Principele Radu, vizită la Curtea de Argeș

Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 29 mai 2017 ©Daniel Angelescu

Luni, 29 mai 2017, Alteța Sa Regală Principele Radu a făcut o nouă vizită în municipiul Curtea de Argeș. Prima întâlnire a avut loc la Colegiul Național Vlaicu-Vodă, unde Principele a mai făcut o vizită în anul 2004. Acolo s-a desfășurat o nouă întâlnire între militarii Invictus România, veterani de război ai zilelor noastre care au fost răniți în teatrele de operații din Afganistan și Irak. După Buzău și București, întâlnirile Invictus din liceele românești au continuat cu Curtea de Argeș. Organizate de asociațiile Povestașii și Invictus România, întâlnirile au ca scop dialogul cu tinerii români aflați la început de drum profesional, pentru a le inspira valori precum curajul, spiritul de răspundere, generozitatea, atașamentul față de sport și performanță și, desigur, patriotismul. La această întâlnire au luat parte plutonierul Cristian Stoica și caporalul Valentin Ciolan, veterani ai războiului din Afganistan.

Principele Radu a mers apoi la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, unde a aprins o lumânare și a depus flori la mormântul Reginei Ana. Familia Regală va reveni la Curtea de Argeș la 1 august, pentru parastasul de un an al Reginei.

Alteța Sa Regală a fost apoi oaspetele Muzeului Municipal, unde a privit colecția de exponate și documente ilustrând istoria locului din ultimele două milenii.

În sala mare a muzeului a avut loc lansarea volumului “Povestea Castelului Peleș”, în prezența Înalt Preasfinției Sale Arhiepiscopului Calinic, a reprezentanților autorităților locale, societății civile și a unui mare număr de liceeni.

În a doua parte a zilei, Principele Radu a avut întâlniri cu reprezentanții oamenilor de afaceri din Curtea de Argeș, care au propus realizarea unor proiecte de ordin cultural-turistic și cu caracter sportiv.

În încheierea vizitei, Alteța Sa Regală a vizitat fabrica Dr. Oetker din Curtea de Argeș.

Colegiul Național Vlaicu-Vodă

Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la întalnirea militarilor Invictus Romania cu elevii Colegiului National Vlaicu Voda din Curtea de Arges, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu

Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală

Principele Radu la mormantul Reginei Ana, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la mormantul Reginei Ana, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la mormantul Reginei Ana, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la mormantul Reginei Ana, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la mormantul Reginei Ana, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu la mormantul Reginei Ana, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu

Muzeul Municipal și lansarea albumului

Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, Muzeul Municipal Curtea de Arges, lansarea albumului Povestea Castelului Peles, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu

Întâlnirea cu oamenii de afaceri argeșeni și vizita la Fabrica Dr. Oetker

Principele Radu, oameni de afaceri argeseni si vizita la Fabrica Dr Oetker, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, oameni de afaceri argeseni si vizita la Fabrica Dr Oetker, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, oameni de afaceri argeseni si vizita la Fabrica Dr Oetker, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu Principele Radu, oameni de afaceri argeseni si vizita la Fabrica Dr Oetker, 28 mai 2017 ©Daniel Angelescu

Fotografii de Daniel Angelescu

8 comentarii

  1. PISOSCHI ALEXANDRU-GRIGORE says:

    RECUNOSTINTA FAMILIEI REGALE !
    OMAGIU MAJESTATII SALE REGINEI ANA !

  2. Remus-Dumitru Mihuțiu, mun. Oradea, jud. Bihor says:

    Felicitări ! Trăiască Regele ! România Regat ! Nihil Sine Deo !

  3. FELICITARI PT ASR PRINCIPELE RADU!!!Ma bucur mult cand am vazut cati de multi tineri sunt in jurul ASR Principele Radu si suportul valorosului jurnalist Adrian Ursu!!!Bravooo,tuturor!!!!

  4. Florina Silviana Stoica says:

    Sunt fericita si multumesc Bunului Dumnezeu ca noi romanii avem privilegiul de a ne bucura de Familia Regala a Romaniei in mijlocul nostru, si cu atat de multe actiuni pe acest pamant binecuvantat

  5. Titus Berinde says:

    Inspirată și lăudată carte „Povestea Castelului Peleș ”, chivot al identității și demnității noastre naționale, carte revelatoare de adevăr istoric al unui Trecut eroic, fabulos, respectat și admirat în lume. Suntem doritori să cunoaștem cât mai mult despre adevărul lumii trecute, în care ne-am desăvârșit ca Stat și Națiune și din care provenim cu toții. Această frumoasă carte, la care truda autorului pentru reactivarea memoriei colective merită toată stima noastră, trebuie citită cu claritatea interioară necesară, pentru trezirea conștiinței noastre tot mai indiferentă în ultimul timp. La aceste deosebite evenimente, în care ne este restituită adevărata noastră istorie, aceea nemistificată după interesele de moment sau de perspectivă ale puterii , se cuvine să ne amintim opiniile, gândurile și convingerile Majestății Sale, Regelui Nostru, Mihai I al României, Omul de Stat, Suveranul legitim, iubit și respectat de poporul Său, propunându-ne cât mai repede și alte temeiuri de sinteză istorică și politico-socială, pentru că istoria nu așteaptă prea mult pe cei cuprinși de resemnarea din coșmarul care ne împresoară de atâta timp. ” Dureros de mult timp a fost irosit!” De aceea este necesar să luăm aminte , la cuvintele Regelui Nostru care ne îndeamnă: ”Aveți încredere în democrație, în rostul instituțiilor și în regulile lor !” oferindu-ne în același timp, șansa solidarității noastre umane, spre a ne arăta în final inutilitatea urii dezbinării și fracturării societății noastre. Dacă vom citi atât Mesajul Tronului, adresat de Regele Mihai I al României la deschiderea lucrărilor Adunării Deputaților,din 1 Decembrie 1946 la București, cât și Mesajul M.S.Regelui Mihai I, adresat națiunii române, în Parlamentul României la 25 Octombrie 2011, cu siguranță vom redescoperii că deasupra României,” plutește încă lumina monarhică”, pentru că : ”Statul Unitar Român s-a caracterizat prin CONTINUITATE CONSTITUȚIONALĂ ; drept consecință și în virtutea unei logici juridice corecte, Constituția din 1923 rămâne și astăzi în vigoare.” Se cuvine să înțelegem odată pentru totdeauna că: ”Dreptatea e totuna cu Adevărul !”

  6. SECRIERU IOAN says:

    GLORIE VESNICĂ VETERANILOR DE RĂZBOI –GLORIE ARMATEI ROMÂNE. **MI-E DOR DE REGINA ANA** VEȘNICA EI POMENIRE

  7. Diana Lucia Zotescu says:

    Aceste vizite sunt mereu foarte fructuoase pentru tineri, acestia astfel prilejul sa auda in mod direct, de la un membru al Casei Regale, care sunt principiile cele mai importante ce trebuia sa stea la temelia educatiei lor ca viitori contributori la viata obstei. Alteta Sa Regala Principele Radu a fost El insusi un astfel de elev, intelegand sa valorifice la maximum splendidul rastimp al adolescentei liceene si tineretii univesitare, fapt ce I-a modelat atat de armonios atat caracterul si conduita, cat si pregatirea academica. Sper ca tinerii sa fi extras corect invatamintele .

    Orice referire la memoria si personalitatea Reginei noastre Ana ma umple de duioase si frumoase amintiri, dar si de tristete pentru savarsirea Sa intru Domnul. Venerata fie-I memoria si usoara fie-I vesn icia !

  8. Traian Micu, Londra says:

    LA MULȚI ANI ! ! ! ȘI DOAMNE AJUTA

Lasa un comentariu

© 2007-2024 Casa Majestății Sale Custodele Coroanei. Toate drepturile rezervate

Visits: 53853209
Fundația Regală Margareta a României           Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș
Politica de cookie-uri    Politica de confidentialitate