2023   2022   2021   2020   2019   2018   2017   2016   2015   2014   2013   2012   2011   2010   2009   2008   2007

Ceremonia Inimii Reginei, în imagini

/ Jurnal

Ne face plăcere să vă oferim fotografiile ceremoniei “Întoarcerii Inimii Reginei Maria”, așa cum s-a desfășurat ea, minut cu minut, marți, 3 noiembrie 2015, pe Calea Victoriei, într-o procesiune militară cu public, și la Castelul Regal Pelișor, într-o ceremonie religioasă,…

Cuvântul Principesei Moștenitoare, în ajunul ceremoniei Inimii Reginei

/ Jurnal

    Peste câteva ore, Inima Reginei Maria se va întoarce la locul unde a bătut pentru ultima oară. Regina Inimilor a fost pusă la încercare chiar și după ce a trecut la cele veșnice. Inima sa a pribegit 75…

Familia Regală a aprins lumânări la locul tragediei

/ Jurnal

Duminică, 1 noiembrie 2015, Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, au adus flori și au pus lumânări, alături de zeci de mii de oameni, la locul tragediei provocate de incendiul din Capitală.   Întreaga societate, tineri…

Mesajul Președintelui Crucii Roșii române

/ Jurnal

31 octombrie 2015 În numele Societății Naționale de Cruce Roșie din România, transmit compasiunea și nețărmuritul nostru regret tuturor familiilor îndoliate de pe urma incendiului dezastruos care a avut loc în București. Pierderea atât de multor vieți tinere este ireparabilă…

Ora Regelui (158)

/ Jurnal

Sâmbătă, 31 octombrie 2015, Televiziunea națională a prezentat ediția cu numărul o sută cincizeci și opt a emisiunii „Ora Regelui”. TVR 1 și TVR Moldova , ora 15, TVR International, ora 16.30. Realizatori, Ruxandra Țuchel, Ileana Ploscaru-Panait. Producător, Lidia Voicu. – „Omagiul contemporanilor –…

Mesajul Regelui Mihai, 31 octombrie 2015

/ Jurnal

  La Palatul Elisabeta și Castelul Săvârșin steagul național a fost arborat în bernă. Drapelul tricolor va sta astfel în cele trei zile de doliu național.  

Message of His Majesty King Michael I, October 31, 2015

/ Jurnal

  My heart goes out to the families grieving the loss of their loved ones in the recent tragic fire in Bucharest. My family and I pray for them all, and for the mourners, who are broken hearted today. The…

Micul Pavilion, luminat de apusul soarelui

/ Jurnal

  Micul Pavilion din parcul Castelului Săvârșin este așezat spre nord. Vineri, 30 apoi sâmbătă, 31 octombrie, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare a fotografiat Micul Pavilion în timp ce soarele se îndrepta spre apus. Luminat de soare pe fereastra din…

Ceremonia de la Castelul Regal Săvârșin, în imagini

/ Jurnal

Fotografiile lui Cristian Coposesc descriu ceremonia de ieri mai bine decât cuvintele. Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu au dezvelit placa gravată cu ocazia încheierii celor opt ani de lucrări de restaurare a Castelului Regal Săvârșin.    

Încheierea restaurării Castelului Săvârșin

/ Jurnal

  Astăzi, marți, 27 octombrie 2015, la ora 16, Familia Regală dezvelește placa inaugurală gravată cu ocazia încheierii celor opt ani de lucrări de restaurare a Castelului Regal Săvârșin. Evenimentul va avea loc în grădina castelului, chiar în preajma intrării…