Joi, 18 septembrie 2014, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au reprezentat Familia Regală a României, în Atena, la Nunta de Aur a Majestăților Lor Regele Constantin al II-lea și Regina Anne-Marie ai Elenilor.
Altețele Lor Regale au participat la dineul oferit de Familia Regală a Greciei la Yacht Club, în Atena.
Printre invitați s-au numărat Regina Margareta a II-a a Danemarcei, precum și Regina Sofia a Spaniei. De asemenea, au mai luat parte numeroși membri ai Familiilor Regale ale Greciei, Austriei, Germaniei, Bulgariei, Serbiei și Iordaniei.
Familiile Regale ale României și Greciei se înrudesc prin Regina Mamă Elena, născută Principesă a Greciei și Danemarcei, fiica Regelui Constantin I al Elenilor și, totodată, sora Regelui George al II-lea și a Regelui Pavlos ai Elenilor.
Regele George al II-lea a fost căsătorit cu Principesa Elisabeta, sora Regelui Carol al II-lea, iar, Regele Pavlos este tatăl Reginei Sofia a Spaniei și al Regelui Constantin al II-lea.
Regele Constantin al II-lea, alături de Regele Mihai, este nașul de cununie al Altețelor Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu.
Principesa Moștenitoare a fost domnișoară de onoare la nunta Majestăților Lor Regele Constantin al II-lea și Regina Anne-Marie care a avut loc, în ziua de 18 septembrie 1964, tot la Yacht Club, în Atena.
Familia Regală a României petrecea adeseori sărbătorile de Paște la Castelul Tatoi, la invitația Familiei Regale a Greciei.
În anul 2008, Regele Constantin al II-lea și Regina Anne-Marie ai Elenilor au participat la Nunta de Diamant a Majestăților Lor Regele Mihai și Regina Ana.
În anul 2012, Principele Nikolaos al Greciei, fiul Regelui Constantin al II-lea și al Reginei Anne-Marie, a fost oaspetele Familiei Regale a României.
Cea mai recentă întâlnire a Familiilor Regale ale României și Greciei a avut loc în anul 2012, cu ocazia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
|
Doamne, ce frumoasa este Principesa noastra draga! Sa ne traiesti, Alteta!
Dumnezeu sa va dăruiască sănătate , paza cerească și bucurii în inima poporului!
TRAIASCA MONARHIILE CONSTITUTIONALE, FACTOR DE ECHILIBRU SI DE DEMOCRATIE !
Herzliche Glückwünsche allen Europäischen Monarchien
Un eveniment remarcabil datorat unor prezente remarcabile ale Caselor Regale din Europa alaturi de Altetele Regale Principesa Margareta si Principele Radu .
Francesco Di Marco ! ♣︎ ♣︎
#
Zam Carmen Frumos din partea lor….La multi ani, Altetelor Regale din Grecia!
#
Bombonica Alexandrescu Mandria noastra, Principesa Margareta!
#
Doina Mihai Respect Familiei Regale!
#
Joco Jozsef Tot respectul!
#
Cezarina Voicu La multi ani, respect!
#
Liliana Sora Nuntă de aur, căsătorie reușită, în care adevăratul cămin s-a clădit cu inima, cu sufletul, cu respect și înțelegere, cu răbdare și toleranță, și în care un Rege își tratează soția ca pe o Regină, și la propriu și la figurat. Admirație, respect și prețuire pentru sărbătoriți și pentru invitați , oameni de înaltă și alesă ținută care, sub devenirea lucrurilor, păstrează cu demnitate și respect , afecțiune și considerație , tradiția bunelor relații între Familiile Regale.
#
Solomia Bojin respect si admiratie!
TRAIASCA REGELE
NUNTA DE VIS ——PERSONAJE DE POVESTE
Frumosi!!