice, participantii la eveniment ‘cauta’, ‘prefera’ si se ‘inghesuie’ sa se fotografieze alaturi de membrii ai Familiei Regale.
Din cate stiu eu, nimeni nu a fost refuzat sa-si faca fotografii in preajma membrilor Familiiei Regale, daca timpul a permis si daca abordarea a fost decenta. Alegerea este a solicitatorului.
Diana Lucia Zotescu