Cadouri de Crăciun la Palatul Elisabeta, 2012

Personalul și colaboratorii Casei Majestății Sale Regelui au primit cadouri de Crăciun, într-o ceremonie care a avut loc în Sala Regilor a Palatului Elisabeta. Principesa Moștenitoare și cu mine am împărțit fiecăruia cadoul primit din partea Regelui Mihai.

Împărțirea cadourilor de Crăciun angajaților de la Palatul Regal și familiilor lor are o tradiție valoroasă și veche, care merge aproape o sută cincizeci de ani în urmă, pe vremea Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta.

Rând pe rând, cei care lucrează în administrație, ospitalitate, protocol sau secretariat, precum și colaboratorii de la Serviciul de Protecție și Pază, au primit daruri.

În aceeași ceremonie, au primit cadouri membrii Cameratei Regale, ai Corului Regal și echipa emisiunii “Ora Regelui” de la Televiziunea națională. Au primit, de asemenea, daruri membrii “Asociației Tradiția Militară”.

Corul Regal a susținut un foarte frumos recital de colinde.

Știrea de la Digi 24 TV

 

Fotografii de Daniel Angelescu

10 comentarii

  1. Boila Dorin says:

    Avem din nou imagini dintr-o Românie a normalității, a măsurii și bunului-simț !! Din păcate, în aceeași idee, putem să ne dăm seama cum acest normal nu mai încape în gunoiul mass-media al celeilalte Românii, pe care îl înghite zilnic majoritatea..

  2. Roxana Gabriela Mateescu says:

    Traditia este pastrata cu sfintenie de CASA REGALA ! Dincolo de traditie exista sentimentul nobil , generozitatea caracteristica FAMILIEI REGALE. Multa admiratie din partea mea, si sunt convinsa – din partea tuturor iubitorilor MONARHIEI !!!!!

  3. Stanescu Ofelia says:

    Toata admiratia mea!

  4. constantina says:

    MULTUMESC BUNULUI DUMNEZEU CA EXISTATI SI CHIAR DACA EU NU PRIMESC CADOURI DE SARBATORI,ALTETELE VOASTRE SUNTETI CEL MAI FRUMOS CADOU CARE-MI MANGAIE SINGURATETEA.LUMINA STELEI CARE A STRALUCIT DEASUPRA IESLEI SFINTE IN CARE S-A NASCUT HRISTOS ,SA VA LUMINEZE VIATA,SA VA BINECUVANTEZE MUNCA SI TOT CE FACETI BUN SI FRUMOS PENTRU OAMENII SIMPLI.DUMNEZEU SA VA AJUTE PENTRU SUFLETUL FRUMOS SI OMENIA CARE RADIAZA PE CHIPUL ALTELELOR VOASTRE.SARBATORILE SA VINA CU BUCURIE SI SANATATE PENTRU TOATA FAMILIA REGALA A ROMANIEI.DEOSEBIT RESPECT!

  5. Tradiția este însuși temeiul păstrării demnității, al afirmării – peste veacuri – a chiar unicității identitare ca popor. Mulțumim pentru aceste imagini senine, Alteță Regală, instantanee ce lasă loc reveriei pline de nădejde. Cuvintele determină concretizarea celor evocate, crederau anticii, o afirmă cu tărie Sfintele Scripturi prin epifanii, iar nicio altă sărbătoare a Creștinătății nu este atât de bogată în luminoase epifanii ca Sărbătoarea Nașterii Domnului. Fie ca voioasele urări ce au însoțit ceremonialul împărțirii darurilor, versurile mișcătoare ale colindelor, rugăciunile prezente în comentariile de mai sus și în cugetul a milioane de oameni cu sufletul curat să apropie momentul când România se va regăsi pe sine, cu firească cutremurare redescoperind revelația din adagiul transformat în mișcătoarea deviză NIHIL SINE DEO!

  6. corina says:

    Ma bucur ca intram in normalitate. Sarbatori fericite tuturor! TRAIASCA REGELE!

  7. Cristina-Adriana Popescu says:

    Altetele Voastre Regale, Majestatile Voastre Regale, cu doi ani in urma paseam in Palatul Elisabeta si invatam normalitatea, onestitatea si verticalitatea Alteta Sa Principele Radu a cucerit prin farmecul aparte si prin pregatirea, pe care o are, iar in luna mai a acelui an participam la concursul Monarhia in Romania. Mahnirea mea a fost mare , cand elevii au intrebat, cum se face, ca vorbim despre istorie, cand Majestatea Sa Regele Mihai ne este contemporan noua. Le-am explicat ca le este teama unor oameni si de umbra lor si se ascund pana si de sentimentele proprii. Multi dintre noi suntem lipsiti de afecte. Unul dintre filmele montate de elevi se incheia frumos si tragic in acelasi timp: de ce este ascuns in parc Palatul Elisabeta, de ce nu putem urmari, ceea ce se intampla acolo? Le-am explicat, ca cine lucreaza, nu are timp de reclama si modestia caracterizeaza Casa Regala a Romaniei. Acum sunt fericita si linistita, ca putem urmari la tvr 1 o parte dintre activitatile, care se desfasoara in acel colt de Rai. Va multumim pentru ceea ce faceti nu doar pentru angajatii Palatului si ai Casei Regale, ci si pentru echilibrul de care incepem sa ne bucuram. Felicitari asociatiei Traditia Militara si tuturor apropiatilor Casei Regale a Romaniei!

  8. Vasile POPUTA says:

    CRACIUN FERICIT si LA MULTI ANI Majestatii Sale REGELE MIHAI!
    CRACIUN FERICIT si LA MULTI ANI Casei Regale.
    BUN VENIT Pricipelui Radu in REGATUL ROMANIEI.Sa se ridice la maretia strastrastrabunicului CAROL I si chiar mai mult.
    Vasile POPUTA, Timisoara
    Monarhia Salveaza Romania!

  9. Anghel Iancu Costel says:

    CRACIUN FERICIT SI LA MULTI ANICASEI REGALE.Imi doresc mult drapelul regal sa-l arborez permanent la balcon.De unde pot cumpara unul?

  10. Marcel says:

    LA MULTI ANI MONARHIEI!
    Si anul 2013 sa fie anul in care se dizolva Republica ,straina si tradatoare a Poporului Romanesc.Cit este Republica ,revolutia este o parodie ,care nu a adus poporului decit mincare Occidentala,Se intreba la un post de tv unde sint invinsii-invinsii nu sint numai Ceausescu si Postelnicu ci insasi Republica,cu Iliescu si tot Snagovul,cei care au fraternizat cu ocupantul si au creat Republica,au tradat Poporul Romanesc si au facut bolsevizarea tarii,cu muncitorii conducatori,muncitorii cu creere simple ,ologofreni schizofreni,alcoolici,autisti , autism ,care caracterizeaza bolsevismul si comunizarea,cu care au facut comunizarea animalica a intregului popor,pe care se bazeaza de ramin la putere,cu care controleaza intreaga populatie-hipnoza prin tehnologie.Franta a prezentat Romania ca zaruri,romanii trebuie sa se inchine la tabloul lui Vova pentru destine si o viata mai buna.Se cunoaste din Evul mediu nocivitatea comunizarii pe glanda pineala,al treilea ochi,daca stam sa analizam tabloul lui Bruegel cel Batrin ,Parabola orbilor.
    Doar cu Monarhia,Romania are o sansa sa scape de bolsevizare,sa dea Dumnezeu sa inceapa sa actioneze cei care au ramas cu ratiune umana ,adevaratii patrioti si romani si anul acesta sa sa treaca peste rus si sa se treaca la Constitutia Monarhista……..
    Dizolvati Republica tradatoare!
    Traiasca Monarhia!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53914437
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate