Garden Party de 10 mai 2012

În prezența Majestății Sale Regelui, pe data de 10 mai 2012 a avut loc a treia sărbătoare anuală Garden Party organizată de Casa Regală după al Doilea Război Mondial.

Palatul Elisabeta a găzduit patru mii de reprezentanți ai tuturor comunităților românești, oameni de toate vârstele, confesiunile și profesiile. Au fost reprezentate așezări rurale și mici orașe, din toate colțurile țării.

Majestatea Sa a fost impresionată de eleganța, politețea, seninătatea și buna dispoziție a celor care au pășit pragul Palatului Elisabeta. Evenimentul a arătat ceea ce trebuie să fie cu adevărat Ziua Națională a României: un moment al bucuriei, al iubirii, al unirii, al mândriei și al prieteniei. Demnitatea cu care românii au răspuns sărbătorii zilei Independenței și Suveranității țării lor este o lecție de comportament, de echilibru și de înțelepciune.

Au susținut un concert de o oră instrumentiștii militari de la Muzica Reprezentativă a Armatei. A fost intonat Imnul Regal și au fost interpretate lucrări de muzică militară, valsuri, tangouri și muzică ușoară. La final, a fost interpretat Marșul Carol I, compus de Iosif Ivanovici acum mai bine de un secol. Au oferit gustări delicioase furnizorii Casei Regale.

Au survolat Palatul Elisabeta de trei ori un număr de trei piloți, maeștri în acrobația aeriană. Acesta a fost momentul cel mai apreciat de asistență, atât pentru excepționalul spectacol, cât și pentru puternicul simbol statal al momentului.

Și-au dat concursul în mod generos și impecabil Poliția călare a Ministerului de Interne, Regimentul de Gardă al Ministerului Apărării Naționale și Asociația Tradiția Militară.

Au fost prezenți membri ai Parlamentului și Guvernului României, ambasadori acreditați la București, membri ai Academiei Române, ai Bisericii Ortodoxe și ai Bisericii Catolice, ai Armatei României, reprezentanți ai primăriilor din toate județele țării, profesori, studenți și elevi, oameni de artă, oameni de afaceri și jurnaliști.

Vă invit să vedeți o serie de fotografii realizate de Daniel Angelescu. Sper să vă pot oferi curând un nou set de imagini de la cel mai important eveniment public anual al Familiei Regale a României.

 

16 comentarii

  1. Zana Hadhafang says:

    LA MULTI ANI! in primul rand 🙂
    in al doilea, o intrebare, poate prea directa, poate prea publica, dar nu stiu unde sa o adresez: Regina Ana este sanatoasa? stiu ca nu ii plac formalitatile … va rog sa ma scuzati daca v-am adus un sentiment neplacut sau intrebarea nu a fost potrivita, dar imi iubesc Regina si ii doresc sanatate si imi doresc, in egoismul meu, sa o mai pot vedea macar la televizor 🙂
    TRAIASCA REGELE IN PACE SI ONOR!

  2. Bogdan Brebenel says:

    Felicitari!

    Interesant spectacolul aviatic, unformele pilotilor sunt autentice observ logo-ul Fortelor Aeriene Regale Romane deasupra tricolorului. Am o rugaminte, daca puteti preciza ce fel de avioane au participat la eveniment. Din fotografii par a fi aparate de vanatoare IAR-80 (fabricate la Brasov la inceputul anilor ’40). Avioanele de vanatoare IAR-80 au participat la apararea Ploiestilor la 1 August 1943 (Duminica Neagra) in timpul bombardamentelor americane din cadrul misiunii ‘Tidal Wave’.

    Multumesc!

  3. Mariu Andrei says:

    @ Bogdan Brebenel

    Avioanele care au participat la eveniment alcatuiesc o formatie de acrobatie numita “Yakkarii Acrobati”. E singura formatie privata de acrobatie din Romania. Avioanele pe care zboara ei sunt Yak-uri 52 si chiar sunt fabricate in tara noastra. Ii gasesti pe la mai toate spectacolele de zbor dar in perioada 3-4 august, ei vor organiza un “Miting de aviatiune”. Ai aici adresa http://aviatiunea.ro/ .

  4. stoicarodica2010 says:

    Regele Mihai simbol national al Romaniei!
    RegeleMihai iubitor de tara si de neam!
    Regele Mihai protector real,si aparator de tara!
    Cu Regele Mihai viitor de aur pentru copii,nepoti si stranepoti!
    Traiasca Regele!
    Vrem 10 Mai ca zi nationala!

    Multumim pentru Gardin Party 2012.

  5. Gherghel Ion says:

    Majestate sa fiti sanatos si sa ne arati in continuare ce inseamna un mare om de stat si un conducator de tara ! Inca o data LA MULTI ANI SI MULTA MULTA SANATATE. Va doreste un umil admirator al dvs.

