Jubileul de Diamant, 4 și 5 iunie 2012

Luni, 4 iunie 2012, a fost a treia zi a Jubileului de Diamant al Reginei. Ecourile procesiunii ambarcațiunilor de pe râul Tamisa, “The Thames Pageant”, au fost formidabile. Un milion și două sute de mii de oameni au venit să vadă cu ochiul liber spectacolul celor 1,061 de șlepuri, bărci, caiace, iahturi și vapoare care au alcătuit un convoi lung de șapte mile marine. Alte zeci, poate sute de milioane de oameni în Marea Britanie, în Europa, Commonwealth și în lume au văzut imaginile de pe Tamisa. Regina Elisabeta a II-a a fost mișcată de loialitatea și devotamentul atâtor sute de mii de britanici care au înfruntat frig, ploaie și un vânt tăios, timp de mai bine de șase ore, pentru a o zări, de la depărtare.

De aceea, concertul din seara de luni, la ora 19.30, organizat în piața rotundă din fața Palatului Buckingham, a fost așteptat cu sufletul la gură de spectatori și telespectatori de toate generațiile. Pe o scenă rotundă, care a înconjurat Monumentul Reginei Victoria, au evoluat Sir Paul McCartney, Stevie Wonder, Sir Elton John, Sir Tom Jones, Robbie Williams, Jessie J, Ed Sheerin, JLS, Kylie Minogue, Annie Lennox, Alfie Boe, Grace Jones, Dame Shirley Bassey, Sir Cliff Richard, Renee Fleming, Gary Barlow și alții. Întreg evenimentul a fost organizat de BBC și de Casa Majestății Sale Regina.

Concertul a fost precedat de un picnic oferit de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. Principesa Moștenitoare și cu mine am fost privilegiați să primim de la Majestatea Sa invitație la ambele evenimente.

Grădina Palatului Buckigham s-a umplut de oameni, începând cu ora 15. Regina a cerut, în mod special, ca fiecare musafir din cei prezenți la picnicul din magnifica grădină a Palatului Buckingham, să fie tratat cu cea mai mare atenție și ospitalitate. Astfel, fiecare dintre noi a primit un splendid coș cu o aleasă artă culinară, de la preferințele ecologice ale Principelui de Wales și produse de la ferma lui, până la celebrele produse de la Ferma Regală de la Windsor și cea de la Sandringham. Totul ambalat cu cel mai mare rafinament. Nu cred că vreunul dintre cei 10,000 fericiți posesori ai invitației la picnic se va despărți vreodată de aceste amintiri.

Cu o zi înainte, 6,000,000 de oameni au luat parte la prânzuri jubiliare, pe străzile localității lor, de-a lungul și de-a latul Regatului Unit.

De fapt, întreaga filosofie a Jubileului a fost aceea a legăturii dintre Suverană și națiunea britanică. Se estimează că jumătate din populația Marii Britanii a luat parte în mod direct la Jubileu, iar cealaltă jumătate a urmărit totul la televizor.

Concertul a fost copleșitor. Melodii ale ultimelor șase decenii, de toate genurile, de la operă și musical până la rock, pop și cele mai noi ritmuri ale tinerei generații s-au succedat într-un ritm cuceritor. Spectacolul de lumini, ca și divertismentul care a însoțit muzica, decorul și performanțele tehnice au fost formidabile. La concert, fiecare dintre cei 70,000 de posesori de bilet au primit un elegant catalog tipărit al serii, exact ca și cum s-ar fi aflat într-una din cele mai somptuoase săli de concert ale lumii.

Au asistat la concert peste 570,000 de oameni, dintre care 70,000 în piața din fața Palatului, iar jumătate de milion pe celebra cale a Londrei numită “The Mall”. Dintre toți, doar 10,000 de invitați au avut scaune. Restul au stat în picioare preț de cinci ore, înfruntând răcoarea serii și oboseala.

Regina Elisabeta a asistat la concert, iar la final a urcat pe scenă, alături de muzicieni. Ducele de Edinburg a fost absent, fiind astăzi internat la spital cu o afecțiune ce nu îi va mai permite să ia parte la nici o manifestare a Jubileului. Principele de Wales și Ducesa de Cornwall au stat pe scenă alături de Regină, iar Principele a ținut un discurs apreciat de audiență. În Loja Regală au fost prezenți William și Catherine, Harry și toți ceilalți membri ai Familiei Regale britanice.

După ce a fost intonat Imnul Național al Regatului Unit, “God Save The Queen”, Regina a aprins Flama Națională de pe Mall, ultima dintre cele 60 de flame care au fost aprinse pe tot cuprinsul țării, în semn de omagiu pentru cei 60 de ani de domnie.

Marți, 5 iunie 2012, este a patra zi a Jubileului Reginei și ultima dintre cele patru zile libere pe care britanicii le au, pentru a se bucura împreună de această sărbătoare fără egal a timpurilor noastre.

La ora 10.30 va avea loc o slujbă de binecuvântare la Catedrala St Paul’s din Londra. Aleasă pentru neobișnuita ei capacitate (aproape 2,000 de participanți), catedrala va găzdui reprezentanți ai societății britanice din toate colțurile țării și din toate profesiile.

La ora 11.30, Regina va participa la o recepție găzduită de Lordul Primar și de Primarul orașului Londra, la Mansion House. În același timp, restul Familiei Regale (în afară de Ducele de Edinburg) va participa la o recepție găzduită de City of London, la Guildhall.

La ora 14.20 va începe mult așteptata procesiune a trăsurilor regale pe celebra cale londoneză “The Mall”.

Și la ora 15.30, Regina, Principele Charles și Camilla, Principele William și Catherine, precum și Principele Harry vor apărea pe balconul palatului, de unde vor saluta mulțimea și vor privi trecerea avioanelor Forțelor Aeriene Regale britanice.

Trei fotografii speciale, preluate de pe site-ul The Telegraph:

2 comentarii

  1. Gabriela Bucur says:

    Frumoase imagini.Ma bucur pt.poporul englez.VA MULTUMIM pt. faptul de a ne comunica evenimentele care au loc. ROMANIA este mandra ,deoarece are reprezentanti la o ocazie atat de deosebita.Cu respect Gabriela Bucur

  2. Stelian Rotaru says:

    Ce as putea spune eu int-un comentariu, sa cuprinda aceasta MARETIE?! Ma bucur! Ma intreb daca toti romanii inteleg diferenta intre monarhie si asa zisa republica romaneasca ? Traiasca Regele! Nimic fara Dumnezeu ! Si ca sa fiu primul, urez ASR Printul Radu al Romaniei “LA MULTI ANI !” ,cu prilejul aniversari din 07.06 2012!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53872115
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate