2023 2022 2021 2020 2019 2018 2017 2016 2015 2014 2013 2012 2011 2010 2009 2008 2007
Trenul Regal la Fetești, Cernavodă, Medgidia și Constanța

În Anul Centenar al Marii Uniri și al sfârșitului Primului Război Mondial, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu și Alteța Sa Regală Principesa Maria au făcut o călătorie în Dobrogea, cu Trenul Regal. A fost a…

Ora Regelui CCXCVI

Televiziunea Română a prezentat, pe canalul TVR Moldova, sâmbătă, 15 iunie 2018, a două sute nouăzeci și șasea ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Emisiunea a fost reluarea ediției din 7 aprilie 2018. Sumarul: – Familia Regală va…

Vizită la Palatul Elisabeta, 14 iunie 2018

Astăzi, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și ASR Principele Radu au primit la Palatul Elisabeta pe dl Consilier Prezidențial Laurențiu Ștefan și pe doamna Georgeta Bratu. Majestatea Sa și Alteța Sa Regală au invitat musafirii la prânz. Consilierul Prezidențial Laurențiu…

Concursul de Eleganță Sinaia 2018

Sâmbătă, 30 iunie 2018, la Castelul Peleș, va avea loc la ora 12.00 parada de prezentare a automobilelor de epocă participante la concursul automobilelor de colecție. Concursul de Eleganță Sinaia se află sub Înaltul Patronaj al ASR Principelui Radu și…

Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova 2018

Vineri, 8 iunie 2018, Palatul Elisabeta a găzduit ceremonia de premiere a câștigătorilor celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei române….

Vizită regală la Belgrad, 9-10 iunie 2018

Sâmbătă, 9 iunie 2018, Alteța Sa Regală Principele Radu a făcut o vizită în Republica Serbia, la Belgrad. A fost a șasea vizită externă a Familiei Regale a României în anul 2018, după Emiratele Arabe Unite (februarie), Regatul Marocului (martie),…

Ora Regelui CCXCV

TVR 1 – sâmbătă, 9 iunie 2018, ora 15.00 / TVR Internațional – sâmbătă, 9 iunie 2018, ora 15.00 / TVR Moldova – sâmbătă, 9 iunie 2018, ora 15.00 (duminică, 10 iunie 2018, ora 1.00) Sumarul: Majestatea Sa Margareta a…

Parastas de șase luni, la Curtea de Argeș

Cu ocazia împlinirii a șase luni de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I, sâmbătă, 2 iunie 2018 la amiază a avut loc un parastas la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș unde, în…

Ora Regelui CCXCIV

Televiziunea Română a prezentat sâmbătă, 2 iunie 2018, a două sute nouăzeci și patra ediție a emisiunii “Ora Regelui”. TVR1, ora 15. Sumarul: Muzeul Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” este prima clădire construită, în Regatul României, special pentru a…

Pingback: Povestea Trenului Regal continuă | Familia Regală a României / Royal Family of Romania
Pingback: Povestea Trenului Regal - today media - platformă cu știri, comunicate de presă, bloguri
Pingback: Povestea Trenului Regal continuă - Casa Majestății Sale