Concurs de gătit pentru bloggeri, în Bucătăria Regală

Aseară, 28 mai 2012, a avut loc la Palatul Elisabeta un eveniment public neobișnuit. Un număr de cinci bloggeri au concurat culinar, inspirându-se din Cartea regală de bucate scrisă de Principesa Moștenitoare Margareta.

Concursul a fost organizat de Compania Electrolux. http://www.electrolux.ro/Global-pages/Promotional-pages/Cina_Regala/

Cei cinci, care au o bogată activitate pe Internet, au fost selecționați pentru a se întrece în bucătăria Palatului Elisabeta, în prepararea unora dintre rețetele de la Familiile Regale europene, adunate de Principesa Moștenitoare în volumul publicat de Editura Curtea Veche acum mai bine de un an. Volumul a fost și continuă să fie un best-seller.

Cum blogul meu a împlinit la 6 februarie 2012 cinci ani de existență, sunt nespus de mândru că bloggerii au avut atât de mult succes aseară, în prezența unui numeros contingent de presă. Succesul lor nu este doar unul culinar. Ei au dat dovadă de deschidere, curaj, generozitate și au adus întregii opinii publice un exemplu de creativitate și talent.

Principesa Moștenitoare i-a premiat cu diplome și le-a oferit câte un exemplar din mult râvnita sa carte de bucate. Editorii de la Curtea Veche cer cu insistență Principesei Moștenitoare să scrie cât mai repede al doilea volum de artă culinară regală.

11 comentarii

  1. Gabriela Bucur says:

    Felicitari participantelor!

  2. La Fee says:

    Foarte frumos! Felicitari Alteței Sale Regale și participanților!

  3. Pentru mine a fost o onoare sa pot gati in Bucataria Regala. Am fost foarte emotionata sa ma intalnesc si sa vorbesc cu Principesa Moștenitoare Margareta, pe care o stimez si o apreciez pentru ceea ce reprezinta pentru Romania. A fost o seara speciala. Multumesc.

  4. Aurel V. Zgheran says:

    Vă rog, îngăduiţi Alteţa Voastră Regală să republic acest articol scris de mine când Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare a lansat cartea.

    Carte regală de bucate – bijuterie editorială pentru binele sufletesc
    Editura „Curtea Veche” a făptuit un eveniment editorial al îmbogăţirii frumuseţii rafturilor din librării şi biblioteci, dar mai cu seamă, pentru folosul sufletesc al celor care găsesc în universul cărţii armonia utilului cu plăcerea! „Carte regală de bucate”, acesta-i numele unei strălucitoare şi grandioase prezentări cu litera şi fotografia, în lumea ediţiilor de lux, care se găseşte de acum în librării, a bucătăriei regale; cartea, de la citire şi până la a fi preschimbată într-un prospect al artei culinare, parcă nelăsându-se activată în menirea aceasta, cu desăvârşire gustativă, opreşte mersul secundei, în armonia vizuală pe care o înfăţişează paginile. Acesta-i este întâiul rost frumos şi de binefacere, mai înaintea intrării în bucătărie, spre a ghida râvna reuşirii unor bucate regale – căci, fiind o carte regală, ea ajută să fie izbutite nişte bucate, regale, fără îndoială!
    Simetria lineară şi repetabilă, eleganţa, aranjamentul mesei, conduita estetică, atenţia micronică, pentru detaliul riguros, dar nu rigid, al bunelor maniere, deliciul culinar, reţete de pe mai multe meridiane ale planetei, amprentate de tot atâtea tradiţii şi culturi, prezentări de personalităţi ale unor Case Regale din Europa şi Asia, acurateţea, distinctivitatea artistică a fotografiei şi încă multe alte congruente de subtilitate şi formă aspectată cu stil, alcătuiesc, pentru folosul practic şi o lecturare agreabilă, Cartea regală de bucate, scrisă de Alteţa Sa Regală Principesa Motenitoare Margareta a României.
    În universul cunoscut, partea materială vie, din care face parte hrana, pare minimă, dar poate că unele percepţii umane depăşesc la nivel imaginativ, limita absolută. Toate cele cuprinse în viaţă, în relaţia bun – rău sau frumos – urât, devin aplicabile în măsura în care bunul, răul, frumosul şi urâtul au laturi inventabile. Hrana este baza şi unul dintre sensurile vieţii, într-un sistem logic al plăcerii şi fericirii intime, umane! În acest orizont al vitalului material, prezentarea hranei şi conduita la masă a gazdelor şi oaspeţilor lor, ca linie etică de referinţă a educaţiei şi culturii, nu trebuie să fie o grijă uitată sau grăbită, nici amplasată într-o categorie anexă sacralităţii, civilizaţiei şi bucuriei vieţii!
    Şi atunci, unde să aflăm izvorul de măiestrie şi inspiraţie pentru arta culinară, mai mult decât în această Carte regală de bucate, nescris nicăieri mai frumos decât cum e scris aici?!

  5. O initiativa cum numai Casa Regala poate avea! Este inca o dovada – daca mai era nevoie – a faptului ca Romania poate fi si Altfel! Monarhia salveaza Romania!

  6. pansy says:

    Un eveniment inedit si absolut extraordinar pentru mediul bloggerilor culinari romani ,indiferent de convingerile politice.Poate ar fi meritat o mediatizare mai buna,la concursul premergator .Sunt unul dintre competitorii care ar fi dorit sa intalneasca familia regala si marturisesc ,helas,ca as fi convins-o pe alteta sa ,,principesa Margareta ,ca o tarta cu lamaie, poate fi la fel de buna,daca nu si mai buna ,decat o prajitura cu ciocolata,Dar asta inseamna orgoliu.Raman faptele .Adica un eveniment extraordinar!!!!Dumnezeu sa ocroteasca familia regala ca si pe noi ceilalti !

  7. […] pun mana pe ele, am decis sa postez sub forma aceasta. Daca vreti cateva imagini, puteti merge pe blogul Principelui Radu, pe Mediafax, Food story sau Acasa TV.  Rate this:Share this:EmailPrintFacebookLike this:LikeBe […]

  8. Naumcea Mariana says:

    Sincere felicitari participantelor, va pup cu drag

  9. […] Pentru alte imagini si inregistrari, puteti vizita blogul Principelui Radu,Mediafax, Food story sau Acasa TV. Leave a Comment […]

  10. silvia says:

    de unde se poate cumpara cartea cu retetele din bucataria regala?

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53713067
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate