Oamenii Regelui

DSC_2475

Vă invit să urmăriți un film de 15 minute, excelent realizat de Carmen Moise. El se găsește în colțul din dreapta-sus al paginii principale a blogului. Filmul se mai poate vedea pe Youtube și pe site-ul meu Internet.
El a fost transmis duminica trecută, pe 2 octombrie, la televiziunea Antena 1.

“Toți oamenii Regelui” este o incursiune în imagini în acea parte a Palatului Elisabeta care rămâne mereu nevăzută, în acțiunile publice. Un număr destul de mic de colaboratori acoperă toată munca din secretariat, protocol, ospitalitate, administrație. Ei sunt în majoritate tineri, unii foarte tineri. Au suflet, dăruire, cred în ceea ce fac, sunt pasionați de profesia lor (pe care au descoperit-o la Palat, perfecționându-se din mers).

Un astfel de film, la scară mult mai mare, a fost realizat de BBC cu 5-6 ani în urmă, iar el s-a materializat în două serii mari: “Monarchy: The Royal Family at Work”, patru seriale de televiziune dedicate muncii de la Buckingham Palace, și “The Queen’s Castle”, patru seriale dedicate muncii complexe și vaste de la Castelul Windsor. Personalul implicat în acea formidabilă mașinărie care acoperă munca de zi cu zi a monarhiei britanice, reunită sub numele de Her Majesty’s Household, numără sute de persoane. Deși incomparabilă cu scara la care se lucrează la Palatul Elisabeta, structura de acolo, organizarea și calitatea muncii ei ne-au stat ca model întotdeauna, în ultimii zece ani.

Toți colaboratorii noștri, numiți în film “oamenii Regelui”, cunosc în amănunt filmele britanice, pe care le-au studiat cu creionul în mână. Ei s-au reunit, au vizionat împreună cele nouă ore de film, apoi au discutat între ei, au adaptat la realitatea palatului nostru fiecare aspect în parte și au devenit, prin ei înșiși, mai buni. Și după cum veți vedea în film, mai frumoși.

Principesa Moștenitoare și cu mine am urmărit filmul duminică seara. Nu știam nimic despre el. Fuseserăm doar întrebați dacă suntem de acord cu realizarea lui. Filmul este excelent realizat, fiindcă și cei din spatele aparatelor de filmat au vibrat la emoția protagoniștilor și le-au înțeles lumea. A fost un frumos dar pe care “toți oamenii Regelui” ni l-au făcut acum, în apropierera Jubileului de 90 de ani al Majestății Sale.

Cel mai frumos cadou este însă acela că ei există, este chiar munca lor și atenția cu care încearcă să fie mai buni. Acum zece ani, Palatul Elisabeta își începea timid “cariera regală” din România democratică. Astăzi, el este așa cum vedeți în film. Un spațiu public al modelului, un exemplu de demnitate și respectabilitate instituțională, un loc la care aspiri să ajungi.

Vă invit să priviți filmul. Vor fi 15 minute foarte bine cheltuite.

DSC_2462

Două fotografii de Daniel Angelescu (încă un “om al Regelui”).

13 comentarii

  1. Dana Aldea, Cluj-Napoca says:

    Si eu ma declar om al Regelui.

  2. Stelian Rotaru says:

    Chiar daca nu mai sunt tanar si sunt departe de resedintele regale, ma declar si eu, si voi fi pana la sfarsit, om al Regelui . Frumoase fotogrfii, interesant si frumos filmul. Nimic farta Dumnezeu ! S.R.

  3. Andrei T. says:

    Alteta,

    Va prezint mai jos dilema alegatorului ,,bulversat”: eu in ce partid ma inscriu?
    Sunt convins ca in ultima perioada foarte multi dintre cei care au stat departe de scena politica, fiind scarbiti de mediul existent, ar dori acum sa se implice mai activ in acest sens. Problema este ca toate partidele importante, fara exceptie, sunt realmente structuri de tip mafiot, valorile promovate de acestea fiind diametral opuse celor emanate de Casa Regala.
    Cred ca este momentul aparitiei unui nou partid in care sa se poata inscrie toti cei care cred cu tarie in valorile promovate de ,,Romania Altfel” si care se poate numi, de ce nu, ,,Partidul Romania Altfel”.

    Cu deosebita consideratie,
    Andrei T.

  4. Comentarii pe Facebook (I) says:

    Mina Yanko MULTUMESC PRINCE RADU
    DESIGUR IL VOI VEDEA chair acum de dimineata…..o zi serena
    #
    Mina Yanko dar eu nu sunt acolo in acest film…ce pacat…. foarte frumos.. interesting indeed..
    #
    Liliana Mititelu Foarte interesant sa se afle despre unele “mici” secrete ale Casei Regale.
    #
    Alin Olteanu Privind acest film am fost un pic mai mandru ca sunt roman.Dumnezeu sa aiba in paza casa regala a romaniei.

  5. vlad says:

    e o placere sa ii privesti

  6. De aici incepe Romania adevarata,dedicata trup si suflet regalitatii,o Romanie a valorilor morale adevarate.

  7. Cerasela Platz-Esmyana Martisor says:

    Oamenii Regelui , marturia profesionalismului , a omeniei , a educatiei si a rigurozitatii .
    Sunt si eu un om al Majestatii Voastre, cu ajutorul si indrumarea lui Dumnezeu.

  8. Drus Elisabeta Maria says:

    Si eu ma declar un om al Regelui. Si al Casei Regale. Dumnezeu sa ne ajute!

  9. Suflet Cosmin says:

    Cei mai norocosi oameni din tara.

  10. O lume minunata,un ambient extraordinar,in care oamenii st oameni,respectati ptr munca lor,exista loialitate,sentiment,demnitate,decenta si omenie.Aceasta este Romania Altfel,cea monarhica,cea adevarata.

  11. bucur gabriela says:

    o incantare sa urmaresti filmuletul.avem si noi regii si printii nostri.cu adanc respect gabriela bucur

  12. […] Blogul Prinţului Radu, “o incursiune în imagini în acea parte a Palatului Elisabeta care rămâne mereu nevăzută, […]

  13. Gabriel Pletea says:

    sunt oameni norocosi poate ca nici nu stiu ei cat de norocosi sunt.
    si eu cred ca sunt un om al regelui. Regele este in inima mea. Dumnezeu ne-a dat cel mai bun rege de pe pamant. Uni spun ca regele Carol I este cel mai bun conducator, eu cred ca fegele Mihai I este mandria Tarii Romanesti
    Traiasca Regele
    in fiecare zi cant imnul regal ca o rugaciune

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53935140
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate