Chisineu-Cris si Ineu

Ambele sunt asezari urbane de 10 000 de locuitori si ambele sunt in judetul Arad. Beneficiind de pozitia geografica cea mai apropiata de Europa Centrala, de Italia, de Ungaria si Austria, aceste orase sunt astazi pline de investitii straine si romanesti, au somajul la zero si atrag forta de munca din comunele si satele din apropiere.

Chisineu-Cris si Ineu au, de asemenea, un patrimoniu arhitectural ce pastreaza stilul targului austro-ungar si urmele vietii interbelice patriarhale romanesti. Atat primarul Chisiuneu-Crisului, dl Gheorghe Burdan, cat si primarul Ineului, dl Ioan Mehelean, au organizat o vizita dinamica, plina de intalniri interesante, cu mediul de afaceri, cu consilierii locali, cu mass-media si cu elita intelectuala a locului.

La Chisineu-Cris sunt multe investitii straine. Lideri mondiali in productia de utilaje agricole, precum Maschio-Gaspardo, sisteme electrice pentru autovehicule, materiale plastice, produse din aluminiu si cablaje optice, tot spectrul industrial este reprezentat in aceasta mica urbe, cu investitii de peste 30 milioane de euro, cu centru de sanatate, cu cabinete medicale private, ba chiar si cu un spital privat cu bloc operator ultramodern. Dl Mirco Maschio, unul din cei mai importanti investitori, ramane alaturi de mine pentru intreaga vizita.

La Ineu poti gasi la primarie una din cele mai interesante planificari urbane din tara. Doua cazarme ale Ministerului Apararii Nationale sunt pe cale sa devina o mini-Baneasa din Capitala, un proiect integrat urban, cu case de locuit create in fostele cladiri militare construite in anii 30 ai secolului trecut. Centrul urban va avea gradinita de copii, parcuri, centre de shopping, sali de spectacol, de sport, etc. Primarul explica, mandru, cum toate s-au facut cu investitii romanesti. De altfel, inginerul care coordoneaza santierul este un tanar intelectual din generatia anilor 90, ca si liderii politici aradeni care ma insotesc, Tiberiu Dekany si Ioan Cristina.

Ca de obicei, momentul intalnirii cu elevii de liceu ramane cel mai emotionant si mai intens. La Chisineu-Cris vin elevii din ultimele doua clase ale liceului teoretic si al celui agricol, peste o suta, in sala mare a primariei. Unii iau cuvantul sa-si expuna parerea despre societatea romaneasca de astazi, dar Alexandru si Bogdan sunt cei mai prezenti. Amandoi promit ca vom continua dialogul pe blog. Astfel vor beneficia de creativitatea si soliditatea viziunii lor cat mai multi oameni. Ei, ca si colegii lor, vorbesc despre eliminarea comunismului din societate si mentalitate, de coruptie, de respectarea regulilor de viata si a legilor, despre profesionalism, despre existenta unor oameni si institutii care le ingusteaza viata si libertatea de actiune, despre prosperitate, viteza de dezvoltare si spiritul de raspundere. Cand intreb despre computere si acces la internet, toate mainile se ridica. Plec bucuros pentru fiecare secunda petrecuta cu ei. Le spun, lor si profesorilor, cat de mult cred ca poate fi schimbata Romania urmatorilor 20 de ani de catre ei.

La Ineu, elevii liceului sunt adunati intr-o sala de clasa si sunt atenti, activi si aspri. Ei vorbesc de la bun inceput despre profesiile lor viitoare: mai multi vor sa fie politisti, unii psihologi, altii politehnisti si economisti. Ionela doreste sa devina psiholog si vorbeste despre importanta resursei umane. Andrei, un elev olimpic, vorbeste despre mai multe valori, impletind prosperitatea cu generozitatea, iar alti doi-trei aduc in discutie importanta increderii, ca factor de dezvoltare, profesionalismul, coruptia pe care nu o cred eradicabila, importanta mediului privat, mai responsabil si mai performant decat cel public, si asa mai departe. Ei spun ca liderii politici dau exemple descurajante, care nu inspira la incredere. La randul lor, elevii de la Ineu promit sa continuam dialogul pe blog.

In ambele orase ma intalnesc cu preoti, cu profesori, cu istorici, cu jurnalisti veniti de la Arad, figuri cunoscute care, desi tineri, sunt mereu prezenti la Savarsin sau in orasele si comunele judetului, atunci cand participam la evenimente.

Este impresionant cum locurile acestea nu au complexul periferiei. Primarii au personalitati puternice si se comporta mai mult ca gospodari si parinti ai locului decat ca politicieni locali. Dinamismul si increderea urbei in ea insasi sunt mai mari aici decat in multe localitati care se considera centre, de cultura sau economice. Sunt convins ca spiritul comunitar, intoarcerea oamenilor cu fata unul catre celalalt sunt mai vizibile, mai puternice si mai insemnate in comunitatile mici. De aceea sunt hotarat sa continui cu aceste vizite.

Multumesc profesorilor care au fost tot timpul alaturi de mine. Sunt impresionat de fidelitatea lor pentru profesie si pentru Memoria romaneasca. Atat la Chisineu-Cris cat si la Ineu, ei au venit cu volume, fotografii, amintiri si viziuni care le fac cinste.

img_4493.jpg img_4510.jpg img_4475.jpg

img_4500.jpg img_4511.jpg img_4462.jpg

img_4464.jpg img_4471.jpg img_4476.jpg

img_4485.jpg

19 comentarii

  1. Primarul Orasului Ineu says:

    Multumim pentru gandurile bune exprimate in material.

  2. Alexandru Pop says:

    Va multumesc pentru caldura pe care mi-ati oferit-o in dialogul purtat cu dumneavoastra si pentru ca mi-ati dat voie sa imi exprim liber opinia asa cum a fost ea, mai mult critica…

  3. Amelia Palcu says:

    Va multumim si va mai asteptam la Liceul Teoretic “Mihai Veliciu” Chisineu-Cris!

  4. Mate Reka says:

    Buna , am fost si eu printre primele randuri la primaria din Chisineu Cris ,azi , si mi-a facut o mare placere sa va ascult. Sincera sa fiu eu cred ca Romania ar putea sa sa dezvolte pe plan economic cu ajutorul turismului.La noi in tara sunt multe locuri frumoase de exemplu barjul de la Vidra , este o zone nemaipomenita ,pacat ca este parasita si pacat de blocurile alea care s-au construit si au ramas goale…partia de schi este la fel… privind politica din tara noastra cu totii stim k toti lupta pentru putere ,iar cand ajung la putere nu se mai gandesc la Intrega Romanie , ci doar la propriile probleme , intr-un cuvant la propria persoana.Pe langa faptul ca ar trebui luat masuri in privinta comunismului, eliminandu-i cumva prin inlocuire eventual, ar trebui sa fim mai uniti si mai organizati.

  5. Toth Miroslav says:

    Discursul pe care la-ti purtat in fata noastra si dialogul pe care la-ti purtat cu noi, sincer mi-a placut foarte mult. Ma-ti impresionat imens cu gandirea dumneavoastra si ati reusit sa ma puneti pe ganduri privind situatia tarii(coruptia, comunismul, lipsa increderii, etc.). Si sunt de acord sa ajut la schimbarea acestor factori, dar unul singur nu poate declansa o revolutie care sa schimbe gandirea oamenilor si sa ajute la fenomenul increderii unul in altul. Daca aveti timp sa ma contactati pentru a aprofunda tema, va rog din suflet sa o faceti, nu neaparat pentru mine dar pentru generatiile viitoare printre care vor fi si copii mei. Va multumesc anticipat.

  6. Principele Radu says:

    Alexandru, Amelia, Reka, Miroslav,

    Si eu va multumesc pentru mesaje si, mai ales, pentru intalnirea de astazi cu colegii dumneavoastra.

    Faptul ca va exprimati liber opinia este important pentru Romania. Va rog sa o faceti de fiecare data cand simtiti nevoia. Iar acest blog va asteapta oricand veti considera necesar. Daca exista ceva ce doriti sa intrebati sau sa exprimati, voi fi bucuros sa va citesc ideile.

    Duminica viitoare, la rubrica “Dialogul saptamanii”, voi raspunde mai pe larg mesajelor voastre.

    Inca o data, nu uitati ca tara noastra poate fi ajutata mult, in urmatorii 20 de ani, de generatia dumneavoastra. Este un moment unic de dinamism si efervescenta ce nu trebuie ratat.

  7. Dekany Alexandru Tiberiu says:

    Alteta Voastra,
    Sunt fericit ca am avut ocazia sa Va insotesc in vizitele efectuate.Elevii de la cele trei licee m-au impresionat prin raspunsurile enuntate, vizunea pe care o au asupra dezvoltarii localitatilor lor, dar si a Romaniei. Cred ca rolul pe care Vi l-ati asumat, de a vizita Orasele Romaniei, de a vedea ce gandesc elevii de liceu este inedit si constructiv intr-o Romanie bulversata de incertitudini si scandaluri politice. Va doresc succes in tot ceea ce intreprindeti.

  8. Ramona Vladut says:

    Si eu va multumesc pentru oportunitatea de a purta un dialog cu d-voastra. Ca profesor, trebuie sa remarc cu mare bucurie impactul deosebit pe care l-ati avut asupra elevilor nostri. Este cu adevarat incurajatir sa vezi disponibilitate si transparernta din partea unei persoane publice. A fost impresionant !
    Va mai asteptam la Chisineu – Cris.

  9. Pantos Loredan says:

    Buna seara.Am auzit de la un coleg de facultate ca ati fost in vizita la noi in oras in Chisineu Cris.Dupa mine Tara noastra este foarte frumoasa si avem peisaje foarte frumoase.Mai ales la munte unde imi place mie sa imi petrec vacantele.DAr noi nu stim sa avem grija.Parerea mea Romania se poate dezvolta pe plan economic foarte mult.Iar noi trebuie sa avem grija sa nu o distrugem.Sa nu aruncam mizeri sa nu taiem pomi, brazi ca deacea sunt si alunecari de teren.Daca puteti si aveti timp sa ma contactati sa dezvoltam aceasta tema va rog frumos sa ma contactati si sa imi spuneti daca am dreptate sau nu.

    Cu tot respectul,
    Loredan.

  10. Principele Radu says:

    Doamna profesoara Vladut, domnule Dekany, domnule Pantos,

    Sunt bucuros ca ati avut, alaturi de mine, o zi inspirata si plina de lucruri bune. Ele se datoreaza in principal dumneavoastra si celor intalniti. Nu se poate trai un astfel de moment decat daca cei din fata ta sunt capabili de idei si fapte, de simtiri si idealuri. Voi raspunde mesajelor dumneavoastra mai pe larg sambata sau duminica viitoare, la rubrica “Dialogul saptamanii”.

    Datorita dumneavoastra, blogul se imbogateste cu vorbe alese si ganduri capabile sa inspire pe ceilalti.

  11. Ana Miclaus says:

    Nu stiu daca acest e-mail va fi citit de Alteta Voastra, dar tin neaparat sa va spun ca ma pasioneaza tot ceea ce inseamna Familia Regala a Romaniei. Am 18 ani si am participat la intalnirea Altetei Voastre cu elevii din Chisineu Cris. Nu am stiut pana atunci de exiztenta acestui blog care mi se pare o idee minunata.

    Va doresc numai bine Altetei Voastre, Altetei Sale Principesa Margareta si Majestatii Sale Regele Mihai care este un om minunat. Poate asta ar fi solutia la problemele Romaniei: tot o conducere straina dar care sa iubeasca tara asa cum au dovedit-o de-a lungul timpului membri familiei de Hohenzollern pe langa o schimbare a atitudinii romanilor despre care v-am vorbit la intalnire.

    Cu respect,
    Ana Miclaus

  12. Principele Radu says:

    Ana,

    Da, am citit mesajul dumneavoastra si sunt fericit ca ati ales sa mi-l impartasiti. Voi raspunde mai pe larg sambata sau duminica, dumneavoastra ca si celorlalti, la “Dialogul saptamanii”.

    Constat cu multa placere ca cei de la Chisineu-Cris sunt cei mai entuziasti, mai generosi si mai “conectati” dintre toti vizitatorii blog-ului.

  13. Otilia says:

    Buna seara.Vreau sa va anunt ca sunt si eu printre cei ce s-au aflat la Chisineu Cris in sala primariei si m-a impresionat intr-un mod aparte felul in care ne-ati prezentat si reliefat unele probleme privind situatia tarii noastre din mai multe puncte de vedere. Sincera sa fiu as fi dorit si eu sa raspund la unele intrebari pe care ni le-ati adresat insa teama de esec si probabil gandul ca as fi putut pierde sirul ideilor datorita emotiei m-ar fi facut sa ma simt prost. Ma bucur ca am acum ocazia sa va spun ca in Chisineu Cris au fost unele incercari de iesire din rutina psihica a oamenilor din acest oras, ale caror conceptii din pacate nu corespund cu cele ale vremii noastre.Acest lucru a fost realizat de elevi, de noi, prin spectacole organizate extrascolar din propria noastra initiativa. Acest oras are nevoie de relaxare si de estompare a ideilor si a conceptiilor invechite. Tineretul este cel care poate face acest lucru dar are nevoie de sprijin financiar pt ca vointa si idei exista. In legatura cu intrebarea despre viitor, mi-as dori foarte mult ca atunci cand voi ajunge si eu la varsta de 30 de ani sa inceteze toata mascarada si circul din parlament, guvern si de peste tot pe motive politice. Lucrul cel mai realizat ar fi daca s-ar ajunge sa se recunoasca adevarata valoare a omului si anume acea morala ce presupune calitatile caracteristice:ambitia, virtutea, dreptatea si iubirea. As dori ca omul ce detine puterea suprema in stat sa fie un lider in intreg sens al cuvantului fara a accede la privilegiile unui statut social sau financiar. Imi cer scuze pt lungimea mesajului insa aceste subiecte ar putea fi discutate la nesfarsit. Cu respect, Otilia

  14. Principele Radu says:

    Otilia,

    Inteleg timiditatea dumneavoastra, cred ca si eu as fi facut la fel la 18 ani, din sala de clasa, privind catre cineva care vina sa vorbeasca despre lucruri ca acestea.

    Sambata sau duminica voi raspunde scrisorii dumneavoastra, la “Dialogul saptamanii”. Sunt de acord cu multe din ideile dumneavoastra, mai ales cea din final.

  15. Tuca Ion says:

    Ateta Voastra,

    Sunt impresionante gandurile transmise de tinerii cu care v-ati intalnit la Chisineu-Cris. Aveti pentru cine sa luptati, iar daca alaturi va sunt persoane ca Tiberiu Dekany sunt sigur ca drumul este cel corect.

  16. Gabi Pirvan says:

    Alteta,

    Regret sincer ca nu am putut sa Va intilnesc atunci, cu ocazia vizitei ce A-ti facut la Chisienu Cris.
    Cred sincer in Monarhie ca intr-o renastere nationala, si pina sa gasesc blogul dumneavostra, ma simteam intr-un exil nemeritat in acest desert comunist, incremenit de 18 ani intr-o nefericita si trista letargie.
    Putem sa schimbam asta, sta in puterea noastra, si eu asta incerc sa fac
    Salut spiritul liber al tinerilor de aici,-Reka-Otilia-Ana-Loredan.

    Va multumesc, Alteta, pentru tot ce reprezentati impreuna cu Alteta Sa Principesa Margareta si Majestatea Sa Regele Mihai

  17. Alin Palcu says:

    Remarc profesionalism cu referire la Ramona Vladut

  18. Sabau Ioana says:

    Multumim pentru acesta descriere, e forate frumos sa mai citesti din cand in cand si ceva ce tine de cultura ca de robotizat ne-am robotizat destul.

  19. Meszar Alexandru says:

    Alteța voastră,
    Unul dintre acei elevi care doreau să devină polițiști sunt eu. Cu ajutorul vorbelor dvs. însuflețitoare, care m-au încurajat în modul cel mai întremător cu putință, am reușit să intru la Academia de Poliție. Vă mulțumesc din inimă acum la mai bine de 15 ani distanță. O piatră din temelia vieții mele vi se datorează! Gânduri bune, sănătate și bucurii!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53975088
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate