Medalia Regelui

DSC_3526

DSC_3524

Medalia Jubiliară Regele Mihai 90, lansată la Banca Națională a României

Luni, 3 octombrie 2011, Principesa Moștenitoare cu mine am participat la prezentarea Medaliei Jubiliare dedicată Majestății Sale Regelui, cu ocazia împlinirii vârstei de nouăzeci de ani. 

Evenimentul a avut loc la ora 17, la Banca Națională a României, și s-a desfășurat în prezența domnului academician Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale.

Au fost prezenți distinșii membri ai Consiliului Băncii Naționale, academicieni, oameni politici, oameni de artă de înalt prestigiu, precum și un mare număr de ziariști. Au fost prezente personalități de prim rang ale societății civile și ale mediului bancar.

În cuvântul său, domnul Isărescu a subliniat legătura istorică și instituțională dintre Casa Regală și Banca Națională a României, instituții fundamentale ale Statului român, care au o atât de importantă parte a istoriei lor în comun.

După volumul “Lumea Regelui”, publicat de Editura Polirom, și de compact-discul “Muzica Regelui”, editat de Curtea Veche, 
Medalia Jubiliară Regele Mihai 90 este un omagiu adus Majestății Sale.

Ultimele două monede purtând chipul Majestății Sale au fost emise în anul 1947, având valorile de 10.000 și respectiv 5 lei (înainte și după stabilizarea monetară). Ca și monedele, Medalia Jubiliară poartă pe avers profilul Regelui Mihai, iar pe revers se află Stema Mare a României. Medalia este realizată din tombac auriu, nepatinat, nelăcuit și a fost creată de domnii Cristian Ciornei (desen) și Vasile Gabor (machetă).

DSC_3530

14 comentarii

  1. Petru Clej says:

    Pe cine preferați ca personaj istoric, pe Regele Mihai sau pe Ion Antonescu?, votați în sondajul revistei ACUM http://www.acum.tv/sondaj/

  2. Petru Clej says:

    Între Regele Mihai și Ion Antonescu îl aleg fără ezitare pe primul
    http://www.acum.tv/articol/39494/

  3. Pop says:

    Aleg in fata oricarei alte persoane pe Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, Dumnezeu sa-l aiba vesnic in paza sa.

  4. Ene St. Mihai says:

    Gestul in sine este o reverenta la adresa Majestatii Sale si este de salutat, insa, din punct de vedere personal, cel putin din imaginile prezentate ale medaliei jubiliare, se putea mai mult de atat.

  5. FP says:

    Inteleg ca acest simbol este acordat de MS Regele,personalitatilor,de aceea medalia este in numar limitat.
    Nu exista posibilitatea ca aceasta efigie,la o dimensiune mai mica sa poata fi accesibila celor care au avut sansa de a fi martorii acestui eveniment?.
    Ma gandesc ca acest mare eveniment sa poata fi trecut in analele neamului,caci deja au inceput diversiunile de tipul:Dl.Voiculescu sustine anuntarea monarhiei ca organizare a statului prezentata de MS Regele in parlament si girata de “ginere”,sau infiintarea CDR-Conventia Democrata a Romilor-elemente ce sunt din acelasi scenariu cu PNG(substitut de PNT)!.
    Eu cred ca sangele(albastru),apa nu se face!
    La buna vadere.

  6. Alexandru says:

    Alteta Voastra Regala,
    Medalia este superba si se constituie intr-un frumos gest de onorare si pretuire a simbolului democratiei noastre – Majestatea Sa Regele Mihai I al tuturor Romanilor!
    Medalia se poate achizitiona de la BNR?
    Cu cel mai profund respect fata de Alteta Voastra Regala!

  7. Diana Lucia Zotescu says:

    @ Dlui Alexandru:

    Medalia emisa de Banca Nationala a Romaniei cu ocazia Jubileului de 90 de ani ai Majestatii Sale Regelui Mihai este destinata atribuirii – conform unor merite atent cantarite – unor personalitati. In astfel de situatii, medaliile sunt insotite de brevete care nominalizeaza pe cel astfel onorat, mentionand probabil si meritele acestuia. De aceea este logic ca nu pot fi cumparate nici de la Banca si nici de altundeva, asa cum este cazul monedelor de serie restransa, pe care le achizitioneaza oricine are norocul sa afle despre acest lucru, aceste monede fiind vanate in special de numismati.

    Diana Lucia Zotescu

    Alteta Voastra,

    Prezentarea Medaliei Jubiliare “Regele Mihai – 90 de Ani” ce a avut loc la Banca Nationala luni, 3 octombrie, a fost un moment deosebit de inaltator. Se vedea pe chipul tuturor participantilor ca erau patrunsi de importanta evenimentului la care aveau onoarea de a face parte. Receptia ce a urmat ceremoniei ne-a permis tuturor sa facem schimb de impresii si sa ne exprimam, inca o data, atasamentul profund fata de Familia Regala, fata de Regele nostru. Altetele Voastre Ati fost, ca intotdeauna, o prezenta ce a inobilat evenimentul. Discursul Altetei Voastre a fost inca o stralucita expunere a ratiunilor istorice care fac din Familia Regala reprezentantul cel mai demn al natiei si tarii, iar prezenta Altetei Sale Principesei Mostenitoare Margareta a iradiat catre participanti eleganta, gingasie si regala discretie.

    Cu nesfarsita loialitate si multumiri pentru a fi avut ocazia de a fi martora deosebitului eveniment,
    prof. Diana Lucia Zotescu

  8. Alexandru says:

    Va multumesc mult pentru lamuriri Doamna Profesoara!

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53930588
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate