Valorile Regalității: Națiunea română (4)

Articol de Romulus Dan Busnea

 
Pentru mulţi dintre cei care bazându-se pe răbdarea, toleranţa, resemnarea, uitarea şi neţărmurita speranţă a românilor s-au aşezat confortabil în fotoliile puterii, naţiunea română a însemnat tot felul de jocuri de culise pentru accederea la importante funcţii politice şi de conducere, tunuri de miliarde de euro date economiei, devorarea avuţiei naţionale care încă mai oferă surprinzătoare resurse, corupţie generalizată, o permanentă manipulare a opiniei publice pentru distragerea de la problemele grave cu care se confruntă societatea românească, sărăcirea populaţiei, într-un cuvânt, instabilitate economică, politică şi socială.

Situaţia în care se află România astăzi a ajuns la un nivel incompatibil cu ceea ce ar trebuie să fie un stat de drept, un stat modern, mai cu seamă că, structura sa de rezistenţă a fost grav afectată de cutremurele provocate de acţiunile nesăbuite ale unor aşa zişi oameni politici, care au pus mai presupus de interesul naţional, propriile interese, uitând de cei care le-au acordat încrederea, ignorând valorile şi idealurile acestui popor. Trăsăturile definitorii ale conceptului de naţiune par să fi fost şterse cu buretele, întrucât sentimentul de patriotism, respectarea şi promovarea valorilor naţionale, a obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti, nivelul educaţiei, al conştiinţei civice, nu mai reprezintă idealurile comune ale multora dintre cetăţenii acestei ţări, tot mai dezorientaţi, mai dezbinaţi, de cele mai multe ori indiferenţi faţă de cele ce se petrec în jurul lor – în special faţă de acţiunile factorilor politici, toate aceste atitudini contribuind într-o mare măsură la absenteismul tot mai accentuat manifestat în faţa urnelor în ultimii ani, gradul de participare la alegerile din 2008, fiind cel mai scăzut de după Revoluţie, astfel că prezenţa la vot a românilor a cunoscut din 1990 şi până în prezent, o traiectorie descendentă, numărul alegătorilor scăzând la fiecare patru ani. Şi peste toate acestea, asistăm la declaraţii cu un profund iz demagogic ale guvernanţilor, care încearcă să ne inoculeze ideea potrivit căreia, are loc o reformare a statului român.

Atâta timp cât viaţa politică nu se desfăşoară în conformitate cu interesele naţiunii, cu responsabilitate, demnitate şi chiar cu  sacrificii personale aşa cum ne-au demonstrat înaintaşii noştri, reformarea statului român nu se va putea realiza nicicum prea curând. Politicienii noştri uită deseori că naţiunea exprimă înainte de toate, istoria şi continuitatea unui popor, dar mai ales comunitatea spirituală şi materială a membrilor săi, iar procesul de formare a statului român ca stat naţional unitar, a fost unul dominat de lupta de veacuri a poporului român pentru unitate şi independenţă, pentru eliberarea naţională şi socială, fapte înscrise cu jertfe de sânge, care nu au voie sub nici o formă să fie uitate sau batjocorite.

Să nu uităm că Regii României, deşi de sorginte germană, descendenţi din marea familie a Hohenzollern-ilor, şi-au iubit ţara de adopţie în slujba căreia s-au pus cu devotament şi eroism, identificându-se cu aspiraţiile poporului în fruntea cărora au fost aleşi. Credinţa în Dumnezeu şi în marile valori ale neamului, buna conlucrare între Dinastia Regală şi oamenii politici ai vremii, au condus poporul român la îndeplinirea idealurilor lor nobile de întregire şi unitate naţională, deziderate recunoscute la timpul respectiv şi de marile puteri ale lumii.

În acest sens, relevantă este scrisoarea adresată Prinţului de Coroană german, de către Prinţul Carol I, la 29 februarie 1880: ,,În sfârşit, după lupte îndelungate, ne-am atins scopul mult dorit şi independenţa ţării mele, dobândită pe câmpul de bătălie, a devenit un fapt îndeplinit prin recunoaşterea dată de toate Puterile mari. Am trecut prin timpuri foarte grele în urma unui război glorios, de care erau legate atâtea speranţe şi aşteptări. Ne-a trebuit multă răbdare şi multă încredere în noi înşine pentru ca să ne expunem la ceea ce era inevitabil şi să îndeplinim toate condiţiile ce s-au pus pentru primirea României în familia Statelor Europene. Îmi pare foarte bine că încurcata chestie a căilor ferate care ne-a pricinuit multe necazuri, e astfel reglementată acum, încât acţionarii nu mai pot să ridice nicio plângere. A fost o lucrare nespus de grea să fac Camerele să înţeleagă că răscumpărarea căilor noastre ferate e în interesul ţării; abia după multe vijelii, îndoieli şi neâncrederi, Convenţia a putut să fie votată. (…) Să sperăm că toate au să se întoarcă spre bine şi că o să avem o lungă durată de pace şi linişte…” (Memoriile Regelui Carol I al României – volumul XVI).

Iată de ce, acest ciclu intitulat “Valorile Regalităţii”, este în primul rând o întoarcere în timp menită a evoca o Românie a lucrurilor şi faptelor semnificative care s-au întâmplat sub Dinastia Regală a României, tocmai pentru a conştientiza importanţa redescoperirii marilor valori ale neamului, a identificării simbolurilor identitare ale naţiunii române, ce-şi caută locul într-o Europă a schimbării şi modernizării, căci aşa cum spunea regretatul scriitor şi om politic Alexandru Paleologu, ,,o lume fără reprezentarea trecutului, e o lume fără onoare şi fără valoare, e o lume inexorabil sortită să dispară, întrucât o lume amnezică nu poate fi o societate civilă, ci doar un agregat de hominieni”.