Gala Premiilor Uniter 2012

 

La Teatrul Odeon din București, luni 23 aprilie 2012, a avut loc a douăzecea Gală Uniter. Ea s-a desfășurat în exact locul care a găzduit ediția cu numărul unu a Galei, în anul 1993. La acest eveniment au luat parte Principele Nicolae al Greciei, Jaqueline Bisset, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Marcel Iureș, Tompa Gabor, Marian Popescu, Marian Râlea, Ana Ciontea, un mare număr de critici de teatru, ziariști, oameni de afaceri, oameni politici și un iubitor public.

Gala a fost transmisă la televiziunea națională și la Radio România, ca în fiecare an. Principesa Moștenitoare și cu mine am fost prezenți, așa cum am făcut-o mereu în ultimele două decenii.

Premiul pentru cea mai bună piesă a anului se conferă, sub egida Familiei Regale, de douăzeci de ani încoace, neîntrerupt. Dacă din 1993 până în 2005 premiul era susținut financiar de Fundația Principesa Margareta a României, din anul 2006 el a fost oferit sub egida Casei Regale a României și înmânat de câte un membru al Familiilor Regale europene, în fiecare an altul.

Au trecut, de-a lungul ultimilor șapte ani prin fața marilor artiști dramatici români Altețele Lor Regale Principele Jean de Luxemburg, Lorenz al Belgiei, Jean al Franței, Georg Friedrich al Prusiei, Nicolae al Muntenegrului, Maria Magdalena a Austriei și Nicolae al Greciei.

Și anul acesta, ca în fiecare an din ultimele două decenii, teatrul românesc și slujitorii lui au fost onorați cu demnitate, cu dragoste și cu discreție. Familia Regală le-a stat alături, așa cum a făcut-o de 150 de ani încoace, cultivând și ocrotind cultura română.

Fotografiile de mai jos aparțin lui Daniel Angelescu.

 

2 comentarii

  1. Aurel V. Zgheran says:

    Alteţa Voastră Regală,
    V-am trimis întreaga pagină de Portalul de ştiri al Radio Iaşi, pentru a o vedea. Poate că nu ar trebui publicat decât articolul propriu-zis. Alteţa Voastră Regală decide în această privinţă. Eu nu vreau decât să vă informez că public îndeosebi pe acest Portal de stiri mai multe articole, in legătură cu Familia Regală a României şi despre Coroana Regală. În preajma zilei de 10 Mai, am asigurată publicarea unui articol pe subiectul Zilei Naţionale, în ziarul New York Magazin care se distribuie în toate comunităţile de români, din America. Editor al acestei publicaţii este romînul Grigore Culian, fost component al fostei formaţii “Romanticii”. La acest ziar am publicat şi voi publica în continuare materiale legate de tema monarhiei şi a Familiei Regale Romîne. Mai publică la el Cornel Nistorescu, Paul Goma, Ovidiu Ohanesian (ziaristul fost ostatic în Irak), Valerian Stan şi alţii. De acum voi trimite articolele scoase din pagină. Aurel V. Zgheran, sprijinitor al valorilor Familiei Regale Române. (Acest comentariu nu este pentru publicare)

  2. […] Luni, 23 aprilie, am ajuns în culisele Galei Uniter, care anul acesta a sărbătorit a 20-a ediție. Principele a urcat pe scena Teatrului Odeon, a ținut un scurt discurs și a acordat, în numele Casei Regale, premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2011. Mai multe fotografii și detalii puteți urmări pe blogul Principelui Radu. […]

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53884595
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate