Vizite regale între România și Marea Britanie (1927-1947)

de Ioan-Luca Vlad
Avocat, Baroul Bucureşti. Consilier privat Onorific al Familiei Regale a României.

Majestatea Sa Regele Mihai I al României deţine câteva recorduri în privinţa relaţiei cu Familia Regală a Marii Britanii, fiind cel mai longeviv participant regal de la evenimentele oficiale britanice. Aria temporală de cuprindere a Majestăţii Sale împlineşte anul acesta 75 de ani, marcaţi de 15 vizite (la nivelul anului 2011) în Marea Britanie, la evenimente de stat şi familiale ale Familiei Regale.

Ediţia din 9 mai a ziarului Adevărul

Cariera diplomaţiei Regale în Marea Britanie şi-a început-o Regele Mihai la 13 ani după bunicul său, într-un moment când Europa alerga spre prăpastia celui de-al Doilea Război Mondial, anume în 1937.
Pe atunci Majestatea Sa era Mare Voievod de Alba-Iulia, titlu creat de Carol al II-lea pentru a contrabalansa problema dinastică provocată de revenirea sa ca Rege.

Motivul vizitei a fost încoronarea Regelui George al VI-lea al Regatului Unit, încoronare ce a avut loc la 12 mai 1937, în urma abdicării Regelui Edward al VIII-lea pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson. La încoronare au participat reprezentanţi ai tuturor puterilor vremii, acesta fiind unul dintre ultimele momente când viitorii inamici s-au întâlnit într-un cadru amical. De exemplu, ziarele române relatau că au participat Monseniorul Pizzardo, delegatul Vaticanului; Maxim Litvinov, comisarul sovietic pentru afaceri străine, reprezentând U.R.S.S.; şi Generalul von Blomberg, delegatul Germaniei, întâmpinat de Joachim von Ribbentrop, pe atunci ambasador al Germaniei în Marea Britanie, cu misiunea de a stabili o alianţă între cele două state, şi viitor criminal de război. Atmosfera încă nu era tensionată… Ba chiar era amuzantă. Rador (via Adevărul) relata că ministrul de externe al Franţei ceruse şi primise dreptul de a deroga de la ţinuta cu pantaloni scurţi şi ciorapi lungi, fiind singurul care a purtat pantaloni lungi la ceremoniile încoronării. Acest ministru, Yvon Delbos, a avut şi un oarecare rol în diplomaţia franco-română, vizitând Bucureştiul la 8 decembrie în acelaşi an, în scopul de a discuta despre situaţia europeană a vremii.

Un incident mai important însă atârna asupra celebrărilor încoronării. Este vorba despre lupta de anexare de către Italia a Abisiniei (Ethiopia de astăzi), primul stat independent african al secolului XIX. Anglia nu acceptase încă această situaţie, şi continua să recunoască Abisinia ca stat independent, motiv pentru care Regele său, Haile Selassie I (cunoscut şi ca Negusul) fusese invitat la ceremonie. Acesta locuia deja în Anglia, unde se refugiase din 1936. Mussolini a ripostat, retrăgând toată presa italiană din Marea Britanie.

Regele George al VI-lea a fost şi primul Împărat al Indiei care nu a avut parte de un Durbar, ceremonia tradiţională în care conducătorii statelor indiene (maharajahi, rajahi etc.) îşi afirmau loialitatea faţă de superiorul lor. Motivul era începutul mişcării naţionaliste indiene, care tindea spre independenţă, dar şi lipsa fondurilor administraţiei locale.

Prima imagine a noilor Suverani Britanici ajunsă în România, prin ziarul Adevărul

Încoronarea Regelui George al VI-lea a marcat şi stabilirea clară a faptului că Principesa Elizabeth devenea moştenitoare prezumptivă a Coroanei Britanice, altfel spus că urma să fie Regină, ceea ce s-a şi întâmplat după terminarea războiului. Tot în aceste zile, românii puteau să vadă prima ei fotografie, alături de o dezbatere asupra însemnătăţii unei viitoare Regine Britanice.

Şi Regele Mihai avea să se întâlnească de atâtea ori cu viitoarea Regină Elisabeta a II-a, fiindu-i alături în principalele momente ale vieţii, lucru care se reflectă şi în căldura pe care Regina i-o poartă Regelui nostru.

La Bucureşti, ziarul Dimineaţa publica următorul mesaj al ministrului Marii Britanii, Reginald H. Hoare (care mai târziu a jucat un rol laconic în timpul tratativelor dintre Aliaţi şi România de la sfârşitul războiului):
În ziua încoronării Suveranilor mei, Regele George al VI-lea şi Regina Elisabeth, sunt foarte fericit că pot exprima presei române şi poporului gratitudinea mea pentru simpatia şi interesul cu care au urmărit îndelungatele pregătiri pentru un eveniment atât de important pentru naţiunea mea.
Îmi amintesc cu plăcere că prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Mihai la ceremoniile încoronării, ca reprezentant al Majestăţii Sale Regele Carol, adaugă încă o verigă la legăturile de simpatie care unesc astăzi cele două ţări ale noastre, şi sper că vizita Sa în Anglia va rămâne una dintre cele mai fericite amintiri din tinereţea Sa.
Avem norocul să-l putem întreba pe Rege însuşi dacă a fost să fie aşa… Cert este că ziarele vremii au relatat în mod special că Aclamaţiile sincere şi spontane [ale] asistenţei au atins punctul culminant în momentul când a trecut spre catedrală Măria Sa Marele Voevod Mihai, moştenitorul Tronului României. La ceremonia încoronării s-au mai aflat Prinţul şi Prinţesa Chichihu, reprezentând pe Împăratul Japoniei, Principele Carol al Belgiei, Principesa Iuliana a Olandei, Principele Moştenitor Bernhardt al Suediei, Principesa Olga a Iugoslaviei cu Prinţul Regent Paul şi dl Litvinov, reprezentantul U.R.S.S., precum şi Principii şi Principesele Moştenitori ai Suediei şi Norvegiei, generalul Pershing, reprezentant al Afghanistanului în ţinută tradiţională, şi, desigur, reprezentantul Germaniei.
În paralel, ziarul Times din Londra publica o pagină întreagă în numărul special dedicat încoronării, dedicată omagiilor sosite din România, înfrumuseţată cu şapte fotografii cu vederi din ţară şi harta schematică a acesteia. În România, în acest timp, avea loc un concert englez la Atheneu, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a ambasadorului britanic, Reginald H. Hoare, concert urmat de o somptuoasă recepţie în hallul Ateneului Român oferită de Societatea Anglo-Română şi Legaţia engleză la Bucureşti. Ca o curiozitate, mai adaug că românii plecaţi să asiste la încoronare (şi nu au fost puţini) puteau afla totul despre Londra din cartea proaspăt lansată a vestitului călător Niţă Pitpalac, intitulată simplu: Niţă Pitpalac la Londra.

„Sunt încredinţat că aceste fericite legături vor continua şi în viitor şi vor servi interesele     acelei păci atât de arzător dorită de ambele Noastre popoare.
Ridic paharul întru sănătatea Majestăţii Voastre, a Fiului Vostru, precum şi pentru     fericirea şi prosperitatea neamului românesc.” – Regele George al VI-lea al Marii Britanii

Următoarea vizită a Regelui Mihai la Londra a avut loc alături de tatăl său un an mai târziu, din 15 noiembrie 1938. Programul vizitei a fost următorul (spicuiri din ziarul Universul):

15 noiembrie: sosirea pe coasta franceză, de Regele Carol al II-lea şi Principele Mihai au fost îmbarcaţi pe distrugătorul englez Slekh, escortat de vasele de război Antilope şi Achiles până la Dover, unde au fost întâmpinaţi de Ducele de Kent, fratele mai mic al Regelui George al VI-lea, şi de ministrul României la Londra, care i-au însoţit mai departe cu trenul Regal britanic, până la gara Victoria. Întâmpinare de către însuşi Regele Angliei, Ducele de Glouchester (celălalt frate al său), primul-ministru Chamberlain, membrii cabinetului englez şi de membrii Legaţiei României şi românii stabiliţi la Londra. Regina Elisabeta (pe care generaţia noastră o ştim ca Regina-Mamă) şi ceilalţi membri ai Familiei Regale Britanice i-au întâmpinat apoi la Palatul Buckingham unde au şi locuit peste noapte. Ziua a fost închisă cu un Dineu Regal la acest palat.
16 noiembrie: tradiţionala, deja, vizită la Guildhall, reşedinţa Lordului Primar al Londrei, unde acesta a oferit un prânz, urmată de o recepţie pentru românii din Anglia la Legaţia din 1 Belgrave Square (astăzi, sediul Institutului Cultural Român), şi un dineu, tot acolo, în onoarea Suveranilor englezi.
17 noiembrie: vizitarea unor unităţi militare, aeriene şi motorizate şi dineu de gală oferit de Foreign Office.
18 noiembrie: plecarea din Londra.

Dincolo de fastul evenimentelor, iată cum comenta Universul semnificaţia viziteţi regale la Londra:
Primul pas pentru stabilirea unei axe Londra-Bucureşti (era vremea axelor…):
Majestatea Sa Regele Carol este conştient de posibilităţile transformării Capitalei Sale într’un nucleu comercial al Europei răsăritene, şi se conformează acestei perspective, atunci când năzueşte să stabilească în Bucureşti o libertate comercială pentru toţi. Acesta este singurul fel de a transforma un oraş într’o mare piaţă economică. Vizita M. S. Regelui Carol la Londra este astfel primul pas spre stabilirea acelei mari axe Londra-Bucureşti, care va face din capitala României un centru financiar al Europei răsăritene.
Aproape toate organizaţiile interesate din Londra au convocat de pe acum întrunirea comitetelor, pentru a lua în considerare oportunităţile economice create prin vizita M. S. Regelui Carol la Londra, şi suntem siguri că astfel axa economică Londra-Bucureşti va lua în curând fiinţă.

Regele Carol al II-lea a transmis şi el un mesaj către presa engleză, publicat de toate ziarele londoneze:
În momentul în care pornesc, împreună cu Fiul Meu, într’o călătorie de pace şi bunăvoinţă, în care văd, cu deosebită satisfacţie, consolidarea unor vechi legături de prietenie între poporul Meu şi marele Imperiu britanic, sper că vizita Mea va contribui la întărirea păcii europene, care este idealul nostru românesc.
Mă bucur că voiu revedea scumpele Mele rude din Marea Britanie şi că voiu vizita din nou Londra, acest măreţ oraş care a avut întotdeauna un rol de frunte.
Desigur, Regele Carol se referă la vizite private, efectuate în perioada cât fusese principe, şi apoi după ce renunţase la Coroană.

Cu ocazia vizitei, Regele Carol al II-lea a fost decorat cu Ordinul Jartierei, la fel ca înaintaşul său de nume. Principele Mihai a primit Marele Cordon al Ordinului Regal Victorian, pe care îl are şi astăzi, şi care este prilejul vizitei aniversare de la Londra din noiembrie. În discursul său, Regele George a amintit despre vizita sa la Bucureşti când încă era Principe Regal, din 1922, la încoronarea Regelui Ferdinand al României.

Din punct de vedere mediatic, aceasta a fost prima vizită Regală la Londra transmisă în direct la Bucureşti. Astfel, cu ajutorul unor aparate specializate, montate în pieţele principale ale Bucureştiului, pe care de radio, bucureştenii au putut auzi evenimentele în curs de desfăşurare. Instituţiile publice au dat pauză pentru a permite cât mai multor oameni să asculte noile veşti, iar la hotelul Athenee Palace (actualul Hilton) s-a organizat un serviciu special pentru primirea ultimelor ştiri şi belinograme de la Londra (belinogramele erau precursoare ale faxurilor de astăzi, transmise pe cale radiotelegrafică). Vizita Regală a continuat din Anglia la Paris, Bruxelles şi Sigmaringen.

Ca o curiozitate, mai arăt faptul că la această vizită Regele Mihai şi tatăl său au oferit Principeselor Elisabeta şi Margaret, deci actualei Regine a Marii Britanii şi surorii sale, Principesa Regală, păpuşi în costume tradiţionale româneşti din partea copiilor din România. Ar fi interesant de văzut dacă primitoarele regale le mai au… Tot la această ocazie, doi gemeni englezi au fost botezaţi cu numele Regelui Carol al II-lea şi al Marelui Voevod Mihai, a cărui beretă de vânător de munte a fost temporar adoptată de femeile londoneze ca o modă trecătoare. Un alt efect, de data aceasta mai serios, al vizitei, a fost că Regele Carol al II-lea a făcut cadou Societăţii Anglo-Române un teren pentru construirea sediului British Council.

„Apreciem serviciile pe care le-a adus cauzei [aliate] şi ne exprimăm îndoielile cu privire la posibilitatea ca el să continue să-şi servească cu folos patria. Nu îl îndemnăm să decidă nici să-şi reia responsabilităţile din ţară, nici să se folosească de ocazia pe care o are de a nu se mai întoarce. […]
Am fost foarte impresionat de tânărul acesta, de al său simţ al răspunderii şi al datoriei. Trebuie să ia o decizie cu privire la o chestiune foarte dificilă. Este cu siguranţă hotărât să ia decizia corectă.” – Lewis Douglas, Ambasadorul american la Londra.

A treia vizită a Regelui Mihai (de data aceasta ca Suveran) la Londra a urmat într-un cu totul alt context, după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, instaurarea puterii comuniste la Bucureşti şi afirmarea rolului României şi al Regelui său în dizolvarea frontului nazist de către puterile Aliate. Scopul declarat al vizitei a fost participarea sa la nunta Principesei Elisabeta (actuala Regină Elisabeta a II-a). A marcat deci începutul unei serii de nunţi regale şi princiare la care Regele a fost singurul invitat regal participant fără nicio omisiune.
Dar scopul mai important al vizitei a fost ca Regele să scape de sub controlul zilnic al regimului comunist impus la Bucureşti şi să ia contact liber cu reprezentanţii aliaţilor occidentali în vederea stabilirii unei strategii pentru viitor. Guvernul îl lipsise de majoritatea puterilor, şi Regele dorea să ştie dacă şi cum aliaţii l-ar fi putut ajuta să stăvilească asuprirea ţării sub ciocanul de inspiraţie sovietică. Dar Regele nu cunoştea Pactul de la Yalta…
Plecarea din Bucureşti a decurs neaşteptat de uşor (poate mai uşor decât trebuia), Guvernul oferindu-şi acordul de îndată şi fiind prezent „în păr” la Aeroportul Băneasa, de unde Regele a plecat cu avionul pe care îl pilota personal, alături de Regina-Mamă Elena. Este deci ne-exactă afirmaţia că Regele a plecat atunci cu un tren. Motivul real pentru care Guvernul se afla la aeroport zâmbitor, şi pentru care plecarea Regelui a fost ultimul eveniment mediatizat de marile ziare centrale, era că ei sperau ca Regele să nu se mai întoarcă, şi deci să poată transforma ţara într-o republică în absenţa sa, putând să-l portretizeze ca „trădător.” Nu avea să fie aşa…

Ataşat Comunicatului Nr. 29 al Casei Majestăţii Sale Regelui se afla şi lista celor două „tabere” (respectiv Guvernul şi personalul Casei) care s-au întâlnit pentru ultima dată în forma lor completă pe aerodromul Băneasa. O reproduc aici pentru valoarea ei istorică şi simbolică:
Pe Aeroport se aflau A. S. Arhiducesa Ileana, şi d-nii: dr. Petru Groza, preşedintele consiliului de miniştri, Gh. Gheorghiu-Dej, ministrul industriei şi comerţului, d-na Ana Pauker, ministrul afacerilor străine, Teohari Georgescu, ministrul afacerilor interne, Vasile Luca, ministrul finanţelor, Şt. Voisec, ministrul educaţiei naţionale, Lotar Rădăceanu, ministrul muncii, asistenţii şi asigurărilor sociale, d-na Florica Bagdasar, ministrul sănătăţii, general Mihail Lascăr, ministrul apărării naţionale, Octav Livezeanu, ministrul informaţiilor, M. Profiri, ministrul comunicaţiilor, Ion Pas, ministrul artelor, Tudor Ionescu, ministrul minelor şi petrolului, Teodor Iordăchescu, ministrul lucrărilor publice, Stanciu Stoian, ministrul cultelor, Mihail Sadoveanu, preşedintele Adunării Deputaţilor, precum şi d-nii subsecretari de stat: Emil Bodnăraş, general D. Dămăceanu, Miron Niculescu, Bucur Şchiopul şi Ion Popescu.
Din partea Casei Civile şi Militare a M.M.L.L. erau de faţă d-nii: D. Negel, Mareşalul Palatului, general C. Niculescu, şeful Casei Militare, Octav Ullea, maestrul Curţii, consul general Naum Ionescu, directorul Mareşalatului, general Petre Lazăr, adjutant regal, Mircea Ioaniţiu, secretar particular al M. S. Regelui, d-nele: Nelly Catargi şi Elisabeta Ghica, doamne de onoare a M. S. Regina Mamă şi d-ra Despina Hodoş, secretară particulară a M. S. Regina Mamă.

Regele a condus avionul mai întâi la Geneva, unde a fost întâmpinat de reprezentanţi ai Consiliului Federal Elveţian, precum şi de ministrul României la Berna. De aici a plecat spre Lausanne, şi apoi spre aerodromul francez Le Bourget (Paris), destinaţia finală fiind Londra. Am avut onoarea de a vedea cu ochii mei carnetul de zbor al Majestăţii Sale, unde acest zbor este însemnat, ca toate celelalte pe care el le-a pilotat.

În paralel cu Familia Regală, personalul palatului a plecat cu Orient Expresul spre Paris, unde a ajuns pe 13 noiembrie, schimbând cu Săgeata de Aur spre Londra. Săgeata de Aur era un precursor al Eurostar-ului, format dintr-un parcurs cu trenul de la Paris la Calais, un parcurs cu ferry-boat-ul şi al doilea parcurs cu trenul de la Dover la Londra. Ne-a rămas o fotografie publicată în România de la vizita Regelui la Londra, clar mult retuşată (probabil din cauza transmisiunii) în care Regele Mihai apare între Regina Angliei şi Principesa Margaret, sora acesteia. O includ aici ca o curiozitate istorică.

Din 13 noiembrie ziarele tac. Ştirile despre Rege dispar complet, fiind rezumate, eventual, anunţuri de tipul „Regele va mai şedea câteva zile în străinătate” undeva în paginile din spate. De exemplu, într-un articol mic despre căsătoria Principesei Elisabeta, prezenţa Regelui nu este menţionată. De ce? Pentru că Guvernul vroia să-l scoată pe Rege din conştiinţa publică, încercând o tranziţie „uşoară” către republică, după cum vom vedea mai târziu. Acelaşi guvern care, pe 9 noiembrie, prin capul său, transmisese următoarea telegramă Regelui:
Majestăţii Sale Regelui Mihai I, Palatul Regal, Calea Victoriei
Cu prilejul sărbătorirei zilei numelui, rog respectuos pe Majestatea Voastră să primească în numele meu personal şi al Guvernului calde urări de sănătate, viaţă lungă şi fericire!
Dr Petru Groza, Preşedintele Consiliului de Miniştri

Dar ce se întâmpla în acest timp? Două lucruri, unul de mare însemnătate naţională, altul de mare însemnătate personală. Să începem cu primul.

Regele avea cea mai puternică activitate diplomatică regală. Pe parcursul şederii sale în străinătate s-a întâlnit cu doi şefi de stat (Regele Britanic şi Preşedintele Franţei), mai mulţi prim-miniştri şi miniştri de externe, precum şi cu ambasadorul londonez al Statelor Unite. Tuturor le-a cerut sfatul şi ajutorul pentru ţara sa, şi toţi l-au refuzat. În ciuda unor întâlniri foarte concrete şi al mesajului clar şi răspicat transmis de Rege, niciunul dintre aceştia nu a dorit să ajute România măcar cu o încurajare. Ea fusese oferită Rusiei sovietice. Regele şi-a exprimat profunda sa dezamăgire, pe care probabil o simte şi astăzi. Întreaga succesiune a evenimentelor a fost de-abia de curând detaliat relatată chiar de participanţii străini prin telegramele lor declasificate şi publicate în volumul Abdicarea Regelui Mihai: Documente diplomatice inedite de Mark Laszlo-Herbert, Humanitas, Bucureşti, 2010.

Pe plan personal, Regele a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Regina Ana a României, Principesă de Bourbon-Parma. Amândoi au fost impresionaţi unul de celălalt, şi acesta a fost motivul pentru care Regele a mai rămas câteva zile în Elveţia, la întoarcerea din Franţa.

Principalele ziare ale vremii erau Universul şi Adevărul. Dintre acestea, doar Adevărul a prezentat materiale mai dese despre Rege, scăpând probabil cenzurii comuniste. În timpul acesta, comunştii se jucau ca şoarecii când pisica nu era acasă, oferindu-şi decoraţii regale. De exemplu, Ana Pauker a fost decorată (prin jurnal al Consiliului de Miniştri, deci nu prin Decret Regal cum era normal) cu ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce, Vasile Luca, ministrul de finanţe a primit acelaşi ordin, iar Ion Vinţe, ministrul României la Budapesta a primit Coroana României în grad de Comandor.

Primirea Regelui şi a Reginei-Mame la gara Băneasa

Comunicatul 30 al Casei Regale anunţa întoarcerea Regelui şi a Reginei-Mame în Capitală, la 21 decembrie 1947, cu un tren special, alături de personalul Casei Civile şi Militare. Trenul acesta fusese trimis să-i preia din Elveţia gol, fără personal al Casei Regale în el, de către autorităţile comuniste. Este interesant că dl Ivor Porter, viitor biograf al Regelui şi pe atunci funcţionar la Legaţia Britanică, a participat la acel eveniment. Sosirea a fost urmată pe 22 decembrie de o solemnitate de învestire a unor noi ierarhi aleşi la Congresul Naţional Bisericesc convocat între timp. Apoi Regele a plecat la Sinaia, unde a sărbătorit Crăciunul.

La 30 decembrie 1947 Regele este silit să abdice şi să plece în exil. De aici, vizitele sale la familiile Regale străine iau o nouă însemnătate – aceea a unei diplomaţii a libertăţii şi democratizării României.