Cuvintele Regelui Mihai I, la 10 mai 2007
Acum aproape șase ani, Majestatea Sa a rostit în ziua de 10 mai, la Palatul Elisabeta, un memorabil mesaj, cu ocazia primirii premiului “Hanno R. Ellenbogen” pe anul 2007. România se afla atunci în primul an ca membru al Uniunii Europene. A fost unul dintre rarele momente când Regele a transmis românilor un mesaj altul decât cel de Crăciun. Ecoul vorbelor regale a fost atunci puternic în societatea românească, dovedind forța, relevanța și unicitatea Casei Regale. Cred că luarea aminte, din nou, asupra cuvintelor Regelui este mai mult decât necesară astăzi: De 140 de ani încoace, regii și reginele Romaniei au făcut sacrificii pentru a îndrepta țara către valorile, instituțiile și alianțele europene și atlantice. Așa a făcut Regele Carol I, cel mai mare șef de Stat român modern, așa au făcut Ferdinand și Maria, așa am făcut și eu, la rândul meu, chiar în anii pribegiei. Valorile trans-atlantice vor lumina România precum un far: domnia legii, instituții stabile, predictibilitatea, prosperitatea, democrația, drepturile omului și ale minorităților, respectarea cu sfințenie a proprietății private. Instituții precum Casa Regală, Biserica sau Academia vor veghea ca generozitatea, spiritul de răspundere, puterea exemplului personal și rolul binefăcător al modelelor să fie și ele prețuite și cultivate. Acum, la început de drum instituțional european și atlantic, națiunea română mai are de îndeplinit un pas istoric. Acest pas nu este unul politic, ci unul identitar și statal, care angajează viitorul țării. În deplin respect pentru tradițiile noastre și pentru democrație, România are nevoie să-și dăltuiască o Constituție europeană care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului. Tot ceea ce îndepărtează de la această voință nu are alt efect decât să slăbească țara și să-i atragă din ce în ce mai multe contestări. Prin această voință istorică, se poate duce la bun sfârșit reconstruirea economică și socială a țării. Am primit onoarea de a fi regele României acum exact optzeci de ani. În anul 1927, nici unul dintre oamenii politici de astăzi nu era născut. Jurământul de Rege îmi cerea să păzesc Constituția și legile poporului român, să mențin drepturile lui naționale și integritatea teritoriului. Tot el îmi spunea că dragostea de țară și grija pentru viitorul ei sunt singurul nostru țel. În numele atâtor zeci de ani în slujba Națiunii, vă cer tuturor să lăsați deoparte orice alte considerente, să dovediți instinctul binelui național și să dați României o Lege fundamentală statornică și îndreptată către viitor. Mihai R |
Cu sincer respect mă plec în faţa Măriei Tale,
Sunt unul dintre cei ce simt romaneste, sunt unul dintre cei care cred cu tărie ca trebuie sa schimbăm “fata” Romaniei si cred in restaurarea ordinii de drept din Romania.
Cred cu tărie că Monarhia ar trebui restaurată in Romania, avem nevoie de cineva care sa ne conducă destinele, cineva care este dincolo de interese politice si economice, avem nevoie de un “Părinte” care are sa aibe grija de copii sai.
Monarhia este singura institutie care poate să ne readucă pe drumul bun, Romania are nevoie de Măria Ta!!!
Traiasca Regele!
Majestatea Voastra, prezenta Casei Regale in peisajul social romanesc ma umple de bucurie si respect si imi reda demnitatea de a fi romanca. Ma face mereu sa ma gandesc la continuitate si traditie si la faptul ca Romania a avut perioada ei de glorie si bunastare, atunci cand Regina Maria era supranumita “mama Balcanilor”, cand Carol al II-lea era considerat un Mecena al artelor, cand era o adevarata mandrie sa spui ca esti roman. Actualitatea politica si sociala a tarii noastre este una sumbra, iar pentru mine, existenta Casei Regale Romane si implicarea ei in atatea activitati legate de Romania ma face sa uit de aceasta actualitate si sa ma mandresc cu faptul ca suntem inruditi, prin familia regala, cu cele mai mari familii regale din Europa.
As dori sa va spun ca bunicul meu, regalist convins si veteran de razboi, care in aceasta toamna implineste venerabila varsta de 91 de ani, ai carui parinti au fost deposedati de aproape toate bunurile pe care le aveau in timpul colectivizarii- are o foarte mare dorinta, si anume de a il intalni pe Majestatea Voastra. Ar fi o foarte mare satisfactie pentru acest om care si-a servit patria in razboi.
Va multumesc din tot sufletul! Traiasca Regele!
Majestate, am fost “fugarita” din tara mea iubita, pentru ca am vrut cu mare pasiune o educatie mai buna. Acum locuiesc in Anglia, si de multe ori ma uit la documentare despre Romania, i le arat sotului meu care e englez, si ma infurii si cu lacrimi in ochi ii spun ca mi-as dori sa simt si eu pentru tara mea asa cum simte el pentru tara lui. Mi-as dori sa nu am acest dor chinuit si sa nu am aceasta frustrare. M-am intors in vizita de cateva ori, si de fiecare data descopar ca am din ce in ce mai putine motive sa o fac. Bogatia si frumusetea naturala a tarii este umbrita de ceata neagra a politicii.
Eu am nevoie de Majestatea dumneavoastra. Romanii au nevoie de dumneavoastra. Avem nevoie de mandrie nationala, avem nevoie de speranta si grija pe care un tata regal ni le poate oferi si ocroti. Actul abdicarii este ilegal. Nimic nu e scris in piatra. Nu vrem valori europene, vrem valori romanesti. Va rugam sa iertati fiul ratacitor, pentru toate grosolaniile la adresa Majestatii Dumneavoastre. Va datoram viata si de-a pururi tara.
Majestate avem nevoie de dumneavoastra!!!
buna ziua,nu am vazut in viata mea un rege si ca atare voi vorbi cu cuvintele mele.Multe mesaje spun ca ar fi bine pentru Romania sa devina o monarhie,eu nu stiu daca acest lucru este posibil in ziua de azi,ceea ce stiu insa e faptul ca regele Mihai este pe plan international o personalitate reprezentativa pentru poporul roman si caruia nu cred ca i se pot da directive precum lui Ponta sau Antonescu.NIMENI in acesta tara nu ia atitudine fata de ceea ce ne spun democratii marilor puteri..Eu am plecat din tara si nu cred ca ma voi intoarce daca nu se schimba ceva pentru ca asa cum merg lucrurile NU democratia e pe primul loc ci vointa si interesul celui mai puternic.Poporul roman e religios si nu pot sa-mi imaginez faptul ca preafericitul patriarh era ocupat cu shimbarea denumirilor localitatilor de la Marea Neagra,atunci cand procurorii scoteau oamenii din biserica in ziua Adormirii maici Domnului.Nu stiu ce interes a avut emisarul SUA cand a venit in Romania,pentru ca normal ar fi fost sa vorbeasca intai cu autoritatile statului si dupa aia cu presedintele suspendat,in afara de faptul ca NIMENI nu a pomenit de frauda inainte de EL.de unde stia el?nu vreau sa comentez toate celelalte “institutii ale statului” . rugamintea mea este o pozitie a casei regale fata de toti acesti democrati,iar daca aceasta pozitie se va lua si nu va fi bagata in seama de marile democratii ale lumii inseamna intr-adevar ca nu suntem altceva decat o colonie si ne meritam soarta ,macar stim de acu incolo cui trebuie sa ne inchinam
Majestate, Romania are nevoie de Majestatea voastra!!! vom vota doar daca cineva din Familia Regala va candida pentru a conduce tara. Traiasca Regele!!!! Traiasca Familia Regala!
Majestate, in 1990, am fost la Universitate pentru Dvs. Am fost la Ateneul Roman cu ocazia prezentarii filmului despre Dvs. Voi iesi in strada mereu, NUMAI, pentru Dvs.
Majestate, sunteti unsul lui Dumnezeu – Dumnezeu sa ne ajute sa va avem inapoi!
Cred ca, in modul demn si elegant de pana acum, ar trebui sa aveti un cuvant de spus la ceea ce se intampla – poate ca acest popor nefericit si Romania natala, pe care sunt convins ca le aveti in suflet, asteapta mesaj(e) de la Dvs.
Dumnezeu sa ajute romania !!!
Majestate, astazi mai mult decat in oricare alta zi din ultimii ani, Tara are nevoie de ajutorul Regelui. Va asteptam, sunteti ultima noastra speranta!
Majestate,
Singura solutie pe care o vad pentru a iesi din haosul prin care trecem acum este ca aceasta tara sa fie condusa de o persoana careia sa-i pese cu adevarat de Romania. Daca dumneavoastra veti dori ca personal sau prin MS Principesa Margareta sa luati puterea in vederea exercitarii ei spre binele poporului si pentru asezarea acestei tari pe fagasul cel bun eu sunt gata sa va ofer tot sprijinul meu. Sunt multi care sunt gata sa procedeze la fel.
In final vreau sa-mi cer scuze in numele acestei tari. Desi am doar 32 de ani ma simt vinovat pentru ca in anii 90 vi s-a negat ocazia de a urca din nou pe tron. Destinul nostru ar fi fost cu totul altul daca va aveam in frunte. Toate acestea vi le spune un republican convins care insa a realizat ca in Romania doar exeplul personal impecabil al dumneavoastra si al Casei Regale poate oferi o cale solida catre viitor. Sa ne traiti majestate!
Romania ar arata altfel daca ar avea monarhie, dar urmarile perioadei comuniste se resimt si astazi din pacate. Societatea nu da semne ca se schimba in bine. In Romania aerul devine irespirabil, in politica, mass-media, institutii publice sunt aceeasi care au fost si inainte de 1989 sau odraslele lor, la fel de nocive ca si parintii lor.
Ati facut mult pentru tara si ati fi putut face daca vi s-ar da ocazia, dar din pacate suntem prea lasi, egoisti sa schimbam ceva. Traiasca Regele si Casa Regala!
[…] (MS Regele Mihai, la 10 Mai 2007, anul intrarii României in Uniunea Europeana; text preluat de pe http://www.romaniaregala.ro/jurnal/cuvintele-regelui-mihai-i-la-10-mai-2007/) […]
Repet, repet, repet: România are nevoie , ca de aer, de regalitatea sa pierdută, de demnitatea sa pierdută odată cu regalitatea. România trebuie să respire şi să se afirme ca o ţară europeană cu demnitate monarhică. Dacă în ’89 a fost revoluţie adevărată, şi nu oschimbare de generaţii de comunişti cu alta de utecişti, de ce nu s-au reinstaurat valorile şi demnităţile smulse României prin instalarea abuzivă a comunismului în anii ’45-48. În 89 putea fi rechemat regele şi primit cum se cuvine.
Acum, cei care.au greşit grav atunci împingând România într-un sens greşit şi atât de costisitor, trebuie să repare eroarea comisă atunci voit, de altfel.
Traiasca Regele Nostru Mihai I Al ROMANIEI!!!!
Sire, cu respectul cuvenit , ma plec in fata Majestatii Voastre si va rog sa salvati acest popor ! Numai dvs si Monarhia puteti sa ne redati istoria , respectul si demnitatea pe care le-am pierdut pe parcursul acestor ani de comunism si falsa democratie! Reinstaurati Monarhia, poporul va iubeste si va fi alaturi de Mejestatea Voastra! Dumnezeu sa va binecuvanteze!
MAJESTATE,va doresc din suflet,sa fiti fericit si sa o traiti si pe asta.dupa toate ce au fost….as vrea sa vad zimbet de bucurie in privirea dumnevoastra.aceasta ar fi sa fiti multumiti de noi. Sa primiti libertatea de a face asa cum stiti dumneavoastra sa fie bine. Sa ne iertati ca am fost crescuti asa dupa sablonul sovietic.
Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei Sire Am 32 de ani si sunt membru al mai multor grupuri pro Monarhie de pe Facebook,grupuri ce insumeaza mii de membri si care incearca organizarea unor manifestatii pro monarhie in marile orase ale tarii.Demersurile noastre sunt inaintate si sunt sigur ca vom reusi… Iata cum vad eu posibilitatea reinstaurarii Monarhiei in Romania dintr-un mesaj postat de mine pe aceste grupuri:
”ARTICOLUL 90 din Constitutie.
”Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.” Acum cred ca dupa ce am trait ultimii 22 de ani sub aceasta clasa politica ticaloasa, este clar pentru toata lumea ca nici un presedinte si nici un parlament nu-si vor trage singuri craca de sub picioare, deoarece nu mai suntem in 1866 si Bratianu si Rosetti sunt morti de mult… si ramane marea intrebare… care sunt pasii de urmat pentru monarhisti din acest moment ????
Cred ca nu poate exista decat o singura cale…calea cea mai grea :
1. Mai intai noi monarhistii trebuie sa organizam Asociatii,Ong-uri,Grupuri,manifestatii publice pro monarhie in marile orase,pentru a ne face auzita vocea,pentru a se sti ca existam,pentru a educa masele,pentru a se sti ca monarhia este o alternativa,singura viabila pentru Romania…daca am avea si ajutorul unei televiziuni cu impact la populatie ar fi ideal….numai ca televiziunile si intreaga presa din Romania sunt deja subordonate taberelor politice existente….
2. Daca ne vom pierde telul si vom deveni portavocile USL-iste sau PDl-iste cerand demisia Basescu sau demisia Ponta vom fi perceputi de opinia publica drept aserviti politic,vom tara numele Regelui in scandalul politic Basisto-Usl-ist si vom pierde totul…. ” Prin statornicie la izbanda” era deviza monarhiei romane in perioada regalista…si noi prin statornicie vom putea sa organizam intr-un final mitinguri cu zeci de mii de oameni in marile orase si sa fortam mana politicienilor sa organizeze un REFERENDUM PENTRU TRANSFORMAREA ROMANIEI IN REGAT.”
Avem nevoie de Majestatea Voastra! Rugamintea noastra ar fi sa incepeti demersurile infiintarii unui post de televiziune al Casei Regale Romane,ceea ce va face ca romanii, indobitociti de 45 de ani de comunism si 22 de ani adevarata sclavie sub acesti politicieni corupti,sa cunoasca istoria Monarhiei Romane,si sa-si doreasca reinstaurarea ei. Rog pe Majestatea Voastră să binevoiască a accepta expresia profundului meu respect .
Buna ziua!De vreo luna urmaresc cu ardoare ceea ce se întâmpla pe scena politica Romaneasca si am auzit opinii de la cei doi combatanti (USL respectiv PDL),de la presa internațională insa nu am citit,auzit sau văzut nicăieri o reacție a Casei Regale a României.Ca sustinator al monarhiei mi-as dori sa aflu părerea Mariei Sale Regele Mihai sau al Principelui Radu.Tin sa precizez ca nu reprezint nici o forma a mass media ci doar sunt un simplu cetățean roman absolvent al Facultatii de Istorie din București.Va multumesc si aștept cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră !
Cu respect mă plec în faţa Majestăţii Voastre,
Consider că a venit vremea ca Monarhia să fie restaurată în România, să conducă destinele acestui popor,greu încercat şi umilit,să-i readucă speranţa şi demnitatea,să-i redea locul binemeritat în lumea valorilor autentice,să-i redea istoria cea vie şi adevărată şi să-i readucă credinţa în Dumnzeu şi Rege!!
Monarhia este Singura instituţie capabilă să scoată România din haosul care se află!!…..
Trăiască Regele şi Casa Regală!
Majestate si mult pretuita casa regala,
Este un har de la Dumnezeu ca va mai avem in viata dar si o lucrare a celui rau care v-a indepartat de Romania si inca va tine la distanta, dar ne rugam ca sa vina din nou biruinta lui Dumnezeu asupra Romaniei si sa veniti din nou sa duceti din nou tara la locul pe care il merita in Europa, acum din pacate este inca departe de normele si civilizatia europeana. Numai Dumnezeu are sanse pentru tara noastra, numai prin El lucrurile vor putea merge bine, Romania are mare nevoie sa se intoarca cu fata spre Dumnezeu, atunci va fi binecuvantare si va moralitate si o buna conditie socio-umana. Pentru oamenii corecti si credinciosi fata de Dumnezeu este greu in tara aceasta, cei ce vor sa traiasca dupa preceptele Scripturii care se lupta sa duca o viata corecta, morala – o viata crestineasca, nu sunt apreciati in tara noastra ci mai mult nonvalorile si necredinta. Dupa 50 de ani de regim ateist nu e de mirare de consecintele pe care le vedem. Va indemnam majestate sa luptati pentru a reinstaura monarhia in Romania din nou, suntem multi de partea dumneavoastra si cu ajutorul lui Dumnezeu aceasta este foarte posibil, caci numai prin minune lucrul acesta poate fi posibil in jungla politica din tara in care umbla prea multi lei si pantere. Doamne scapa Romania de hoti si de corupti si fa sa domneasca Legea si omenia din nou in Romania, in acest plai binecuvantat de Dumnezeu dar rau administrat de cei rai. Va dorim viata vesnica si putere de lupta. Fiti binecuvantati de Dumnezeu.
Avem nevoie de cineva cu educatie, care stie ce inseamna politica si binele poporului. Avem nevoie de ajutorul dumneavoastra prin desemnarea unor reprezentanti care sa participe la alegeri si care sa scoata Romania de sub zodia incompetentei si a jafului legalizat. Va rugam sa ne redati demnitatea.
Mai mult ca oricind Romania are strigenta nevoie de Monarhie !
Atit in lectura Constitutiei din 1923,cit si in lectura trecutului nostru eroic, putem vedea cea mai buna “sansa sociala de realizare a Libertatii”, dar si metoda si strategia de pastrare a identitatii noastre nationale si “purificare a mentalitatilor sociale, pornind asadar de la modelul lasat de stramosi” de la cnejii, voievozii domnitorii nobilii boieri si Regii Romaniei.”
Ar fi o multime de argumente morale si juridice, in favoarea inlocuirii “odata pentru totdeauna”, a Constitutiei de tranzitie republicana postcomunista,aflata in impas datorita coruptiei, a functionarii “selectiei inverse, fondata nu pe profesionalism si moralitate, ci pe puterea banului si a relatiilor oneroase”.
Timp de douzecisitrei de ani de regim republican in care “organizarea juridica ” a Natiunii romane a fost sufocata de valuri de minciuni, dezinformari, mineriade si “greve”, avand strategii politicianiste si demagogice, care au disimulat democratia, au produs inocularea fricii si resemnarii in elita corpului social romanesc, diminundu-i eficienta multor actiuni politice si civice. Din aceasta cauza, inca actuala, multi dintre tinerii nostri deveniti someri, nereusind sa-si implineasca vocatia,au fost nevoiti sa-si paraseasca tara , muncind printre straini.
Pentru recuperarea increderii in noi insine, a respectului cuvenit pentru munca noastra ,trebuie sa revenim, cit mai repede cu putinta, la forma de guvernamant traditionala a romanilor – Monarhia Constitutionala- , si odata cu ea la pacea, linistea si unitatea sociala, deoarece concurenta din lupta politica va fi limitata ,ea desfasurandu-se in monarhia constitutionala pina la nivelul cabinetului Primului Ministru. In acest sens trebuie sa solicitam totodata anularea si modificarea articolului 152, impreuna cu modificarea integii constitutii actuale .
Regele Nostru este Unsul lui Dumnezeu, si din aceasta traire crestineasca se cuvine sa aducem in dezbaterea publica si in atentia clasei politice, toate argumente temeinice izvorate atit din gandirea morala si inclinatia poporului roman catre Divinitate, cit si din gandirea lui juridica nascuta din vointa lui ferma pentru libertate si dreptate
De fapt cele doua ganduri si nazuinti ale romanului obisnuit, reprezinta doua aspecte ale unui singur tot, rezumat in modul nostru propriu de-a ne gandi si hotari existenta viitoare, de a trai in “Dreptate si Adevar pina la capat”.
Avem iarasi mare nevoie de preotii si dascalii nostrii, de la sate si orase, pentru renasterea constiintei de sine a romanilor indiferent de etnie, religie si optiune politica, astfel ca romanul sa se redescopere pe el insasi, cunoscandu-si trecutul si adevarata istorie a Regalitatii Romanesti pentru a aduce iarasi in cinstire idealul moral al vietii taranului, muncitorului si intelectualului roman de a trai in demnitate cu credinta crestineasca in dreptate si adevar, intr-o dezvoltare democratica continua si armonioasa, pentru o Romanie care revine la Monarhia Constitutionala. Doamne ajuta !
Traiasca Regele! Traiasca Regatul Romaniei !