Coloană de inimi pentru Regina Ana

Articol de Aurel V. Zgheran

E sublim! Vine de sus, de la bolta anilor Reginei, până la adâncul conştiinţei, dragostea pentru Majestatea Sa! Ţara-i trezită din somnul pietrei: avem o regină neînchisă între coperte de legende, neîncenuşată după gratiile istoriei în lanţuri, avem pe Regina Ana. Suntem români iubiţi de Dumnezeu, având pe Regină, câtă vreme atâtea popoare din lume, nu au, nu-şi amintesc să fi avut vreodată, ori sunt aşteptaţi de cătuşe dacă vor să o aibă. Avem o regină ca norul sub soare, ca umbra lângă stejar, ca lumina lângă geană, alături în toate clipele într-una şi pentru îndelungată vreme, sub nedreptăţi şi lovituri, de Majestatea Sa Regele Mihai.

Regina Ana este un tot inseparabil cu poporul român, aşa cum este cu Regele, cu Principesele, cu destinul familiei Majestăţii Sale. Pentru nesfârşit şi chinuitor timp al exilului, ţara a fost prezentă neîntrerupt, în faptul sufletesc al Reginei, pentru că este ţara Regelui. Viaţa Reginei nu se structurează diferit de a poporului Majestăţii Sale. Dar are în ea, în toate trăirile aura regalităţii care o distinge în sublimitate, în unic şi nobil, în deosebire de tot. Regina e ca lumina ce-i întinsă pretutindeni: face să fie văzut ce este împrejur, dar nimic nu-i mai strălucitor şi mai viu ca ea.

Constrânşi să privim numai în cronici splendoarea ţării de sub Coroană, pentru că azi e scoasă Coroana şi de pe Stemă (şi suntem singura ţară din Europa care am făcut aceasta), nu avem drept configuraţie de date vizuale nimic, dacă nu privim cu dragoste la Familia Regală a României, fără a lua în seamă ce ne spun, încă, manualele şcolare, nici ce ni-i dat să privim în cotidian, apăsaţi să trăim mult timp în aşteptarea descătuşării şi regăsirii. Deopotrivă, configuraţia de date ale dimensiunii istorice cu privire la libertate, demnitate, suveranitate şi civilizaţie, ca direcţii fixe şi imuabile pentru bunăstarea ţării, nu poate fi măsurabilă cu adevărul şi statornicia decât evaluând parcurgerea României, de la anul 1866, odată cu aducerea la domnie a Principelui Carol I, până la 30 decembrie 1947, de când începe să treacă ţara prin caruselul de preşedinţi.

O coloană de inimi e tot ce poate să însemne mai mult şi frumos, darul naţiunii pentru Regina ei.

Ce este timpul fără veacuri, ce sunt veacurile fără ani, anii fără zile şi zilele fără clipe? Nimic nu pot fi! Nici lumea fără ţări, ţările fără popoare, popoarele fără cei rânduiţi de Dumnezeu să-i aibă în frunte, nu pot avea istorie. Ce alt adevăr are timpul, decât viaţa care îi dovedeşte realitatea, ce altă realitate fixează în istorie existenţa unui popor, decât soarta pe care o trăieşte sub un conducător, la un moment dat?! În întreaga istorie a umanităţii, epocile, veacurile, anii s-au conturat în parametrii unei domnii, pentru fiecare ţară sau, câteodată, pentru lumea întreagă.

România modernă, intrată în familia ţărilor civilizaţiei vestice, în cei patruzeci şi opt de ani de domnie a întâiului Rege Carol I, întrerupe, după abdicarea sub şantaj şi prin forţă, a Regelui Mihai I, un şir de patru domnii monarhice constituţionale. Toate aceste domnii au adus nu numai în orizontul istoric al nostru, ca naţiune, ci chiar în viaţa sufletească individuală, patru regine, toate adorate.

Iubirea nici nu îmbătrâneşte, nici nu moare curând, ci îşi modifică, doar, localizarea spaţială şi temporală, pentru că aceeaşi iubire se poate transfera dintr-un loc în altul, dintr-un timp în următorul…! Astfel, poate succeda una şi aceeaşi iubire, preluată pe o durată cu atât mai îndelungată, cu cât acea iubire are în sine puterea meritului. Din acest motiv, niciodată românii nu au încetat să le iubească pe reginele Elisabeta, Maria, Elena, aşa cum nu vor înceta să o iubească pentru un timp greu de prevăzut cât de îndelungat, sau poate că nesfârşit, pe Majestatea Sa, Regina Ana, cum mâine, ca şi acum, o vor iubi pe viitoarea Regină a inimii, Principesa Moştenitoare Margareta, de azi!

Ca şi viaţa, iubirea e o continuă înaintare, cu sau fără legi cauzale. În viaţa istorică a unei ţări există întotdeauna iubirea pentru personalităţile ei. Uneori ea este oprimată, într-o perioadă sau chiar periodicitate, renăscând când libertatea scapă din lanţuri, suprimându-se când dictatura reapare! Spiritul îi rămâne însă regenerabil, ca şi atomii materiali, presupuşi veşnici!

Iubirea pentru Regina Ana a României nu a fost niciodată o simplă abstracţie a minţii. Ea izvorăşte neîndiguită numai când îi apare chipul pe un suvenir, pe o carte, crescându-i colosal mirajul, ca seducţia unei flori apropiate de buze, ca o cascadă de lumini revărsată dintr-o scânteie, într-o uriaşă reflecţie. Bucuria şi adoraţia sunt neimaginat de mari, având norocul de a o privi pe Regină aievea. În astfel de ocazii, bucuria, adoraţia, iubirea izbucnesc fără uniformitate mecanică, ca la întâmpinările organizate, pentru diverse personalităţi vremelnice. Ele răsar nestăpânit, în fiinţă, în tremurarea întregii feţe, în zbaterea inimii, ca o pasăre prinsă, ca o coardă de arc, din care a scăpat într-o viteză uriaşă, săgeata, ca strunele harpei, ca valurile mării, ca freamătul pădurii…!

Adevăr nu este numai în ce-i văzut şi se prevede. Adevăr este şi în ceea ce izbucneşte spontan, din ardoare, din iubirea pe care o aprinde steaua frumuseţii trecătoare! Dar iubirea profundă nu are ordinea timpului, ci durata ei. Destinul poporului român are înţeles profund în această iubire pentru Regina lui, Ana! Destinul poporului român nu este legat de raportul dintre voinţa demnitarilor dependenţi de interese personale şi popor, ci este conectat la lumina personalităţilor de valoare pe care le are în cursul istoriei ţării. Aceste personalităţi lucrează în timp la conştiinţa naţiunii, reţin atenţia, invadează viitorul posedat de cel mai rezistent argument: argumentul iubirii.

Între aceste personalităţi ale României, Regina Ana face parte dintre acelea care nu se examinează într-un fond de personalităţi. Majestatea Sa este individualizată ca persoană şi deopotrivă asimilată conştiinţei naţionale, parte a istoriei sale, ca soţie a Regelui Mihai I al României, ca Regină fermecătoare a românilor, iubită, atrasă în interdependenţa spirituală, afectivă, a lor!

10 comentarii

  1. ElisabetaBlaga-Smigelschi says:

    Mult imi doresc ca aceste timpuri mocirloase ce le traim sa nu fi existat niciodata.
    Mult imi doresc sa aud cantandu-se IMNUL REGAL sub ARCUL DE TRIUMF.
    Mult imi doresc binele acestui popor, sub o carmuire dreapta ,inteleapta.
    Mult imi doresc sa putem striga in cor, in Seara de Ajun, sub ferestrele Palatului Regal “TRAIASCA REGELE SI A SA REGINA” !
    Sentimentele mele de respect pentru Institutia Regala se bazeaza numai pe povestirile tatului meu,dar care ne-au fost depanate cu atata dragoste si credinta pentruRege, incat a inmugurit in noi respectul pentru tot ce a insemnat Familia Regala,de la inceputuri si pana astazi.
    Eram adolescenta, in plina perioada comunista, si ne mai parveneau ,pe cai ocolite, fotografii si texte din publicatii straine.Totdeauna am fost uimita ,apoi am cazut in admiratie,apoi in respect pentru Majestatea Sa Regina Ana care , in exil fiind, a fost mama si sotie devotata, iubitoare , cu adevarat LA BINE SI LA GREU alaturi de Majestatea Sa Regele Mihai !
    Mult imi doresc sa va revedem pe tronurile ce erau expuse in sufrageria PalatuluiRegal,devenit muzeu sub comunisti.
    Fac o adanca reverenta in fata Majestatilor Voastre , nu inainte de a va ura sanatate !
    SA NE TRAITI , MAJESTATILE VOASTRE!

    Elisabeta Blaga-Smigelschi

  2. Superb!! “Constrânşi să privim numai în cronici splendoarea ţării de sub Coroană…”…mi-am adus aminte ce a spus Regina Maria a Romaniei: “Va pot spune numai ca Romania este o tara pasnica. O iubesc din toata inima. Cer lumii sa stie ca desi Romania trece prin timpuri rele, ea va invinge pana la capat…”. Sper si imi doresc din tot sufletul ca Romania sa invinga. Si la fel, asa cum a spus si Petru Rares, sa “fim ce-am fost si mai mult decat atat! Va multumesc ca existati!

  3. Viorel Suler says:

    Chiar daca unii… Pentru mine si familia mea (si vorbesc si despre bunici), sunteti
    Regina noastra si va iubim din toata inima!

  4. Anton says:

    Când cineva cu inimă sensibilă găseşte cuvinte alese să-i exprime nobleţea sufletească, acestea învăluiesc cu o stare de binefăcătoare înălţare sufletele care rezonează la sentimentele transmise. Dacă nu era vorba de Regina noastră aceste cuvinte n-ar fi putut fi alăturate pentru alcătuirea unei ode tulburătoare.

  5. Boila Dorin says:

    Iată cum se poate vorbi, visa , șopti și cânta despre una dintre primele personalități în viață ale acestei țări !! Pentru că Majestatea Sa Regina Ana este pentru totdeauna a țării noastre, cu toate că statul de ne-drept a respins-o și a încercat să o îndepărteze de popor…
    Regina noastră este, de mult timp, un spirit tutelar al istoriei profunde a românilor – a tuturor românilor din lume ! Mai au mult de lucru românii ca să descopere cât de mult datorează istoria lor neîntinată acestei Regine, prezentă mereu lângă inima neamului, oricât de departe s-ar fi aflat !!
    Dumnezeu să o binecuvânteze pe Regina Ana !!

  6. constantina says:

    pentru mine sunteti regina maturitatii mele,de cand ati venit acasa,in tara augustului vostru sot,in tara cara lumina era un permanent crepuscul,pentru mine s-a facut deodata lumina si sufletul il simt mai plin.avem necazuri,dar parca mai usor le trecem simtind ca cineva ne iubeste cu adevarata iubire parinteasca.am fost orfani acum avem parinti,avem parintii cu noi .Dumnezeu sa binecuvanteze pe Majestatile voastre si pe Altetele lor.

  7. Bucur Gabriela says:

    Articolul domnului Aurel Zgheran este foarte frumos.Te unge pe suflet.Pentru cine are urechi si suflet ,dar si INIMA de adevarat ROMAN. Felicitari!

  8. Diana Lucia Zotescu says:

    Alteta Voastra,

    Este foarte greu sa mai adaugi ceva la splendidele cuvinte ale domnului Zgheran. Sunt nespus de fericita ca sunt persoane ca domnia sa care sa o descrie pe Regina noastra cu atata sensibilitate si, mai ales, cu atata adevar. Am avut deosebita onoare de a O cunoaste personal si de a vorbi in cateva ocazii cu Majestatea Sa Regina Ana. Am fost deosebit de impresionata si tulburata de caldura, franchetea, delicatetea, gingasia si, mai ales, de simplitatea cu adevarat regala cu care ne-a invaluit pe toti cei prezenti (ma refer aici la un anume eveniment din februarie 1993 de la Palatul Cantacuzino, dar si la unul petrecut in 2001 la Palatul Elisabeta). Am inteles atunci rolul covarsitor pe care l-a avut in sustinerea morala a Regelui pe tot parcursul chinuitor al exilului, dar si in cresterea si educarea in cel mai direct mod posibil, adica fara intermediul bonelor si guvernantelor, a celor cinci minunate Principese, fiicele Sale iubite.

    Principesa Mostenitoare Margareta imbina atat de armonios influenta puternica a Augustilor Sai parinti dar si a bunicii Sale, Regina Mama Elena, fiind astfel perfect “echipata” spiritual pentru viitorul rol pe care noi toti speram ca il va indeplini atunci cand va veni vremea. Educatia echilibrata pe care Alteta Sa a primit-o de la Regina Ana ne-O apropie parca si mai mult de suflet, fiind un element esential in alcatuirea viitoarei noastre Regine.

    O iubim pe Majestatea Sa Regina Ana, suntem cu inimile alaturi si ii dorim sanatate, viata lunga alaturi de iubitul nostru Rege si de Familia Regala, si cat mai multe intalniri cu noi, cei care desi o vedem mai rar, O avem mereu in suflet.

    Cu profunde sentimente de iubire, respect, adoratie si necurmata credinta pentru Majestatile Lor, Altetele Voastre si intreaga Familie Regala,

    prof. Diana Lucia Zotescu
    arh. drd. Robert Eugen Zotescu

  9. gabriela codrea says:

    Dumnezeu sa va tina sanatoasa si multumim pentru iubirea si devotamentul fata de Romania. Suntem mandri ca suntem romani doar privind la Casa Regala. Chiar daca acum suntem departe de tara….eu si familia mea.

  10. Cerasela Platz ( Esmyana Martisor ) says:

    Privesc fotografia Majestatii Voastre Regina Ana, imi mangaie sufletul, zambetul Majestatii Voastre precum primavara, ochii asemeni caprioarelor, chipul in forma de inima….. O fotografie in care aura Majestatii Voastre, imbratiseaza intregul Univers.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53929241
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate