Ora Regelui (VIII)

 

Sâmbătă, 15 septembrie 2012, a fost transmisă a opta ediție a emisiunii “Ora Regelui” la TVR1, la ora 13. Emisiunea a fost semnată de Marilena Rotaru. Din sumar:

•    Aniversare Regală: Regina Ana a României împlinește 89 de ani.
•    Bijuteriile Coroanei (II). Prezintă Diana Mandache.
•    Adevărul despre statuia ecvestră a lui Carol I de Ivan Mestrovici. Dialog cu dr. Florin Colonaș.
•    Mărturii despre monarhie cu Doina Cornea, Andrew Popper, Cătălin Șerban.
•    Mesajul lui Eugen Ionescu către Regele Mihai.

“Ora Regelui” (VIII) va fi reluată la TVR1, vineri, 21 septembrie 2012, la ora 16. De asemenea, curând emisiunea va fi accesibilă pe Internet. Vă voi ține la curent.

9 comentarii

  1. Aurel V. Zgheran says:

    Ziua Reginei
    18 septembrie e o zi a iubirii şi recunoştinţei, Ziua Reginei! Argumentele pe care se sprijină iubirea aceasta decurg din stările sufleteşti de reciprocitate, continuate de la întâia regină a României, Elisabeta, la reginele Maria şi Elena, ca o lumină neîntreruptă şi o frumuseţe nemărginită, transmise sincer, afectiv şi total naţiunii, apoi, de la naţiune, ca dintr-o singură inimă mare cât patria, înapoi, la izvorul iubirii, reginele României.
    Argumentele recunoştinţei pentru Regina Ana unesc această iubire cu bătăile pendulului unei vieţi care are în urmă încercări mari, nenumărate, dar nu îndeajuns de tari, pentru a clinti fidelitatea faţă de Rege, loialitatea faţă de idealurile Regelui, una cu ale patriei!
    Timpul acestei vieţi este acela al istoriei, un timp concordant în tragismul naţional al sfârşitului libertăţii poporului, al pierderii cadenţei patriei cu ale civilizaţiei vestice dar şi cu începerea restaurării României, după mai mult de o jumătate de veac de foc şi cenuşă moscovito-securisto-comuniste.
    Numai iubirile mari rezistă trecerii prin zdruncinul atâtor ani. Iubirea Majestăţilor Lor Regele şi Regina vine dintr-o adâncime de taină de unde se întrupă capitole de viaţă în doi, ce se dau celor care apără iubirea, se bucură de fascinaţiile iubirii, se împreunează cu sacralitatea iubirii, până la sfârşit! Astfel de iubiri le găsim necunoscute în noi, numai dacă ne părăsim. Dar Majestăţile Lor, Regele şi Regina, s-u iubit şi s-au urmat, iubind şi urmând soarta Coroanei României, iubind şi urmând ţara pe corabia istoriei.
    Povestea de iubire a Majestăţilor Lor, Regele şi Regina nu a putut fi suprimată de nimic. E o poveste de iubire cum nu mai sunt! E o poveste de iubire atât de frumoasă încât nu poate aşterne o umbră contra altei iubiri, dimpotrivă, întinde în calea oricărora dintre toate iubirile, o lumină ce arată celor care se iubesc, drumul fericirii rare şi prelungi!
    E ziua Reginei. Această zi are asumată obligaţia ca nici o iubire să nu fie contrazisă. E ziua în care toamna curge în aur şi crizanteme ca să laureze toate iubirile! E o zi în care toamna arată că-i făurită din aur, ca să scalde obrazul Reginei noastre. E ziua crizantemelor ce umplu braţele Reginei, a cocorilor ce scriu pe cobalt, sus pe sub nori, şiruri de „V”, care-nseamnă „Vivat!”.
    E ziua Reginei! Minunată şi sacră sărbătoare a românilor!
    Ziua Reginei, noi o rezumăm în trei: timp, iubire, destin. Ce ar susţine realitatea iubirii şi recunoştinţei, dacă ele nu ar avea realitatea proprie?! Majestatea Sa Regina Ana face parte dintre personalităţile cărora istoria le-a scris numele într-o dantelărie de lampadare ce vor lumina etern cerul României. Dacă istoria României are unităţi de timp, fiecare dintre acestea are o fereastră de la care contemplă personalităţile contemporane acelei unităţi de timp.
    Suntem contemporanii Majestăţilor Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României. În fiecare dintre regii şi reginele noastre a preexistat speranţa, iubirea, credinţa celor ce au succedat la Tron. Astăzi, aceste stări preexistă la Alteţa Sa Regală Principesa Margareta care continuă năzuinţa Majestăţilor Lor Regele şi Regina, pentru o Românie Restaurată spre binele şi fericirea regăsită a naţiunii!…
    Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare şi Principele Radu ai României sunt calea care neîntârziat şi neocolit se va deschide prin perdeaua de umbre după care străluminează sfântă Coroana României. Principesa Moştenitoare va retrezi şi reîndrepta cândva ţara aceasta, legată şi aruncată în întuneric, azi.
    Majestăţii Sale Regina Ana, căreia îi dăruim dragostea, Majestăţii Sale Regelui, căruia-i închinăm recunoştinţa le împărtăşim speranţa noastră că mâine istoria va reîncepe din locul în care a fost oripilată. Atunci vom avea din nou o regină a inimii, pe Margareta I a României, azi Principesă Moştenitoare, luminoasă în frumuseţe, iubire şi înţelepciune, asemenea superbelor regine de până azi, ale României!
    Dumnezeu să ne ţină în viaţă, ani îndelungaţi, înstelaţi de sănătate, armonie, iubire şi credinţă, pe Majestatea Sa Regina Ana, sărbătorită la 18 septembrie, zi aşternută în aurul toamnei, în care a venit pe lume, cu sacră rânduire de a purta Coroană regească.
    Ne sărbătorim pe 18 septembrie Regina, aşa cum e sfânt şi pământean a sărbători în strămoşeasca Românie, regii şi reginele, aşa cum dictatorii nu o făceau şi nu o fac deoarece ei au instituţionalizat bairamul politic în care nu e miezul şi bătaia inimii poporului, ci-s ovaţii impuse de ordin şi scopuri!
    La mulţi ani, la multe toamne cu aur şi crizanteme, la multe primăveri cu şiruri de cocori rescriind „Vivat” pe cerul de cobalt al României, Majestatea Voastră, Regina Ana a României!

  2. Aurel V. Zgheran says:

    Alteţa voastră Regală,
    Cu acelaşi respect şi loialitate, Vă rog să îmi îngăduiţi să Vă împărtăşesc gândul că este păcat ca articolele “Virginia Zeani. Convorbiri afective” şi “Ziua Reginei” să fie ataşate drept comentarii la alte articole, în măsura în care cele două texte sunt ele însele două texte care pot antrena o serie de comentarii, opinii, reflecţii. Eu în acest mod le-am conceput şi se constituie în fragmente ale unei viitoare cărţi, aproape gata de tipar. Nu sunt doar un gând transcris pe un rând de comentariu! Articole mele foarte larg elaborate, aduse la substituţia de comentariu intra într-un punct închis, ele devenind comentariu pentru alte articole, unele fără legătură cu subiectul celor ale mele.
    Deplin şi profund ataşament faţă de valorile Familiei Regale a României.

  3. Stefan Caliga says:

    LA MULTI ANI, MAJESTATEA VOASTRA!

  4. andrei says:

    Mi-a placut foarte mult mesajul lui Eugen Ionesco din cadrul acelei emisiuni difuzate pe TF 1, as fii foarte bucuros daca ati putea sa faceti rost de aceasta emisiune si sa o postati pe youtube, ca sa o putem vedea in intregime.

  5. Răspuns către Andrei says:

    Emisiunea va fi accesibilă pe Internet în următoarele trei zile. Adresa emisiunii va fi publicată exact la această pagină de blog.

    Cu bine,
    Radu al României

  6. LA MULTI ANI, MAJESTATEA VOASTRA !

  7. Bucur Gabriela says:

    La multi ani Majestatea Voastra!Romania Va Iubeste!Sa ne traiti ani multi si fericiti , alaturi de Casa Regala .Inca o data :La multi ani!cu mult devotament si dragoste pt.tot ceea ce intreprindeti alaturi de intreaga Familie Regala ,pt.poporul roman.Cu respect,Bucur Gabriela

  8. Mihai Ionescu says:

    La multi ani Majestate!
    Ati ramas singurii care mai vorbiti despre aceasta natiune ca despre copii Vostri.
    Iar noi, cati o-m mai fi, va iubim si indreptam toate gandurile noastre bune si sperantele noastre care Majestatie Voastre Regale.
    Familia noastra Regala este singura care ne stimeaza si ne iubeste neconditionat.

    TRAIASCA REGELE!

  9. MITREA Paul says:

    Nihil sine Deo

    MAJESTATE

    Cînd m-am născut nu mai eraţi în ţară
    Şi am crescut ducînd povară grea ,
    Să-i cred pe cei ce Vă faceau de-ocară ,
    Să ma feresc de frig şi vreme rea .

    ……………………………………………

    Istoria mă cheamă iar şi iară
    Să simt că-s mare , brav şi am cuvînt .
    Şi azi în faţa Voastră prima oară
    Eu ard să-mi pun genunchiul în pămint .

    Paul MITREA
    BUCURESTI
    19.01.2013

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53919436
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate