În perioada 10-19 noiembrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, a fost prezent la Tîrgu-Mureș pentru a desfășura activități de voluntariat în cadrul Fundației Alpha Transilvană.
Conform dorinței exprimate cu ocazia perioadei de voluntariat de la sfârșitul lunii iulie, Alteța Sa Regală a revenit la Fundație dorind să continue munca în beneficiul copiilor cu dizabilități și nu numai.
Pe agenda Alteței Sale Regale au fost incluse atât activități destinate copiilor și tinerilor cu dizabilități, cât și activități în programele de educație timpurie destinate copiilor cu dezvoltare normală.
Din activitățile desfășurate în beneficiul copiilor cu dizabilități în Centrul de Zi Perseverența, Principele Nicolae a participat atât la cele zilnice cum ar fi programul de alimentație sau diverse terapii (kinetoterapie, hidroterapie, art terapie), cât și la programe recreative și de timp liber (ieșiri în parc, scurte drumeții).
În ceea ce privește programele de educație timpurie destinate copiilor cu dezvoltare normală, Principele Nicolae a luat parte, timp de mai multe zile, la cercurile de socializare și a inaugurat o nouă activitate în cadrul Fundației Alpha Transilvană, clubul de lectură.
De asemenea, Alteța Sa Regală a donat peste o sută de volume din colecția „Cărțile Copilăriei”, apărute la Curtea Veche Publishing, beneficiarilor programelor Fundației Alpha Transilvană.
|
Bravo! Je soutiens aussi la Fondation et suis ravie de l’engagement du prince Nicolae pour une organisation qui le mérite.
Acestea sunt valorile care trebuie promovate în mass-media.Prea puține sunt persoanele care află ceea ce faceți și este păcat; sunteți un exemplu pentru noi, generația anilor `90.
Felicitari ! Minunat exemplu, de invatat si de urmat. Va multumesc din suflet ca mi-ati oferit bucuria sa descopar si alte activitati ale Casei Regale a Romaniei, ,inca f. putin popularizate, din pacate, Am descoperit si in Printul Nicolae, in aceste imagini convingatoare, un portret frumos, expresiv, ce rezuma un minunat character si adevaruri incontestabile. Pentru copii asemenea evenimente sunt pilduitoare. Le va marca viata, pentru ca reprezinta un semn si o dovada de iubire care pretuieste f. mult.