Lacrima Regelui
de Mihai Dorin Publicat în Ziarul de Iași, 9 august 2011 http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/lacrima-regelui~ni7jqj In atmosfera incarcata de intoleranta de la inceputul anilor ’90, a-ti declara convingerile monarhice incumba unele riscuri, de la privirile piezise ale colegilor si pina la contactul cu vreo piatra ori punga de apa aruncata de la balcoane. Toate mi s-au intimplat: si huiduieli la scena deschisa, si pungi aruncate de vajnicii patrioti din blocurile-turn de pe Bulevardul Independentei, ba chiar si inghionteli din partea “patriotilor” republicani, intotdeauna prezenti si bine plasati in preajma mitingurilor opozitiei. Toate au trecut – probabil ca trebuiau sa se intimple in complicatul nostru traseu de limpezire -, iar azi mi le amintesc cu un zimbet sceptic. Eram radicali, impinsi de valul nestavilit de intimplari din acei ani, ce nu te puteau lasa indiferent. Interesante vremuri pentru istoric, dar, vorba cuiva, sa ne fereasca Dumnezeu de vremurile “interesante”. Monarhistii nu cedau nimic in fata valului vulgului. Se tineau batosi si mindri de optiunea lor, fundamentata pe amintiri din cartea de aur a neamului. Dar citi aveau timp, informatii si discernamint pentru asemenea fineturi istorice? La o reuniune monarhista am avut senzatia stranie ca retraiesc scene dintr-un roman de epoca. Prin eleganta stilului vestimentar, acuratetea amintirilor, eticheta limbajului salvat miraculos sub tavalugul “limbii de lemn”, personajele aveau ceva decrepit, dar demn, desuet cu staif, supratemporal. De cealalta parte a baricadei, republicanii ascundeau indaratnic originile integral bolsevice ale republicii noastre, laudau binefacerile ei si intretineau confuzia curenta privind egalitatea dintre republica si democratie, ignorind evidenta ca cel mai adesea republicile esueaza in dictatura, si nu monarhiile. Aveau insa de partea lor “adevarurile” indelung exersate de tip “Republica mareata vatra/ Nascuta-n foc de batalii”. As! Doar fusese impusa printr-o lamentabila lovitura de stat si mirosea de la o posta a cizme muscalesti. Aveam toate motivele sa detest o republica sustinuta de incultura celor multi si aparata de bitele minerilor, dar modeste mijloace sa lupt impotriva curentului unei majoritati agresive. Ma iluzionam in visul utopic al unei treziri miraculoase. Ma corecta chiar istoria: nici la 1866 nu cazuse in balanta vointa celor multi, ci hotarirea unei elite cultivate si responsabile. Ma uitam in jur, insa, si nu vedeam decit “intelectuali progresisti” sau timorati si incapabili sa gindeasca “in afara curentului”. Cu asemenea elite intelectuale, lesne incolonabile, nu ma mai surprinde ca astazi sintem acolo unde sintem, ca privim nostalgic la elitele poloneze ori maghiare si continuam sa ne lamentam de “vitregia vremurilor”, de vecinatatile agresive ori de lipsa de “noroc”. Nu si de incapacitatea de a comunica eficient cu poporul, nu si de lasitati nemarturisite, nu si de suficienta sau aere de superioritate, nu si de lenea de a-i abandona pe cei multi in voia sortii. Cautam in trecut repere pentru un ideal misterios, ignorat ori hulit de majoritatea romanilor. L-am identificat in Regalitate. Nu pretind infailibilitate pentru optiunea mea. A fost si a ramas o optiune. Doream sa-l intilnesc pe Rege, nu doar sa-l zaresc, precum la Putna, de Paste, in 1990, in mijlocul unei multimi. Am decis sa merg la Rege si am convenit ziua si ora vizitei. Era la finele lunii mai, 1993. Am urcat dealul de la Versoix, strajuit de luxoasele vile ale functionarilor bancari si am ajuns la cea mai modesta dintre ele: era resedinta Regelui Mihai, ce se afla chiar in “capul satului”, cum ar spune Amza Pellea. “Capul statului”, in optiunea mea, m-a primit intr-un modest salonas insotit de Principesa Margareta. Linga mine, o masuta straveche. Sprijinindu-ma de ea, am constatat ca se zgiltiie din toate incheieturile. Nu mai stiu ce-i voi fi spus Regelui, intrucit discursul meu din oglinda s-a destramat instantaneu. Cred ca m-am bilbiit, insa Regele s-a facut ca nu observa improvizatia mea. Am iesit din incurcatura amintindu-mi ca am un cadou pentru Rege: un album scris si desenat de o clasa de copii dintr-o scoala de cartier din Iasi, al carui invatator mi-a incredintat mesajul. Cred ca Regele nu a sesizat in primul moment valoarea ineditului cadou. A intervenit Principesa Margareta, care l-a rasfoit sumar si s-a adresat Regelui: “Tata, ti-au scris copiii!”. Regele l-a luat ca pe un obiect de mare pret, l-a privit ingindurat, iar pe obraz i s-a prelins o lacrima. |
Minunat articol!
oh , Doamne , cat de adevarat … prin asta trecem toti ! pacat, politicienii sunt insensibili la lacrimi … multumim pentru postare …
Lacrima Majestatii Sale este plansul unui popor intreg…
– FELICITARI DLUI MIHAI DORIN PENTRU ,,LACRIMA REGELUI ,, IZVORATA DIN LACRIMA CHRISTI .CONTINUTUL ARTICOLULUI ESTE IMPECABIL SI CA GEST DE GRATITUDINE CITEZ ,, S-A-NTAMPLAT SA FIU ODATA /SITUAT FATA DE TURMA /CAM IN URMA EI /IAR TURMA S-A-NTAMPLAT SA FIE-N URMA / DAR CUM OILE-S NATANGE /AU FIXAT STARE DE BAZA SITUATIUNII MELE DE-MPARAT CU MARE VAZA ,, ACESTA ESTE ECUSONUL ACELORA CARE APARTIN ,,DINASTIEI PARVENOS ,,. NUUUUUUUUUUUU/…….MSR ,MIHAI , NU PRETINDE CEVA DE LA CINE NU ARE …..II TRATEAZA CU CLEMENTA ,, IARTA-I ,DOAMNE ,CA NU STIU CE FAC / ,,.CU GRATITUDINE ,ileana lelia stancu .
Un articol exceptionat!Felicitari.
Nihil Sine Deo
Multumiri.