A opta zi a Jubileului 90

Panorama1

Joi, 27 octombrie 2011, a fost a opta și ultima zi a celebrărilor din octombrie ale Jubileului 90 al Majestății Sale. După cum știți, însă, întregul an 2011 este consacrat împlinirii de către Majestatea Sa Regele a vârstei de 90 de ani.

Astfel, în luna mai Regele a primit o înaltă distincție britanică și a găzduit la Palatul Elisabeta un dineu în cinstea zilei de 10 Mai și sărbătoarea anuală numită Garden Party, pentru personalitățile meritorii ale comunităților locale. Tot în luna mai a avut loc lansarea volumului “Lumea Regelui”, publicat de Editura Polirom.

Luna viitoare, vom continua cu trei zile de sărbătoare: marți 8 noiembrie (de ziua sfinților Mihail și Gavriil), miercuri 9 noiembrie și joi 10 noiembrie. Atunci vom avea un nou șir de evenimente publice, pe care le vom anunța din vreme în presă și pe Internet.

În ultima zi a Jubileului 90 din octombrie, Majestatea Sa a decorat o serie de personalități din domeniul științific, artistic, sportiv, militar, politic și diplomatic. În Sala Regilor de la Palatul Elisabeta, s-au perindat cei care au primit în piept Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate, Crucea Casei Regale a României și Decorația regală Nihil Sine Deo.

Tot joi, 27 octombrie, Majestatea Sa a acordat șapte certificate de “Furnizor al Casei Regale” unor companii comerciale românești.

La încheierea ceremoniilor din luna octombrie, Regele Mihai I a primit la Palatul Elisabeta o amplă delegație a orașului Techirghiol, cu ocazia primirii titlului de Cetățean de Onoare.

Astăzi, blogul meu a împlinit frumoasa sumă de trei milioane de vizitatori unici. Această cifră arată forța comunicării cu instrumentul electronic și interesul de care se bucură Casa Regală în România de astăzi. Este cea mai frumoasă răsplată pentru truda de zi cu zi, de patru ani încoace, de a ține la curent pe români cu acțiunile publice ale Familiei noastre.

Nu aș dori să închei cele câteva rânduri legate de celebrările din octombrie fără a vă invita să vizionați filmul “Regele Mihai I al României”, realizat la TVR1 de Camelia Csiki, care se găsește pe pagina principală a acestui blog, în colțul din dreapta-sus.

În zilele care urmează, voi mai posta pe blog unele articole apărute în presa europeană, care a acordat un impresionant spațiu Jubileului de 90 de ani al Majestății Sale Regelui.

DSC_2134

DSC_2147

DSC_2249

DSC_2281

DSC_2349

DSC_2384

Panorama2

DSC_2518

DSC_2657

DSC_2812

Panorama4

DSC_2891

DSC_2931

DSC_3044

14 comentarii

  1. POPESCU Manuela says:

    Eram studenta la Timisoara cand a inceput revolutia din 89. Am fost printre cei care se simteu pro monarhisti, fara sa avem cunostinte temeinice in legatura cu acest subiect. Pur si simplu asa simteam.
    Acum, dupa 22 de ani, imi dau seama ca eram cu mult BUN SIMT. Era probabil un mesaj transcedental. Asa imi explic si vibratia puternica a emotiilor din ultimele zile, cand am fost martora a unui exemplu de demnitate, exemplu de care oamenii din tara aceasta aveau nevoie.
    Zilele acestea s-a cultivant o samanta, si ma rog la Dumnezeu sa dea roade.
    Multumim Casei Regale pentru ca exista si uram intregii familii regale multa sanatate.

  2. Thompson Michael says:

    Thank you, your Royal Highness, for this article and for your blog.
    God Save King Michael! and God Bless Romania!

  3. Stelian Rotaru says:

    Incepand cu mesajul Regelui in Parlament care m-a impresionat si emotionat, am urmarit tot ce se transmitea in acea zi si am sfarsit cu lacrimi in ochi, cand am ascultat Imnul Regal “Traiasca Regele” Avem intr-adevar o Alta Romanie ! Multumim tuturor celor care au facut posibil sa traim aceste clipe de neuitat, sa ne simtim DEMNI, romani adevarati ! Nimic fara Dumnezeu ! Traiasca Regele !

  4. Stoica Rodica says:

    Multumesc din suflet ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei si ASR Principele Radu a Romaniei pentru imensul efort depus pentru sarbatorirea in conditii de excelenta a jubileului aniversar a MS Regele Mihai!
    Multumesc tuturor Monarhiilor care prin prezenta sau ganduri sublime au raspuns dorintei mele lansate pe internet,de a fi alaturi de MS Regele Mihai , Casa Regala a Rmaniei si poporul roman.Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa stralucuti cat soarele ceresc langa popoarele carora le-ati jurat credinta.
    Traiasca MS Regele iubit si slavit al Romaniei,Regele Mihai cu ai sai urmasi!!

  5. Pietreanu Emilia says:

    Multumim Alteta pentru postarea filmului documentar realizat de catre doamna Camelia Csiki.

    Este inca o marturie si o lectie de istorie nationala atat de utila romanilor de pretutindeni.

    Recunosc cu tristete ca nu am avut prilejul de a-l urmari la TVR dar acest blog isi confirma rolul de a ambasador al Casei Regale.

    Asteptam cu nerabdare programul zilelor de sarbatoare 8, 9 si 10 noiembrie.

    Sa nu uitam si ca tot in aceasta perioada putem vizita expozitia organizata la Castelul Peles in cinstea aniversarii a 90 de ani de catre MSR Regele Mihai precum si Muzeul National de Istorie care a expus Coroana Reginei Maria!

    Cu adanc respect,
    Un promotor al Romaniei Altfel

  6. Roxana Soreanu says:

    Cu speranta ca acea samanta despre care a pomenit D-na Popescu va da roade,urez si eu multa sanatate Familiei Regale a Romaniei si la cat mai multi vizitatori pe blog A.S. Regale Printul Radu! si nu pot sa nu marturisesc ca simt normalitate,bucurie,liniste sufleteasca de fiecare data cand Familia Regala Romaniei este in prim-plan,cand apare la TV sau in public la cate un eveniment;pacat,insa,ca vraja se stinge si revenim in cotidianul sumbru,lipsit de speranta si murdarit de cativa potentati ai zilei…
    Si,totusi,speranta exista!:)

  7. FP says:

    Ieri,impreuna cu un prieten mai in varsta,comentam un fapt trait:comunismul a avut din punct de vedere economic oarecare succes cam pana in 1975.Cu siguranta ca se datora celor care aveau educatia facuta in jurul anului 1938.
    Capitalismul actual nu are succes deoarece este condus de cei cu educatia facuta in jurul anului 1985.
    Dar dupa cum reactioneaza poporul roman care supus la cea mai crunta opresiune din estul Europei a votat in Duminica Orbului criptocomunismul,nu ar fi de mirare sa-i vina mintea cea de pe urma.
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!.

  8. Familia Regala a Romaniei este chintesenta reunificarii si refacerii spirituale si sociale a poporului roman.Samanta monarhica o data semanata pe pamantul romanesc a inceput sa dea roade.Dc ne va lumina Dumnezeu,ne vom reintoarce la Romania Regat.

  9. Familia Gh. P. says:

    Alteta Voastra,
    Am simtit nevoia sa multumim Casei Regale pentru frumoasa si deosebita zi de 25 octombrie pe care ne-ati oferit-o. A fost o zi de sarbatoare. De mult inimile noastre nu au mai vibrat ca acum.
    Ati aratat intregii natiuni ca in tara pot exista demnitate, echilibru, simplitate, bun simt si bun gust si lucrul bine facut; ca se poate trece peste nimicniciile politice, ca esentialul se poate spune in cateva cuvinte. Ati aratat ca putem exista ca o natiune in deplinul ei inteles.
    Ati facut sa renasca samburele sperantei ca, totusi, putem fi un popor care are valori si nu este totul pierdut.
    Dorim Majestatii Sale, Regelui Mihai I, multa sanatate, ani multi si puterea de a ramane un simbol, de care poprul acesta are o atat de mare nevoie!
    Dorim tuturor membrilor Casei Regale sanatate, putere de munca si continuarea realizarilor deosebite cu care ne-au obisnuit!
    Cu aleasa pretuire,
    Familia Gh. P.

  10. Petru Clej says:

    Moldovenii îl (re)descoperă pe Regele Mihai

    http://www.acum.tv/articol/40807/

  11. Rege cu nume de Arhanghel, mai izbaveste-ne odata! says:

    Alteta Voastra Regala,

    Auzindu-l pe Regele Mihai la radio in Parlament, am avut revelatia unei Romanii binecuvantate. A fost un sfert de ora sublim si atemporal. Mesajul Regelui ne-a transbordat intr-o Romanie careia i s-a facut dreptate. Am uitat pentru cateva minute de realitatea contondenta romaneasca. Fiecare fraza din Mesajul Regelui merita un eseu.

    Suntem profund recunoscatori si onorati pentru privilegiul pe care l-am avut de-a participa, gratie bunavointei Altetei Voastre, la Concertul Jubiliar al Majestatii Sale Regelui Mihai de la Opera Nationala. Am patruns adevarata dimensiune a momentului cu o zi inainte, vazand desfasurarea media ce se pregatea. Afland cate Familii Regale vor participa.

    Am inteles deplin imensa onoare ce ni s-a facut cand, plini de emotie, am zarit covorul rosu. Nu suntem convinsi ca am binemeritat aceasta gratie Regala. Mai ales ca am primit patru invitatii !

    Momentul sosirii Majestatilor Regale si Altetelor Voastre Regale, ne-a facut pe toti patru sa ne precipitam si sa privim cu mare emotie Familia noastra Regala. Cu greu ne-am tinut in frau bucuria si emotia. Fiii nostri au inteles ca au un prilej unic de-a privi istoria in ochi, obladuiti de prezenta Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei.

    Am fost martorii unui moment istoric care a produs deja mutatii profunde in constiinta romanilor.

    Vorbim de un pelerinaj la Unsul Domnului in Romania si de o impartasire prin gratia Regala, a bucuriei de a fi roman.

    Cu adanca recunostinta, asigurandu-va de loialitatea noastra,

    Adrian si familia

  12. Gianina says:

    Alteta Voastra,

    Desi aceastaa fost ultima zi a jubileului, cred ca ar trebui sa-l sarbatorim pe Majestatea Sa in fiecare zi; cred ca ar trebui sa multumim lui Dumnezeu ca Majestatea Sa Mihai I e al nostru. In masura in care este posibil mi-as dori ca Familia Regala sa fie prezenta in media asa cum a fost in ultimele luni. Mi-as dori ca si campaniile fundatiei Altetei Sale Principesa Margareta sa fie facute mai cunoscute oamenilor prin intermediul media. Doresc sa multumesc din nou Altelor Voastre Regale ca ni l-ati adus aproape pe Regele nostru iubit. Cu deosebit respect, Gianina.

  13. Tudor Corneliu says:

    Sunt foarte impresionat de fastul, rigoarea si demnitatea acestor ceremonii. Un loc aparte, consider ca il detine ceremonia de conferire a distinctiilor de catre Casa Regala pentru cetatenii cu conduita ireprosabila. Initial m-am bucurat ca printre cei distinsi s-a aflat si domnl Victor Ciorbea, pentru incrancenarea cu care s-a luptat pentru onoare si principii sanatoase. Dar nu mai putin surprins am fost sa-l vad imediat dupa ce a fost distins, pactizand cu cu actualul presedinte al tarii, iertandu-l, cum s-a exprimat, pentru gravele derapaje comise fata de tara cat si fata de domnia sa personal. Este halcinant sa vezi asa decadere instantanee. Consider ca domnul Ciorbea nu mai este demn sa poarte distinctia Casei Regale si va propun sa i-o retrageti de indata, intelegand ca motivele pentru care a fost decorat nu mai exista. Va multumesc!

  14. Mihai Firica says:

    O zi speciala pentru mine, zi pe care mi-o voi aminti intreaga viata. TRAIASCA REGELE!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53902655
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate