Mizil, Tohani si Gura Vadului
|
Am facut prima vizita a anului 2008, in cadrul programului “Orasele Romaniei”, la Mizil. Orasul are actualmente 17.000 de locuitori, iar o buna parte a lor sunt plecati la munca in Europa. Drumul prin oras, in drum spre primarie, mi-a adus in fata ochilor case traditionale pastrate bine, in ciuda unui sir de greutati prin care orasul a trecut in ultimele decenii. Casele sunt in buna parte renovate si vopsite in culori vii. Cateva, printre care cea a lui Leonida Condeescu, au parfumul Romaniei de inceput de secol XX. Primarul Emil Proscan m-a intampinat in fata noii primarii, iar la intrarea in cladire, la primul etaj, intreg colectivul institutiei, consilieri si functionari publici erau adunati pentru intalnirea noastra. Am fost placut impresionat de caldura si generozitatea, de afectiunea lor. Inca o data am inteles ca, in comunitatile mai mici, ospitalitatea, generozitatea, omenia si sensibilitatea sunt mai accentuate si mai personalizate decat in marile orase.
Primarul si consilierii locali au facut o prezentare a orasului, asa cum arata el astazi, cu proiectele lui, cu neajunsurile lui. Oamenii din administratia locului au viziune, stiu ce vor si o parte din aceasta viziune este pusa in aplicare. Spitalul orasenesc este curat si dotat cu aparatura Johnson&Johnson, a patra biserica din oras a fost, de curand, construita din lemn adus din Maramures, unele dintre strazi au trotuarele pietruite cu piatra adevarata si nu cu beton, iar parcurile localitatii vor fi dotate cu sistem wireless, pentru ca liceenii sa-si petreaca timpul, vara, conectandu-se cu computerele la internet, din parc. S-a facut racordarea la gaz, pe intreg orasul, iar sistemul de racordare si de transportare a apei s-a inlocuit cu unul nou.
Am convenit impreuna cu edilii orasului sa ne intalnim la Palatul Elisabeta, in urmatoarele saptamani, pentru a gasi impreuna unele proiecte in care i-as putea sprijini direct.
Vizita la Grupul Scolar Tase Dumitrescu a fost unul dintre momentele cele mai placute ale vizitei. Cladirea scolii a fost ridicata in anul 1925, de un comerciant important al locului. Un mare numar de elevi si profesori au umplut amfiteatrul, de curand renovat. Am dialogat cu elevii pret de o ora, timp in care am vorbit despre institutii si valori, despre identitate si prosperitate, despre cursul ascendent al dezvoltarii Romaniei si despre rolul generatiei lor in devenirea tarii noastre.
Ca de obicei, am rugat pe elevi sa continue discutia pe blogul meu, reluand temele atinse in timpul vizitei si dezvoltandu-le. Prima eleva care a luat cuvantul a spus ca, peste douazeci de ani, ar dori ca orasul ei sa aiba infrastructura, dezvoltare economica si locuri de munca. Trebuie sa recunoasteti ca, pentru o tanara de 17 ani, acest raspuns este surprinzator. Am vorbit cu ea si cu intreaga sala despre importanta infrastructurii, dezvoltarii economice, a tehnologiei, a initiativei individuale, a curajului de a visa si de a transforma idealurile in realitate. O colega a luat cuvantul si a spus ca lipsa locuintelor descurajeaza tinerele familii sa ramana pe loc, indemnandu-le sa-si caute rostul pe alte meleaguri. In fine, o a treia eleva a pus doua intrebari: ce ar atrage-o pe ea sa se intoarca inapoi la Mizil si ce m-ar atrage pe mine sa o fac. I-am raspuns ca ceea ce ma atrage pe mine sa ma intorc la Mizil este diferit de ceea ce o atrage pe ea. Eu vin din convingerea ca se poate transforma Romania numai in masura in care orase precum Mizil, comunitati locale de aceasta dimensiune sau mai mici, se transforma. Pentru ea, atractia catre orasul natal trebuie construita chiar de generatia ei. Am vorbit despre faptul ca generatia de adolescenti de astazi ai Romaniei are un rol dublu: acela de a se forma pentru o noua lume si acela de a pune acum, aici, imediat, bazele acestei noi lumi. De aceea, scoala si primaria sunt nucleele schimbarii, pentru urmatorii zece ani, in orasele si comunele Romaniei. Iar schimbarea se va face cu institutii si cu vise, cu reguli si cu valori, cu idealuri.
Am mers, in continuare, la Tohani, unde m-am intalnit cu liderii companiei viticole Tohani. Am fost aici in vizita acum cinci ani, in primavara lui 2003. Intre timp, compania a crescut si a capatat mai multa valoare si calitate. Primarul Alexandru Dan, care alaturi de Tohani mai conduce inca doua localitati rurale, m-a invitat sa vizitez apoi o gradinita noua, dotata ultramodern, si o scoala generala de opt clase.
Acolo am intalnit profesori, precum si elevi de la sapte pana la cincisprezece ani. In ciuda diferentei mari de varsta dintre cei prezenti, am avut un dialog plin de spontaneitate si farmec. Elevii din Gura Vadului, comuna unde se afla scoala, sunt lipsiti de complexe si stiu sa poarte un dialog despre matematica, limba romana, muzica, sport, istorie sau geografie. Adolescenti abia trecuti de pragul copilariei, produse spirituale ale unei comunitati rurale, stiu deja de la varsta de paisprezece ani ca vor sa devina juristi, avocati, politisti sau preoti. Mi-au promis, unii dintre ei, ca vor contribui cu idei si texte pe blog.
In incheierea vizitei, am mers la primaria comunei Gura Vadului, unde se afla sediul administrativ responsabil pentru trei localitati rurale care insumeaza 2700 de locuitori. Primarul mi-a vorbit despre dezvoltarea economica din comuna, despre evenimentele anuale pe care le organizeaza si despre faptul ca, peste doi ani, asezarea va aniversa 400 de ani de atestare documentara. Elevii, profesorii si primarul vor veni la Palatul Elisabeta, luna viitoare, pentru a ne reintalni si continua dialogul.
Pe cei de la Mizil, ca si pe cei de la Gura Vadului, ii astept cu placere in aceasta pagina. Sunt sigur ca ei vor avea multe alte lucruri de spus, unele de mare importanta pentru viitorul lor. |
Alteta Voastra!
Este extraordinar pentru mine sa vad ca in Romania exista la nivelul Casei Regale preocuparea pentru comunitatile mici si mijlocii,pentru desvoltarea si prosperitatea lor!Vizita Altetei Voastre este un exemplu de cum ar trebui sa procedeze elita (care?) Romaniei!
In acelasi timp as dori sa va transmit respectuos ca si in Vestul Romaniei exista comunitati asemenea celor vizitate astazi de Domnia Voastra.Nu stiu daca ati avut ocazia sa vizitati orasele de granita ale Banatului,ca de exemplu Sanicolau Mare(zona aproape unica in Europa,cu investitii straine si somaj aproape de zero),Jimbolia,Deta(la granita cu Serbia),unde comunitatile locale se straduiesc sa ajunga la standarde europene.Poate intr-o zi(evident in functie de programul Dv.extrem de incarcat),va veti putea apleca si asupra acestor orase.
Cu toata consideratia,
Dr.Nicoara Ovidiu
Desi a trecut aproape o zi de la vizita pe care ne-ati facut-o, traiesc inca emotiile si sentimentele pe care le-am incercat ieri.
Sunt convinsa ca aceleasi sentimente le traiesc si elevii scolii noastre. M-am bucurat cand am citit impresiile dumneavoastra legate de intalnirea cu noi.
Sunt convinsa ca ati aflat de la oficialii comunei noastre ca si noi, ca si multi alti colegi de-ai nostri, profesori si invatatori care lucram in mediul rural, ne confruntam cu multe probleme si greutati. Insa asa cum ati vazut, acestea nu ne impiedica sa ne facem cu multa pasiune si daruire menirea pe care o avem. Si sper ca ieri sa se fi vazut o parte a rezultatelor muncii noastre.
Va multumesc in numele meu, al colegilor si elevilor scolii pentru clipele minunate pe care le-am petrecut impreuna.
Voi reveni sigur cu inca un comentariu dupa ce voi merge astazi intre ei si voi afla mai multe impresii “la cald” despre ce a insemnat pentru ei intalnirea de ieri.
O zi buna!
Va scriu cu o deosebita placere si inca simt emotia acelei zile cand am fost anuntati ca veti veni in vizita.Nu vreau sa pierd timpul asa ca o sa trec direct la subiectul pe care m-am gandit sa-l vi-l prezint pe blog.Dupa cum ati aflat de la noi unii vrem sa urmam un liceu, iar apoi o facultate,dar intrebarea este daca toti vom reusi.Desigur ma refer la partea materiala care reprezinta un obstacol pentru unii in implinirea viselor.Toti cei care isi doresc sa ajunga ceva in viata si sunt tineri poate sunt entuziasmati,dar ajung la o varsta cand afla ce obstacole trebuie sa depaseasca si sigur nu vor fi mandri ca sunt romani.Si eu insami sunt foarte dezamagita de acest fapt,dar poate vreodata astfel de lucruri nu vor mai exista la noi in tara.Inchei acest comentariu sperand ca lucrurile se vor schimba in tara noastra,iar cei care invata si nu au bani se pot realiza prin propriile forte.Cu siguranta vom mai vorbi despre aceste lucruri atunci cand ne vom intalni.
Cu respect,Loredana Gheorghe,clasa a-VIII-a Scoala Gura-Vadului
Citesc cu drag despre vizita pe care ati facut-o in zona Mizilului. Eu m-am nascut si trait impreuna cu familia in Mizil iar bunicii sunt din Gura-Vadului. Acum locuiesc si lucrez in Marea Britanie dar ma bucur foarte mult ca in Mizil se creeza un mediu placut pentru toti. Pentru sotul meu, Mizilul este o destinatie dorita de vacanta in fiecare anotimp chiar daca de multe ori nu se poate exprima cu mai mult decit un ‘Bine v-am gasit’ sau ‘La revedere’. Sunt convinsa ca oamenii si prietenii sunt cei care sfintesc locurile cu atita calm si bunatate. Mult succes in continuare!
Cu stima
Regret ca nu m-am putut numara printre cei care v-au intimpinat la sosirea in orasul Mizil , acest lucru fiind cauzat de faptul ca nu am avut cunostinta de eveniment . Nadajduiesc ca data viitoare , gratie si unei largi informari pe care o vor face autoritatile locale , sa ma numar printre cei care vor avea prilejul sa participe la intilnire .
Respectul meu se imparte intre Sfinta Biserica si Monarhie . In cazul celei din urma pentru faptul ca independenta si modernizarea tarii, Marea Unire, inflorirea economica si culturala din perioada interbelica si restaurarea democratiei, fie ca s-a petrecut ea intre 23 august 1944 si abolirea monarhiei (1947) pot fi legate fiecare de persoana cate unui monarh.
Desi a trecut mult timp de la vizita dumneavoastra la Mizil, de abia acum am aflat despre asta. In prezent sunt stabilit in Iasi, impreuna cu familia mea, dar revin mereu cu placere in orasul meu natal. Acolo ma simt cu adevarat ” acasa”. Ma bucur ca doriti sa ajutati acest oras.
In ultima vreme autoritatile locale incearca sa faca ceva pentru comunitatea de aici. Dar simt ca acest mic oras nu se bucura de suficient sprijin pentru a se dezvolta ca si o localite cu adevarat europeana. Cu tristete constat de fiecare data cand vin acasa, ca tinerii cu greu isi gasesc un loc aici, deoarece situatia economica a orasului nu le permite.Ne gasim de fiecare data parintii si cunoscutii, acum pensionari, discutand despre preturile din ce in ce mai mari si conditiile din ce mai grele pe care le au de indurat.
In orasele mici din Romania conditiile de trai sunt mult mai grele decat in orasele mari.
Va rog din suflet, daca puteti , ajutati acest oras sa se dezvolte.
Sunt sigur ca stiti istoria lui, Mizilul a fost intotdeuna o localitate importanta, puteti face ca si de acum incolo ca acest oras sa fie la fel de important ca in trecut.