  6. Comentarii pe Facebook says:

    #
    Lavinia Ciobanu La multi ani Romania! La multi ani Familiei Regale a Romaniei!
    #
    Ioana Clara Enescu O adevarata Zi Nationala! Un moment in care te simti mandru ca esti roman, o zi in care iti pare cu adevarat rau daca nu ai un steag al Romaniei in mana. La multi ani, Majestate!
    #
    Tania Hodina La Casa Real de Romania un ejemplo para todo el pueblo rumano.Viva el Rey Mihai I de Romania,Viva la Monarquia…..
    #
    Mihancea Katalin La multi ani Majestate! La multi ani Familiei Regale! Cata demintate! Imagini inaltatoare! Aceasta ar trebui sa fie Romania in care traim!
    #
    Otilia Lorelei Dragulescu Am savurat fotografiile Royal Day 2012 si regret ca imbatrinind nu pot decit sa impartasesc speranta intr#un viitor mai bun, plin de eleganta, politete si mult bun simt. Ma bucur pentru Romani si pentru Familia Regala a romaniei
    #
    Walter Neagu ‎”Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară , că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.” Carol I -Testament
    #
    Boila Dorin DOAR ACEASTA ESTE ROMÂNIA !!! restul e un permanent eșec, o continuă derută, care va și duce la o mare prăbușire… Multe milioane au și simțit venind catastrofa, deci ne trimit mesaje din alte țări…Cinste celor care se vor bate pentru această idee pînă la capăt !!
    #
    Teodora Nistor Frumoasa petrecere,si ma bucur nespus de mult ca-ci am fost invitata,am fost foarte onorata atat eu cat si mama mea…multumesc din suflet…LA MULTI ANI@INALTIMEA SA REGELE MIHAI…TRAIASCA REGELE….LA MULTI ANI! SI SANATATE MULTA.IMI PARE NESPUS DE RAU CACI NU AM REUSIT SA FAC O FOTOGRAFIE IMPREUNA CU INALTIMEA SA REGELE MIHAI DAR SI CI INALTIMEA SA PRINCIPESA MARGARETA SI PRINCIPELE RADU….dar imi doresc ca pe viitor sa pot avea aceasta onoare….LA MULTI ANI!SA NE TRAITI CU MULTA SANATATE SI TOT CE VA DORITI.MULTUMIM CA EXISTATI
    #
    Bogdan-Valentin Brătianu mulţumesc. m’am simţit mândru de ceea ce sunt, de cei din jurul meu. trăiască regele!
    #
    Gurban Florin-Catalin TRAIASCA REGELE!
    #
    Marius Alb Multa sanatate familiei Regale si sa de-a Dumnezeu minte Romanilor macar mintea ce-a de pe urma!!!!

  7. Gabriela Bucur says:

    TRAIASCA FAMILIA REGALA A ROMANIEI! Multa fericire si sanatate tuturor! Cu profund respect ma inclin in fata MAJESTATILOR si ALTETELOR VOASTRE REGALE!

  8. antonina sarbu says:

    MULTZI ANI! CREDINTZA, SPERANTZA SHI IUBIRE PENTRU FAMILIA REGALA A ROMANIEI! Cu admiratzie din Chishinau,
    Antonina Sarbu

  9. Bogdan Seculici says:

    Traiasca Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei si Familia Regala romaneasca!
    10 Mai este adevarata zi nationala a Romaniei, data cu cele mai importante semnificatii istorice, si trebuie sarbatorita ca atare, prin lege! Multa sanatate Majestatilor Lor si Familiei Princiare!

  10. Radu says:

    Traiasca regele in pace si onor!

  11. Doina Uricariu says:

    La Mulți Ani de Ziua monarhiei și a României Majestăților Lor, Regele Mihai și Regina Ana, La Mulți Altețelor voastre regale Principesa moștenitoare Margareta și Principele Radu. cele mai profunde urări întregii Case Regale.Mulțumesc pentru postarea acestor minunate imagini, regret că nu am putut participa la Garden Party și la toate minunatele evenimente prilejuite de sărbătorirea zlei de 10 mai, cu o agendă admirabilă. Sunt la New York și revin în țară pe 30 mai. Unde am lansat și prezentat cele două cărți în patru volume Maxilarul inferior și Scara leilor. 1600 de pagini. Am aflat că ultima carte scara leilor dedicată MS regelui mihai a fost nominalizată la Premiile USR, ca și Maxilarul inferior, având în prim plan personalitatea MS Regina Ana. Urmăresc acest blog pentru care multă lume vă este recunoscătoare și preiau din când în când pe facebook admirabilele imagini și comentarii postate de ASR Principele Radu.

  12. Bogdan Brebenel says:

    @Mariu Andrei: Multumesc pentru lamuriri ai amanunte. Stiam ca nu mai exista IAR-80 in operatie, acesta a fost motivul principal pentru care am intrebat. Yak-52 are sens, este un aparat pentru antrenament in continuare fabricat de Aerostar

  13. Cristina-Adriana Popescu says:

    Majestatile Voastre Regale, Altete Regale,
    Va multumim mult pentru tot ceea ce faceti pentru a ne reancora si reinvia ca si popor. Am urmarit si garden partyuri ale Casei Regale britanice si cu o traditie de mai bine de 800 de ani, pot afirma cu incredere, ca putem fi mandri de noi. Fara vreo patura sociala, in tot haosul care ne inconjoara din cand in cand la Bucuresti, este o performanta sa te simti ocrotit si sa reusesti fara presiune sa aduni lume buna, foarte buna imbracata frumos. Este admirabil. Nu stim cum sa fim recunoscatori. A fost o intalnire deosebita, o sarbatoare nationala, care trebuie sa continue.

  14. […] de invitati, promovand sportul  romanesc. Toti au inteles ca …Romania alearga. In cateva cuvinte Garden Party a insemnat In cateva cuvinte: Familia regala, personalitati, diplomati, miting aerian, concert, […]

  15. LA MULTI ANI M.S. regelui Mihai I. al Romäniei si intregii case regale romäne

  16. Gherghina Dragusin says:

    Cu ocazia zilei de 10 Mai, ziua Independentei Romaniei si a Casei Regale, intregii Familii “Ani multi cu bucurie”! Ospitalitatea acestei zile a fost de neuitat. Va multumim.

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53879711
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate