Vizitele de Stat ale României în Regatul Unit, 1892 și 1924

Articol de Ioan Luca Vlad

Avocat, Baroul Bucureşti. Consilier privat Onorific al Familiei Regale a României.

După cum ste ştie, până în prezent niciun monarh englez în funcţie nu a vizitat România. Încă de la fondarea Dinastiei Române, monarhii români au avut Londra mereu pe harta călătoriilor lor, din motive atât strategice, cât şi familiale. Strategice pentru că Londra a fost capitala unui Imperiu cu vaste interese şi pe continentul european, şi rămâne capitala unei mari puteri învingătoare în al Doilea Război Mondial, iar familiale pentru că, de la Carol I, România şi Marea Britanie au fost legate prin sângele Familiilor lor Regale.

„Regele României, ca şef al unui stat tânăr şi plin de vigoare, ar fi fost sigur ori şi când de o primire respectuoasă şi călduroasă în Anglia” – The Standard, 1892

Seria vizitelor monarhilor români la Londra se deschide chiar cu primul, Carol I. Documentele vremii atestă că Principele Carol I a vizitat Londra în 1874, vizită despre care se ştie doar că a fost întâmpinat de Lordul Primar, dl Andrew Lusk, pe care îl va reîntâlni ca alderman în vizita din 1892. Este cert că că la această primă vizită nu au existat întâlniri cu Suverana britanică.

Vizita mai cunoscută la Londra a Regelui Carol I a fost necesitată de obţinerea acordului Împărătesei Victoria asupra căsătoriei (atunci) Principelui-Moştenitor Ferdinand cu Principesa Maria Alexandra Victoria, nepoata de fiu a Împărătesei.

Căsătoria fusese anunţată poporului român chiar de Regele său fiid urmată de o scrisoare către Lascăr Catargiu, preşedintele consiliului de miniştri, scrisoare având următorul conţinut:

Scumpul meu preşedinte al consiliului,

Veste fericită a logodnei prea iubitului meu nepot cu Principesa Maria de Marea Britanie şi Irlanda a fost primită de ţara întreagă cu o adevărată bucurie.

Din toate unghiurile României, din oraşele cele mai mari, din satele cele mai depărtate, am primit nenumărate felicitări. Corpurile legiuitoare, înaltul cler, toate autorităţile constituite, armata, consiliurile judeţiane, comunale, cetăţenii din toate clasele societăţei, un şir nesfârşit, de la cel mai mare până la cel mai mic, au ţinut a se uni cu fericirea ce resimţ la săvârşirea unui eveniment aşa de însemnat pentru Dinastia Mea.

Aceste călduroase urări, dovezi de simpatie şi de iubire pentru Moştenitorii Coroanei, sunt tot de o-dată o garanţie puternică de strânsă legătură, între Ţară şi Tron, pentru fericirea României.

Dumnezeu, care cârmueşte soarta popoarelor, să bine-cuvânteze această scumpă unire.

Constat încă o-dată cu [f]ericire că ţi-a fost cu adevărat dat, scumpul Meu preşedinte al consiliului, să fii tot la cârma afacerilor Statului şi la această mult importantă epocă a României şi a Mea.

Aşi fi dorit să mulţumesc fie-căruia în parte, dar în faţa acestui mare număr de felicitări, care creşte încă în fie-care zi, trebuie să te rog ca să exprimi mulţumirile Reginei şi ale Mele, cele mai viui, tutulor cari cu inima şi cu sufletul s’au unit la manifestarea acestor simţimânte de patriotică bucurie.

Primeşte, scumpul Meu preşedinte al consiliului, cu această fericită împrejurare, pentru Noi toţi, încredinţarea simţimântelor Mele afectuoase.

CAROL

(sursa: Timpul, 27 iunie / 10 iulie 1892)

În scopul căsătoriei, s-a cerut în prealabil acordul oficial, acordat prin decizia Consiliului Privat al Reginei Angliei, comunicată şi în London Gazette din 1 iulie 1892 (numărul 26303), după cum urmează:

AT the Court at Windsor, the 28th day of June, 1892.

PRESENT,

The QUEEN’s Most Excellent Majesty in Council.

HER Majesty in Council was this day pleased to declare Her consent to a Contract of Matrimony between Her Royal Highness Princess Marie Alexandra Victoria, eldest daughter of His Royal Highness The Duke of Edinburgh and His Consort Her Royal and Imperial Highness The Duchess of Edinburgh, Grand Duchess of Russia, and His Royal Highness Prince Ferdinand Victor Albert Mainrad of Roumania; which, consent Her Majesty has also caused to be signified under the Great Seal and entered in the books of the Privy Council.

La Curtea din Windsor, în a 28a zi de iunie, 1892.

Prezentă Prea Excelenta Sa Majestate Regina în Consiliu.

Majestatea Sa Regina în Consiliu a fost în această zi dispusă să declare consimţământul Său faţă de un Contract de Căsătorie dintre Alteţa Sa Regală Principesa Marie Alexandra Victoria, fiica mai mare a Alteţei Sale Regale Ducele de Edinburgh şi Consoarta Sa, Alteţa Sa Regală şi Imperială Ducesa de Edinburgh, Mare Ducesă a Rusiei, şi Alteţa Sa Regală Principele Ferdinand Victor Albert Mainrad al României; care consimţământ Majestatea Sa a dispus să fie şi transcris sub Marele Sigiliu şi înscris în registrele Consiliului Privat.

Fotografia de logodnă a AALLRR Principele Moştenitor Ferdinand şi Principesa Maria

Plecarea din ţară a Regelui Carol I a avut loc la 29 mai (stil vechi), la orele 6 şi jumătate seara, când M. S. Regele, însoţit de dl Kalinderu, administratorul domeniului Coroanei, şi de dl colonel adjutant Robescu, a plecat din Bucureşti pentru a merge la Sigmaringen, fiind întâmpinat pe parcurs de autorităţile locale din Chitila, Titu, Piteşti, Slatina, Craiova şi Turnu-Severin, directorul căilor ferate conducând trenul Regal până la Vârciorova. Pe 30 mai, Regele ajunge la Pesta (Budapesta), de unde ambasadorul român în Imperiul Austro-Ungar îl conduce mai departe în tren până la Viena, unde ajung seara, unde sunt întâmpinaţi de personalul înalt al căilor ferate austro-ungare şi de membrii legaţiei României. Duminică, 31 mai, Regele ajunge la Sigmaringen, unde este aşteptat de ASR Principesa Mamă, AS Imperială Ducesa de Edinburgh, AALLRR Principele şi Principesa de Hohenzollern, ASR Principele Ferdinand, Moştenitorul Tronului şi ASR Principesa Maria de Marea-Britanie şi Irlanda, logodnica acestuia (sursa: L’Independance Roumaine, 1892). Presa relata că toată asistenţa fu adânc şi plăcut mişcată de dovada de dragoste ce Suveranul da Auguştilor Logodnici, mărturisindu-Le cât de mare este fericirea Sa. Oraşul Sigmaringen era împodobit cu drapele române, germane şi britanice, Suveranul fiind întâmpinat cu salve de tun care se puteau auzi până în valea Dunării (sursa: Timpul).

Vizita Regelui Carol I a continuat la Londra, unde mai întâi Regele şi Principele Ferdinand, alături de ducele şi ducesa de Edinburgh au luat cina (în exprimarea vremii au prânzit seara) acasă la principele şi principesa de Wales, după care a doua zi au plecat spre Windsor. Aflat în vizită în Londra, Regele a participat la citirea mesajului de prorogare a Camerei Lorzilor şi a vizitat Turnul Londrei, docurile, colecţia de artă de la Guildhall şi cartierul South-Kensington. Întâlnirea propriu-zisă cu Regina Victoria a avut loc luni, 26 iunie (stil vechi), ocazie cu care Regina i-a conferit acestuia Ordinul Jartierei (Order of the Garter). Decizia a fost publicată la 15 iulie (stil nou) 1892 în numărul 26307, pe prima pagină a London Gazette, după cum urmează:

At the Court at Windsor, June 30, 1892.

THE Queen, as Sovereign of the Most Noble Order of the Garter, has been graciously pleased, by Letters Patent under Her Royal Sign Manual and the Great Seal of the Order, bearing date this day, to dispense with all the Statutes and regulations usually observed in regard to Installation, and to grant unto His Majesty Charles King of Roumania, Knight of the said Most Noble Order of the Garter, and duly invested with the Ensigns thereof, full power and authority to exercise all rights and privileges belonging ‘to a Knight Companion of the aforesaid Most Noble Order, in as full and ample a manner as if His Majesty had been formally installed; any decree, rule, or usage to the contrary notwithstanding.

La Curtea din Windsor, Iunie 30, 1892.

Regina, ca Suveran al Prea Nobilului Ordin al Jartierei, a dispus, prin Scrisori Patente sub Semnătura Privată Regală şi Marele Sigiliu al Ordinului, purtând ca dată această zi, să excepteze de la toate Statutele şi regulile respectate de obicei în privinţa Conferirii, şi să confere Majestăţii Sale Carol Regele României, Cavaler al numitului Prea Nobil Ordin al Jartierei, şi drept învestit cu Însemnele acestuia, întreaga putere şi autoritate de a exercita toate drepturile şi privilegiile aparţinând unui Cavaler Companion al sus-numitului Prea Nobil Ordin, într-o manieră într-atât de mare ca şi când Majestatea Sa ar fi fost numit după obicei; şi aceasta în ciuda oricărui decret, regulă sau obicei contrariu.

Presa vremii a remarcat că Regina Victoria, care mai nici o dată nu se scoală în picioare la toasturile ce se ridică la masă, a stat tot timpul în picioare cât a ţinut toastul pentru M. S. Regele României. Ea relata că la concertul de la Palatul Buckingham (vineri, 1 iulie stil vechi), Regele României era fără asemănare omul cel mai falnic şi mai impunător, întrecând pe toată lumea prin maiestatea sa care aşa de bine se împacă la Regele nostru cu [o] expresie de o extremă bunătate. Concertul a avut loc în sala cea mare a Palatului Buckingham, ţinuta fiind black tie cu decoraţii sau uniformă militară. Programul concertului a inclus arii de Berlioz, Schubert, Verdi şi Weber, prezentate de o varietatea de artişti britanici.

În timpul şederii la Londra, Regele a dat şi un dineu în onoarea Principeselor Regale de Edinburgh, urmat de un concert la care au asistat, pe lângă Curtea Marii Britanii, toţi ambasadorii străini şi miniştrii englezi, aceştia fiindu-i prezentaţi de Ministrul român la Londra, dl Plagino. Regele Carol a participat şi la un prânz la marchizul de Salisbury (la castelul Hathfield), care în numele societăţii engleze a exprimat dorinţa de a organiza un număr de festivităţi în onoarea Regelui Carol I, dar acesta a refuzat din cauza programului, deplasându-se ulterior spre Bruxelles, la sora sa, Contesa de Flandra. Aici el s-a întâlnit şi cu Regele Leopold al Belgiei, care a organizat un bal în cinstea oaspetelui său român. Mai departe el a vizitat oraşul Neu-Wied, pentru a o vedea pe Regina Elisabeta, plecând de acolo direct la Bucureşti.

Viziunea Marii Britanii asupra vizitei Regelui Carol I este frumos exprimată de ziarul englez The Standard, care a publicat următorul articol (preluat în traducere din Timpul):

Regele României, ca şef al unui stat tânăr şi plin de vigoare, ar fi fost sigur ori şi când de o primire respectuoasă şi călduroasă în Anglia, dar vizita ce el ne face astă-zi deşteaptă nişte sentimente mai mult decât obicnuite de ospitalitate, căci ea vine în calitate de monarh al unei ţări, al cărei moştenitor al tronului s’a logodit cu Principesa Maria de Edinburgh, nepoata Reginei noastre.

Dragostea şi respectul ce poporul englez are pentru toţi membrii familiei sale domnitoare îl face să se intereseze de aproape de tot ceea ce îl priveşte. […] Într’adevăr pare că totul contribuie a face ca logodna să se prezinte sub bune auspicii, şi putem proroci cu o deplină încredere norocitei perechi un viitor strălucit şi fericit. […]

Pe timpul răsboiului ruso-turc din 1877, România trebuia să hotărască cu cine să meargă. Dânsa avea atunci mult mai puţin libertatea acestei alegeri de cât ar avea-o acuma. […] După ce trupele moscovite fuseseră succesiv respinse de la întăririle Plevnei, împresurarea ar fi trebuit abandonată dacă nu le ar fi venit în ajutor trupele române. De şi ar fi o exageraţie a pretinde că România a salvat pe Rusia, totuşi ast-fel mergea pe acest timp şi vorba şi credinţa.

Şi presa română a preluat aceste consideraţii, relatând că Nici un Suveran al unui Stat de a doua mână, afară de Regele Leopold I al Belgiei, n’a fost cinstit de poporul şi de Curtea din Anglia, ca Suveranul României. Această primire arată că atât opiniunea publică, cât şi lumea oficială engleză consideră ţara noastră ca având în răsărit o poziţiune analogă cu aceea a Belgiei în apus. Nu încape îndoială că o asemeni comparaţiune ne aduce onoare, căci este ştiut că Belgia, cu toate că este un Stat mic, ocupă o situaţiune respectată în concertul Statelor europene. […]

Această poziţiune (n.r. – element de ordine şi de pace la gurile Dunării şi în peninsula balcanică) a căpătat un început neîndoielnic de sancţiune prin înalta distincţiune pe care M. S. Regina Victoria a conferit’o cu ordinul cel mai înalt al Coroanei engleze, acela al Jartierei. […] Chiar mulţi Suverani nu sunt părtaşi la o asemenea onoare şi faptul că dânsa s’a conferit Regelui României din partea Reginei Angliei, dovedeşte înalta consideraţiune de care se bucură Ţara noastră în persoana Suveranului ei în sfaturile Coroanei engleze. […] Onoarea făcută M. S. Regelui are o netăgăduită însemnătate politică de care Ţara întreagă trebui[e] să se mândrească, căci ea se răsfrânge şi asupra ei. (Sursa: Timpul)

Carol I nu a mai avut alte vizite la Londra, însă nu putem omite însăşi scopul singurei sale călătorii acolo, şi anume căsătoria dintre Principele Ferdinand şi Principesa Maria. Aceasta a avut loc la Sigmaringen, marti, 10 ianuarie 1893. Relatările ziarelor vremii au fost multe şi detaliate, acesta fiind văzut ca unul dintre principalele evenimente mondene ale anului. Să cităm doar cuvintele publicaţiei The Inquirer and Commercial News, din Perth, Australia de Vest, care relata telegramele agenţilor săi în Europa:

CĂSĂTORIA UNEI PRINCIPESE. MARIA DE EDINBURGH

Căsătoria Principelui Ferdinand de Hohenzollern, Principe Moştenitor al României, cu Principesa Maria de Edinburgh, una dintre nepoatele Reginei, a avut loc marţi, 10 ianuarie, dupăaamiază. Ceremonia romano-catolică a fost celebrată în biserica oraşului Sigmaringen, în prezenţa tuturor oaspeţilor Imperiali, Regali şi altor distinşi oaspeţi adunaţi la Castel. Ceremonia potrivit riturilor Bisericii Anglicane a avut loc apoi într-o capelă temporară din Castel. Vremea a fost groaznic de umedă, dar în ciuda acestui fapt un mare număr de oameni au ieşit în stradă, iar mica biserică romano-catolică de lângă intrarea în Castel s-a umplut cu o oră înaintea ceremoniei, fixată pentru ora patru.

Împăratul Wilhelm (William, în versiunea engleză) a condus-o pe Ducesa de Edinburg către altar. Ducele în uniformă de Amiral britanic a adus mireasa, care nu a avut domnişoare de onoare. Principele Ferdinand a purtat uniforma albastră a Gărzilor Infanteriei Prusace, iar rochia miresei a fost din mătase albă bogat brodată şi înconjurată cu perle. Preotul parohiei a ţinut ceremonia, şi un cor de şaizeci de băieţi şi fete au asigurat părţile corale ale slujbei. Uniformele oaspeţilor Regali şi Princiari şi ale suitelor lor au oferit micuţei biserici un aspect de mare somptuozitate, iar clădirea era aglomerată în toate ungherele. Slujba anglicană a fost ţinută numai în prezenţa suitei Regale, alături de Ambasadorii britanic, rus şi român.

Mai apoi a avut loc un banchet nupţial într-un pavilion special ridicat. Tatăl mirelui, Principele de Hohenzollern-Sigmaringen, a propus un toast pentru sănătatea Împăratului Germaniei (care era prezent) şi a Reginei Victoria); în timp ce Regele României a toastat în sănătatea proaspătului cuplu.

Principele Ferdinand şi mireasa sa au plecat apoi spre Krauchenvies, reşedinţa de vară a familiei de Hohenzollern-Sigmaringen, pentru luna de miere.

„Maiestatea Sa Regina, scumpa mea verişoară, născută engleză, e privită cu stimă şi afecţiune pe această insulă tot aşa cum în România a cucerit un loc     scump în inima propriului său popor.” – Regele George al V-lea

A doua întâlnire a unui Suveran român cu unul Britanic a avut loc în 1924, în cadrul unei mari călătorii întreprinse de Majestăţile Lor Regele Ferdinand şi Regina Maria în luna mai. Ziarul Timpul din 4 mai informează primul despre plecarea Suveranilor în străinătate, începând cu Elveţia, unde aceştia au locuit la Castelul Weinburg, vizitând regiunea Appenzel. Pe 7 mai ei au participat la o recepţie oficială în onoarea lor, oferită de Confederaţia Elveţiană la Berna, unde au fost conduşi cu 22 de lovituri de tun (sursa: Timpul, 6 mai 1924). Cu ocazia acestei scurte vizite, Ziarele elveţiene consacră numeroase articole de bun venit, extrem de călduroase suveranilor Români. Tribune de Geneve consacră un număr special României, cu articole semnate de literaţi ai vremii.

Vizita a avut un caracter atât bilateral, cât şi internaţional. La Berna, două batalioane elveţiene au defilat în faţa suveranilor români, în timp ce la Geneva, ei au vizitat sediul Ligii Naţiunilor şi Biroul Internaţional al Muncii. Mai departe, Suveranii au plecat spre Belgia.

La Bruxelles au fost întâmpinaţi cu aceeaşi căldură, ziarele belgiene publicând note biografice despre Familia Regală Română. Regele şi Regina Belgiei, şi Principele Moştenitor Leopold i-ai întâmpinat pe Suverani la gară, gărzile dând onorul pe tot parcursul drumului spre Palatul Regal, unde a fost arborat şi drapelul României.

Continuându-şi călătoria, Ferdinand şi Maria ajung la Londra, unde sunt primiţi la Dover de Principele de Wales, după ce fuseseră escortaţi de la Calais de o flotilă de contratorpiloare engleze. Iată discursul pe care Regele Angliei l-a adresat cu ocazia dineului de bun-venit:

Acum peste treizeci de ani, când Regele Carol a vizitat aceste ţărmuri, primirea ce i-a făcut-o Regina Victoria şi populaţia acestei ţări, a fost accentuată de recunoaşterea generală că înţelepciunei sale practice i se datora în mare parte îndependenţa ţării sale.

Azi satisfacţia pe care Regina şi cu mine o simţim de a saluta Maiestăţile Voastre ca oaspeţii noştri este, o ştiu, împărtăşită de toate popoarele mele. Ne bucurăm că munca domnitorilor români în a doua jumătate a secolului trecut n’a rămas nerăsplătită şi că cele 17 milioane de români, graţie credinţei ce v’a păstrat-o, au eşit din lupta anilor recenţi ca un popor liber şi unit înăuntrul unei noi şi mai largi frontiere.

Noi de pe insulele acestea, deci despărţiţi de Regatul Maiestăţilor Voastre prin întreaga lărgime a continentului, am urmărit cu simpatie şi pricepere dezvoltarea şi progresul avanpostului român de pe malurile Mării Negre la lunga luptă de a dobândi şi păstra independenţa sa. Pe drept mândru de obârşia sa de vechi romani, acest popor a desfăşurat energia şi vitalitatea care au caracterizat acel mare imperiu.

Privind înapot asupra luptei şi suferinţelor marelui război, vedem cum noi şi puternice legături de camaraderie au fost făurite prin încercările comune pentru o cauză comună. Fie ca aceste legături să rămână în veci neclintite cum au rămas neclintite curajul şi rezistenţa armatei române faţă de un duşman covârşitor. Amintirea măreaţă dela Mărăşeşti a adăuhat o nouă strălucire paginilor istoriei sale.

Acum umbra războiului a dispărut şi ţările noastre, ca membre din toată inima ale Ligei Naţiunilor, sunt unite în efortul de a menţine, prin acest instrument, concordia şi încrederea mutuală între popoarele lumei. Politica persistentă a ţării mele este pacea şi e o mare încurajare de a simţi că în una din cele mai tulburate regiuni din Europa, ne putem bizui pe moderaţia şi pe sfatul prudent al unui popr de veche civilizaţie, de prietenie încercată şi de inteligenţă vie.

Doresc în special să mă folosesc de acest prilej pentru a exprima aprecierea mea pentru concursul înţelept şi elocvent dat miniştrilor mei de reprezentanţii români la conferinţa din Lausanne. Prin operaţiuni de asemenea natură poate fi menţinută pacea în sud-estul european.

Dar afară de scopurile comune ce le urmărim, există şi alte legături mai strânse între noi. Maiestatea Sa Regina, scumpa mea verişoară, născută engleză, e privită cu stimă şi afecţiune pe această insulă tot aşa cum în România a cucerit un loc scump în inima propriului său popor. Sunt mândru că Maiestatea Voastră are atâta încredere în instituţiile Marii Britanii încât a încredinţat educaţia fiului său mai mic, prinţul Nicolae, unei mari şcoli publice engleze. El serveşte acum ca ofiţer pe bordul unui vas de război britanic şi sper că în anii viitori el va păstra o duioasă amintire despre viaţa ce a avut-o aici şi de timpul în care şi-a primit instrucţia în marina britanică.

Ridic paharul în sănătatea Maiestăţii Voastre şi a Reginei. Fie ca domnia să vă fie prosperă şi ca să mai trăiţi mulţi ani pentru a vă bucura de devotamentul loial al poporului vostru!

Cu ocazia vizitei la Londra, Suveranii au fost primiţi pe 12 mai în City of London de către Lordul Primar, străzile fiind decorate în cinstea lor. Cu această ocazie în tot centrul Londrei, fanfare aşezate la diferite intervale cântau imnurile britanic şi român (surse: Universul şi Timpul). Într-o casetă de aur, Lordul Primar pusese un mesaj de prietenie pentru România:

Trimit poporului român, prin Suveranii Lor, un mesaj de stimă şi afecţiune. Această ţară nu va uita niciodată vitejia şi suferinţele sale din marele război. Dorinţa noastră cea mai arzătoare este ca legăturile sociale şi comerciale care unesc România cu Marea Britanie să devină tot mai strânse pentru folosul mutual al ambelor naţiuni Libere.

În replică, Regele Ferdinand a ţinut următorul discurs:

Domnule primar, Regina şi cu mine suntem foarte onoraţi de primirea cordială, ce ne faci azi oraşul Londra în Guildhall-ul istoric, care este inima Imperiului Britanic. Suntem profund mişcaţi de amintirea primirii amicale, ce s’a făcut aici altă dată Regelui Carol, mult iubitului meu unchiu şi Reginei poete Elisabeta. Scopul atins de România după marele război se datoreşte nu numai vitalităţii şi sacrificiilor poporului român, dar şi ajutorului, pe care i l’au dat marii săi aliaţi. România nu va uita nici odată marele sprijin moral şi material, pe care l’a găsit în această ţară vechie şi curajoasă de câte ori libertatea şi independenţa României au fost puse în joc. România va păstra pentru totdeauna o amintire de recunoştinţă poporului englez pentru ceeace a făcut pentru ea în cursul vechiului război. Acest sprijin a creat legături de gratitudine şi speranţă care vor fi, sunt sigur, foarte rodnice în viitor. Suntem fericiţi de a afla că oraşul Londra ştie să aprecieze aşa cum se cuvine sforţările făcute de România pentru ridicarea ei şi noi credem că Marea Britanice va continua să susţină eforturile noastre întărind desfăşurarea legăturilor comerciale cu ţara mea.

Bogăţiile României în petrol şi produsele pământului său fertil oferă un câmp de activitate imens capitalului şi comerţului englez. Ne dăm perfect seama că independenţa noastră economică are nevoie de o cooperare strânsă cu capitalul şi comerţul străin şi că printr’o astfel de cooperare cu Marea Britanice, vom putea obţine din independenţa noastră economică cele mai mari beneficii şi vom putea fi capabili de a ajuta ridicarea economică a Europei, mulţumită bogăţiilor pe cari providenţa le-a hărăzit ţării noastre.

Regina este profund mişcată de amintirea voastră, a scumpului şi neuitatului său părinte ducele de Edinburgh şi de cuvintele amicale pe cari le-aţi rostit privitor la actvititatea Sa. Spiritul englez pe care Regina l’a adus cu Ea şi tradiţiile de datorie curajos îndeplinite pe cari le-a moştenit de la ilustra Sa bunică Regina Victoria, i-au permis a fi de un mare ajutor pentru Mine şi pentru poporul Meu pe timpul greutăţilor crude ale marelui războiu. Legăturile care ne unesc cu ţara voastră sunt desigur de o mare importanţă şi dorinţa noastră cea mai vie este ca aceste legături să se dezvolte din ce în ce mai mult. Inspirat de aceste sentimente, beau pentru prosperitatea oraşului Londra.

Pe 14 mai, Suveranii vizitează marea Expoziţie de la Wembley, expoziţia Imperiului Britanic, unde au stat peste patru ore, după care au luat prânzul într-o sală împodobită cu ghirlande în culorile României, cele două mese fiind prezidate, pe de o parte, de Regele George al Angliei şi Regina Maria a României, şi pe de alta de Regele Ferdinand al României şi Regina Mary a Angliei. Seara, Suveranii au participat la un mare bal de gală la Palatul Buckingham, oferit în cinstea lor, la care au participat peste 2.000 de invitaţi din înalta societate britanică.  În încheierea vizitei de la Londra, Legaţia României a organizat o recepţie cu peste 1.400 de invitaţi, printre care reprezentanţii corpului diplomatic, personalul ambasadelor, notabili britanici, recepţie unde prezentările au fost făcute de Nicolae Titulescu.

Suveranii nu au plecat împreună din Anglia, ci doar Regele Ferdinand, Regina Maria continuând şederea acolo pentru încă două săptămâni, una la Londra, la Legaţia României, şi una acasă la Lordul şi Doamna Astor. Regele s-a îmbarcat pe vasul Maid of Orleans, cu destinaţia Calais. Drapelul român a fost arborat pe vas, în timp ce marina militară cânta imnul naţional român şi saluta cu salve de tun.

Asupra semnificaţiei vizitei comenta ziarul Times într-un vast articol, din care selectăm:

În tot cazul, prietenia Suveranilor ei (n.r. – ai României) pentru Marea Britanie a suportat încercarea unei mare crize şi publicul englez le va arăta desigur că vede în ei pe reprezentanţii unui stat care doreşte mai presus de orice menţinerea bunelor relaţii mutuale. În acelaşi timp, Daily Telegraph scrie că buna primire a Suveranilor Români în Anglia este înainte de toate un tribut popular faţă de Suveranii Români, care ca şi Suveranii Belgiei şi ai Serbicie au fost greu încercaţi în timpul războiului şi au dat dovadă de rare calităţi de virtute şi eroism.

Însă mai clar şi la obiect este ziarul Universul, care arată că atenţia sa (n.r. – a Primului Ministru Britanic Macdonald) este îndreptată spre vizita Suveranilor români, care indirect va avea o oarecare influenţă asupra relaţiilor franco-engleze, căci după cât se ştie ea are de scop obţinerea unui împrumut, care se pare că a fost refuzat în Franţa. Această vizită capătă un interes şi mai mare prin faptul că ea coincide cu epoca cea mai critică a conferinţei anglo-ruse. Pretenţiile sovietelor asupra Basarabiei sunt privite aici ca o ameninţare serioasă a păcii în Orientul Europei.

Deşi Marea Britanie a stabili (?) justelor revendicări ale României asupra acestei provincii, totuşi, guvernul britanic ar voi să evite în această chestiune orice acţiune, care ar putea fi interpretată ca o manifestaţie ostilă sovietelor, şi aceasta din pricina fazei delicate, prin care trece conferinţa anglo-rusă.

Avea să fie o atitudine care ne-a adus numai neajunsuri mai târziu.