Valorile Regalităţii. Cultura română (1)

Revista Fundaţiilor Regale

Articol de  Romulus Dan Busnea

În luna ianuarie, s-au împlinit 78 de ani de la apariţia primului număr al uneia dintre cele mai însemnate şi mai reprezentative reviste lunare de literatură, artă şi cultură generală din România: Revista Fundaţiilor Regale (1934-1947), constituită la iniţiativa Regelui Carol al II-lea, care declara cu prilejul apariţiei acestei noi şi valoroase publicaţii: ,,Cultura noastră nu trebuie să fie numai de import, ci produsul acestui neam, sprijinit pe trecutul nostru şi pe infinitele mijloace ale ţării, prelucrate ca mijloace care trebuie să ni le pună la îndemână minţile luminate, de oriunde ar veni ele… Începe astăzi viaţa unei noi reviste. Desigur, după atâtea dibuiri, această sfială este oarecum îndreptăţită. Acei care sunt în fruntea publicaţiei de faţă vor să arate lumii intelectuale de la noi că Uniunea Fundaţiilor Culturale Regale, în speţă Fundaţia pentru Literatură şi Artă Carol II nu sunt numai vorbe aşternute pe hârtie şi votate de Parlamentul Ţării- şi o roagă să urmărească cu atenţie şi bunăvoinţă publicaţia ce porneşte astăzi. Porneşte, este drept, pe o cale lungă şi anevoioasă, o cale spinoasă de luptă pentru un ideal şi o fermă credinţă în forţa de producţie a culturii româneşti” (Carol II. Închinare, nr. 1, iun. 1934, p. 3-4). Iar unul dintre arhitecţii revistei, prozatorul Camil Petrescu (redactor-şef al revistei între 1940-1942), scria în al său ,,Cuvânt” din primul număr al revistei, ediţia 1938: ,,Dar vederea dintâi, despre resorturile acestei reviste, a fost de a îmbrăţişa tot sufletul românesc şi de a cuprinde în sfera audienţei sale tot ce se înscrie în circumferinţa unei Românii Mari, căci gândurile iniţiatoare sunt îngemănate”. Este adevărat că Regele Carol s-a aflat la cârma României într-o perioadă de maximă împlinire în toate domeniile vieţii culturale şi spirituale, dar rolul său esenţial în promovarea valorilor naţionale, în procesul de continuă şi semnificativă creştere calitativă a culturii româneşti aflată pe unul dintre cele mai înalte piscuri ale evoluţiei sale, nu poate fi nicidecum pus la îndoială, ci doar salutat.

Potrivit istoricilor şi criticilor literari, cele două importante iniţiative de ordin cultural ale Regelui Carol al II-lea, respectiv ,,Revista Fundaţiilor Regale” şi Editura Fundaţiilor Regale au fost, începând din 1934 şi până în decembrie 1947, doi piloni de bază ai culturii româneşti, susţinuţi de mari oameni de cultură, printre aceştia numărându-se: profesorul, filosoful şi sociologul Dimitrie Gusti, cel care, în anul înfiinţării Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol al II-lea, era ministrul Instrucţiunii, Cultelor şi Artelor, calitate în care a întocmit expunerea de motive la Proiectul de Lege al Fundaţiilor Regale; reputatul lingvist, filolog şi istoric al limbii române Alexandru Rosetti, cel care a construit toată structura şi a pus în mişcare rotiţele din angrenajul atât de complex al unei edituri de nivelul celei a Fundaţiilor Regale; scriitorul Camil Petrescu, poetul Octavian Goga, muzicologul şi publicistul Radu Cioculescu,  precum şi istoricii şi criticii literari Paul Zarifopol, Petru Comărnescu, Ovidiu Papadima, Dumitru Caracostea. Despre apariţia şi prezenţa publicaţiei în spaţiul literar românesc, regretatul critic şi istoric literar Nae Antonescu, scria în ,,Introducere” la volumul ,,Revista Fundaţiilor Regale-monografie”, carte de mare valoare documentară şi patrimonială: ,,O publicaţie de prestigiu cu o înfăţişare masivă, cu aspect grafic echilibrat, ceea ce îi conferă o atitudine de obiectivă sensibilitate. Cu accentul pe literatură şi neangajată direct, adică polemic, de partea niciuneia dintre ideologiile literare existente până atunci, n-a servit ca manifest niciunei grupări şi nu a cultivat spiritual partizan, eliminând poziţiile exclusiviste”.  În cele 35 de pagini ale primei părţi a cărţii, autorul prezintă o sinteză a liricii româneşti pe întreaga perioadă de apariţie a revistei (Ion Barbu, George Bacovia, Tudor Arghezi, Ion Pillat, V.Voiculescu, Lucian Blaga, Octavian Goga şi alţii), partea a doua cuprinde ,,peste 160 de prozatori români: nuvelişti, romancieri, autori de schiţe, istorici, însemnări de călătorie, reportaje şi nu în ultimul rând amintiri” (Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodorescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Nicolae Iorga, Constantin Noica etc), ultima parte fiind rezervată criticii literare (Şerban Cioculescu, George Călinescu, Vladimir Streinu, D.Caracostea, Mihail Sebastian).

Evidenţiind rolul cultural al domniei lui Carol al II-lea, ca şi necesitatea unei reconstrucţii culturale şi spirituale care să aibă la bază nu interesele personale sau de grup, ci criteriul valorii, apreciatul profesor şi critic literar Valeriu Râpeanu, scria într-un eseu publicat în revista ,,Clipa-Magazinul actualităţii culturale româneşti” (2011): ,,Încă o dată se vede că o construcţie culturală nu poate să fie dusă la capăt, nu poate să întrupeze valenţele calităţii dacă cei chemaţi să o pună în practică nu sunt intelectuali care să aibă în vedere o finalitate spirituală şi nu combinaţii imediate de partid. Nu ne putem mărgini doar la enumerarea faptelor culturale din perioada domniei Regelui Carol al II-lea, ci la modul în care acestea au prins viaţă. Şi primul învăţământ este că nimic nu se poate construi durabil dacă înlocuim criteriul valorii cu criteriul apartenenţei şi obedienţei de partid, de grup, de gaşcă. Valorea supremă nu poate fi decât cea intelectuală şi nu cea electorală, aşa cum din păcate, se întâmplă astăzi. <<Revista Fundaţiilor Regale>> şi Editura Fundaţiilor au avut ca ţel unirea forţelor creatoare şi nu dezbinarea lor, promovarea şi nu excluderea. S-au întâlnit aici intelectuali de formaţie, de structură deosbită, care veneau dinainte de Primul Război Mondial sau debutau acum, care apaţineau unor curente opuse. Faptul că aceste criterii nu sunt luate în seamă, într-o epocă a exclusivismului politic, explică de ce, în douăzeci şi unu de ani, n-am avut o <<Revistă a Fundaţiilor Regale>> a zilelor noastre, de ce o revistă precum <<Viaţa Românească>>, cu un rol crucial în cultura românească, nici nu se ştie bine dacă mai apare”.

Să sperăm ca proiectul Casei Regale a României de reînfiinţare a Fundaţiilor Regale Române să se materializeze într-un viitor cât mai apropiat, ca reper cultural de normalitate şi autenticitate, ca o recunoaştere adevărată a valorilor spirituale ale acestui popor.